NUNTA IN CER — rezumat - Roman de Mircea Eliade referat






NUNTA IN CER — Roman de Mircea Eliade, aparut in 1939, la Editura Cugetarea, intr-un tiraj de 4000 de exemplare.

In legatura cu geneza cartii, un interes special prezinta confesiunile autorului din ultima perioada a vietii (cf. indeosebi al doilea volum de Memorii Recoltele solstitiului. Bucuresti, 1991, cap. XV-XVII).

Arestat, in timpul dictaturii regale, pe motivul prieteniei si colaborarii sale cu teoreticianul „trairismului", profesorul Nac Ionescu (al carui asistent fusese, de fapt, pana in acel moment, 14 iulie 1938), Mircea Eliade este detinut si anchetat timp de cateva saptamani la Siguranta Generala, dupa care, dat fiind refuzul sau de a se desolidariza in scris de miscarea legionara, este trimis in lagarul de langa Miercurea Ciuc. Aici, izolat de familie si de prieteni (cu exceptia celui incriminat, supus aceluiasi regim), isi consuma cea mai marc parte din timp citind si scriind. Astfel, traduce romanul The Fighfing Angel, de Pearl Buck (in versiunea sa, inger luptator, 1939), redacteaza noi capitole dintr-un Jurnal care-i va crea firesti probleme, in conditiile detentiei, pentru a se consacra in cele din urma, „pe la mijlocul lui septembrie [1938]", scrierii acestui roman, „visat" tot ca un „roman de dragoste" , dar care, i sc dcstainuie el lui Nac loncscu, „sa nu semene cu nimic din ceea ce scrisesem pana atunci".

Scrie indeosebi noaptea, retras in odaita neincalzita a unui ftizie, internat cu putin inainte la un spital. Spre sfarsitul lui octombrie, contractand la randu-i o pleurita, e mutat insa si el, pentru a se reface, la sanatoriul de la Moroeni, unde, in conditii oarecum privilegiate, isi incheie si definitiveaza manuscrisul, izbutind totodata a-l transmite editorului, P. C. Georgescu-Delafras. Ramane in sanatoriu pana in 25 noiembrie, cand este repus in libertate, incat finele lui 1938 il afla reintegrat mediului literar al capitalei. Faptul ca romanul ar fi aparut - cum rezulta din evocarile citate -inca „inainte de Craciun", deci in 1938 (de unde si erorile de datare din diverse surse bibliografice) este infirmat, insa, pe de o parte, de absenta, din presa literara a lunilor urmatoare (pana prin aprilie 1939), a obisnuitelor consemnari si ecouri critice, iar pe de alta, de publicarea unui decupaj, inainte de ianuarie, in numarul din 18 martie 1939 al „Universului literar", cu precizarea ca apartine romanului Nunta in cer, „ce va apare zilele acestea la «Cugetarea»". E de presupus deci ca autorul memoriilor va fi confundat momentul aparitiei in volum a operei, cu acela al includerii unui prim si substantial fragment din manuscrisul aflat sub tipar in masivul numar de Craciun, (nr. 568/1938) al saptamanalului „Vremea" (ultimul din seria retrospectiva a publicatiei).

Aceasta lansare anticipativa (fragmentul se intitula tot Nunta in cer) corespundea, de altminteri, mai curand poate decat insasi aparitia romanului, intentiei de „semnal" („voiam sa-mi linistesc prietenii si cititorii, aratandu-le ca tot ce mi se intamplase in acel an nu-mi paralizase creativitatea literara"), retinute probabil cu precadere de memorialist si asociate pe buna dreptate atmosferei sarbatoresti generale a sfarsitului de an. Socotita, retrospectiv, in randul scrierilor proferate ale lui Mircea Eliade, cartea nu a beneficiat ii de popularitatea si succesul unor romane anterioare, precum Maitreyi sau Huliganii, cunoscand o singura reeditare in epoca (1941) si prea putine evaluari critice notabile, chiar si dupa repunerea ei in circulatie, prin editiile ingemanate (cu Maitreyi) din 1969 si . Ion Lotreanu o ignora, in mod inexplicabil, in a sa Introducere in opera lui Mircea Eliade (1980), iar Eugen Simion ii face loc (e adevarat, sub un titlu de capitol care exclude orice suspiciune vinovata: O mica, gratioasa capodopera) abia in versiunea finala, integratoare, a excelentelor sale exegeze eliadesti [Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, 1995).

In fine, editia din 1998 a romanului, desi lipsita de aparatul critic pe care l-ar fi meritat, are calitatea de a fi inlaturat efectele operatiei de „cosmetizare", practicate intre timp de cenzura. Posesorii unor exemplare apartinand editiilor din 1969 si 1986 au astfel posibilitatea de a reface integritatea pasajelor vizate, introducand la pagina 256, randul 20 (respectiv, p. 274, r. 24), dupa punct, propozitia Ma temeam mai ales de rusi, iar la pagina 280, randul 14 (respectiv, p. 299, r. 17), inainte de punct, completarea bestialitatile rusilor.

Preocupat anterior, chiar si intr-un roman ca Maitreyi, de revelarea cu prioritate a dimensiunii profunde a masculinitatii, sesizabile in opinia sa (cf. Memorii, II) prin absolutizarea catorva idealuri sau moduri de actiune socotite prin excelenta virile, precum „setea de libertate si autenticitate" ori tentatia „experientelor paradoxale" (prin care s-ar distinge, bunaoara, biografia intima a unui Pavel Anicet), autorul Huliganilor incearca, prin Nunta in cer, sa surprinda ceea ce poate ascunde, ca semnificatii de asemenea de profunzime, „eternul feminin", cel putin asa cum ar putea fi el intuit „de un roman cu oarecare intelegere a sensului sacramental al existentei". Ambitia scriitorului nu mai vizeaza, altfel spus, valorile reductibile la „psihologie" si „evenimente" (termeni considerati specifici demersului analitic comun), ci o anume „dimensiune mistica", prin care feminitatea si-ar depasi standardele banalizate prin unanima recunoastere.

De unde si ambiguitatea care ii prezideaza, de fapt, efortul de adecvare, incepand chiar cu optiunea pentru polisemia nedeterminata a titlului, care transfera implinirea prin eros „intr-o lume transcendenta", respectiv in aeternum (cf. ibid.). „Structurata dupa tiparul dialogului" (M. Spiridon), trama romanului urmeaza schema relativ simpla a unei duble povesti de dragoste, intretesute in confesiunile a doi barbati, alesi de intamplare sa innopteze impreuna, undeva la munte, in asteptarea vanatorii planuite in zori. Desi redate intr-o succesiune rasturnata in raport cu timpul biologic reconstituit, cele doua istorisiri in care este topit „subiectul" cartii (formula „romanelor complementare" ii sugera lui Perpcssicius asocierea cu Climatele lui Andre Maurois) apar finalmente perfect integrate epic, restabilirea cronologiei reale decurgand de la sine, o data dezvaluita identitatea fizica, unica, a celui de al treilea personaj, investit - in absenta - tocmai cu dificila misiune de revelator al „misticii" feminine. Lena, din confesiunea secunda, oarecum provocata, a financiarului Barbu Hasnas, se dovedeste a fi una si aceeasi persoana cu Ileana din relatarea tulburata de emotii inca nesedimentate a tanarului scriitor Andrei Mavrodin, cele doua intalniri ale eroinei cu presupusa sansa (de obicei unica) a vietii refacand, in „nota de discretie si inefabil", remarcata cu justete de Eugen Simion ca dominanta stilistica a naratiunii, avatarurile unui destin strajuit (fatidic !) de idealul tot de atatea ori pagubos al absolutului. Fapt care-l indreptateste pe critic sa vada in personajul purtator de mesaj al romanului o Isolda (referinta existenta de altfel si in text) care, „din prea mare iubire", se retrage din calea unor Tristani obsedati, la randul lor, de omenesti fantasme, dar incapabili - cum admite, cu amaraciune, Hasnas - de a iubi „ingereste, cu renuntari, cu jertfe". Creatie din stirpea eroinelor lui Turghcniev (E. Simion), Lena / Ileana exercita asupra celor doi parteneri succesivi o stranie atractie, asimilata de fiecare unei veritabile magii, in masura sa nasca pasiuni devoratoare, pentru a le umili insa apoi fiinta rationala si a-i lasa descumpaniti: iluzia „dragostei perfecte", unanim ravnite (evident, in limitele eliadesti, implicite, ale „masculinitatii"), li se spulbera in chip la fel de straniu, in chiar clipa maximei ei iradieri. Prilej pentru autor de a-si forta personajele sa-si problematizeze retrospectiv reactiile, in situatiile extreme infatisate.





Ca om de afaceri trecut de varsta idealurilor vagi si a clanurilor romantice, Hasnas, „insul pozitiv" (potrivit „categoriilor polare" decelate de Monica Spiridon), isi aproximase aspiratiile de fost Don Juan, atins coercitiv de aripa unei mari iubiri, invocand institutiile traditionale: a casniciei, in care vedea insa doar o modalitate (incontestabil fericita, in cazul sau) de a-si organiza gospodareste viata intima („nu ma puteam gandi la viitor decat impreuna cu ea", gloseaza el, nostalgic) si a perpetuarii, printr-o dragoste „roditoare". „Am inteles ca dumneata n-ai cunoscut niciodata setea obscura de a te naste din nou, nevoia unei compensatii in altcineva decat tovarasa de iubire si de viata", incearca el a se disculpa in fata celuilalt mare vinovat, convocat la divanul reconcilierilor cu trecutul, Mavrodin, etalonul „insului creator si imaginativ" (M. Spiridon), care isi formulase, anterior (in raport cu prezentul discursului narativ), sofisticatele rezerve, in aceasta din urma privinta, recurgand la stravechiul mit al androginului („faptura aceea cosmica si libera nascuta din imbratisare") si punand in ecuatie dificultatea traducerii lui in realitatea pamanteana, cu viata ei „fracturata, despicata in miriade de fragmente". „Desavarsita integrare", de care este conditionata insasi ideea supravietuirii, nu ar putea fi deci conceputa, pluseaza Mavrodin, decat ca „o mare imbratisare" (respectiv, o „implinire ingereasca", desprinsa de orice „radacini pamantesti"), prin care omul sa se regaseasca pe sine „intr-o fiinta cosmica, autonoma si eterna". De unde si pledoaria sa de ins daruit doar creatiei in spini pentru „dragostea fara fruct" (singura ferita, pasamite, de riscul „adulterarii" unei adevarate si mari pasiuni). Teza „sublim egoista", considera pe drept cuvant Eugen Simion (intalnindu-se de altfel in acest punct cu G. Dimisianu, care condamna deopotriva „egolatria masculina" de care dau in ultima analiza dovada Hasnas si Mavrodin).

Iubirile ce devasteaza sufletele celor trei eroi ai romanului par pe de alta parte a parcurge traiectorii guvernate de legile contrapunctului, un accent special avand, sub un asemenea unghi de perspectiva, tocmai acest „motiv secundar", al fructului. Motiv generator de grave disarmonii in planul destinelor implicate si sursa, totodata, a unei intregi metafizici in marginea „actului pur al creatiei" si a controversatei „libertati" a artistului, ca „tip uman bine definit", caruia nu i-ar fi de fapt ingaduit sa creeze „decat in arta lui". Punct de vedere anevoie de conciliat, insa, cu imponderabilele amintitei „dimensiuni mistice" a feminitatii Vinovata, la o prima vedere, pentru abordarea nedibace si in contratimp a problemei maternitatii, Lena/ Ileana dobandeste, la capatul celor doua experiente erotice fundamentale, mai curand statutul de unica victima, „fugile" ci, voit lasate de fiecare data neelucidate, constituindu-se, in realitatea romanului, ca tulburatoare probe de generozitate si putere de sacrificiu, in iubire. Cu intuitia femeii stapane pe propria viata interioara si, tocmai de aceea, incapabila sa-si deprecieze oferta acceptand compromisul, ca simte in intempestiva dorinta de procreare a lui Hasnas mai . degraba indiciul - cert, de altminteri - al unui prematur plictis; si totusi, sfarseste prin a-si asuma integral „vina", retragandu-se, cu o motivatie ca pentru sine, dar indeajuns de elocventa ca sa-l puna pe ganduri chiar si pe „omul fixat in real" (cum il defineste G. Dimisianu): „Nadajduisem mereu ca macar lucrul acesta nu-l vom face la intamplare". Pentru ca, dupa cei opt sau noua ani care se scurg pana la noua (si efectiv marea) ei confruntare cu sansa, sa capete certitudinea ca este predestinata, ca femeie, esecurilor, implinirea „in doi" i se refuza si de data aceasta. Si, iarasi, din ratiuni anevoie de contrazis cu argumente din recuzita comuna, intrucat, mai ales daca acceptam sugestiile de lectura ale memorialistului de peste ani, dezacordul dintre parteneri nu implica atat „maternitatea ca atare", cat dorinta „de natura-mistica" a femeii de a „intrupa" nunta „in cer" si a „sanctifica" astfel, din nou, viata (cf. Memorii, II, p. 34).

Aceasta apetenta mistica, ne mai asigura autorul, nu ar reprezenta de altfel decai „un mod de a fi" al personajului, „acelasi ca Ia toate femeile, dar asumat-total si definitiv numai arareori" (ibid.). Polemizand nemarturisit cu interpretarea calinesciana („Femeia, dupa inevitabila experienta, adopta punctul de vedere carnal"), Mircea Eliade pare astfel a-si indemna implicit cititorii sa-i abordeze de preferinta opera din perspectiva acelui „spatiu incontrolabil", invadat de „semne", al naratiunii mitice (E. Simion), cultivate oarecum programatic in ultima etapa a creatiei. Tentatia unor abordari mai deschise elementului speculativ transpare insa, pe alocuri, si din comentariile catorva dintre primii recenzenti ai romanului. Constantin Fantaneru, de pilda, sesizeaza efortul autorului de a demonstra epic ca „taina nuntii adevarate se oficiaza in cer, dincolo de individ, dupa moartea lui prin contopirea intr-un singur trup cosmic" (subl. C. F.), dar nu exclude, in mod paradoxal, nici ipoteza unei „clasice pledoarii pentru asezamantul casatoriei rodnice, care mentine echilibrul societatii". O anume lipsa de unitate ideatica discerne si Pompiliu Constantinescu, in opinia caruia, insa, cartea rezista negresit prin cele doua „confesiuni vibrante de amor", subordonate tezei ca „dragostea moare cu aceeasi violenta brusca, cum s-a nascut", meritand totodata elogii pentru „figura de emotionante sugestii a Ilenei". Punct de vedere ce pare a fi impartasit, in ultima analiza, si de Perpcssicius, pe care il deranjeaza doar excesul de „luciditate" si de „strictete", vadit in manevrarea „oglinzilor paralele" ce-i servesc autorului in periplul sau prin „campul fictiunii epice". Faptul ca, sub diverse aspecte, romanul „scapa determinarilor traditionale" (Eugen Simion, comentand „superbul personaj feminin" care da viata paginilor cartii) nu poate insa decat sa-i asigure longevitatea de „mica, gratioasa, capodopera".



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani