LA OGLINDA - Poezie de George Cosbuc publicata pentru intaia oara in Convorbiri literare, nr. 1 (1 aprilie) 1890, p. 43 - 46, purtand indicatia "Bucuresti, martie 1890". Cunoscuta lirica cosbuciana a fost mai apoi inclusa in toate editiile antume ale volumului Balade si idile (1893).

Intr-unul din cele mai bune studii monografice consacrate operei poetice cosbuciene, Petru Poanta definea idilismul cosbucian drept "o sensibilitate naturala // prezidata de un cod", ceea ce il determina sa vorbeasca de un "cod al eroticii" si de "o senzualitate cvasi-cerebrala", de "ceva de un farmec aparte, intre instinctul rationalizat si joc".

Aici si trebuie cautata originalitatea poetului care in erotica nu urmeaza modelele clasice, in speta greco-latine, asa cum s-a afirmat.

In idile accentul "cade pe peripetie" (P. Poanta), pe "un accident, un capriciu al dragostei", si care luate "in totalitate reprezinta nu o monografie a varstei ingenue, ci cantecul ei obiectivat (M. Tomus).

In idila La oglinda, debutul crizei puberale surprinde eroina intr-o patima monologala ce creeaza impresia de joc gratios si subtil si de mic spectacol.

Invadata de feminitatea instinctiva si de erosul premarital, fata se contempla in oglinda, descoperindu-si cu ingenua incantare frumusetea, robustetea fizica si morala si de asemeni constiinta valorii proprii exprimata cu o infinita gingasie si delicatete. Nubila fata imagineaza un eros conform acelui cod al eroticii rurale simple si naive, al carui farmec este sporit de nota de mister, de ingenua curiozitate, introdusa discret in vointa de iubire a fetei, marturisita indirect.

Instituindu-se ca un scenariu, sau ca o "inscenare a cochetariei" (Petru Poanta), sau ca o "poezie teatrala", ca un "lirism reprezentabil" (G. Calinescu), structura monologala a poemei nu exclude existenta in permanenta a unui interlocutor pe care il are in vedere fata si caruia i se adreseaza confesiv. Gateala in fata oglinzii se precipita odata cu aparitia mamei in ograda care, privind spectacolul, ar cenzura, chiar violent, spontana si fireasca afirmare a momentului puberal.

Remarcabila este naturaletea cochetariei adolescentine din care poetul imagineaza un veritabil studiu psihologic al gesticii si miscarilor, al reflectiei naive si viselor sfioase, inca neintelese, intreaga aceasta miscare transfera in i-maginar visul erotic preconjugal, dat fiind faptul ca in poezie se instituie doua feluri de realitati: una concreta si "reala", prezenta, alta presimtita si deplasata intr-un viitor ce poarta toate insemnele acestui prezent. Ne intampina aceeasi surprinzatoare si mestesugita constructie a ritmului si rimelor.

Existenta doar a doua rime in complexul strofic de sase versuri confera muzicalitate si dinamica interioara caracteristica pentru "reprezentarea" psihologiei puberale in zorii erosului. Vladimir Streinu a vorbii de "excelenta versului" lui Coşbuc, de "modul acustic de sugestie", conchizand cu privire la "natura lui de geniu noratian al versificatiei", ceea ce ar fi si "suprema vocatie a poetului', chiar daca mai tarziu tehnica sa a fost suspectata de conventionalism si decorativism.

Cert este, La oglinda ramane una dintre cele mai reprezentative piese lirice din volumul Balade si idile si din intreaga creatie poetica cosbuciana.

Scriitori romani