Maitreyi — comentariul literar - roman de Mircea Eliade referat






MAITREYI — Roman de Mircea Eliade.

Prima editie in volum: Maitreyi, roman, Editura Cultura Nationala, Bucuresti, 1933, 266 pp. Redactat intre 26 decembrie 1932 si 15 februarie 1933 si prelucrand fictional un episod real din biografia lui Eliade (vezi Memorii, cap. X), cartea a fost scrisa special pentru premiul „Techirghiol-Eforie", instituit sub patronajul Editurii Cultura Nationala. Din 50 de manuscrise aflate in concurs (sub pseudonim), juriul (alcatuit din G. Calinescu, Perpessicius, Cezar Petrescu, M. Ralca si S. Cioculescu) a ales pentru premiere (la 14 martie 1933) romanul Maitreyi.

Tiparita imediat de Al. Rosetti, directorul editurii, in 3000 de exemplare, cartea a avut un enorm succes de public (editiile a Ii-a si a IlI-a urmand foarte rapid, in 1933 si . Pentru geneza si variante, vezi detalii in ed. critica, II, 1997), autorul ei devenind de indata celebru (la doar 26 de ani). Nici critica nu va intarzia sa-i recunoasca valoarea, plasand-o in repetate randuri intre capodoperele literaturii romane si universale. Maitreyi prezinta insa in plus si o insemnatate speciala atat pentru istoria literaturii romane, cat si pentru istoria literaturii universale. Astfel, pe de-o parte, fiind cea mai cunoscuta si cea mai tradusa opera literara a lui Eliade

In lume - prime editii: italiana (1945), germana (1948), franceza (1950), spaniola (1951), portugheza (1961), ceha (1988), slovaca (1988), poloneza (1988), bulgara (1989), engleza (1993) etc. - este, probabil, si cea mai celebra carte a literaturii romane la aceasta ora pe plan international. De asemenea, Maitreyi a constituit si subiectul unei ecranizari notabile, cu o distributie internationala prestigioasa {La Nuit Bengali. Franta, . Regia: Nicolas Klotz.

Distributia: Hugh Grant (Allan), Supriya Pafhak (Maitreyi), Shabana Azmi (dna Sen), John Hurt etc. ).

In tara, Adelina Patrichi a realizat un amplu film documentar, difuzat de postul national de televiziune, dupa subiectul cartii fiind adaptate acum si scenarii radiofonice etc. Pe de alta parte, Maitreyi reprezinta si un caz aproape unic in istoria literaturii mondiale, caci, intr-adevar, „Putine opere din literatura universala trateaza aceleasi fapte in viziunea a doi scriitori care au fost, in acelasi timp, protagonistii lor" (M. Ilandoca). Si iata ca, la mai bine de patru decenii de la aparitia lui Maitreyi, adevarata Maitreyi Devi (1914-l990, fiica filosofului indian Surendranath Dasgupta si prototipul eroinei lui Eliade ) lanseaza propria-i versiune romanesca asupra evenimentelor, in bengali (Na hanya te, New Delhi, Sahilya Academi, 1974), engleza (Il does not die, Calcutta, 1976), germana (1991) si romana (Dragostea nu moare. Versiunea romaneasca de Stefan Dimitriu si Theodor Handoca. Postfata de M. Handoca, Bucuresti, Editura Romanul, 1992; ed. a Il-a, Bucuresti, Editura Amallea, 1999); si, dupa cum o demonstreaza si atitudinea de azi a compatriotilor lui Maitreyi (v. infra, A. Patrichi), legenda continua sa traiasca

Ingloband si fructificand in plan superior datele propriei biografii, dar si experienta reportajelor din India si pe cea a prealabilelor sale incercari literare inspirate de acelasi univers aparte, Eliade realizeaza fara indoiala cu Maitreyi — si asta in adevaratul an de gratie al romanului romanesc care a fost 1933 - capodopera „ciclului sau indian": inca prea demonstrative in celelalte scrieri, biograficul, exoticul si simbolismul mitic sunt aici perfect echilibrate si dozate si desavarsit transfigurate in substanta literara, intamplarea reala din biografia lui Eliade care a inspirat opera este cunoscuta, dupa cum si modelele livresti sunt usor de identificat in romanele exotice anglo-saxone si franceze de la apogeul epocii coloniale.

In schimb, cartea reuseste sa „arda" biograficul si sa converteasca (prin autenticitate, sinceritate si simplitate) cliseele acestui gen literar in tot atatea secvente exemplare ce vin sa inchege un adevarat scenariu arhetipal (si totusi extrem de specific) al erosului.

Fabula e simpla: aflat in India, inginerul Al lan este invitat de seful sau, Na-rendra Sen, in casa sa. Aici o cunoaste pe fiica lui Sen, Maitreyi, si, ignorand intentia familiei Sen de a-l adopta (pe care o citeste ca pe o conspiratie cu scop matrimonial), se indragosteste de ea. insa, desi initial cauta sa respecte vointa tatalui (avem aici si clasicul conflict datorie - iubire), Maitreyi va intra definitiv in jocul iubirii, desfasurat in taina fata de restul familiei Sen. Din acest moment, trairea iubirii se consuma concomitent cu sentimentul pacatului, cu nazuinta indreptarii greselii prin reintrarea in ordinea prescrisa de Lege (dharma) si cu presentimentul deznodamantului advers. Si, cum era de asteptat de la aceasta poveste structurata pe schema esentiala a tragediei (dupa cum observa deja Eugen lonescu in celebra sa cronica dubla, pozitiva/ negativa, din Nu, 1934), dragostea celor doi tineri va fi in cele din urma descoperita si soarta ei, in India castelor, va fi teribila. Allan este alungat si i se interzice orice contact cu Maitreyi, de a carei amintire cauta sa scape fie prin solutia ascetica a retragerii in Himalaia, fie prin cea erotica, a unor noi legaturi, fie prin rcinscrieica in circuitul derizoriului existentei zilnice, din care iubirea il smulsese pentru o vreme. Toate aceste solutii se vadesc insa in cele din urma a fi fost zadarnice, ochii Maitreyiei continuand sa-l urmareasca dincolo de timp. Maitreyi este silita de familie la un mariaj de conventie si este chinuita cu sadismul prejudecatilor milenare pentru a renunta la dragostea ei; in schimb, ea prefera sa renunte la tot ce viata i-ar fi putut oferi si incearca sa devina o paria, numai in speranta de a-l regasi astfel pe Allan - speranta la fel de zadarnica, doar ca mai tragica decat cea a lui Allan.

Personajele se distribuie potrivit celor doua lumi carora le apartin - lumea anglo-indiana, din care vine Alian, si lumea indiana din casa familiei Sen - din ultima detasandu-se mai ales imaginea lui Chabu, surioara Maitreyiei (si totodata replica ei intr-o gama minora), inocent agent al unei catastrofe in care va pieri si ea, dar si portretele sotilor Sen, adevarate simboluri ale unei Indii ramase, in ciuda unei superficiale modernizari, rigorista in absolut. Desigur insa ca centrale sunt figurile celor doi protagonisti. Astfel, Allan e, la un prim nivel, „albul civilizator", perfecta sinteza intre dandy-ul colonial si „huliganul" epocii interbelice: frivol, amoral, aventurier si atras de exotism, individualist (pana la egoism), cerebral si lucid (c marea lui glorie, alaturi de libertatea singuratatii sale „virile" - in sensul teoretizat adesea de tanarul Eliade), el e initial un „experimentator" gidian jenat de inocenta, detasat si blazat, care insa, in ciuda rezistentei sale, este finalmente invins de pasiune, desprin-zandu-se (datorita ei) de o existenta „ireala" (slaba ontologic, neautentica si nesemnificativa) si participand prin ea (fie si temporar) la starea de gratie a existentei plenare, „reale", saturata de Fiinta si bogata in sensuri. La celalalt pol, Maitreyi este insusi arhetipul Femeii universale, ce se reveleaza (niciodata deplin, dupa cum observa chiar Eliade

In Jurnal/ 6 febr. 1960) in ipostaza (la fel de exemplara) a Strainei.

„Aparitie legendara, de basm oriental", casta fecioara brahmana (ca strabuna ci din Brhadaranyaka-Upanisad) si desavarsita hetaira, precoce si extrem de complexa, rafinata si primitiva, cruda si blanda, traind in orizontul mitului viu, desi cunoaste si „gratiile" stilului occidental, inocenta si experta, copilaroasa si matura, carnala si spirituala, de o materialitate coplesitoare in transparenta ei, naturala si livresca, tematoare si neinfricata, morala si amorala, traditionala si moderna, Maitreyi e asadar totodata Femeia si Indianca; ea intrupeaza, pe de-o parte, insasi vraja fantasticei lumi a Indiei (imensa si atemporala, de o infinita complexitate, deschisa spre asimilarea intr-o sinteza profund originala a celor mai stranii si mai ireconciliabile experiente) - ce a captivat imaginatia Europei ultimelor doua veacuri, dar si vitalitatea multipla, debordanta si senzuala a Bengalului, patria Marilor Zeite. Frumusete neagra si contradictorie (ca si Kali), coborata parca din universul de forme al Ajantei si Ellorei, amanta cu mladieri de divina apsara, ea insa „nu mai e numai o fecioara indiana, ci si un suflet original, cu o vointa stranie", pastrand (asemeni Monei Lisa) un rest etern de mister.





Roman al unei iubiri absolute, Maitreyi e (tocmai de aceea) si un roman al cunoasterii, al initierii, al revelatiei sacrului si al depasirii limitelor. intr-adevar, pe de-o parte, asistam la o „ciocnire a civilizatiilor", nu atat teoretizata direct cat surprinsa la nivelul reflexelor ei in mentalitati si comportamente. asta i-a facut pe unii critici sa exagereze caracterul „exotic', de conflict intre matrici stilistice diferite, al romanului, cu atat mai mult cu cai falia culturala este dublata si de una hermeneutica, neintelegerea fiind unul dintre motivele centrale ale romanului. Astfel, intr-o prima faza, Allan are doar o cunoastere etnografica, conccptual-abstracta si superficiala a Indiei, nu una profunda, empatica, reala. Ea se caracterizeaza acum printr-o fundamentala incomprehensiune pentru viziunea specifica despre lume (iubirea pentru pom sau Tagore, floarea si sarutul, bratul si piciorul, dragostea si logodna panteista fiind tot atatea puncte de inflexiune ale acestei viziuni) pe care o ilustreaza Maitreyi (ea insasi avand fata de el aceleasi dificultati). Mai mult, chiar atunci cand o intelege corect (rar), n-o poate accepta, el apartinand, cu intreaga lui fiinta profunda, alteia, radical diferita, frustrarea astfel generata nascand o adevarata iubire de tip odi et amo.

Pe de alta parte, insa, erosul se manifesta aici ca un daimon, ca o forta primordiala, arhetipala, su-pranationala, supracivilizationala si supraratio-nala, ce uneste indivizii trecand peste toate diferentele (culturale, hermeneutice, sociale, biopsihologice etc. ), devenind astfel o adevarata tehnica soteriologica, o solutie initiatica de transcendere a conditiei umane inradacinate in Timp, Spatiu si Limita spre o existenta „reala" (sinonima, dupa Eliade , experientei sacrului). De aceea, iubirea in sine („spontana", „autonoma") e singura posibila, dar nu si etapele ei ulterioare (civilizational configurate si socialmente validate), pe care toti eroii cartii si le imagineaza diferit. Asa se face ca, prizonier al unei existente meschine, Allan incearca (initial mai curand din fascinatie cerebrala) o lucida seductie erotica, pentru ca, cucerit de ispita tainei Maitreyiei, sa sfarseasca sedus el insusi de vraja ei, care, insinuandu-i-se coplesitor in existenta, il proiecteaza intr-un adevarat „vis indian" (ca cel trait odinioara de miticul Narada), insa nu acela pe care il spera initial (integrarea prin casatorie in India „istorica', intr-o existenta hindusa mult mai plina de sens), ci acela al unor clipe unice, de apogeu al propriei fiinte si totodata de suprema impartasire (sacrala) din reala bogatie a Fiintei.

Dar daca Absolutul nu poate dainui, el isi marcheaza definitiv actorii: fidela pana la capat iubirii sale, Maitreyi va fi zdrobita de roata eternelor randuieli ale Indiei (refugiindu-se compensator intr-o mitologie a iubirii). Desi cel mai rezistent (in ordine istorica) membru al cuplului, Allan ramane, totusi, dupa trecerea kairosului iubirii - in ciuda tuturor incercarilor sale de a se elibera (ascetismul, sexul, reinsertia in existenta obisnuita, romanul) -, cu amintirea lui, sfasietoare si imposibila ca orice nostalgie platonica dupa un cer pierdut. Regizand o adevarata mitologie a seductiei si voluptatii (G. Bachelard), sentimentul celor doi se afirma inca din clipele de inceput ale farmecului inefabil al infiriparii iubirii (exceptional surprinse cu toate marile lor mici evenimente), ca o vraja ce evolueaza treptat din magie intr-o adevarata mistica erotica, intr-o dragoste complexa si totala („delicios si firesc amestec de idila, sexualitate, prietenie, devotie"). invaluita intr-un halou de senzualitate (ce descinde dintr-o aceeasi straveche, complexa si rafinata filosofic ca si Kamasutra) absenta din imaginarul erotic european, principiul esential de organizare a acestei iubiri c - nu intamplator - jocul. Jocuri de femeie si de indiana, adevarate coduri ale unui limbaj initiatic, .jocurile Maitreyiei" (N. Manolcseu) imbina complexitatea rituala a dansului clasic Bharata-Natyam cu pura placere ludica, reprezentand versiunea indiana a celui mai vechi joc din lume, jocul de-a viata si de-a moartea.

Ele sunt totodata si calea regala prin care cei doi indragostiti, pe masura ce se inventeaza, se descopera pe sine siesi (Maitreyi ca femeie, Allan ca ins apt de o pasiune mistuitoare) si celuilalt, izbutind astfel sa suspende Cosmosul (cu toata drama particularului prizonier in individualitatea sa), pentru a se regasi intr-o extatica „nunta in cer , singura pe care destinul le-o ingaduie. Plecand de la pre-Textul unui episod real din viata sa (asupra importantei caruia in economia destinului sau a insistat in repetate randuri in Santier, Memorii, Jurnal, interviuri, alte confesiuni etc. ), Eliade - fidel crezului autenticist al generatiei sale - opteaza pentru o naratiune homodiegetica ce relateaza la persoana I aventurile naratorului, personaj principal in istoria pe care o povesteste (cu alte cuvinte pentru formula romanului autobiografic). Totusi, „Romanul Maitreyi nu rezuma viata lui Eliade

In India, ci valorifica artistic o secventa din aceasta existenta. Chiar daca structura caractcriala a personajului masculin principal este similara cu a romancierului, Allan nu este niciodata autorul // in succesiunea evenimentelor reale sunt introduse evenimente fictive, pentru ca scopul naratorului este de a realiza un discurs narativ credibil, armonios echilibrat" (I. Balu).

Avem de-a face, prin urmare, cu un text de fictiune bazat pe un „pact romanesc" (contract fictional) ce profita la maximum de asemanarea dintre autor si personaj (pe care cititorul o poate deduce din cunoasterea biografiei autorului - cu atat mai mult cu cat crezul autenticist il face adesea pe Eliade sa transfere nemodificate in literatura datele experientei sale reale), statuand totusi fundamentala lor non-identitate, ceea ce deschide pe deplin specia catre fictional si exemplar. Mai mult, „contractul de scriitura" este dublat aici de un „contract de lectura" (Ph. Lejcunc) propus de autor cititorului privilegiat caruia i-a fost adresat textul - in cazul de fata Maitreyiei, prin intermediul cripticului moto in bengali („iti mai amintesti de mine, Maitreyi ? Si daca da, ai putut sa ma ierti ?"). Temporal, romanul se edifica pe trei niveluri convergente (timpul evenimentelor, cel al jurnalului si cel al romanului) ce se intersecteaza, se inteipreteaza si se modifica reciproc, ultimul redimensionand dramatic perspectiva. Naratorul nu e unul omniscient, ci, apeland la analepsa, retraieste evenimentele („printr-o zguduitoare reintoarcere in trecutul apropiat" - I. Balu), pentru ca prin confesiune sa se poata elibera de povara trecutului (rememorarea tintind astfel un catharsis in cele din urma imposibil).

Ritmurile naratiunii traduc/ sugereaza perfect sincron ritmurile trairilor psihologice, intreaga tehnica literara folosita izbutind de altminteri in mod admirabil sa impleteasca arhetipalitatea mitica ce clocoteste in fundal cu cele mai fine nuante ale sufletelor individuale. „Carte unica si care se scrie o singura data intr-un veac" (C. Balta-zar), „grea de revelatia unui miracol, poate singular in insasi cariera// literara [a autorului]" (P. Constantinescu), Maitreyi, aceasta „Poveste de dragoste trista si incantatoare, una din cele mai suave, mai pure din toata literatura lui Eliade si chiar din intreaga literatura romana" (D. Micu), a fost pe buna dreptate inclusa de critica in randul unor „povesti nemuritoare" ca Daphnis si Chloe, Tristan si holda, Romeo si Julieta, Manon Lescaut, Paul si Virginie, ea dovedindu-se a fi si astazi, la mai bine de sase decenii de la aparitie, la fel de proaspata ca si ilustrele-i predecesoare. De aceea, in ciuda oricaror scaderi ce s-ar putea imputa acestei carti de gratie despre distanta dintre Lumi si apropierea dintre oameni, nu e exagerat sa vedem in aceasta adevarata poveste exemplara (mit) a(l) Erosului care e Maitreyi - arhetipal avatar exotic al erosului universal - chiar mai mult decat o capodopera literara. Si asta pentru ca prin ea Mircea Eliade a izbutit o performanta extrem de rara si de dificila: aceea de „a fi sporit cu unul seria miturilor erotice ale umanitatii" (Perpessicius).











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani