Mihai Eminescu - Poetul nepereche referat






Daca ne intrebam de unde vine sau in ce consta prodigioasa forta de
captatie poetica, raspunsul obliga la explorari multiple, care se ciocnesc nu
o data de inefabilul unor texte. Simple afirmatii, bunaoara ca autorul
Luceafarului si al Sarmanului Dionis e o figura monumentala ori o
personalitate renascentista, nu explica nimic, atata timp cat se ignora
raporturile dintre gramatica textului si valorile semantice, in muzica si
miscarea lor. Pentru a-i estima proportiile reale, poetul trebuie asezat in
timpul sau, intre ce a fost inaintea sa si ceea ce dupa el. Se vorbeste de un
Eminescu inainte de Eminescu, acesta prefigurat de unii inaintasi din Epigonii
ori de altii. Sugestii si tendinte preeminesciene capata o identitate reala, o
linie si o densitate specifica odata cu creatorul de anvergura europeana,
propulsor de forme si structuri invederand asimilarea fondului folcloric si
scriptic autohton concomitent cu tot ce i se potrivea din marile literaturi.
Neoromanticul sau „ultimul mare romantic european" - cum se repeta
pana la sablonizare - comporta elemente formale clasice, fiind totodata,
prin apropierea de versul liber, ori prin denuntarea absurdului, deschis
unor forme moderne incipiente. Asa stand lucrurile, N. Davidescu vedea
in Eminescu un simbolist, iar Darie Voronca - referindu-se la concisul Peste
varfuri - semnala o „admirabila traditie" modernizanta (Despre poem si
antologie). Cand intr-o scrisoare catre Veronica Miele se autoacuza, (Ce viata
dezordonata am dus), nu de dezordine in planul creatiei poate fi discutie.
Poet de tip laborios, in cautarea perfectei ordonante a discursului,
programul sau nu cunoaste nici abandonul, nici graba. Din douazeci si
sase de sonete n-au fost incredintate tiparului decat sase. Proportia dintre
antume si postume -1 la 5 - e inca mai frapanta.

Cand, dupa disparitia fizica a poetului, i s-a cerut lui Maiorescu sa se pronunte asupra perspectivelor literaturii noastre, lucidul critic a citat modelul Eminescu, virtualitatile lui catalizatoare. Viitorul trebuia sa priveasca spre Eminescu. Prognoza s-a verificat, motiv pentru care vorbim astazi de un Eminescu dupa Eminescu. Stele de marimea intai - Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia - continua seria dualitatilor si alternativelor eminesciene, fenomenul nepresupunand deloc o estompare a propriilor lor dimensiuni, ci doar analogii in materie de problematizare. Fapt verificat, diversitatea fondului uman de adancime se manifesta semnificativ in nuantele in care indivizii isi gandesc destinul. Nu despre prioritatea Eului propriu asupra generalului depune marturie Eminescu; in pozitia poetului ca auto-subiect, in solitudinea sa existentiala cu fete caleidoscopice recunoastem, in esenta, manifestarile unui Ego universal. Constant preocupat de latura ontologica a omului etern, un asemenea Eu universal nu va inceta niciodata de a fi actual.
O parte de cunoscut, alta de mister, o parte de eternitate si alta de efemer - acestea sunt coordonatele pe care sta universul eminescian. Privilegiul cuvantului, in poezie, nu e de a explica ori de a demonstra, ci de a fi un instrument de mediere, un mijloc de a accede in spatii anterior nebanuite, la care stiinta ajunge pe cai proprii sau in fata carora se opreste. „A dorului tarie/ Cuvinte da duioaselor mistere" - dezvaluie poetul, in a carui viziune poezia e revelatie, epifanie sau instalare intr-un dispozitiv hermeneutic. O lumina infinit nuantata, materiala si iluzorie in acelasi timp, unifica realul cu impalpabilul; lumina vine insa si din universul interior al poetului, ca expresie a unui Stimmung, a unei atitudini ducand la un transfer de substanta spirituala de la poet catre lume. S-a spus ca el n-a creat o limba poetica; ar fi imbogatit si adancit numai. in fond, cautarea cuvantului care sa exprime adevarul nu-i solicita doar in sens rational, pragmatic, ci ca nostalgie a perfectei consonante dintre semnificant si semnificat. Invocand o data grandoarea apelor dezlantuite, oceanica lor limba (Cum oceanu-ntaratat), el invidia, in subtext, colosala putere a elementelor! Pentru a traduce iubirea in absolut, bardul din Odin si Poetul ar „sfarama soarele in tandari de aur". Pentru potentarea latentelor, dar si pentru intregirea expresivitatii, Eminescu recurge, asemenea poetilor antici, la harfe si lire, aspirand sa dea logosului sau o aura de vesnicie. Reactiile hiperbolizante, zvarcolirile fiintei se lovesc de insuficienta cuvantului. Obsedat de ideea limitei, poetul cauta „cu sete - forma ce sa poata sa te-ncapa" (Scrisoarea II).





Dintr-o anumita perspectiva, poezia lumii se constituie intr-un intreg, cel putin pe directiile ei fundamentale. insa participand la un asemenea intreg, suntem tentati mereu sa distingem diferentele intre parti, reactiile particulare, elementele de substrat-sesizabile, printre altele, in prometeismul si melancolia vivace eminesciana Nu se poate imagina spiritualitatea romaneasca fara columna centrala care este Eminescu, creator intrunind toate atributele universalitatii. Daca e sa recapitulam conditiile acesteia, ele tin, la prima vedere, de factorul vehiculant care este limba. Desi nici limba lui Euripid, nici cea a lui Horatiu nu mai exercita asupra modernilor vreo influenta directa, totusi prezenta celor vechi se perpetueaza in chipuri felurite. O parte considerabila a operei lui Rabindranath Tagore a fost scrisa in limba bengali; suedezii Selma Lagerloff si Strindberg, norvegienii Isben si Bjornson, grecii Cavafis, Elytis si Seferis, pentru a ne limita la cateva exemple, nu reprezinta limbi de difuziune larga. In cele din urma, nu limba, de circulatie deosebita ori restransa, decide soarta universalitatii, desi o limba de mare audienta e un element favorizat. Hotarator e modul in care o opera aduce o viziune cu repercusiuni larg-umane. Ne fascineaza pe toti ideea totalitatii: vrem sa fim, un moment, in alt timp, intr-un alt punct al globului, iar literatura, artele in genere, intretin in noi aceasta seducatoare iluzie. Perspective de universalizare au operele care, alaturandu-se altora, intregind si amplificand dialogul pan-uman, raspund nevoii generale de cunoastere. Nu apartenenta la un stil - clasic, romantic, de avangarda - ci substanta spirituala, arta ca experienta umana constructiva, operele referindu-se la Viata, Destin, Timp deschid porti spre universalitate. Proza si dramaturgia au, oricum, sanse mai vizibile decat poezia, stiut fiind ca echivalente poetice ideale sunt greu de imaginat. Poet, prozator -deschizator de drum in proza fantastica -, tradus in aproape saptezeci de limbi, universitatea reala a lui Eminescu nu e inca pe masura valorii sale. Va fi o datorie de onoare a generatiilor viitoare sa lucreze pentru asezarea lui -in pantheonul universul - alaturi de Byron, stins la treizeci si sase de ani, langa Leopardi - la treizeci si noua (ca Eminescu insusi), langa ceilalti mari.

Constantin CIOPRAGA
(Eminescu, Poetul nepereche, in voi. Mihai Eminescu, Poezii, Editura Junimea, Iasi, 1990).









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















Cauta referat
Scriitori romani