Constituita ca un temei de creatie, ruptura este sursa originara a operei lui Tudor Arghezi. Experienta rupturii a generat prima lui poezie, Tatalui meu (1896), dar si tulburatorul ciclu al Psalmilor, tot ea va determina si o buna parte din lirica erotica argheziana. Un destin neindurator face ca poetul sa traiasca departat de Tata, de Dumnezeu, de iubita. "Ruptura este experienta originara a eroticii argheziene", observa criticul Nicolae Balota. implinirea in dragoste e imposibila si, totusi, pe alocuri se intrevad urmele unei discrete intalniri. in poezia Morgenstimmung (Cuvinte potrivite, 1927), erosul e vazut ca atractie a contrariilor, ca prilej de atingere a doua entitati diferite:
"Eu veneam de sus, tu veneai de jos,
Tu soseai din vieti, eu veneam din morti
Barbatul e intruparea principiului pasiv, fiul cerului, fascinatul de absolut, ascetul retras in sine; femeia e, dimpotriva, intruparea principiului activ, fiica a pamantului, datatoare de viata, purtatoarea tainei erosului. Descoperim, in toata poezia, semne ale recluziunii interioare: zavorata1', "cladirea, "sertarele", "cutiile", zavoarele", "manastirea", "incaperea universului inchis". Desferecarea spiritului si eliberarea instinctului erotic ii revine femeii:
"Tu ti-ai strecurat cantecul in mine
intr-o dup-amiaza, cand
Fereastra sufletului zavorat bine
Se deschisese-n vant.
Fara sa stiu ca te aud cantand1.
In privinta constelatiei figurative din interiorul poemului, criticul llie Gutan crede ca e interesant de observat aici "convergenta simbolica a femeii, a erosului si a cantecului, acestuia din urma revenindu-i rolul de a savarsi prefaceri adanci, de a schimba pasivul in activ, contemplatia extatica in angajare pasionala. Cantecul e descantec fara nimic supranatural, insa in stare de miracol". Muzica este "acea meta-erotica a carei functie esentiala e de-a impaca contrariile" (Gilbert Durand). Ea inunda spiritul, asediind toate simturile, ca un fluid magic:
"Cantecul tau a umplut cladirea toata,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavanda sonora".
Cel care se credea invulnerabil si care-si tainuise pana acum dorintele constata ca nimic nu poate retine farmecul cantarii:
,Iata, I Au sarit zavoarele,
Si manastirea mi-a ramas descuiata".
Prin vraja iubirii, femeia izbuteste sa descuie sufletul incatusat al barbatului, pregatindu-l pentru exprimarea instinctului erotic.
Insinuarea femeii in fiinta celuilalt, unde al ei "deget mic" sapa ca si cum ar destepta dorinte adanci, are rolul de a transforma pasiunea retinuta in cantare / poezie: