Lostrita de VASILE VOICULESCU (fragment comentat) referat






Lostrita
(fragment)


'Nicaieri diavolul cu toata puita si nagodele lui nu se ascunde mai bine ca in ape. Dracul din balta, se stie, este nelipsit dintre oameni si cel mai amagitor, la felurite chipuri: de la luminita care palpaie in beznele noptii si trage pe calatorul ratacit, la adanc, pana la fata suie care se scalda in vuitori si nu-i decat o stima vicleana, cursa pusa flacailor nestiutori, sa-i inece.
Pe Bistrita, Necuratul randuise de multa vreme o nagoda cu infatisare de lostrita. De sus de la izvoare si pana dincolo de Piatra, pestele naibei se arata cand la bulboane, cand la suvoaie, cu cap bucalat de somn, trup sui de salau si pielea pestritata auriu, cu bobite rosii-ruginii, ca pastravul.
Dupa prubuluiala vanatorilor de peste, ar fi ca la doi coti de lunga si ar cantari dincolo de douasprezece ocale. Alteori insa, cand vrea sa insele cu tot dinadinsul pe cel pe care si-a pus ochii, creste de trei ori pe-atat si isi schimba aratarea, lese si se intinde, moale, la ranis. De departe, ai zice ca e o domnita lungita la soare pe plaja de nisip argintiu.
Lostrita vrajita a ademenit multa lume. Pescari iscusiti i-au intins mreje, dar au cazut ei in mrejele-i fermecatoare, ca sa se duca pentru totdeauna la fund. A tras in capcana copii nestiutori, copilandri furati de stralucirea ei, flacai turburati si dusi in ispite de frumusetea-i fara impotrivire. N-a fost an sa nu-si ia, acolo, in genuna, dajdia ei, unul sau doi insi scosi din minti.
De la o vreme, oamenii au inceput sa-si dea seama de primejdie si sa se pazeasca. Cand zareau lostrita fulgerand ca o sabie care taie apele in sus si-n jos, intorceau capul si fugeau. Cei de pe pluta, cand o vedeau luand suvoaiele in lung si calatorind alaturi de ei, nu stiau cum sa carmeasca si sa se abata din calea nazdravanei. Era pradalnica! Hulpava de peste, pe care-l inghitea cu nemiluita. Dar mai ales nesatula de came de om, careia ajunsese sa-i duca dorul. Si, flamanda, se facea din ce in ce mai indrazneata, mai frumoasa, mai ademenitoare. Dar si lumea din ce in ce mai invegheata. Caci acum lostrita era vestita. O cunosteau toti si se fereau.
Dintre randurile de copilandri care crescusera flacai, alergand nebuni cu unditele pe urma lostritei, unii pierisera inecati, cei mai multi, tematori, se lasasera. Numai Aliman, singur, ii ramasese credincios. Mereu ii intindea carlige cu tot soiul de nade gustoase, mai ales pastravi vii, si nu pierduse nadejdea ca odata si-odata o sa-i caza in maini.
El nu credea in basmele bune pentru copii. Radea cand i se povestea de stime schimbate in lostrite, ori de naiba prefacuta in peste. Si flacaul prigonea neobosit fiara apelor, care parca fugea de el.
«Daca are ea vrajile ei, apoi le am si eu pe ale mele», glumea pornind iar la vanat. Zvarlind de atatia ani undita si asezand carlige, i se aratase si lui de cateva ori vestita lostrita, nalucind prin bulboane, mladie si intru totul minunata, ca un peste din poveste. Dar totusi peste adevarat.
Acum, cand a ajuns flacau voinic si a deprins toate viclesugurile salbaticiunilor, a izbutit s-o prinza o data in undita. Numai o clipa! Cand, cu inima saltand nebuneste, se arcui s-o traga afara, lostrita scapa si se duse cu nada cu tot. Prin cate trecuse deprinsese si ea uneltele oamenilor si invatase sa scape de ele. Asa se mangaia Aliman, istorisind patania. Asta era pe la inceputul primaverii. Pe la mijlocul verii a ochit-o din nou si a incoltit-o intr-un cot cu apa scazuta numai pana la glezne. Plecandu-se repede deasupra ei, a inhatat-o in brate. Dar salbaticiunea a zvacnit o data cu putere, l-a plesnit cu coada peste obraz si i-a scapat din maini ca o sageata licaritoare, cum ii scapa duminica cate o zvarluga de fata la hora. Doar ca n-a auzit-o si pe ea hohotind. Flacaul a ramas multa vreme acolo buimac, cu gura cascata. Si de atunci nu i-a mai iesit din carnea bratelor o dezmierdare, ca un gust de departe al lostritei. ii simtea mereu povara si forma in mainile nedibace si in sufletul tulburat.





Aliman era frumos si voinic. Nu stia de frica nimanui. Cu atat mai putin de a celor nevazute si nestiute. Bistrita pentru el nu mai avea taine si tinea la adanc ca o vidra. S-a jurat sa prinda lostrita vie si nu si-a mai ingaduit zi-noapte hodina. De dincolo mult de Toance, mai pana-n Siret si-napoi, el vamuia apele, prefira vartejurile, cerceta scorburile, ca un nebun. Alerga, manca, dormea, traia numai pe prunduri de apa.
Toti vedeau si ii bateau capul ca-l vrajise lostrita blestemata si curand are sa-i faca de petrecanie. El nu mai radea ca altadata. Punea capul in piept indarjit si pleca fara sa mai asculte."


Publicata pentru prima data in volumul postum din 1966, Povestiri, Lostrita este o bijuterie a genului scurt. Ajuns la apogeul varstei sale artistice, V. Voiculescu reuseste sa armonizeze fabulosul cu verosimilul intr-o formula cvasi-baladesca - un fel de realism magic autohton. Autorul se fixeaza in postura unui povestitor sfatos care relateaza firesc o serie de intamplari nefiresti. Daca la inceput subiectul este plasat in fantasticul basmului ("Pe Bistrita. Necuratul randuise de multa vreme o nagoda cu infatisare de lostrita"), naratiunea se asaza curand in fagasul ei realist, inlocuind lumea basmului cu lumea "vanatorilor de pestF, eroul insusi fiind ancorat in real ("El nu credea in basmele bune pentru copii"). Uzand de tehnica ambiguitatii, prozatorul prezinta lostrita fie ca un peste mai mare "hulpava de peste", fie ca o fata fermecatoare care ii ispiteste pe flacaii mai indrazneti. Nutrit din vechi credinte magice, subiectul povestirii devine, in viziunea autorului cult, o parabola a cautarii absolutului. Fiindca lostrita nu mai este doar stima, protectoare a apelor, ci, mai cu seama, o fiinta seducatoare care intrupeaza idealul intangibil. Atractia ei irezistibila tine de sfera Iubirii magice, cum se intituleaza o alta povestire voiculesciana definitorie.

V. Voiculescu intretese, intr-o compozitie simpla dar solemna, o poveste de iubire si o istorie "de pescuit si vanatoare", cu doua personaje centrale intangibile: pescarul Aliman si "lostrita blestemata". Sensul de experienta fundamentala al actiunii lui Aliman e pus in lumina prin plasarea ei intr-un timp nedefinit. Atemporalitatea evenimentului este marcata stilistic prin folosirea abundenta a regionalismelor arhaice: nagoda, dajdie, nahlapi, slobozenie, au naboit, venise sodom, inveghiata, pradalnice, /urcarii, puita, prigonea s.a. Naturaletea stilului deriva si din oralitate. Prelucrand sintaxa populara, prozatorul elaboreaza fraze bogat ornate, fara stridente in exces, intr-o increngatura plastica de metafore si personificari, ca de exemplu: "Pana, in sfarsit, a dat Dumnezeu de a venit si primavara. Bistrita si-a sfaramat catusele si apele au naboit furioase spre vechea lor slobozenie. Valea s-a umplut cu urlet, cu vuiete si bubuituri ca de cumplita batalie."

TEME DE LUCRU:

. Identificati in text si notati-va toate expresiile care marcheaza caracterul demonic al lostritei sau iluzia intrupata malefic.
. Caracterizati pe fiica Bistricencei, salvata de Aliman de la inec si botezata Ileana, posibila intruchipare a lostritei magice.
. Comparati, intr-o scurta compunere, actiunea seducatoare a lostritei cu a sirenelor din epopeea homerica.


loading...







Coduri - Postale, caen, cor


Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu










loading...








Cauta referat
Scriitori romani