MIRESELE - Nuvele de Eugen Barbu. Antologie de autor, aparuta la Bucuresti, Editura Minerva, . Ca nuvelist, Eugen Barbu (re)debuteaza postbelic, in periodice si in volum, cu povestirea Munca de jos (prefigurare a viitorului roman Facerea lumii), publicata initial in 1955 in "Viata Romaneasca" si reluata in acelasi an ca volum sub titlul Gloaba. Urmeaza volumele Tripleta de aur (1956), culegere de schite, nuvele si reportaje inspirate de lumea fotbalului; Oaie si-ai sai (1958, ed. a Ii-a, 1959) care, reluat in "Biblioteca pentru toti" sub titlul nuvelei Tereza (1961), cedeaza apoi cateva piese editiei din 1963 a Gropii si romanului Soseaua Nordului; Patru condamnati la moarte (1959), nuvela integrata si ea in Soseaua Nordului; Pranzul de duminica (1962), volum de nuvele si povestiri noi, din care cateva trec in editia din 1963 a Gropii; Atac in cer (1966), nuvele cu subiect martial; Vanzarea de frate (1968), nuvele cu subiecte haiducesti, plasate in Bucurestii veacului fanariot; Nuvele (1969), selectie din Oaie si-ai sai si Pranzul de duminica, la care se adauga inedita Ziua unui pierde-vara; Martiriul Sfantului Sebastian (1969), care aduna "o selectie de povestiri vechi si foarte noi, parguite in cursul a zece ani de incercari" si Miresele (1975). Acest ultim volum-antologie reia alaturi de cinci inedite {Smintirea jupanitei Ruxandra, Nunta cu ighemonicon. Iarba, Miresele si Batrana) piese din volumele anterioare: Pe ploaie, Pranzul de duminica. Sfarsitul vacantei. Patru pesti, Calatorie cu autocarul, O canistra cu apa. Paunii, Un pumn de caise si Domnisoara Aurica din Pranzul de duminica; Martiriul Sfantului Sebastian, O indeletnicire ca oricare alta, Soarta unui om si Un tanar frumos ca Ramon Novarro din Martiriul Sfantului Sebastian; Munca de jos si Oaie si-ai sai din Oaie si-ai sai; Ziua unui pierde-vara din Nuvele. Unele dintre aceste nuvele au fost si ecranizate: Oaie si-ai sai (in 1974, sub titlul Tatal risipitor, in regia lui Adrian Pctringenaru, cu Toma Caragiu in rolul titular, alaturi de Marga Barbu, Gh. Dinica, Leopoldina Balanuta etc.). Ziua unui pierde-vara. Un tanar frumos ca Ramon Novarro si Domnisoara Aurica (ecranizate cu titlul Domnisoara Aurica in 1986, in regia lui Serban Marincscu, cu Marga Barbu in rolul titular, Marcel Iures, Valentin Uritcscu, Dorcl Visan, Gheorghc Visu, Olga Tudorache etc,, dupa un scenariu de Eugen Barbu) etc, iar nuvelele din Vanzarea de frate apartin universului explorat cinematografic in seria filmelor cu haiduci (Haiducii, 1965, Rapirea fecioarelor, 1967, Razbunarea haiducilor, 1968, Haiducii lui Saptecai, 1970, Saptamana nebunilor si Zestrea domnitei Ralii, 1971) regizate de Dinu Cocea dupa scenariile lui Barbu intr-o remarcabila distributie: Ion Besoiu, Al. Giugaru, Amza Pellea, Toma Caragiu, Emanoil Petrut, George Constantin, Colea Rautu, Florin Piersic, Marga Barbu etc. De asemenea, unele nuvele au fost traduse: in maghiara (1961), rusa (1961 si 1964), franceza (1962), germana (1963), spaniola (1964), indoneziana (1965), italiana (1966), engleza si portugheza (1968) etc.
Alaturi de nuvelele din Vanzarea de frate, trei din ineditele antologici (Smintirea jupanitei Ruxandra, Nunta cu ighemonicon si Iarba) apartin ciclului fanariot, ele fiind episoade posibile ale Princepelui (neinclusc pana la urma in roman), bruioane pentru Haiducul Amza, roman proiectat si anuntat ca o incheiere (ce n-a mai aparut) a trilogiei incepute cu Princepele si continuate cu Saptamana Nebunilor sau pur si simplu niste noi incursiuni intr-un teritoriu ce pare sali exercitat o reala fascinatie asupra autorului. In prima, Ruxandra, fiica boierului Belivaca, se indragosteste de Duta, zugravul cu infatisare de haiduc adus de tatal ci sa picteze biserica de pe mosie, pacatuind cu acesta chiar in altarul pictat abia pe jumatate. Descoperiti de boier, Duta e pedepsit cu pierderea barbatiei, iar Ruxandra se "sminteste", murind cativa ani mai tarziu, renegata de familie, intr-o manastire de langa Capua. Din a doua nuvela aflam cum a devenit Amza haiduc, din locotenent al Princepelui, dupa teribila pedepsire (incendiaza biserica in care avea loc nunta, cu toti cei din ea) a Dafmei Dabija, iubita care-si tradase juramantul, preferandu-l pe altul. Notabile sunt aici mai ales atmosfera de epoca si portretele protipendadei bucurestene, indeosebi cel al inselatorului Radu Ralet, adevarat "stramos" al "crailor" mateini. Iarba e un poem al libertatii si setei de viata, coplesitor in scurtimea sa: scos dupa unsprezece ani din ocna de tovarasii sai (in noaptea invierii), Amza se infrupta din iarba verde a primaverii cu bucuria feroce a unui Ahile iertat de Hades si redat vietii.
Un nemilos Dali rasaritean imagineaza in tulburatoarea Miresele o fresca de sfarsit de lume de un inegalabil impact vizual, oferind in final "o rezolvare de mare literatura a unei drame omenesti, profunde" (E. Manu). Subiect cu o bogata traditie in literatura romana, tema haiduciei e abordata de Barbu
In mod original, cu mijloacele prozei moderne. Pictate in culori stralucitoare, bogate, in tuse sigure si montate cu calcul si rafinament de bijutier sau miniaturist, nuvelele, concise si pregnante, rezuma in doar cateva pagini un destin si o epoca. Insa sub straiul de epoca vibreaza intotdeauna o profunda intuitie poetica a clipelor de rascruce existentiala, ce insufleteste aglomerarile de linii, culori si volume, sunete si arome ce compun largi suprafete plastice, subsumandu-le (in spatiul narativ) intru forma si ritm nu unui principiu plat mimetic, ci unui pur principiu estetic-expresiv; violenta insasi, a locului si a timpurilor, devine astfel si ea mai curand un prilej estetic. Chinuite de un demon launtric si debordand de vitalitate, personajele (croite parca pe tiparul autorului) poarta prin veac povara unui tragic blestem existential ce ramane de regula fara solutie. Ca intr-un basm de Andersen recristalizat in matrice mioritica, Batrana (din inedita omonima), stranie sinteza intre Baba Dochia si Craiasa Zapezilor, trece pe nesimtite din real in fantastic alaturi de perechea-i regasita, intr-o funebra reconciliere cu destinul, dincolo de blestemul longevitatii.
Considerata de critica cea mai buna nuvela a lui Barbu (si ca atare retinuta cu predilectie in antologii), Pe ploaie "surprinde in chip autentic reactiile sufletului elementar in fata mortii" (Al. Piru). Ea relateaza intr-o maniera aparent detasata cutremuratoarea poveste a trei tarani loviti de traznet (cu o zi inainte de a-si insura fratele mai mic) si ingropati de sateni in pamant pentru a li se scurge electricitatea din corp. intr-o atmosfera sumbra si disperata, agonia lor, petrecuta sub ochii radelor si cunoscutilor, se topeste lent in ploaia dizolvanta ce cade intruna, in timp ce mezinul innebunit incearca sa transforme (ca intr-o aberanta Miorita) priveghiul colectiv intr-o imposibila nunta, tragica si grotesca, desarta tentativa de razvratire a fortei primordiale a vietii contra unui destin inevitabil.
In Pranzul de duminica "eroul e simtul olfactiv, ridicat in rangul fizicii si metafizicii sociale" (C. R. Constantinescu): bucatele sumare consumate de taranii tristi "cu acel hieratism al gesturilor care insoteste evenimentele fundamentale ale existentei" (N. Manolescu) coplesesc cu aroma lor frusta izurile ipocrite ale alimentelor "alese". O intreaga umanitate oropsita isi ia astfel revansa, cu mareata simplitate a Naturii insasi, asupra tuturor "paturilor suprapuse" artificiale, intr-o schita cu valoare de credo, "clasica in perfectul echilibra al expresiei" (N. Manolescu).
Mai putin reusita e cu tot dinadinsul psihologizanta Martiriul Sf Sebastian, caci Barbu nu e un filosof /psiholog direct, reflexiv si conceptual, ci unul indirect, artist, temperamental si intuitiv, ce converteste faptele insesi la Logos. Critica curajoasa a naravurilor vremii (cunoscute din interior) din O indeletnicire ca oricare alta prefigureaza pagini similare din postumul lanus. Sfarsitul vacantei e un cristalin poem al insingurarii in doi si al regasirii. Mai mult decat un simplu decor, marea e aici un veritabil personaj, functionand ca o cutie de rezonanta a destinelor. Corespondenta simbolica, deloc intamplatoare, dintre soarta pestilor de acvariu si cea a protagonistilor unui ait cuplu sufocat de vinovatie ofera cheia povestirii Patru pesti, "model de analiza, de disociere nuantata a sentimentelor" (V. Ardeleanu). Tot astfel in Paunii comportarea pasarilor fata de Dobrota traduce simbolic, cu "un anume gust al macabrului si [intr-]un anume amestec de fantastic si real" (Al. Piru), un verdict universal fata de un caracter ticalos. O Calatorie cu autocarul, pe langa reportajul cultural si analiza dinamicii spatiului colectiv inchis ofera si o varianta intelectuala (si mai norocoasa) a domnisoarei Aurica, in figura domnisoarei 1., dand "o mostra de arta rafinata, de amalgamare semnificativa a diverselor stari de spirit" (V. Ardeleanu).
Tot interactiuni umane pe un spatiu restrans (de data aceasta intr-o tensionata situatie-1 imita din timpul celui de-al doilea razboi mondial), soldate cu dramatice prefaceri de constiinta, sunt explorate si in O canistra cu apa, "o foarte buna nuvela de tip clasic" (G. Dimisianu). Absurda si de doua ori tragica, Soarta unui om e o variatiune pe tema "intoarcerea soldatului". O transformare morala sufera si "Oaie al batran", eroul principal din Oaie si-ai sai, transformare solidara de altfel cu cea a intregii lumi in care traieste. Format in spiritul lumii vechi, Oaie e initial adeptul unei amare filosofii a resemnarii. intamplarile traite de el si familia sa intre 1941 si 1948 il elibereaza insa treptat de complexul sclavului, de acea fatala ursita de care eroii din Groapa nu reusisera sa scape. Literar, se retine mai ales episodul de cosmar apocaliptic al "trenului foamei". Un pumn de caise "aduce in prim-plan o istorie de dragoste neconsumata, o viata intreaga redusa la cateva ore, proiectate hiperbolic intr-un posibil destin (C. R. Constantinescu). Domnisoara Aurica, Ziua unui pierde-vara si Un tanar frumos ca Ramon Novarro fac parte din ciclul Grivitei, avand drept cadra acelasi mediu periferic carc-l continua pe cel din Groapa, un Bucuresti interbelic marunt si prafuit, dar colorat si pulsand de viata, univers predilect al unei bune parti a prozei lui Barbu Protagonista primei nuvele e o spectrala fata batrana impietrita in manii, ce se descompune lent in asteptarea zadarnica a "alesului inimii". Desi influente din Balzac sau Calinescu nu lipsesc, "aici e exploatat un filon tragicomic cu totul original" (Ovid S. Crohmal-niceanu), asa cum se intampla de altfel si in cea de-a doua nuvela, ce graviteaza in jurul vanzatorului de ziare vagabond si sarac cu duhul (dar intelegand destule) Gica Hau-hau, povestind o zi (si un an) tipica din viata lui si a Grivitei.