MOARTEA LUI DANTE ALIGHIERI — Tragedie originala, un pronaos, trei acte si un epilog de Alexandru Maccdonski referat






MOARTEA LUI DANTE ALIGHIERI —
Tragedie originala, un pronaos, trei acte si un epilog de Al. Maccdonski.

Alcatuita in proza si versuri, a fost publicata fragmentar in „Excelsior", 1918, „Universul literar" nr. 22 (12 iunie 1921), nr. 45 (20 noiembrie 1921) si nr. 14 (4 aprilie 1926). Republicata integral, postum, in Opere II (Teatru), editia T. Vianu, Fundatia pentru literatura si arta, 1939 si apoi in Opere VII (Teatru) editia A. Marino, Editura Minerva, . Textul autograf se afla in ms. 4.049 la Biblioteca Academici.

Piesa a fost inceputa in 1915 si terminata in iulie (versiunea romaneasca) si septembrie (varianta in limba franceza) . Ambele revazute definitiv in 28 decembrie . Potrivit notitei din „Excelsior", 1918, piesa urma sa fie reprezentata dupa terminarea razboiului la Roma, Paris, Berlin. Programul estetic al piesei e explicat de autor intr-un text intitulat Din gradina lui Akademos, publicat de editorul primei serii a Operelor lui Maccdonski Izvoarele utilizate sunt: Divina Commedia, ilustrata de Gustavc Dore, La Divina Commedia di Danie Alighieri, editia Eugenio Camerini, Milano, 1891, din care isi extrage note. Conform spuselor scriitorului, „o lumina suplimentara" i-a fost furnizata de „situatia Romaniei de azi, foarte apropiata de a Florentei de odinioara, in care cateva familii singure se bucura de intreg avutul Toscanei, disputandu-si-l", de asemenea de situatia „sufletelor dantesti autohtone", reprezentate de I. H. Radulescu, D. Bolintincanu, C. A. Rosetti, N. Balcescu, in sirul carora se prenumara si pe sine. Maccdonski c al treilea autor roman - dupa Veronica Miele si N. Iorga, care il aduce in scena pe Dantc. Interesat nu atat de figura istorica a lui Dante, cat de adevarul ei psihologic, Maccdonski il evoca pe poetul florentin in conture hiperbolice, printr-o „proiectie egocentrica a propriei sale vieti, interpretata dantesc" (A. Marino), in imagini menite sa precizeze complexele „geniale" ce-i marcheaza biografia interioara.

Ratiunilor autobiografice, subliniate de accente emfatice, se cuvine sa le fie adaugate pornirile exaltante, cu totul in spiritul romantismului european", vizibile atat la Byron, cat si la V. Hugo, in Apres une lecture de Dante.

Inca din faza publicarii fragmentare, textul era insotit de amanuntite „note explicative" privitoare la geneza, reluate si in doua interviuri, unde, in nota cunoscutei megalomanii, Maccdonski se arata convins ca „a reusit sa dea o tragedie unica in literatura mondiala". De-a lungul discutiei cu D. Karr (14 aug. 1916) insista: „Am studiat ani multi sufletul lui Dante din opera sa, din cele cari s-au spus de comentatori despre aceasta opera, din ce era timpul lui si din prea putinele date sigure asupra evenimentelor vietei lui".

In marturia consemnata de B. Nemteanu (24 oct, 1917) adauga: „M-am folosit de mijloacele cele mai simple, ca sa obtin efectele cele mai grandioase. Am respectat regula celor trei unitati, pe care putine lucrari le intrunesc, si am gasit un truc fericit ca sa legitimez corurile. In cele mai multe tragedii, corurile se potrivesc ca nuca in parete.

In opera mea, corurile nu sunt decat ecoul delirului lui Dante bolnav de friguri. Subiectul tragediei? Iata-. Credinta mea este ca orice om traieste atata cat ii trebuie ca sa-si indeplineasca misiunea pe pamant. Or, lui Dante, care a scris Divina Comedie - misiunea vietii sale -, i-a mai ramas sa compuna ultimele sase lertete ale operei. Aceste sase tertcte, pe care nu le poate scrie, nu-l lasa sa moara. Pe acest pivot fundamental al tragediei se incolacesc o suma de peripetii dramatice, care, toate, se rezolva prin moartea poetului, in clipa in cand muzele il invrednicesc sa astearna pe hartie ultimul vers al celor sase tertcte". Datele cuprinse in cele cateva file intitulate Din gradina lui Akademos, gasite de T. Vianu intre manuscrisele poetului, completeaza schema genezei si conceptiei tragediei. Scriind-o, autorul intentiona „sa reinvieze teatrul antic, pe Sofocle si Eschil.





Intr-o perioada a creatiei macedonskienc dominata de preocupari relative
la mesianismul si drama creatorului obsedat de implinirea operei capitale, tema pasionala aflata in centrul noii sale lucrari era „personalitatea eroului, fatalitatea din viata lui, felul Iui de a fi". Rostul Pronaosului, unde autorul da viata literara unei panze a lui Delacroix, Barca Iui Dante, era de a pregati publicul, intr-o vreme cand acesta era „obisnuit cu comediile-farsc si cantecele de cafe chantant". O misiune similara, de atmosferizarc a spectatorilor, era atribuita si elementelor muzicale (D. Cuclin), dictiunii recitativelor vocale, plasticitatii grupurilor, cadrului decorativ si, in fine, Nalucilor (Beatrice, Umbrele lui Virgil si Brunetto Latini, noua Muze, „Cele sapte secole trecute de la Dante incoa", Gandul si Simtirea lui Dante). Artificiile scenice, „baroce si puerile" (M. Zaciu), erau menite sa amplifice fiorul emotional, stiut fiind ca Maccdonski se adreseaza deopotriva „ochilor, auzului, simtirei si mintei".

In compunerea replicilor, autorul urmarea ca eroii „sa nu vorbeasca in maxime si cliseuri filosofice", „sa nu-si inece graiul in epitete si comparatiuni", dimpotriva, „sa-si spuna numai viata si sufletul - cu simplitate". Interesul scontat era dat tocmai de simplitatea mijloacelor, de faptul ca „fatalitatea singura pluteste de la inceput pana la sfarsit peste Dante". Unica abatere de la datele vietii eroului consta in presupunerea ca acesta si-a scris tertetele finale abia in ziua mortii.

Actiunea tragediei se desfasoara la Ravenna, intr-un palat ducal, unde Dante isi petrece sfarsitul exilului. Bolnav de friguri, poetul are viziunea Nalucilor, care, intr-o ambianta scenica sugerata prin minutioase indicatii de regie, aduc vorba despre obsesii macedonskiene cunoscute si din poezia scriitorului nostru: ingratitudinea contemporanilor, invidia si ticalosia, viata nemuritoare a scriitorului, recompensa posteritatii. Un mesaj liric vibrant razbate din recitativul Secolelor:

„Si secolii ce au sa vie
Cu totul drepti vor sti sa fie
Razbunatori vom naste-n lume,
Incoronandu-i al sau nume
Cu ale gloriei ghirlande
Si, daruindu-i nemurirea,
Italia va fi cu Dante
Iar a lui (ara, omenirea". O splendida viziune a zborului are aici ca protagonist Gandul lui Dante: „El trece- acum dintr-o poiana
De- nvoalte roze de argint
Catre lumina diafana
A unui verde labirint
Ciresu-n cale-i infloreste
Sub pasul lui lalele cresc
O adiere-l racoreste
In visul lui dumnezeiesc".


Muzele sfatuiesc Gandul sa strecoare in somnul poetului „al epopeii sfarsit". Actul UI il surprinde pe Dante la masa de scris. Fiii sai ii aduc vesti legate de recunoasterea unanima - la Tuluza, Bordeaux, Nimes, Avignon, Paris, cetati care, toate, „ar vrea sa-l aiba_ in mijlocul lor si sa-l sarbatoreasca". ingerul ii sopteste finalmente ultimele versuri, moment in care „sfarsita e poema". T. Vianu a numit cu indreptatire tragedia „un testament spiritual".



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani