Sugestia textului liric este sustinuta de estetica uratului prin elemente de compozitie, intre care, relatiile de opozitie sunt definite de sintagme poetice ilustrative pentru reevaluarea cuvantului: "graiul lor cu indemnuri pentru te"/ "am it cunte potrite"; "hube, mucegaiuri si noroi"/"frumuseti si preturi noi"; "zdrente"/ "muguri si coroane"; "veninul"/ "miere"; "cenusa mortilor din vatra/ Dumnezeu de piatra", "cand sa-mbie/ cand sa-njure". Metafora "sectiune" este, ca element de recurenta, un laitmotiv care genereaza campul lexical al sensului opera/poezie: "sectiune", "hrisov", "cunte potrite", "versuri", "icoane", "muguri", "coroane", "Dumnezeu de piatra", "biciul rabdat", "ciorchin de negi", "ocara", "slova de foc si slova faurita". Epitetele se disting prin inovatie, alaturarea determinantului fiind surprinzatoare: "dulcea lui putere", "durere surda si amara", "torcand usure".
Expresitatea poeziei este realizata la nivel morfosintactic prin topica inversata, "Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii intregi", prin jocul formelor verbale la persoana I, alternand singularul cu pluralul, "sa schimbam"/ "eu am it" si prin folosirea timpului trecut al verbelor, care variaza perfectul compus cu perfectul simplu (mai rar utilizat in poezii): "au adunat", "am it", "am prefacut", "am preschimbat"/ "facui", "gramadii". Verbele aflate la prezentul gnomic (care exprima actiunea fara a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-w. n.) permanentizeaza actitatea creatoare si responsabilitatea pe care o au generatiile care se succed ca mostenitori in evolutia spirituala a omenirii, prin creatia artistica, idee care argumenteaza caracterul testamentar, programatic al poeziei