Ostinato — roman de Paul Goma - comentariu referat






OSTINATO — Roman de Paul Goma. Deoarece autorul a facut, dupa Revolutia de la Budapesta (1956), inchisoare din motive politice, urmata de domiciliu obligatoriu in Baragan, reprezentand, astfel, din punctul de vedere al autoritatilor comuniste, un caz si mai cu seama pentru ca foloseste in scrierea romanului material autobiografic (ce devine, in ochii cenzurii, material politic), romanul inceput inca pe cand se afla in Baragan, reluat in 1965 si considerat incheiat in 1966, chiar daca, si dupa aceasta data, Paul Goma continua sa il rescrie - este refuzat, apoi amanat sistematic de catre editori. Un prim manuscris (cu titlul Cealalta Penelopa, cealalta Ithaca) este propus in 1966 Editurii de stat pentru literatura si arta (ESPLA) care il respinge sub motivul ca nu se debuteaza cu un roman, ci cu proza scurta. In 1967, revista germana din Romania Neue Literator publica un fragment din Ostinato in traducerea Annemonei Latzina si a lui Dicter Schlesak, fragment remarcat - inainte de aparitie, in redactia revistei - de Miron Radu Paraschivescu care, cel dintai, il va considera pe tanarul autor „un Soljenitin roman".

Tot in aceiasi an, Paul Goma trimite prima varianta a romanului in Occident, pentru ca Ia sfarsitul anului urmator o a doua varianta sa ia aceeasi cale. intr-o maniera ramasa unica in Romania socialista - unde relatiile cu strainatatea, tinand de o zona interzisa constituiau un secret maxim - Paul Goma nu pregeta sa faca publica aceasta stire, dupa cum tot ci isi va avertiza editorii (de la ESPI-A, apoi de la Editura Eminescu) ca traducerea are mari sanse sa preceada aparitia cartii in tara. Spre stupoarea multora, care il suspectau pe autor de teribilism, Ostinato (tradus in germana de Marie-Therese Kerschbaumer) apare in octombrie la Suhrkamp Verlag si, in acelasi an, in traducerea Iui Alain Paruit, sub titlul La cellule des liberables, la Gallimard, in Franta. Prestigiul romanului atinge statutul de vedeta in timpul Targului de carte de la Frankfurt unde romanii - protestand astfel fata de aparitia cartii in Occident fara girul puterii comuniste - isi retrag standul. Cartea devine, in mod real, un succes international, cu o presa excelenta, iar Paul Goma BSte asemuit de mai multi recenzenti cu Soljenitin.

In Romania, cartea va aparea doar dupa Revolutia din 1989, fiind publicata la Bucuresti de catre Editura Univers intr-o colectie (hhaca/ Scriitori romani din exil) pe care, defel intamplator, ci din intemeiate motive de prestigiu si intaietate, o inaugureaza. Romanul va face, la scurta vreme dupa aparitie, obiectul si pretextul unei ample convorbiri purtate de Paul Goma cu Al. Cistelecan, publicata in foileton de revista Vatra, incepand cu nr. 4, 1992 pana in nr.6, 1993.

Ostinato este una dintre cele mai complexe si mai reprezentative expresii ale vointei de schimbare care anima la acea data - in asa-numita perioada de dezghet politic, de liberalizare - literele romanesti si in mod special generatia tanara din care Paul Goma facea parte (solidaritate generalionisla pe care scriitorul o marcheaza si deschizandu-si doua dintre partile cartii sale cu citate din Nichita Stancscu si Ion Alexandru). Intentia reformatoare, modeland cu pregnanta atat aspectul compozitional, cat si cel tematic al romanului, este evidenta. Sub aspect compozitional, Paul Goma duce dorinta de innoire a formei romanesti pana la a-si plasa cartea - asa cum, de altfel, mai incercau la acea data scriitorii din grupul oniric, dar si un D. R. Popescu sau chiar, in alte forme, un N. Breban - intr-o zona a experimentului.

Convins (dupa cum arata amplele pagini de poetica pe care romanul le cuprinde, motivan-du-si din interior ofensiva experimentala) ca „suntem inca robii succesiunii", Paul Goma isi propune, asemenea personajului sau Ilarie Langa, sa iasa de sub stapinirea temporali tatii si a logicii printr-o constructie a simultaneitatii („sa prefacem succesunea in simultaneitate'). In acest sens sunt intrebuintate atat procedeele indraznete (mai ales pentru proza) preluate din avangarda (plecand de Ia banala spargere/ abolire a normelor de sintaxa si punctuatie pana la dispunerea grafica a limbajului in pagina pentru a sustine imagistic tema - in manierea caligramelor lui Apollinaire), cat si tehnici din repertoriul clasicizat dar care fusesera interzise scriitorului roman in timpul realismului socialist - al marii proze de secol XX, menite sa redea fluxul liber al constiintei si relativismul perceptiv: schimbarea rapida a punctului de vedere, suprapunerea si intersectarea vocilor, prezenta in retrospectie - a flash-urilor si a exprimarii i-logice (intrucat imaginile beneficiaza de intreaga libertate de asociere, necontrolata de ratiune) etc Pe langa teoria simultaneitatii, Paul Goma pledeaza in Ostinato - tot prin intermediul personajului llaric Langa - pentru doua aliante mai putin cultivate in spatiul prozei: cu muzica si cu visul.

In cazul celei dintai, mai interesante decit teoriile muzicale pe care Ilarie i le expune pictorului Oscar sunt consecintele care decurg de aici (si din instructia muzicala pe care Paul Goma o are) in chiar planul compozitiei romanesti prin utilizarea unor tehnici proprii compozitiei muzicale care dau in mare masura caracterul poematic al romanului.

O a doua alianta care il preocupa pe Ilarie langa (si care dovedeste, o dala in plus, ca in epoca Paul Goma a fost un apropiat al gruparii onirice) este cea dintre proza si vis, cu precizarea - novatoare - ca proza nu trebuie sa treaca visul printr-o operatie de „epicizare" (desi sunt savuroase paginile in care -contrazicand teoria - dimineata, la „programul de vise", detinutii isi povestesc visele), ci sa-l redea in „forma initiala", adica „simultancizat". Pe mai multe pagini (intre care se detaseaza integral cartea a doua, Rotund, ce este o transcriere a vietii din somn a lui Ilarie)se exploateaza tocmai aspectul oniric, reflectand dezordinea psihica, suprapunerea de imagini, dar si unele abisalitati care apar in timpul visului, in special al celui nocturn, dar fara a ocoli nici visul de zi, reveria. Daca, de obicei, asemenea tentative experimentale sunt asezate in slujba rafinamentului si pledeaza pentru autonomia, ba chiar exclusivismul estetic, in cazul de fata ele slujesc valorile morale pentru ca „arta nu se poate sustrage moralei". Aceasta inseamna ca cea de a doua radacina a poeticii lui Goma (ea insasi tematizata) se implanta in adevar (artistul trebuie „sa spuna adevarul, ca un om liber, fiindca adevarul face ca spiritul sa devina liber"), curaj, lupta in contra raului si refuzul de a batjocori, prin minciuna, cuvantul care este socotit de esenta metafizica: „La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul, asa scrie la Evanghelia de la Ioan, asa incepe. Mare pacat sa batjocoresti Cuvantul." Pentru ca arta sa exprime in mod real aceste valori ea trebuie, insa, sa evite pozitia de supusa: „Cine asteapta sa i se dea voie nu-i scriitor!" apreciaza, la fel ca unul dintre personajele lui Soljenitin din O zi din viaja lui han Denisovici, Catinca, iubita lui Ilarie. Numai in stare de eliberare de orice constrangere arta va capata un veritabil rol militant intr-un sens etic, iar nu politic, si se va putea defini ca „singurul continent unde poti face cate revolutii doresti, fara sa le faci oamenilor rau". Departe de a fi singular in aceste propozitii de poetica (cei mai multi scriitori din generatia sa - de la D. R. Popescu Ia A. Buzura - pun explicit arta in slujba adevarului si recomanda atitudinea de curaj), care vin sa dubleze liberalizarea compozitionala cu liberalizarea tematica. Goma este unic prin faptul de a ! ignorat ca aceasta liberalizare are bariere si praguri, impuse si controlate de putere.





Unul dintre aceste praguri este cel al celulei pe care Oslinato il trece, incalcand o interdictie si divulgind mai multe secrete de stat. Cea mai lunga parte a romanului (Prima carte) este plasata, in durata unei zile, in „celula de liberare", unde detinutii de drept comun asteapta plecarea acasa. Sub aceasta pavaza - a detentiei de drept comun - este dezvaluita viata inchisorii, inclusiv a celei politice, cu programul ei rudimentar, (acut din ordine aberante si executat sub supravegherea unor gardieni primitivi si abuzivi. In plus, unii dintre detinuti au avut un destin marcat de evenimente politice, ceea ce ii furnizeaza lui Paul Goma motivatia pentru a investiga si aceasta zona.

Astfel, Guliman, personalitatea cea mai pregnanta a celulei, de felul sau - dupa cum singur se recomanda - „sut cinstit", ajunge sa incaseze „zece coti"( adica 10 ani) pentru ca, la betie, intr-o crasma din Obor, a facut o „riinaperfecta"(„Pai ia sa traiasca republicanii, /Pana vine-Americanii!"), vitejie regretata cu amaraciune si injurii: ,,'Le-muma-n cur s'la aia, cu numili de-l poarta, azi si maine, ca dupa ce tot mereu nu mai vine, ne baga si la suspin pe baza de rimerfecta" in buna masura prin intermediul acestui avatar al lui Patanghel se face intrarea in lumea detentiei politice care, pierzand din gravitate si din pregnanta (efecte care se realizeaza - e una dintre lectiile lui Soljenitin din O zi din viata lui Ivan Denisovici - si prin austeritatea punctului de vedere), poarta astfel o pecete ludica, de farsa cu aspecte macabre, imprumutata de la povestitorul ei. Atunci cind - spre exemplu - Guliman face vorbire, dupa propria lui expresie, „din dosarul Iu Goiciu", acest sinistru personaj cu existenta reala (a fost directorul inchisorii din Gherla, iar numele sau, ca si al gardienilor, este dat in clar potrivit deciziei exprese a lui Goma de a-i numi intotdeauna pe tortionari cu numele lor reale, chiar si in operele de fictiune) este transferat din odios in pitoresc (putand trezi chiar simpatia) gratie limbajului colorat, pangli-garesc, al tiganului.

Politicul este bine infiltrat si in biografia lui Ianga (construita prin folosirea multor date autobiografice, inclusiv prin imprumutul datei de nastere): parintii i-au fost hartuiti de securitate (cu o scena atroce de pangarire a mamei la ancheta), generatia sa este crescuta prin interventiile brutale ale unui regim totalitar (daca un coleg de liceu este exmatriculat - intr-o scena memorabila, de absurd copios - pentru vina de a fi inaltat un porumbel la mitingul de doliu dupa Stalin, colegii de studentie ajung cei mai multi dupa gratii, ca unii care si-au exprimat speranta si acordul fata de Revolutia din Ungaria), iar el insusi in timpul detentiei de drept comun -Langa este condamnat pentru faptul de a-i fi administrat o injectie letala mamei muribunde -este implicat intr-o intriga politica, ceea ce ii permite scriitorului sa dea in vileag metodele de ancheta politica, maniera securitatii de a construi scenarii fantasmagorice pentru inculpare etc. Acest bogat material epic (la care se adauga multe din povestile detinutilor de drept comun) se structureaza in jurul catorva teme: memoria („in viata ramanand, ramai cu memoria"), iubirea (mai multe prezente feminine populeaza reveriile si amintirile lui Ilarie) si relatia cu mama. Dupa cum detinutii, in general, „nu-si doresc libovnicele ci mamele", la fel llarie consacra cele mai multe aduceri aminte, cele mai complexe reverii, dar si cele mai cumplite cosmaruri mamei sale.

Tema mamei constituie, de altfel, tema cea mai indra/ncata a romanului si doar concurenta pe care i-o fac dezvaluirile politice poate explica insuficienta atentie care i-a fost acordata, llarie nu este doar o victima a inchisorii, ci si un inrobit al mamei sale, de care este legat nu numai printr-o mare iubire, ci si prin actul cumplit de a o fi ucis. Obiect al veneratiei filiale (care merge pana la fetisizarea vesmintelor), figura materna este tratata aici cu multa complexiatc, registrul aparitiei sale osciland intre avatar al Fecioarei Nascatoare si - la antipod, in termeni freudieni - ca marea femeie dorita (pe care, in unul din cumplitele sale cosmaruri, fiul o poseda). Romanul insusi se incheie cu o sugestie referitoare la posibila eliberare de mama: intors de catva timp acasa, llarie se pregateste sa intre in fosta odaie a mamei, al carei prag, dupa actul uciderii/ euthanasiei CI ui nu-l mai trecuse: „trase - aer --in - piept - si - deschise". Dupa trei decenii de la aparitia sa, la intrebarea pe care romanul a Hscitat-o (daca scriitorul arc talent sau curaj) si care l-a insotit mai apoi constant pe Paul Goma cred ca se poate raspunde ca Paul Goma le are pe amandoua si chiar ca el poseda un exces de talent care rezida, evident, in simtul limbii exceptional si in usurinta de a scrie. Dupa cum evident este ca, avand o impetuozitate care era a tineretii sale, dar si a perioadei de liberalizare, si o nestapanire proprie celui care are foarte multe de marturisit, Paul Goma a vrut sa scrie in acest prim roman al sau torul, incarcandu-l cu prolixitati si lungimi nepermise. Nu talentul, ci o anume disciplina a compozitiei lipseste acestei carti pentru a fi marea carte care ar fi putut si care ar fi meritat sa fie; asa, ea ramane doar o carte interesanta, foarte curajoasa, a unui tanar prozator inzestrat, dintr-un regim totalitar, care n-a mai parvenit la inaltimea si maturitatea unui Soljenitin.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani