Marea amaraciune de Ioan GROSAN - tema şi personajele referat






Autorul si opera sa - Ioan GROSAN biografie



Prozator, dramaturg si jurnalist, loan Grosan s-a nascut la 3 octombrie 1954 in Satulung (Maramures). Este absolvent al Facultatii de Litere a Universitatii din Cluj.

In anii studentiei este membru al Cenaclului literar „Echinox", apoi al „Cenaclului de Luni" si al „Cenaclului din Tei" din Bucuresti. Este membru fondator al grupului satiric „Ais Amatoria".
Debuteaza cu volumul de nuvele Caravana cinematografica (1985). Urmatoarele volume publicate sunt: Trenul de noapte (1989), Scoala ludica (teatru, 1990), Planeta mediocrilor (1991), O suta de ani de zile la portile Orientului (1992), Jurnal de bordel (1995), Jurnal de Cotroceni (1998).

Nuvela Caravana cinematografica a fost tradusa in limba rusa, iar nuvela Trenul de noapte in limbile franceza, germana si poloneza.
Proza lui loan Grosan a reusit sa se sustraga teoretizarilor optzeciste si sa imbine textualismul cu placerea fictiunii.

Considerat drept un „fantezist alegoric" de catre Radu G. Teposu (Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua) sau un „Actionar" de catre Mircea Cartarescu (Postmodernismul romanesc), care preia, de fapt, o formula aplicata de Ov. S. Crohmalniceanu prozei optzeciste, Grosan isi pastreaza, intr-adevar, apetitul narativ, capacitatea de a fabula, dand o anume „camalitate" povestirilor sale. In plus. problemele grave ale existentei, dilemele individului nu sunt ignorate, chiar daca sunt mascate de umor sau exprimate intr-o maniera inedita.

Prezentarea textului
TEMA SI PERSONAJELE din Marea amaraciune



Marea amaraciune, aparuta in volumul de debut Caravana cinematografica, este una dintre povestirile antologice ale autorului. Trasaturile prozei optzeciste sunt asimilate, absorbite in tesatura epica, parodia, grotescul, autoreferen-(ialitatca se amesteca bine in pasta povestii, nu sunt corpuri straine, nici nu tind sa devina stufoase si sa sufoce astfel cititorul.

Tema acestei povestiri (de fapt un micro-roman sau - dupa Mircea Cartarescu - „un long short story") o constituie jocul cu fictiunea si forta ei demiurgica. Nevoia de fictiune a profesorului de limba romana, Sebastian Pop, este totala: iubitele sale (Beatrice Caramizaru, Ioana Eraclid), sotia sa, Sonia, sunt de fapt creatii ale fantazarilor sale sau intrupari ale unor „prescrieri" (fictiuni transpuse in realitate in asa fel incat adevarul faptelor reale sa corespunda cu adevarul celor scrise pe hartie). Realitatea (aceasta „prejudecata", dupa cum remarca Grosan in textul publicat in „Amfiteatru", nr. 5, mai 1988) inceteaza de a mai fi obsesia scriitorului postmodem, ca si a personajelor din aceasta nuvela, locul ei fiind luat de spectacolul fictiunii, singurul care poate conferi existentei savoarea necesara, o aura estetica, precum si prospetimea virtualului, a inceputului. Sebastian Pop, profesor remarcabil, cu obligatii didactice si casnice de indeplinit, pluteste in sfera inalta a livrescului si a fanteziei. Fara a fi lipsit de spirit critic, de spirit de observatie, cu oarecare veleitati de conducator social, acesta opteaza pentru fictiune, jocul „prescrierilor" ajutandu-l sa se impotriveasca mediocritatii. incremenirii. impreuna cu Ioana Eraclid, profesoara de engleza, incearca sa creeze realitatea prin cuvant, sa modifice lumea, sa transfere fictiunea in realitate, aceasta „comutare a scripturalului in real" constituind chiar tema povestirii, dupa cum observa Mircea Cartarescu (op. cil.) Astfel, realitatea sumbra a perioadei comuniste, cu obligatiile unor sedinte interminabile, cu defilari pe stadioane si colectari de sticle si borcane, incepe sa se modifice sub influenta biletelor prescriptive. Demersul lor nu este un simplu joc, ci incercarea disperata de a actiona asupra unei lumi grotesti (randuite in baza unor ierarhii ridicole, arbitrare, preocupate de ambitii, barfe si intrigi marunte), in speranta de a o schimba.

IUBIRE, FICTIUNE, NOSTALGIE.

Cei doi se intalnesc in cabinetul de literatura, in pod, in pivnita, prin gari si autogari pentru a bea cafea, a discuta despre literatura, dar mai ales pentru a realiza ceea ce au scris pe hartie (ei sunt autorii si, totodata, actorii scenariilor scrise), oricat de dificil ar fi; chiar si dragostea lor se datoreaza acestui joc fictional.
Iubirea ca fictiune, ca virtualitate, reprezinta sublimul, dar, de indata ce se transforma in realitate, isi gaseste implinirea, ea decade (orice nunta, orice impreunare fiind numai o ratare, o moarte), de unde „marea amaraciune" a personajului ce tanjeste dupa un vesnic inceput. In acest sens, Mircea Cartarescu remarca: „Nostalgia, sentimentul post-modern prin excelenta, apare ca o reactie viscerala de frustrare. Ca in basmul eminescian, frumoasa e fara corp si nu poate fi stransa in brate. Fantomatica, translucida, iluzorie, lumea psihica a postmodemitatii ar fi etern des-fondata daca nu s-ar fonda tocmai pe nostalgia realelor, a paradisului pierdut" (op. cil.).

Ierarhii de cancelarie.

Ioan Grosan nu este insa numai un fantezist, ci si un fin observator al vietii, un ironist subtil. Antologica este tipologia pe care o face cadrelor didactice, in functie de locul strategic pe care-l ocupa in sala de consiliu. Astfel, pe un rand, in fata conducerii scolii, se asaza invatatoarele in varsta, cu experienta si cu greutate in discutiile organizatorice si pedagogice, vin apoi invatatoarele tinere, dar casatorite, care alcatuiesc un grup separat, preocupate mai mult de gospodarie si de viata lor conjugala decat de dezbaterile consiliului, si in cele din urma invatatoarele tinere, necasatorite. Pe un alt rand se asaza profesorii, cei aflati in vizorul conducerii, in fata, cei apropiati conducerii, la mijloc, iar recalcitrantii, grupul de soc, mai in spate. Lumea aceasta, organizata pe enclave, dispusa strategic, este o lume pe picior de razboi, din care armonia si spontaneitatea lipsesc. in cele din urma, aceasta lume incremenita va iesi invingatoare, ademenindu-l pe cel ce incercase s-o modifice, integrandu-i inertiei sale.





CONCLUZII.

Ioan Grosan stapaneste foarte bine arta de a jongla cu achizitiile livresti, dandu-le cand un sens metafizic, cand unul comic, grotesc: „Toi ce-ti ramane e sa-ti asculti retorica egoista a trupului silit sa iasa la rampa, sa insire din nou meticuloasa balzaciana descriere pe care o debiteaza palmele, memorialul de calatorie al buzelor, discursul de Catavencu al sexului, urmat de exclamatiile entuziaste ale auditoriului si de agonia cehoviana a muschilor in repaus".

Amestecul realului cu fictionalul (in acest sens, M. Cartarescu vorbea de o proza a „texistentei"), al umorului cu tragicul, imbinarea reflectiei profunde (lira a fi pedanta) asupra existentei cu placerea de a descrie si de a povesti, intertextualitatea bine incorporata, toate acestea ii confera prozei lui Grosan un loc aparte in cadrul literaturii optzeciste, al prozei noastre in general.

INTALNIRI PRESCRISE
(fragment din text)


,,«Nu-ti dai seama, zise Sebastian emotionat, ca tot ce-am facut noi doi, impreuna, a fost mai intai scris aici pe bilete?» «Ba da, zise Ioana contrariata, dar mi se pare normal sa fie asa». «Cum normal?.' E normal sa nu faci nimic altceva, dar absolut nimic altceva, decat ceea ce mai intai a fost scris?» «Nu stiu ce vezi tu asa ciudat in asta, zise Ioana. Ca doar n-am fost cu copiii in Palagonia». «Zau? Ia citeste biletul nr. !» «Te astept maine in pod in pauza mare», citi ea. «Si-ai venit!» facu Sebastian triumfator. «Da. recunoscu zambind Ioana, am venit sa te ajut sa imbraci panourile». «Ce panouri? Panourile erau la subsol!» «Bine, eu asa am crezut. Nu mi-ai spus Iu ca sunt panouri si-n pod?» «Dar aveai ora! Cand ti-ai dat seama ca nu e vorba de panouri, de ce-ai mai ramas?» «Nu stiu, marturisi Ioana. Mi se parea interesant sa stau cu line acolo si sa bem cafea». «Desigur, o imita Sebastian, e foarte interesant si normal sa stai in podul scolii si sa bei cafeaua din termos». «Parea o aiureala de-a la». «Da? Citeste nr. . Tot aiureala mea este?» «Ce-ai zice de o vizita acasa la tiganii dintr-a VUI-a F?» citi Ioana. «E biletul tau, spuse Sebastian. De cand cunosc eu scoala asta, pe nimeni nu l-a patruns dorinta sa faca asemenea vaile la domiciliu. Dar noi am mers. Ce te-a apucat atunci?» «Nu stiu, spuse Ioana. Ti-a parut rau?» «Nu-i vorba de asta. E vorba ca n-am facut nimic sa nu fi fost intai scris aici». Ioana privi biletele: «Vorbesti serios?» «Poti sa te convingi si singura». «Si tu cand ti-ai dat seama?» «Mai demult». «inseamna ca ultimele bilete»

«Da, eu stiam, o intrerupse Sebastian. Am vrut sa vad daca e adevarat, daca intr-adevar se-ntampla chiar asa». «De aceea m-ai chemat atunci duminica in fata abatorului?» «Da». «Dar eu puteam sa nu vin». «Ai venit totusi». «N-o sa mai vin». «Ar fi pacat». «Auzi? Se suna. O sa deschid usa si o sa plec. Ai scris si asia?» Sebastian nu raspunse. «De fapt, ce vrei?» intreba Ioana incercand sa indrepte sirul dezordonat de pe masa. «Sa continuam». «Ce sa continuam?» «Cum ce sa continuam? - o privi el uimit si glasul ii urca aproape inflacarat. Sa nu facem decat ceea ce scriem!» «Tu esti nebun».

«Nu-ti dai seama -urma el ca si cum n-ar fi auzit-o - ce minunatie poate sa fie sa astepti fiecare zi cu gandul ca vei face tot ceea ce ti-ai imaginat cu placere ca o sa faci, si cand vine ziua. chiar sa faci?» «Bine, dar toate astea poti sa le faci si fara sa le scrii inainte». «Nu, spuse Sebastian cu tarie, trebuie scris!» Ioana se uita cu atentie la el, apoi izbucni in ras. «Ce copil esti! Uite cu ce i-a trecut lui prin cap sa se joace!» «Nu ma joc, zise Sebastian si zambi si el. Sau ma joc, da». «Si eu de ce sa ma joc? Ce sens are?» «Ai altceva mai bun de facut? Spune, ai?» «Si daca eu scriu, sau prescriu, cum vrei tu, ca, poftim, maine noapte voi suna la usa ta sa-ti cunosc sotia?» «De ce sa prescrii asta? -facu nedumerit Sebastian. Desi, daca vrei neaparat, poti s-ofaci. Eu sunt in stare sa-ti deschid». « Vezi? - spuse Ioana si surasul ii reaparu in coltul pleoapelor. Vezi? Nu se poate ce vrei tu. Nu ma joc».
Dar o facu. La numai trei zile dupa discutia din Camera Pionierului, Sebastian ii lasa in sertar o scrisoare in care, imprumutand un fel ceremonios de a formula frazele, fel ce i se parea ca suna bine si chiar impresionant, ii explica pe larg ce intelegea el prin corespondenta lor si, in acelasi timp, ii justifica in cuvinte alese toata posibila frumusete a jocului. Dedesubt, intr-un post-scriplum mai sec, o anunta: «Marti dupa-amiaza, intre sase si sase si-un sfert, vei veni in fata Autogarii Militari. Voi fi acolo. Vei cobori din 74 barat si vom manca un dobos la cofetaria din colt. Apoi ne vom intoarce in oras». La sase si zece.

Ioana se cobori infofolita dintr-un 74 barat si-l cauta cu privirea pe peronul autogarii. Sebastian, care statea ascuns printre navetisti si tarani rabdatori, se repezi s-o intampine. «Am venit», spuse ea zambind si se opri cu capul dat usor intr-o parte, ca un catel in asteptarea bucatii de zahar. «Da, spuse Sebastian incercand sa-si ascunda bucuria, da. Sa mergem». Intrara in cofetarie, se asezara la o masa si Ioana exclama vesela, aratand spre tejghea: «N-au dobos!» «Am adus eu», zise Sebastian si scoase din servieta doua dobosuri impachetate sumar. Comandara sucuri, doua prajituri «Caraiman» si folosindu-se de linguritele localului, consumara in tacere dobosurile."


BIBLIOGRAFIE:

Cartarescu, Mircea - Postmodernismul romanesc, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1999; Teposu, Radu G. - Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1993.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani