Moara cu noroc - personajele: structură tragică referat






Autorul si opera - Ioan Slavici



Ioan Slavici s-a nascut la 18 ianuarie 1848 in comuna Siria, langa Arad. Ca student, urmeaza dreptul si stiintele la Budapesta si Viena. Presedinte al Societatii Studentilor Romani „Romania Juna" din Viena, il va cunoaste pe Mihai Eminescu, de care va ramane legat pe viata printr-o sincera prietenie.

Debutul are Ioc in 1871 cu o comedie. Fata de birau, aparuta in revista „Convorbiri literare", insa volumul Novele din popor aparut in 1881 va consfinti talentul de prozator al lui Slavici. intre 1872 - 1881 este coleg de redactie la ziarul „Timpul" cu Eminescu si Caragiale. in 1882 este ales membru corespondent al Academiei, sectia istorie.
in 1884 se stabileste la Sibiu si intemeiaza ziarul „Tribuna", sprijinind tinerele talente, printre care se numara poetul George Cosbuc.

Reintors in Bucuresti dupa 1890, isi va lega numele de editarea revistei Vatra, impreuna cu Caragiale si Cosbuc. Tematica celor sase volume de nuvele publicate dupa 1900 este diversa. Nuvelistica sa este remarcabila. Amintim titlurile: Popa Tanda, Scormon, Gura satulm, Budulea Taichii, Moara cu noroc. Comoara, Padureanca.

Romanul Mara, aparut in 1894 in revista „Vatra" (in foileton) si abia in 1906 in volum, il desemneaza pe Slavici drept un deschizator de drumuri in conturarea unor personaje autemice, in modul realist al zugravirii unui mediu distinct, targul transilvanean, ca si in asezarea temeliilor analizei psihologice. Este autor si al altor romane: Din doua lumi, Cel din urma Armas, Din batrani, si de asemenea un scriitor preocupat de genul memorialistic in care se inscriu volumele: inchisorile mele. Amintiri, Lumea prin care am trecut.

Ioan Slavici moare in 1925, in ziua de 17 august la Crucea de Jos, Panciu. si este inmormantat in aceeasi localitate la Schitul Brazi.

Moara cu noroc - Incadrarea contextuala



Aparuta intr-o perioada cand proza de senzatie si traducerile faceau concurenta serioasa productiilor originale, nuvela Moara cu noroc ilustra intr-un anume fel trecerea de la o specie de dimensiuni restranse la roman, ea insasi fiind - cum spunea G. Calinescu - „o nuvela solida cu subiect de roman" (Istoria literaturii romane). Scrierea s-a impus de la prima lectura ca o constructie solida, riguros structurata, in care formula realista insoteste cu succes analiza psihologica - surprinzator de bine condusa intr-o vreme cand proza se afla la inceputurile modernizarii ei. Eroii nuvelei Moara cu noroc ilustreaza in evolutia scrisului lui Slavici - pentru care literatura trebuia sa indeplineasca si o functie educativa - o categorie umana prinsa intr-un mecanism social specific inceputurilor relatiilor capitaliste. Si cum relatiile sociale erau departe de a functiona normal, cand valorile vietii sunt evaluate in functie de avere si cand impostura si hotia fac casa buna cu actiunile autoritatilor, oamenilor nu le ramane decat sa infrunte aceasta lume si sa incerce sa se mentina intr-o zona de echilibru moral. Tocmai aceasta lume isi propune sa o exploreze proza lui Slavici, o lume care si-a pierdut echilibrul patriarhal tocmai datorita patrunderii acestor relatii economice. Transfigurarea acestei vieti este facuta cu mijloacele prozei realiste, punan-du-se mare pret pe obiectivitate, dar si pe sondajul psihologic al eroilor.

Problematica si subiectul



Asa cum s-a observat,/nuvela isi propune sa dezbata consecintele provocate de setea de imbogatire si dramatica inclestare a omului cinstit cu propria sa fire, in incercarea de a-si pastra un fond sufletesc onest. Puternic reliefat, conflictul nuvelei pare a fi declansat de „preceptul moral" rostit de mama Anei la inceputul actiunii: „Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit". Din perspectiva lui Ghita, ginerele batranei, convingerile soacrei sunt anacronice, ilustrand o mentalitate arhaica. De aceea, el nu ezita nici o clipa cand i se iveste ocazia de a incropi o afacere, chiar si cu riscul pierderii echilibrului familial. Cand se muta la hanul „Moara cu noroc", el se arunca cu toata energia si speranta intr-o munca tenace si istovitoare ce-i deschide orizonturile unei vieti Prospere, fara griji. Banul inseamna pentru el demnitate si posibilitatea de a intra in randul oamenilor. increzator in puterile sale, simtindu-se sprijinit de o familie iubitoare, Ghita actioneaza cu energie, ignorand piedicile pe care o lume inca salbatica i le pune in cale. Prins, insa, intr-o existenta plina de contradictii, eroul - care pastreaza inca un fond sufletesc si moral onest -intelege treptat ca aceasta lume nu-l va accepta decat daca va imbraca haina compromisurilor si a necinstei.

Ghita nu venise la han cu gandul de a ramane definitiv aici. Numai ca prosperitatea din primele luni il face sa amane mereu plecarea. Sub pretextul ca o face pentru nevasta si copii, Ghita continua sa creada ca, in cativa ani, se va pune pe picioare si apoi se va intoarce in sat. Dar prelungirea ramanerii la han, in conditiile in care simte presiunea Iui Lica, il impinge la compromisuri din ce in ce mai mari.
Prins intr-o situatie fara iesire, stiind ca Lica il va trage dupa sine in prapastia nelinistilor, Ghita hotaraste sa-l dea pe Samadau pe mana autoritatilor. Dar cursa pe care i-o intinde lui Lica se dovedeste fragila si, in timp ce Ana e impinsa in bratele acestuia, el cade prada geloziei care-l impinge la crima.





Personajele: structura tragica - evolutie realista



Nuvela lui Ioan Slavici aduce in prim-plan caractere puternice, firi pasionale si complexe, care traiesc la limita dintre moral si imoral, intr-o lume dominata de violenta si de patima inavutirii. Eroii sunt realizati cu detasare si realism.

Ghita - eroul central al nuvelei - este un personaj complex, analizat atat in contradictiile propriei sale structuri interioare, cat si in' relatie cu cei apropiati, dar si cu evenimentele unei lumi debusolate. Asa cum indreptati! observa Eugen Todoran, „intreaga actiune a nuvelei e construita pe aceasta dilema tragica si tragica este evolutia ei spre deznodamant din treapta in treapta, in caracterul unui personaj care altfel, mereu neputandu-se decide, este totusi activ in pregatirea solutiilor, fiind el insusi, in conditiile date, izvorul faptelor sale, prin care se pregateste catastrofa finala"

Umilit si aruncat la periferia societatii, apasat de grijile unei vieti searbede, Ghita va incerca sa iasa din conditia sa precara, iluzionandu-se ca o va putea face pe cale cinstita. Hotarat sa nu o implice si pe Ana in afacerile sale necurate, el se instraineaza treptat de ea devenind ursuz si intunecat, pier-zandu-si omenia si volubilitatea de la inceputul casniciei. incet-incet, sotia si ( copiii lui devin victime ale nehotararii si setei sale de imbogatire.

Pe de alta parte, Ghita isi gaseste mereu scuze, punandu-si comportarea echivoca pe seama slabiciunii sale si a fatalitatii destinului: „Cine poate sa scape de soarta ce-i este scrisa?; sau: „asa mi-a fost randuit1; sau: „daca e rau ce fac, nu puteam sa fac altfel". Prabusirea morala a personajului devine inevitabila. Ana, impinsa ca momeala in bratele lui Lica - intr-o ultima incercare de eliberare de sub tirania acestuia - va fi victima furiei si geloziei lui Ghita.

Sentimentul vinovatiei, teama de a „nu se strica cu Lica" il fac pe Ghita sa devina irascibil, pus vesnic pe harta, gata oricand sa-si verse mania pe cineva. Gesturile de tandrete pe care le avusese candva fata de Ana, i se par manifestari indepartate, de parca nu ar fi apartinut niciodata naturii sale sufletesti. Chipul frumos al Anei ii este indiferent acum; ramane doar placerea de a-si cantari averea, ticalosit aproape complet de avaritia sa. Asa incat, finalul nuvelei e previzibil, pentru ca Ghita a strabatut pana la capat procesul dezumanizarii. In ciuda comportarii sale oscilante, dubitative, eroul nu-si pierde niciodata luciditatea, ceea ce sporeste dramatismul starilor pe care el le traverseaza. De remarcat este si faptul ca autorul recurge in caracterizarea personajului sau la monologul interior: „Ei! Ce sa-mi fac? isi zise Ghita in cele din urma. Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare?".

In fine, contradictiile, ezitarile personajului sunt surprinse la nivelul unei psihologii a nuantelor, ceea ce-i confera consistenta si veridicitate umana.
Sub semnul altor coordonate se inscrie destinul Anei, fire sensibila si delicata, ,prea blanda" pentru o lume atat de „dinamica". Ea traieste drama femeii care nu gaseste (dar nu din vina ei) drumul spre sufletul sotului ei aflat intr-o situatie delicata. Asista neputincioasa la prabusirea lui Ghita si nu poate intelege ce l-a indepartat de ea. Nesansa eroinei se afla in neputinta sau poate refuzul lui Ghita de a se marturisi si in incapacitatea ei de a intui, dincolo de masca, dragostea ce i-o purta inca sotul ei. Prinsa in jocul insinuant al aparentelor, Ana pacatuieste nu din dragoste pentru Lica, ci din orgoliu ranit, din incapacitatea de a-l aduce inapoi pe Ghita. ,^ina era adanc jignita; ea ar fi dorit sa afle mai mult, se simtea in drept a cere sa stie tot si nu putea sa-l ierte pe Ghita pentru lipsa lui de incredere". Cand suferinta ii 'nabusea sufletul, Ana isi striga durerea in obrazul sotului: „Tu nu ma omori, Ghita; ma seci de viata, ma chinuiesti, imi scoti rasuflare cu rasuflare viata din mine, ma lasi sa ma omor eu din mine". Neizbutind sa descopere cauza zbuciumului acestuia, Ana se invinuieste ca nu i-a fost destul de aproape Pentru a-i deschide ochii si a-l feri de complicitatea cu Lica.
Iubind viata cu frenezie (desi este o fiinta fragila), Ana are o forta morala deosebita, care-i confera tarie de caracter si statornicie in dragoste.

De o cu totul alta structura morala, portretizat si el cu minutie de psiholog, este Lica Samadaul, stapanul ilegal al drumurilor de la „Moara cu noroc". El face parte din categoria firilor malefice, care actioneaza in afara legii, imbogatindu-se prin jaf si talharie si exercitand o inraurire nefasta asupra celor din jurul lui pe care ii domina cu reputatia sa de om neinfricat. Traind intr-o lume bulversata de tendinte de parvenire si acaparare a puterii prin frauda, Lica Samadaul stie sa se „adapteze" vremurilor, fiind mana in mana cu cei mari. Lica e primejdios, rau si nestapanit, impunandu-si vointa prin forta. Lipsit de credinta in Dumnezeu, batjocorind tot ceea ce inseamna traditie si respect fata de om, Lica actioneaza doar in scopul de a se imbogati, de a-si supune oamenii din jur si de a-si satisface dorintele si placerile lumesti. Primitivismul, impulsivitatea si furia il imping la fapte abominabile, dezvaluind firea sa violenta si lipsa de caracter.
Realizate in maniera realista, impunandu-se prin complexitatea vietii lor interioare si un comportament exterior tipic naturilor fruste, voluntare, dar ezitante, personajele lui I. Slavici raman in nuvelistica romaneasca unele dintre cele mai bine conturate caractere, iar nuvela se asaza, pe drept cuvant, in randul capodoperelor genului.

BIBLIOGRAFIE:
Calinescu, G., Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, editia a II-a revazuta si adaugita, Ed. Mincrva, Bucuresti." 1982; Popescu. Magdalena, Slavici, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1977; Zaciu, Mircea, Ca o imensa scena. Transilvania, Ed. Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1996.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani