MIHNEA-VODA CEL RAU - "Scena istorica din cronicile Tarii Romanesti", cum si-a definit-o autorul, Alexandru Odobescu; este una dintre cele mai cunoscute nuvele istorice romanesti; publicata pentru prima data in "foita" ziarului "Romanul" intre 1 octombrie si 3 noiembrie 1857 si republicata in volum, impreuna cu nuvela Doamna Chiajna, in 1860, sub titlul Scene istorice din chronicile romanesti, Mihnea-voda cel Rau urmeaza indeaproape celebra nuvela istorica a lui Costachc Negruzzi Alexandru Lapusneanu, fiind impartita, la fel ca modelul ci, in patru capitole, fiecare deschizandu-se cu cate un moto.
De altfel, aceasta dependenta a fost evidentiata de O. insusi in prefata editiei din 1860, aratand izvorul dublu al scenelor sale, cel literar in "frumoasa nuvela" a scriitorului moldovean, iar cel istoric in cronicile muntene. Noi fata de model sunt titlurile celor patru capitole, ele precizand locul desfasurarii actiunii: Manesti, Curtea de Arges, Cotmeana si Sibiu.
Nuvela debuteaza printr-o expresiva descriere a cadrului natural in care se gaseste "ectatuia" armasului Dracea din Manesti, cu "zidurile ei innegrite", in care stapanul sau, pe patul de moarte, "intr-o zi noroasa de primavara, putin in urma Pastilor", isi marturiseste fiului sau, Mihnea, ultimele dorinte: "sa fii stalp teapan casii noastre si nu-ngadui sa caza biata mosie parinteasca pe mana oltenilor, p-a Basara-bcstilor sa nu cruti, sa n-aibi mila [moto la intaiul capitol], ca nici de tine nimeni nu va avea mila". Batranul armas moare iar Mihnea, stapanindu-si "in sine bucuria", afla de la un grup de boieri ca il vor domn al Tarii Romanesti. La Curtea de Arges, Mihnea, imbracat in "chepeneag de catifea rosie cu ceaprazuri si cu bumbi de aur, cioareci albi tiviti cu gaitane de fir, cizme cu pinteni poleiti s-un gugiuman de samur cu surguci de pietre scumpe", este uns domn de catre mitropolitul Maxim. Printre cei ce vin sa i se inchine se numara si batranul boier Parvu, vornicul Basarab, impreuna cu cei trei fii ai sai, llie, Neagu si Dragomir, care, desi fac parte din familia Basarabestilor,_ sunt hotarati sa-l slujeasca pe noul domn. intr-o atmosfera relativ linistita, cel mai mare dintre fiii vornicului'. Parvu, Ilic, se casatoreste cu Ilinca, fiica lui Radu spatarul din Albesti.
Oamenii lui Mihnea patrund "pe furis intr-acel cuib de fericire", sugruma "in pat pe llie si iau cu sine trupul mortului, pe mireasa lesinata si toate sculele ce erau rasipite prin odae". Acest act miselesc produce mari nelinisti. Mihnea invita la un ospat, la curte, pe toti cei despre care a aflat ca si-au exprimat revolta, pentru a-i linisti oferindu-lc printre altele un "pilaf alb si fumegos" in care a pus si boabe de margaritar. Consumarea lui produce mare panica in randurile mesenilor care, "strambandu-se ca de durere de masele, adusera mana la gura si-si scuipara pe tipsii dintii lor impreuna cu boabe de margaritar", iar Mihnea Ic adreseaza cuvinte de amenintare, incheind: "Hi! spuneti acuma, boieri domnia-voastra, nu-i asa c-avutiile-s amagitoare" (moto la cel de al doilea capitol). Tot mai inspaimantat de actiunile Basara-bestilor, Mihnea hotaraste suprimarea dusmanilor. Planul sau este adus la cunostinta celor persecutati de tanarul Dragomir, care a asistat la discu{ia din "bolta" intunecata dintre domn si logofatul Stoica; cei vizati se salveaza pribegind sau ascunzandu-se.
Furios, Mihnea "isi inmuie turbarea in fel si fel de cruzimi; porunci sa se prade, sa se arza si sa se sfarame pana la pamant toate casele si toate bisericile lor" si stapaneste tara in cele mai mari samavolnicii timp de un an si jumatate, suficient pentru Basarabesti pentru a pune la cale alungarea tiranului. La Cotmeana, fiul domnului, Mircea Ciobanul, impreuna cu logofatul Stoica, este pus pe fuga de catre Ncagoe Basarab, viitorul domnitor, dovedind veridicitatea proverbului "Fuga e rusinoasa dar e sanatoasa " (moto la capitolul al treilea), in cele din urma, Mihnea va urma exemplul fiului sau, fugind si el peste munti, in Ardeal.
Ultimul capitol al nuvelei se desfasoara la Sibiu, unde Mihnea, cu intreaga sa suita, asteapta momentul revenirii la tron si "o salbatica veselie ii umplu sufletul, cand, printre visele viitoarei sale mariri, zarea capetile Ba-sarabilor insirate in tepe la portile-i domnesti". In plina euforie, adulatia mersese atat de departe incat pana si un "biet poet latin, loan Salius incepuse a pune pe versuri laudele sale". Mihnea este decapitat in piata sibiana, iar din clopotnita bisericii rasuna cuvintele: "Sa stie tot omul ca am omorat pe Mihnea voda!" (moto la capitolul al patrulea). Comentatorii, care au urmarit in detaliu in ce masura A. O. a respectat adevarul istoric in nuvela sa, au semnalat numeroase inadvertente. Mihnea n-a fost fiul armasului Dracca, ci al iui Vlad Tepes, iar Mircea Ciobanul, la randul sau, a fost fiul lui Radu cel Mare si nicidecum al tiranului din nuvela. Neagoe Basarab n-a fost fiul vornicului Parvu, ci al lui Basarab cel Tanar etc. De altfel, O. nu si-a propus sa reconstituie adevarul istoric, nuvela sa reprezentand, in opinia lui Tudor Vianu, un moment semnificativ al dezvoltarii romantismului romanesc prin introducerea unor contraste puternice, rapiri si conjuratii, atacuri neprevazute si crime. Prin ele si printr-o succesiune continua si ascendenta de evenimente se evidentiaza portretul unui tiran, Mihnea, firul istorisirii fiind intretinut prin alternanta dintre naratiune, descriere si scene propriu-zise, in care personajele se misca si vorbesc. Dialogului si vorbirii directe le revin in economia nuvelei un spatiu destul de larg; le intalnim in cuvintele rostite de batranul armas sau la intalnirea dintre Mihnea si grupul de boieri ce-i ofera domnia, in dialogul dintre domn si vornicul Parvu sau intre acelasi domn si logofatul Stoica, intre fugarii de la Cotmeana si cei ce pun la cale suprimarea tiranului.