MISCAREA DE REVOLUTIE - Volum de poezii de Aurel Rau. A fost publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca, in 1985, cu ilustratii de Ioan Horvat-Bugnariu. O mare parte din poemele cartii au fost reluate in culegerea antologica Septentrion, aparuta la Editura Minerva, Bucuresti, 1990 ("Biblioteca pentru toti").

In scrisul lui Aurel Rău , poet reprezentativ, la primele afirmari, pentru lirica de "notatie" peisagistica, in stil ceremonios, de ritual, inscriind in pastel stari de reverie neo-ro-mantica, practicata de poetii grupati in jurul revistei clujene Steaua, acest volum accentueaza aportul carturaresc, livresc, anuntat mai ferm o data cu poemele din Turn cu ceas (1971).

Ceea ce s-a numit, la data aparitiei acelui volum, "conventia reveriei" cunoaste acum un moment de maxima expresivitate, actul creator fiind integrat unui ceremonial mai larg al lecturii lumii: gestul se ritualizeaza, lumea obiectelor tinde sa se organizeze decorativ, intr-un discurs liric mentinut indeobste in registrul stilului "inalt", de o anume solemnitate, cu o retorica cenzurata, totusi, prin complicarea sintaxei versului, cu meandre, dislocari si sincope studiate, cu jocuri ale sonoritatilor verbale.

Inclinatia mai veche spre inscenarea rostirii ca reverie-confesiune, cu o dictiune specifica, e dublata astfel de o regie a textului vadind un anume rafinament estetizant, pretiozitate a expresiei, gust pentru artificiu si decorativ.

Notatia senzoriala frusta, surprinderea unor "instantanee" din spectacolul vietii cotidiene intervin insa adesea, compensator, iar din alaturarea cu elementul livresc, din situarea metaforei insolite in contexte prozaice, rezulta o specifica tensiune inteleclual-afectiva. Tematic, acest volum reuneste mai vechi obsesii si reverii cu trimitere la spatiul transilvan, cu un puternic sentiment al istoriei (mai multe poeme evoca momente sau figuri emblematice ale trecutului, de Ia lumea dacilor pana la Doja, Horia, Avram lancu, jertfele ultimului razboi), cu intoarceri elegiace spre pamantul natal si oamenii lui (variante, iarasi, ale unor teme caracteristice liricii ardelene - v. Cu parinlii in sal in caruta noaptea, Cum citeste tata. Muntele Oala), "peisaje" si "stampe", tablouri de o plastica stilizata ori fulguratii impresioniste concentrate adesea in structuri de haiku -in prelungirea jurnalului liric care fusese volumul Cuvinte deasupra vamii, din 1976; o substantiala suita de poeme mai direct confesive, ale omului "pierdut printre carti", intr-un moment de cumpana a varstei, completeaza evantaiul tematic. Acesta e unificat in adancime de reflectia asupra actului creator, a ecuatiei dintre a scrie si a fi. Poemul ce da titlul cartii incepe, de altfel, sub semnul scrisului si se incheie cu o asociere/ identificare semnificativa a lui cu existenta: "Sa scriu si sa fiu".

Un altul, Istoria cartii, e un elogiu al cuvantului tiparit, dar si marturisirea acelei intimitati cu "scrisurile", cu "toate scrisurile", ce e totuna cu fiorul existential:

"Iau in mana o carte frumoasa. Este Istoria Cartii. Ma adancesc toata seara in toate scrisurile, Ca un profet in viitorime. Sunt ore line si ore grele, Zac amortit pana un alt Abbas sau Akbar sau popor saturat de sange deprinde gustul letrinelor".

Dar asemenea versuri spun ceva mai mult, privitor chiar la natura intima si la "mecanismul" viziunii poetului; un fel de "mise en abime" a formulei sale lirice se cristalizeaza aici: caci exista, la A. R,, un soi de asteptare a decantarii senzatiei directe in litera chemata s-o fixeze; starile de amorteala, de "barbarie" a simturilor ii repugna, adevarata trezire a sensibilitatii producandu-se o data cu recoa-gularea in semne vizibile a datului senzorial brut. Lumea este, astfel, in mare masura, vazuta si gandita prin si in functie de scris. Uneori, realitatea externa pare doar "vizitata" in perspectiva compunerii poemului: "Eu am venit pentru acest poem" - se scrie intr-o evocare a intoarcerii spre tinuturile de obarsie. Alta data, evenimentul exterior devine simplu acompaniament al procesului scriptural:

"Pana mai mut un cuvant de la dreapta la stanga mai facem un pas". Un intreg peisaj capata, altundeva, infatisari textuale: " 'Vei palpai ca un grau nou!' nc-am zis intre accentele circumflexe ale muntilor si liniile de unire ale vailor si campiilor".

Sub un titlu de poezie ocazionala (,jiotati o intamplare frumoasa dintr-un popas in judetul nostru"), se contureaza parabolic emotia, atat de specifica acestei lirici, a intalnirii dintre obiectul natural si cel cultural:

"intre pietrele care inconjurau biserica veche,
una nu parea a fi piatra.
Am rastumat-o, era Cazania lui Varlaam"

Poemul ca obiect verbal (v. Poemul obiect) si "facerea" lui (Scamatorul) nu sunt doar teme in subordinea unei "poezii a poeziei", ci se concretizeaza adesea ca practici de textualizare, fie prin recursul la caligrama (ca, de exemplu, in Claie, unde spatiul tiparit si evenimentul existential se confunda:

"Am
stat
unde-i titlul
unde s-a
oprit si
se clatina
fara larma",

fie prin interesul acordat asa-numitei motivari analogice a semnificantului, in exercitiul ludic al unei subtile ars combinatoria (v. La ora fixata, Joc de litere). Direct sau mediat, astfel de experiente definesc un poeta ariifex cc-si asuma constient conditia, gustand placerea dexteritatii artizanale, bucuria modelarii pastei sonore, destinderile unei anumite libertati manifestate deopotriva fata de elemen-laritatca trairii si experienta carturareasca.

Nu o data acestea sunt confruntate cu un fel de melancolic a frustrarii, dar si cu demnitatea ce-lui cc-si construieste cu propriile unelte "sihastriile", ori cu o detasare ironica, in versuri epi-gramatice, cand nu constata, pur si simplu, indiferenta vietii elementare fata de posibilele ierarhizari din spatiul creatiei: "dincolo de geamul 'Sedos' viata vuia/ o durea exact in cot / daca intaia sau a doua etapa atarna / mai greu in opera poetica a Iui Blaga" (O calatorie in 1984).

Atitudini ca acestea din urma reprezinta insa niste extreme intr-o poezie in care gravitatea e, in genere, sustinuta de cere-monialitatea gestului si a rostirii. Ele semnaleaza insa un plus de mobilitate a viziunii, nazuinta de depasire a formulelor prin care lirica lui Aurel Rău s-a impus pana acum, constituind si simptomul unor tulburari ale echilibrului launtric, al unei crize spirituale. Astfel incat, alaturi de o poezie a contemplatiei si reveriei, Miscarea de revolutie propune texte de un accentuat dramatism, expresii ale unor momente de nesiguranta si dezabuzarc, ale unui sentiment al precaritatii fiintei intrate sub zodie autumnala: "Sa scriu ce se poate scrie", "Sa scriu si sa fiu". Sentimentul solitudinii are uneori gustul amar al (auto)ironiei din ultimele stante bacoviene: "Eu cu mine pe drum// Aceasta nu e foarte bine/ dar oricum/ e mai bine decat deloc/ decat singur. // decat oricum". Aceasta carte poate fi considerata, asadar, un moment de bilant si de sinteza in care se recompune varietatea mastilor poeziei lui Aurel Rău, ajunsa la deplina maturitate.

Scriitori romani