Logo referatele carte



O noapte furtunoasa de Ion Luca Caragiale - subiect şi compoziţie



Preliminarii



O noapte furtunoasa sau Numarul 9 este prima dintre capodoperele comice ale lui I.L. Caragiale. Vede lumina rampei in 18 ianuarie 1879 la Teatrul National din Bucuresti.

Socotita imorala, cu aluzii politice, piesa este scoasa de pe afis. La a doua reprezentatie, din 21 ianuarie, finalul este modificat fara consimtamantul autorului, ceea ce-l obliga sa-si retraga piesa. Dupa 4 ani, in 1883, comedia a fost reluata intr-o noua distributie si regie. Piesa a aparut in „Convorbiri literare", nr. 7-8 din . Caragiale a publicat apoi piesa, cu schimbari, in volumul Teatru (1889) la Editura Librariei Socec. Versiunea in doua acte, pe care o cunoastem astazi, s-a jucat in stagiunea 1905 - 1906 la Teatrul National din Bucuresti, sub directoratul lui Al. Davila.

Subiect si compozitie



Comedie de moravuri, O noapte furtunoasa porneste „de la pretextul unei farse de mahala" (Florin Manolescu, Caragiale si Caragiale. Jocuri cu mm multe strategii). Printr-o observatie lucida, autorul surprinde tipuri reprezentative si trece la definirea trasaturilor lor caracteristice. Indicatiile scenice, vizand decorul, particularizeaza cadrul social si istoric: „Odaie de mahala. Usa infund, dand in sala de intrare: de amandoua partile usii din fund, cate o fereastra. Mobile de lemn si paie. La stanga in planul intai si-n planul din fund, cate o usa; in dreapta pe planul al doilea, alta usa. in dreapta infund, razemata defereasta, o pusca de gardist cu spanga atarnata langa ea".

Actul I se prezinta „ca o juxtapunere" de noua scene complementare. Primele doua scene il pun la curent pe spectator / cititor cu situatia momentului. Jupan Dumitrache Titirca, zis Inima-rea, personajul principal cherestegiu si capitan in garda civica, este dominat de orgoliul sau de proprietar. Detesta functionarii, pe care ii numeste ,papugii, niste scarta-scarta pe hartie". inainte de a-si face „rondul", ii marturiseste ipistatului Nae Ipin-gescu, amicul politic, intamplarea cu „bagabonduf. Aceasta istorie, pe de o parte, rezolva tehnic „un mod de a naste dramaticul din epic, de a separa dramaticul de epic" (Mircea Tomus, Opera lui I.L. Caragiale), iar pe de alta parte, aduce in prim-plan viata personajului. Dumitrache tine „la onoarea de familist1, gelozia se nutreste tot din orgoliu si ii este pricinuita de un prapadit de amploiat. Povestea relatata este interiorizata asemenea unei confesiuni: ,JUPAN DUMITRACHE: Stii dumneata ca la lasata secului am mers la gradina la «Iunion»; eram eu, consoarta mea si cumnata-mea Zita. Ne punem la o masa, ca sa vedem si noi comediile alea de le joaca Ionescu. Trece asa pret ca la un sfert de ceas, si numai ca ma pomenesc cu un ala, cu un bagabont de amploiat. Orgoliul sau de proprietar il face sa nu se dezvaluie in vazul lumii: ,JUPAN DUMITRACHE: () incep sa ma-ncruntez la bagabontul si mai ca-mi venea sa-l carpesc, dar mi-era rusine de lume; eu de! negustor, sa ma pui in poblic, cu un coate-goale nu vine bine" Naratia. ca mod de constructie a replicilor, esentiala in definirea personajelor, este intrerupta de interventiile sfarsind in incoerenta ale lui Nae Ipingescu (devenit aici personaj-confident) care aproba cu cate un „rezon".

Tanarul atat de insistent, „bagabontul", nu este altul decat Rica Venturiano, arhivar la o judecatorie de ocol, student in drept si publicist, care se indragosteste de Zita. Aceasta ii trimite un mesaj cu adresa exacta. Un mester „binagiu", din greseala, a schimbat numerele caselor: „a batut numarul 6 d-a-ndoaselea".
in scena VII intra Veta, consoarta lui Jupan Dumitrache, care coase oaloanele la mondirul lui Chiriac, amantul ei, „tejghetar, om de incredere al lui Jupan Dumitrache, sergent in garda", dupa cum il prezinta autorul in lista de personaje. O asculta cu neatentie pe Zita, sora ei, careia ii comunica hotararea de a nu mai merge la „Iunion". Pe ea o consuma banuiala lui Chiriac, nicidecum a sotului.

in scena explicatiei cu Chiriac, intriga amoroasa dintre cei doi este de mahala: Veta ii marturiseste acestuia ca nu este crezuta in sentimente, regreta ca nu se poate muri din dragoste, dar totul se va incheia cu impacare, dublata de comicul situatiei. Jupan Dumitrache, din strada, facandu-si rondul de noapte, ii striga lui Chiriac, imbratisat cu Veta, sa vegheze la onoarea lui „de familist.

in cele noua scene ale actului II sunt explicate relatiile de adversitate sau de solidaritate dintre personaje, in centru aflandu-se „parada sentimentala dar si patriotica" a lui Venturiano.


in puterea noptii, Rica Venturiano nimereste in camera Vetei, sotia lui jupan Dumitrache. Din cauza miopiei nu distinge persoana, cade in genunchi si-si debiteaza celebra declaratie de amor. Titirca vede din strada profilul „moftangiului"", „cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap" si da buzna in casa, insotit de ipistat si de Chiriac. Veta ii da drumul lui RiC pe fereastra care da pe niste schele. in penultima scena, a VIH-a, din actul II, Rica reapare, speriat, plin de var, deoarece s-a ascuns intr-un butoi. Imprudenta i-ar fi fost fatala, daca nu ar fi fost recunoscut de Nae Ipingescu „ca unul de-ai nostrf. Afland ca tanarul este autorul articolului Republica si Reactiunea sau Venitorele si trecutul din ziarul „Vocea patriotului nationale", Dumitrache consimte la casatoria celor doi. Venindu-si in fire, Rica debiteaza fraze sonore ,Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box dei", spre marele entuziasm al jupanului cherestegiu, care vede in el un viitor „diputaf sau „ministru'1.

Motive esentiale



Regasim si in aceasta piesa, doua dintre motivele importante intalnite in teatrul lui Caragiale. Ziarul este prezent la inceputul piesei. „Vocea patriotului nationale" este citit dupa un ritual, din moment ce Spiridon, baiat de pricopseala in casa lui Dumitrache, aduce gazeta in fiecare seara. Ipistatul are rolul de a-l initia pe cherestegiu „cu ce mai zice politica"', este un fel de „pedagog politic", desi desluseste cu greu slovele gazetei (Actul I, scena 3). Interpretarile deformate ale lui Nae Ipingescu talmacesc in termeni ilogici teoriile lui Rica Venturiano, iar lectura agramata a articolului este intrerupta de aprobarile jupanului cu cate un „bravos, da-i inainte'. Scrisoarea si biletul, alte motive importante, sunt semne ale relatiei dintre personaje, incurcatura a inceput de la epistola versificata scrisa de Rica, „intr-un moment de inspir atiune", Zitei si de la raspunsul acesteia cu indicarea numarului casei. De asemenea, Chiriac isi exercita atributiile de sergent in garda" tot prin bilete trimise lui Tache pantofarul sau lui Ghita Tircadau pentru a fi scosi la „izircit'.
Nevoia funciara a personajelor de a se insela este dublata de siretenie. Toti stiu de relatiile dintre Chiriac, tejghetar, om de incredere al lui Dumitrache, chemat sa-i apere „onoarea", si Veta, dar se prefac a nu sti. Spiridon il pacaleste pe Rica pentru bacsis, Zita o ia cu vorba pe Veta pentru a merge la "Iunion". Interogatia devine sireata. Chiriac o interogheaza pe Veta in legatura cu intamplarea de la „Iunion" in crescendo, de la tonul neutru pana la inflamare, ca in final sa ispraveasca in juraminte (Actul I, scena 9).
Talentul de dramaturg al lui Caragiale construieste in piesa doua categorii de personaje: unele care actioneaza pe scena si altele care nu apar, dar, evocate, contribuie la conturarea acelora care actioneaza in fata spectatorilor. Astfel. Tache, pantofarul de la Sf. Lefterie, adauga note la caracterizarea lui Jupan Dumitrache, Ipingescu, Chiriac; Ghita Tircadau contureaza biografia Zitei.

Tipologii. Comicul din O noapte furtunoasa



Personajele care actioneaza pe scena „se pot rezuma intr-o singura formula, cel mai adesea bine aleasa, care se repeta mereu cu o staruinta ce-o si impune" (E. Lovinescu): Jupan Dumitrache, personajul cel mai angajat in piesa, mahalagiu, brutal, fidel siesi in ce priveste suficienta, tine la „onoarea de familist", Nae Ipingescu, devotat, stupid, se rezuma la a spune ,rezon fiind personajul cel mai lucid, deoarece nu este antrenat in nici un fel de Joc". Chiriac, omul de incredere al stapanului, fara a avea sentimentul pacatului, este un profitor al sotiei acestuia, Rica Venturiano, volubil, este tratat grotesc, Veta este multumita cu mediul ei, Zita, mai evoluata, aspira la "intelectualul Venturiano".

Scriitorul cultiva comicul de situatie, de caracter, dar mai ales limbajul care individualizeaza personajele.

BIBLIOGRAFIE:
Cioculescu, Serban, Viata lui I.L. Cargiale. Caragialiana, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1977; Constantinescu, Pompiliu, Scrieri, voi. II, Editura Minerva, Bucuresti, 1967; Manolescu, Florin, Caragiale si Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1983; Tomus, Mircea, Opera lui I.L. Caragiale, Ed. Minerva, Bucuresti, 1977.


1

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu
Olimpiu Nusfelean
   - Automobilul marii

Cauta referat
Scriitori romani