">




Milionarul si Iapa Rosie din Cartea de la Metopolis (1977) - caracterizare referat






Milionarul - caracterizare



In Cartea de la Metopolis, o carte a povestilor, dupa cum remarca Nicolae Manolescu, Milionarul pare a fi, la inceputul romanului, un narator absolut, cu vocatie demiurgica. Panoramarea Metopolis-ului si a imprejurimilor sale - spatiu al romanului si instituit prin roman - ii apartine Milionarului, care pare a-si trece astfel in revista domeniul. Porecla "Milionarul" desemneaza nu un posesor al unor averi materiale fabuloase, ci pe acela care detine tezaurul milioanelor de povesti ale Metopolis-ului.

Oras muribund, care se autodevora prin consumarea "tezaurului" de marmura rosie pe care se inalta legendarele-i coline, Metopolis traieste din povesti. Acestea incep cu numele, creator de realitate si, implicit, de fictiune. Locuitorii din Metopolis au o mare vocatie de a atribui porecle tuturor celor ce intra in raza lor vizuala. Si de aici incepe istoria, care se dezvolta asemeni unui bulgare de zapada dat de-a rostogolul. Porecla respectiva determina destinul individului. Iar acest destin este ambiguizat la maximum de povestile pe care "tratamentul fabulatoriu" al metopo-lisienilor il nascoceste permanent. Povestile in sine - si fiecare poveste in parte - au o structura labirintica, alambicata, serpuitoare, asemeni strazilor din Metopolis. Povestile sunt creatoare de realitate dar, intr-o miscare simetrica, ele absorb realitatea prin acest proces de ambiguizare.

Iar Milionarul, cel ce parea povestitorul total si stapanul acestui spatiu al povestilor, se dovedeste a fi doar unul dintre naratori si unul dintre demiurgii locurilor bantuite de povesti.

In drumul pe care il strabate zilnic, pe drezina sa urmuziana (dupa cum remarca acelasi Nicolae Manolescu), de la locuinta asezata pe deal (pozitie ce ar putea sugera superioritatea demiurgica) pana in oras, Milionarul nu numai ca nu priveste spre Metopolis ca un stapan, dar isi exprima si teama fata de "capcanele" acestui tentacular spatiu al fictiunii: "N-am avut niciodata slabiciunea de a crede ca domin Metopolis-ul si ca-l stapanesc macar cu ochii. L-am privit si de data asta cu o curiozitate noua, dar cu frica stapanita de a nu fi inghitit intr-o zi de amestecatura aceea de case si ulite nefericite. Panglicile strazilor stramte si intortocheate se rasuceau pe dupa case, parca cine stie spre ce spirala celesta isi chinuiau spinarile, dar nu se rasuceau asa decat pentru a se afunda toate absurd in fluviu si a se intoarce din nou prin alte parti catre varfurile si vaile golase ale dealurilor localitatii."

Labirintul povestilor metopolisiene nu se indreapta spre un centru unic, de revelatie. De aceea nu exista nici un erou si nici un fir al Ariadnei. Fiecare poveste se naste pentru a da nastere altor povesti sau, pentru a pastra termenii descrierii Milionarului, pentru a se infunda intr-o alta poveste, la randu-i ramificata de alte povesti-surori.
Lucid si constient de natura lumii in care traieste si din care traieste, asemeni tuturor locuitorilor orasului, care traiesc din marmura rosie pe care este construita asezarea lor, Milionarul apeleaza la un narator de "rang superior" pentru o mai bogata prezentare a povestilor. Generalul Marosin, infatisat de Milionar ca un stapan al locurilor, cunoaste, intr-adevar, povestile multora dintre locuitori. Dar povestea Fibulei Serafis si a teribilei sale mame, Gora Serafis, a lui Filip Teologul-Umilitul sau a Iui Constantin Pierdutul l-ul sunt povesti in care fiecare amanunt in parte naste povesti separate. Proprietatea Generalului este impartita de numeroasele sale rude, iar Generalul, acum un zeu imbatranit, nu mai are puterea de a-i alunga pe cei ce faramiteaza Metopolis-ul devorandu-l.
In ceea ce priveste statutul povestitorului, nu exista decat "grade de competenta" diferite intre diferiti naratori, nici unul nu este insa naratorul absolut. Milionarul, cu locuinta sa aflata pe un deal ce-i permite sa panora-meze orasul si imprejurimile acestuia, este superior povestitorilor anonimi din orasul-labirint. El este insa condamnat sa devina personaj in povestirile acestora - sa fie inghitit de labirintul nesfarsit al fictiunii, cu drezina sa cu tot si cu statutul de "Milionar" pe care i l-a conferit porecla data de metopolisieni. Tot ce-i drept, aceasta porecla pare a-i fi conferit un rol aparent mai frumos decat al altora si, dupa cum remarca personajul, "e singura porecla de aici care nu e scarboasa.





In rest, toate, insulte grosolane, metopolisienii au un gust stravechi pentru rautatea poreclelor, oamenii traiesc si se misca infierati fiecare cu cate o porecla." infierati, am adauga noi, de un stigmat al fictiunii care le face substanta epic-realista absolut volatila in "panglicile intortocheate" ale labirintului.

Iapa-Rosie



Printre personajele povestilor labirintice ale Cartii de la Metopolis, Iapa-Rosie se "evidentiaza" prin caracterul fascinant, de continua metamorfoza dar si de stranie identitate, intr-un context in care identitatea personajelor se volatilizeaza continuu sub infuzia fictiunii.

Fiica a Kivei-Cea-Mare, femeie venita de undeva dintr-un punct indepartat al campiei, de unde rasare soarele, Iapa-Rosie poarta culoarea de aur rosiatic a unui astru la rasarit, stransa in monedele pe care mama ei le-a gasit undeva in campie, in timp ce pazea bivolii. Anii de ucenicie in auraria stapanita de Fibula Serafis si Guldena ii potenteaza aceasta culoare, pe care focul topitor al metalelor pretioase o innobileaza.
Porecla ii accentueaza teribila vitalitate si senzualitate, data de intalnirea pamantului mama, in pantecele caruia dospesc nobilele metale, cu astrul inflacarat de rasarit. inainte de a urma ritualul fetelor de maritis - a trece peste fluviul inghetat in Dicomesia, la alergarile de cai, unde flacaii isi rapeau miresele -, tanara cizelata de focul aurariei devine o statuie in intregime aurita, dupa cum remarca Fibula.

imbracata in rochie rosie, cu podoabele bizantine din comoara gasita candva de Kiva-Cea-Mare, fata ce urma sa devina Iapa-Rosie primeste drept rasplata a muncii in aurarie ghete rosii, "ghete de maritis" cu care urma sa treaca in Dicomesia. Ghetele rosii ii atrag porecla de mai tarziu; ele insa doar ii completeaza tinuta si portretul.

"imparateasa" pe care Aram Telguran o canta in versurile Cantarii cantarilor, fata-barcagiu evocata intr-o alta poveste, iubita si partenera de afaceri a "Generalului Glad" caruia incearca sa-i impuna un destin in Metopolis, femeia de afaceri prospera in "negotul de ani" de la sfarsitul romanului - toate aceste personaje ca metamorfoze ale unuia singur au ceva in comun.

Scena care o infatiseaza pe Iapa-Rosie intr-o imagine reprezentativa este aceea in care incearca sa-l supuna unor probe initiatice pe iubitul ei, fost detinut in Marmatia, infatisat celor din Metopolis ca un "General" -"Generalul Glad". Angajat, initial, la ferma Generalului Marosin, Generalul Glad este nevoit sa se arunce in apa rece a unui lac pentru a lua un anume obiect. Iapa-Rosie se arunca la randu-i in apa si il arunca pe "Generalul Glad" la fundul apei, il impiedica sa ajunga la mal pana cand isi indeplineste misiunea. Odata aceasta indeplinita, el revine la suprafata si isi primeste hainele de "General", impreuna cu roata ce va juca un rol important in fabrica de lumanari pe care Generalul Glad si Iapa-Rosie o vor infiinta.

Privitorii scenei comenteaza comportamentul lepei-Rosii declarand ca niciodata nu au vazut o femeie mai frumoasa si mai cruda decat aceasta. Si nicicand nu au vazut pe cineva iubind mai teribil, cu atata patima si cruzime, ca Iapa-Rosie.













Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani