MIHNEA-VODA CEL RAU - „Scena istorica din cronicile Tarii Romanesti referat






MIHNEA-VODA CEL RAU - „Scena istorica din cronicile Tarii Romanesti", cum si-a definit-o autorul, Alexandru Odobescu; este una dintre cele mai cunoscute nuvele istorice romanesti; publicata pentru prima data in „foita" ziarului „Romanul" intre 1 octombrie si 3 noiembrie 1857 si republicata in volum, impreuna cu nuvela Doamna Chiajna, in 1860, sub titlul Scene istorice din chronicile romanesti, Mihnea-voda cel Rau urmeaza indeaproape celebra nuvela istorica a lui Costachc Negruzzi Alexandru Lapusneanu, fiind impartita, la fel ca modelul ci, in patru capitole, fiecare deschizandu-se cu cate un moto.

De altfel, aceasta dependenta a fost evidentiata de O. insusi in prefata editiei din 1860, aratand izvorul dublu al scenelor sale, cel literar in „frumoasa nuvela" a scriitorului moldovean, iar cel istoric in cronicile muntene. Noi fata de model sunt titlurile celor patru capitole, ele precizand locul desfasurarii actiunii: Manesti, Curtea de Arges, Cotmeana si Sibiu.

Nuvela debuteaza printr-o expresiva descriere a cadrului natural in care se gaseste „ectatuia" armasului Dracea din Manesti, cu „zidurile ei innegrite", in care stapanul sau, pe patul de moarte, „intr-o zi noroasa de primavara, putin in urma Pastilor", isi marturiseste fiului sau, Mihnea, ultimele dorinte: „sa fii stalp teapan casii noastre si nu-ngadui sa caza biata mosie parinteasca pe mana oltenilor, p-a Basara-bcstilor sa nu cruti, sa n-aibi mila [moto la intaiul capitol], ca nici de tine nimeni nu va avea mila". Batranul armas moare iar Mihnea, stapanindu-si „in sine bucuria", afla de la un grup de boieri ca il vor domn al Tarii Romanesti. La Curtea de Arges, Mihnea, imbracat in „chepeneag de catifea rosie cu ceaprazuri si cu bumbi de aur, cioareci albi tiviti cu gaitane de fir, cizme cu pinteni poleiti s-un gugiuman de samur cu surguci de pietre scumpe", este uns domn de catre mitropolitul Maxim. Printre cei ce vin sa i se inchine se numara si batranul boier Parvu, vornicul Basarab, impreuna cu cei trei fii ai sai, llie, Neagu si Dragomir, care, desi fac parte din familia Basarabestilor,_ sunt hotarati sa-l slujeasca pe noul domn. intr-o atmosfera relativ linistita, cel mai mare dintre fiii vornicului'. Parvu, Ilic, se casatoreste cu Ilinca, fiica lui Radu spatarul din Albesti.

Oamenii lui Mihnea patrund „pe furis intr-acel cuib de fericire", sugruma „in pat pe llie si iau cu sine trupul mortului, pe mireasa lesinata si toate sculele ce erau rasipite prin odae". Acest act miselesc produce mari nelinisti. Mihnea invita la un ospat, la curte, pe toti cei despre care a aflat ca si-au exprimat revolta, pentru a-i linisti oferindu-lc printre altele un „pilaf alb si fumegos" in care a pus si boabe de margaritar. Consumarea lui produce mare panica in randurile mesenilor care, „strambandu-se ca de durere de masele, adusera mana la gura si-si scuipara pe tipsii dintii lor impreuna cu boabe de margaritar", iar Mihnea Ic adreseaza cuvinte de amenintare, incheind: „Hi! spuneti acuma, boieri domnia-voastra, nu-i asa c-avutiile-s amagitoare" (moto la cel de al doilea capitol). Tot mai inspaimantat de actiunile Basara-bestilor, Mihnea hotaraste suprimarea dusmanilor. Planul sau este adus la cunostinta celor persecutati de tanarul Dragomir, care a asistat la discu{ia din „bolta" intunecata dintre domn si logofatul Stoica; cei vizati se salveaza pribegind sau ascunzandu-se.

Furios, Mihnea „isi inmuie turbarea in fel si fel de cruzimi; porunci sa se prade, sa se arza si sa se sfarame pana la pamant toate casele si toate bisericile lor" si stapaneste tara in cele mai mari samavolnicii timp de un an si jumatate, suficient pentru Basarabesti pentru a pune la cale alungarea tiranului. La Cotmeana, fiul domnului, Mircea Ciobanul, impreuna cu logofatul Stoica, este pus pe fuga de catre Ncagoe Basarab, viitorul domnitor, dovedind veridicitatea proverbului „Fuga e rusinoasa dar e sanatoasa " (moto la capitolul al treilea), in cele din urma, Mihnea va urma exemplul fiului sau, fugind si el peste munti, in Ardeal.

Ultimul capitol al nuvelei se desfasoara la Sibiu, unde Mihnea, cu intreaga sa suita, asteapta momentul revenirii la tron si „o salbatica veselie ii umplu sufletul, cand, printre visele viitoarei sale mariri, zarea capetile Ba-sarabilor insirate in tepe la portile-i domnesti". In plina euforie, adulatia mersese atat de departe incat pana si un „biet poet latin, loan Salius incepuse a pune pe versuri laudele sale". Mihnea este decapitat in piata sibiana, iar din clopotnita bisericii rasuna cuvintele: „Sa stie tot omul ca am omorat pe Mihnea voda!" (moto la capitolul al patrulea). Comentatorii, care au urmarit in detaliu in ce masura A. O. a respectat adevarul istoric in nuvela sa, au semnalat numeroase inadvertente. Mihnea n-a fost fiul armasului Dracca, ci al iui Vlad Tepes, iar Mircea Ciobanul, la randul sau, a fost fiul lui Radu cel Mare si nicidecum al tiranului din nuvela. Neagoe Basarab n-a fost fiul vornicului Parvu, ci al lui Basarab cel Tanar etc. De altfel, O. nu si-a propus sa reconstituie adevarul istoric, nuvela sa reprezentand, in opinia lui Tudor Vianu, un moment semnificativ al dezvoltarii romantismului romanesc prin introducerea unor contraste puternice, rapiri si conjuratii, atacuri neprevazute si crime. Prin ele si printr-o succesiune continua si ascendenta de evenimente se evidentiaza portretul unui tiran, Mihnea, firul istorisirii fiind intretinut prin alternanta dintre naratiune, descriere si scene propriu-zise, in care personajele se misca si vorbesc. Dialogului si vorbirii directe le revin in economia nuvelei un spatiu destul de larg; le intalnim in cuvintele rostite de batranul armas sau la intalnirea dintre Mihnea si grupul de boieri ce-i ofera domnia, in dialogul dintre domn si vornicul Parvu sau intre acelasi domn si logofatul Stoica, intre fugarii de la Cotmeana si cei ce pun la cale suprimarea tiranului.





Prin vorbe si prin infatisare, Mihnea pare a avea tot ceea ce tine de portretul unui mare tiran; nu intamplator la numele sau s-a adaugat si epitetul de „cel rau". De la inceput, Mihnea apare ca un „om matur si vartos, avea scrise pe fata sa paroasa si posomorata si-n ochii sai arzoi si-ncruntati strasnicia caracterului sau". La aflarea vestii ca Basarabii i-au scapat din mana, „sangele se aprinde intr-insul si turbarea ii cuprinse sufletul". Aceeasi putere de portretizare o demonstreaza A. O. si in infatisarea altor personaje: zacand lungit pe spate pe o velinta alba, armasul muribund „era uscat si galbin, cu fruntea plesuva, cu barba alba"; cei ce urmau sa se casatoreasca, llie si Ilinca, erau „tineri, frumosi si bogati, se pareau meniti pentru o desavarsita norocire". Exista, pe de alta parte, numeroase descrieri de epoca. Ele apar, de pilda, in prezentarea detaliilor vestimentare: Mihnea si fiul sau, Mircea Ciobanul, „purtau ciobote de piele groasa, pana la genunchi, poturi de dimie alba, un cojoc scurt, de oaie neagra, cu gluga la spate, si chimir cu otele; la gat aveau grumajer rotund de zale de fier, si-n cap o turca flocoasa, adusa Ia o parte; la brau, satar si jungher"; Ilinca avea „conciul semanat cu diamanturi, cu aburosul zovon de filaliu, cu auritul val de beteala rasfirat pe un binis de suvaiu alb, cu grumazul acoperit de margaritare si cu cununa de flori pe frunte", iar Mihnea, la iesirea din biserica sibiana, se arata cu contosui „sur si lung, cu ceaprazuri de fir, e deschis la piept si lasa sa se vaza o scumpa blana de samur, la fel cu caciula de pe cap". Sau in prezentarea alaiului domnesc, cu ocazia inscaunarii tiranului: „in cap mergeau, ca sa deschida drumul, dorobantii cu garbace si vanatorii de plai si de Olt, cu lungi sanete; in urma lor veneau rosiorii si verzisorii calari, despartiti in capitanii, fiecare cu steagul ei, purtand mintene rosii si verzi; apoi caii domnesti, acoperiti cu grele harsale de fir si de matasuri; indata dupa acestia, Mihnea insotit de patru viteji ferentari cu lancile poleite-n varf si la manere, si urmat de boierii de taina, cu vatasii, aprozii, armaseii si lipcanii lor.

Apoi urmau copiii de casa, toti feciori de boieri, imbracati cu savanale si cu cabanite de felurite stofe scumpe, avand mari podoabe si fotaze la cai; ei si cu aprozii purtau sangeacul cu steagul cel marc si doua tuiuri turcesti date de la imparatie. Dupa dansii veneau lefegiii cu haine galbene, simenii si scutelnicii pedestri; apoi gloata boierilor mazili si boiernasilor, iar la sfarsitul tutulor cetelor, o gramadire amestecata de slugi boieresti, de oraseni, de negutatori si de sateni". Sunt, apoi, inspirate descrieri de natura, de la cea care deschide nuvela („Ca la doua ceasuri cale-n jos de Ploiesti curge apa Cricovului, care, cu mii de paraie ce se resfira si se-mpreuna, impestriteaza matca sa razlctata si nasipoasa; d-a stanga, campia seata se lungeste pana la poalele muntilor; d-a dreapta, malul sc-nalta rapos si acoperit cu paduri vechi si stufoase"), la prezentarea manastirii Cotmea-na („mai jos de frumoasa Vale a luminilor, pe Topolog. Sfintise soarele dindosul piscurilor Cozii, cand el poposi in pacinica valcea unde sta pitita manastirea, ca un cuib intre munti. La poarta era un tuni ce acum s-a daramat; ograda, inchisa cu ziduri, infatisa de dinintru patru siruri de chilioare cu tinde lungi si arcuite; in mijloc se afla o bisericuta."); sau a unor interioare, cum este odaia armasului in care „ardea o faclie de ceara galbina, si un biet calugar bogonisea pe sloveneste, dar cu glas slab, rugele agonici; in parete, o mica candela lumina o veche troita de lemn, si, mai incolo, pe ziduri, stau randuite, peste un zab'.au vargat, arme de tot felul, coifuri, zale de fier, tuiuri, iatagane trunchietc si dispuieri luate de pe la dusmanii invinsi.

O singura arma, o ghioaga de fier tintuita, mare si grea, buzduganul insusit slujbei de annas mare, sta asezata pe velnita flocoasa, de-a dreapta bolnavului, si mana-i osoasa, dar slabita, printr-o miscare spasmodica a nervilor, cata inca s-o radice". Tocmai in aceste aspecte „documentare" s-a si vazut valoarea nuvelei, scriere care, ca si Doamna Chiajna, Iasa sa se ghiceasca „detasarea de fictiune" si „sentimentul conventiei" (N. Ma-nolescu). Acelasi critic scria ca Scenele imprumuta forma nuvelei pentru scopuri documentare, dezinteresandu-se de autenticitatea propriu vorbind literara. () Fondul real al Scenelor trebuie cautat de aceea in alta parte, in tablourile de epoca, inscaunari, nunti, ospete, vestminte, in toata acea incarcatura muzeistica a paginii care, blocand timpul narativ, permite eruditiei autorului sa se desfasoare. Odobcscu are de la inceput aceeasi imaginatie a obiectului concret, care izbandeste in lungi si meticuloase descrieri". Scriitorul insusi isi caracterizeaza, de altfel, nuvelele istorice drept „incercari de restituire a vechilor datine stramosesti".



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani