Nuvela fantastica La hanul lui Manjoala de Ion Luca Caragiale referat






Fantasticul este o categorie veche a literaturii si are, in lumea contemporana, multe infatisari, de la proza fantastica in linia clasica si pana la romanele SF inspirate de realitatea virtuala, de noua era a cyborgilor. Caragiale culti, in nuvela La hanul lui Manjoala, un fantastic neterifiant, benign, chiar comic, unde aparitiile neobisnuite sunt inspirate din mituri si credinte populare, iar aventurile eroului sfarsesc cu bine.

Genul: epic
Specia: nuvela fantastica

Opera si contextul literar



I.L. Caragiale (1852-l912), unul dintre marii clasici ai literaturii romane, reuseste si in domeniul nuvelisticii aceleasi performante literare ca si in cazul comediilor. Nuvelele sale pot fi structurate in trei categorii: nuvele fantastice [La Hanul lui Manjoala, Kir lanulea, Calul Dracului), psihologic-naturaliste (in vreme de razboi, O faclie de Paste, Pacat) si la limita dintre tragic si comic (Doua loturi, Canufa, om sucit, Pastrama trufanda).
Nuvela La Hanul lui Manjoala se incadreaza in programul junimist, adoptat si de Caragiale, prin originalitatea structurii narative, lorificarea folclorului romanesc si atentia acordata lorii estetice a operei literare.

Compozitie si structura



Definitia nuvelei:
Nuvela este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni medii, cu o actiune ce se desfasoara pe parcursul unui singur fir narativ, cu o intriga riguros construita, prezentand evolutia unui personaj complex, ce traieste un conflict puternic; accentul cade pe caracterizarea personajului si mai putin pe actiune.

Mecanismul fantasticului:
Caragiale abordeaza in aceasta nuvela, ca si Creanga, un fantastic de tip popular ce isi are sursele in credintele si superstitiile legate de vrajitorii, descantece, blesteme. Acest tip de fantastic popular este contaminat de influente religioase, prin diversele metamorfoze ale diavolului, considerat sursa a raului universal.

FANTASTICUL este o categorie estetica ce presupune imaginarea in cadrul literaturii a unor situatii neverosimile care nu au corespondent in realitate. Dupa Tzvetan Todorov, unul dintre teoreticienii fantasticului, aceasta categorie estetica functioneaza conform urmatorului mecanism: ezitarea naratorului si, implicit, a cititorului intre o explicatie logica, fireasca a faptelor si situatiilor si imposibilitatea acceptarii acestora in lumea reala, guvernata de logica.
„Aici, fantasticul lui Caragiale este de cele mai multe ori miraculosul si feericul din povesti, cu totul in spiritul mitologiei folclorului balcanic, unde intalnirile cu diavolul, cu sfintii, cu Dumnezeu la o raspantie de drumuri sunt obisnuite si unde profanul intra la tot pasul in atingere cu sacrul, nu din dorinta sarsirii unei convertiri mistice, ci in vederea satisfacerii, pe aceasta cale, a unui sanatos instinct justitiar." (Florin Manolescu - Caragiale si Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii)

Fantasticul este alimentat de ambiguitatea actiunilor si de incompatibilitatea dintre eveniment si explicatia acestuia. Desi naratorul protagonist nu acorda credibilitate zvonurilor despre Marghioala si ofera permanent justificari logice actiunilor, cititorului ii este indusa progresiv o senzatie de neverosimil, mister, fiecare actiune generand un semn de intrebare. Departe de a spulbera suspiciunile, argumentarile (deloc inocente, intotdeauna duplicitare la Caragiale) le alimenteaza si mai mult.
Structura nuvelei presupune o serie de similitudini cu structura basmului traditional. Ca orice erou de basm, Fanica porneste intr-o calatorie catre fata polcovnicului lordache, pe care intentioneaza sa o ia de sotie. Aceasta calatorie presupune o experienta inifiatica ce vizeaza desarsirea spirituala prin implinirea sentimentului erotic. Hanul dominat de personalitatea Manjoloaiei reprezinta obstacolul esential necesar maturizarii unui barbat, reprezentat, in acest caz, de atractia irezistibila fata de o femeie seducatoare prin demonismul ei. Evident, in mod tipic caragialian, intreaga schema este filtrata printr-o ironie subtila, ce se deconspira prin intermediul finalului, risipind aburul misterului intr-un hohot de ras sanatos: Fanica este de fapt barbatul care „calca stramb", lesne de imbrobodit, pentru ca, vorba lui Creanga, „era boboc de felul lui la trebi de-aiestea".
V. Fanache introduce, referitor la nuvela fantastica a lui Caragiale, conceptul de atmosfera realist fantastica: „Fantasticul este impus de structura insasi a personajelor feminine al caror malefic ascendent asupra barbatilor scapa intelegerii rationale si e raportat la cauze supraomenesti, diavolesti. Functiunea fantasticului este astfel pur estetica, el facand parte din «normalitatea umana» (P. Zarifopol) a unei lumi dintr-un anumit timp istoric, dincolo de care transpare mereu fascinanta dimensiune a eternului feminin: impre-vizibilitatea comportamentului." (V. Fanache - Caragiale)





Astfel, textul caragialian respinge prin abordarea ironica perspecti conventionala asupra sentimentului iubirii.

Aspectul fantastic se remarca la trei niveluri ale textului:

a) ACTIUNEA

Aspectul fantastic este indus inca din incipitul textului printr-o scurta retrospecti a unor zvonuri despre Marghioala, suspectata de practicarea vrajitoriei. Desi eroul nu acorda incredere acestei rememorari, simpla ei relatare il determina pe cititor sa recepteze intreg textul intr-o cheie de lectura fantastica, autorul manevrand astfel cu abilitate tehnica manipularii cititorului. Pe masura ce actiunea evolueaza, indiciile se multiplica si confirma supozitiile cititorului: absenta icoanelor in camera Marghioalei, puse pe foc pe motiv ca „prasesc carii", coincidenta mieunatului puternic al pisoiului negru (metamorfoza a diavolului in imaginarul literaturii fantastice) cu semnul crucii facut de personajul narator, vrajirea caciulii prin intermediul privirii malefice (in folclorul romanesc, privirea in crucis exercita influente demonice asupra oamenilor), furtuna subita, nejustificata de conditiile atmosferice, durerile insuporile de cap care inceteaza brusc odata cu indepartarea caciulii, aparitia neverosimila a unui ied negru, a carui privire ii aminteste de Marghioala, pe care eroul il rataceste in furtuna si il regaseste cu surprindere in curtea acesteia, imposibilitatea desprinderii de han (desi este luat cu forta acasa, se intoarce de fiecare data; a treia oara practicile bisericesti il readuc la realitate).

b) SPATIUL

Hanul reprezinta un taram dominat de haos, in opozitie cu lumea exterioara, ale carei reguli sunt cunoscute si stapanite de personaj. Poate fi considerat un centru al raului in cercul construit de erou pe parcursul calatoriei sale neverosimile. in momentul in care patrunde in interiorul acestui spatiu, el devine captiv si nu are decat iluzia ca isi poate impune vointa de a pleca. Neplatindu-si datoria fata de hangita, devine dependent de aceasta.

c) TIMPUL

Nuvela are in centru motivul timpului bilent exista un timp obiectiv, ce reprezinta durata concreta, masurabila a orelor si un timp subiectiv, masurabil prin perceptia interioara a personajului, in functie de intensitatea trairilor lui. Se remarca faptul ca timpul subiectiv se dilata in mod uimitor, dand ocazia personajului sa traiasca intr-o noua dimensiune a existentei, cea fantastica. Astfel, timpul petrecut la han este mai lung decat crede eroul, iar calatoria prin furtuna poate fi doar o proiectie a mintii lui Fanica, legat prin vraji de han, dar a carui vointa continua sa se manifeste doar la nivel mental.

Conflictul nuvelei este exterior, intre dorinta hangitei de a-l retine pe Fanica la han si intentia acestuia de a-si urma drumul. De asemenea, exista un conflict intre interpretarea fantastica si cea realista a textului.


Perspecti narati este subiecti, naratorul prezentand actiunea la persoana intai, ca direct implicat in faptele relatate. Fanica este un narator protagonist, viziunea asupra actiunilor descrise rezumandu-se la punctul sau de vedere. Nuvela prezinta astfel o perspecti unica asupra evenimentelor.
Finalul reprezinta pedepsirea personajului negativ prin ardere, o posibila intoarcere a blestemului adresat divinitatii prin punerea icoanelor pe foc (blasfemie). Flacarile pot fi o sugestie a iadului sau pot reprezenta nevoia de epurare morala a spatiului prin arderea din temelii.

De asemenea, in maniera tipic caragialiana, finalul translateaza intreaga actiune m anecdotic: unui Fanica surprins sa constate ca socrul lui detine numeroase informatii despre hangita, acesta ii replica, aluziv: „asta-i alta caciula". Intentia subversi a autorului este evidenta, sugerand, in spirit clasic, reiterarea acelorasi obiceiuri, bune sau rele, la fiecare generatie de holtei. Experienta eroului nu are, astfel, nimic particular, ci se ridica la un nivel general-uman.

Concepte operationale folosite
: actiune, autor, compozitie, conflict, final, motiv, narator, naratiune, nuvela, perspecti narati, personaj, structura, subiect, relatii spatiale si temporale









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani