Mult inainte de indemnul lui Tristan Tzara de a scrie textele insirand cuvintele la intamplare, ca scoase dintr-o palarie, Caragiaie scrie Mosii (Tabla de materii) - text aparut in "Moftul roman" (1901, 18 mai).
Cuvintele care alcatuiesc "tabla de materii" a "Mosilor" (denumire populara pentru targul de distractii din acea vreme) se leaga insa prin fire nevazute, inchegand o fresca a societatii contemporane autorului.
Amestecul pitoresc al fiintelor si lucrurilor care populeaza acest univers evoca o lume aflata la portile Orientului, in care stau alaturi "turla dulce' "tricoloruri", provinciali", dar si "cersetori", "cimpoaie", "copii", "minis tri", ,pungasi de buzunare", o lume din care nu poate lipsi ,Moftul roman nr 8", de pilda, dar nici scranciobul": - cele din urma inventii care erau si la expozitia americana. Gustul vulgar al publicului pentru anomalii poate fi satisfacut prin vizionarea, contra plata, a capului vorbitor ori a copilului cu trei picioare. Distractia americana patrunde in diverse forme, coabitand cu Visul Maichii Precistii, Minunile Sf. Sisoe si cu Alexe, omul lui Dumnezeu. ,Borangicul", "branza", slanina" si alte produse traditionale stau langa ,pomaduri, maimute, clarinete, bibiluri, lamai" etc.
Paleta sociala este si ea diversificata: "targoveti - targovete - tarani -tarance - intelectuali - artisti -poeti - prozatori - critici - burgheji -()-copii pierduti - parinti beti - mame prapadite - guri cascate". Abundenta se intalneste cu saracia, pitorescul cu banalul, autenticul cu contrafacutul. Totul intr-o atmosfera de noroi, murdarie si infectie, in acorduri de ,flasneta, Marsilieza si Desteapta-te romane.'". In fine, lumea de pe lume, aflata sub semnul unei "criz(e) teribile, monser!". Dar ce mai conteaza? ,,E vreme frumoasa.
In nici o alta opeera literara nu exista atata impresie de miscare si de imagini redata cu o asemenea economie de mijloace. Simpla insiruire, dublata de o stiinta a combinatiei subordonate spiritului de observatie, creeaza efecte inimaginabile pentru epoca in care a fost scris acest text si care anunta cautarile avangardiste si experimentale ale autorilor moderni si postmodemi.
Elipsa, figura sintactica preferata de Caragiale, devine aici procedeu de compozitie. Ca nu este un simplu exercitiu stilistic, o demonstreaza sensul profund care domina materia textului si care "presupune o intrebare asupra conditiei umane, careia autorul a incercat sa-i dea succesive raspunsuri prin optiuni la diversele ipostaze ale realismului" (Mircea Tomus).
Geniul lui Caragiale isi spune inca o data cuvantul prin aceasta pagina singulara in literatura romana.
BIBLIOGRAFIE:
Cioculescu, Serban, Viata lui l.L. Caragiale. Caragialiana, Ed Eminescu. Bucuresti, 1977; Manolescu, Florin, Caragiale si Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1983; Tomus, Mircea, in Mircea Zaciu (coord.), Scriitori romani, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978
