Paradis in destramare — comentariu - poezie de Lucian Blaga referat






PARADIS IN DESTRAMARE — Poezie de Lucian Blaga, publicata in volumul Lauda somnului (1929). S-a pastrat in doua manuscrise; in cel dintai, titlul poeziei este Reportaj paradisiac. La publicare, in revista „Gandirea', nr. 3, din aprilie 1926, poetul il schimba in Paradis in destramare, pastrat si in al doilea manuscris, ulterior, ca si in volumul din 1929 si in „editia definitiva" de Poezii, din . Cum se poate observa, titlul initial suna oarecum „avangardist", in stilul „constructivismului" din deceniul al treilea al secolului XX , pe care poetul il privea cu simpatie; cel definitiv se integreaza mai firesc universului imaginar blagian. Diferente intre cele doua manuscrise se constata (v. editia critica de Opere, I, realizata de G. Gana) mai ales in versurile 5-9, in sensul unei concentrari a expresiei, cu eliminarea unor abstractiuni.

In varianta initiala, aceste versuri

Pretutindeni, pe pajisti si pe ogor
serafimi cu parul nins
alearga dupa adevar
dar apele din fantani
refuza galetile lor"

erau inca fie foarte abstracte si utilizand locuri oarecum comune ale reprezentarii „lumii de dincolo" („Unde te uiti suflete-umbre se incalcesc", „se doresc in tiparele vechii materii"), fie faceau apel la metafore usor artificioase („in cucuta viteaza toate se doresc") ori la o comparatie formulata banal („Pretutindeni suflete-umbre ca niste oi se incalcesc") si la epitete care incaicau excesiv versul („Pretutindeni in iarba si pe ogor / serafimi tarzii inseteaza dupa stravechiul, unicul (singurul) adevar"). forma finala mai pastreaza ceva din fondul conceptual, de „idei generale" al punctului de plecare, care numeste direct sensul aspiratiei spirituale („inseteaza dupa adevar'), dar il dezvolta apoi in imagini care ii dau o anumita concretete (verbul cu valoare metaforica inseteaza atrage figuratia fantanilor si a galetilor refuzate, a apei vii napadite de paianjeni si a secatuirii „povestilor").

Procesul de prelucrare a ideii originare merge, prin urmare, in directia concentrarii, simplificarii, stilizarii expresiei, in sensul caracterizai de G. Calinescu drept „un fel de conventie gratioasa, dar de un ordin mai mult decorativ".

Cum se precizeaza si in capitolul de variante al editiei critice a Operelor lui Blaga (voi. I), motivul de la care porneste poetul este de sursa biblica si e luat din capitolul Facerea (Geneza): „Si izgonind pe Adam, l-a asezat in preajma raiului celui din Eden si a pus heruvimi si sabie de flacara valvaitoare, sa pazeasca drumul spre pomul vietii". Este, asadar, momentul in care, dupa incalcarea interdictiei de a gusta din fructul cunoasterii, prima pereche omeneasca este alungata din paradis si sortita sa-si castige traiul din sudoarea fruntii. Poetul extinde aceasta viziune asupra spatiului edenic insusi, in interiorul caruia chiar fapturile prin excelenta spirituale care sunt ingerii (in poezie, serafimi, arhangheli, ingeri) cunosc o stare de „cadere", de oboseala si de epuizare. E ca si cum excluderea subinteleasa a perechii umane din Eden s-ar fi rasfrant si asupra nemuritorilor, contaminati _ de „setea" ei pedepsita de Divinitate. In aceasta stare de extenuare, in absenta vointei de „lupta", in sentimentul infrangerii nemotivate („Portarul inaripat" nu se lupta cu nimeni, / dar se simte invins"), in lipsa „indemnului" de a mai actiona, in inertia si apasarea care cuprind fiintele („arand fara indemn / arhangheli se plang de greutatea aripelor") se poate citi sentimentul „tristetii metafizice", specific acestei etape a creatiei lui Lucian Blaga

El fusese anuntat, pana la a deveni dominant, de volumul in marea trecere, din 1924, dupa ce despartirea de universul elementar si vital, patronat de figura zeului Pan, din Pasii profetului - 1921 - se produsese, marcand instrainarea „omului problematic", a constiintei nelinistit-intcrogative, de armonia cosmica originara. O alta poezie din Lauda somnului poarta chiar titlul Tristete metafizica, iar in Veac, tot din cuprinsul sau, reapar „arhanghelii" care, „sositi sa pedepseasca orasul / s-au ratacit prin baruri, cu penele arse", molipsiti, si ei, de degradarile lumii moderne. Mai tarziu, in volumul La cumpana apelor, din 1933, aceeasi stare va fi aproximata ca „boala tara obraz, fara nume", cuprinzand deopotriva fiinta umana si lucrurile care-o inconjoara vezi poezia Boala. (G. Calinescu a comentat si inrudirea acestei stari cu „tanjirea" argheziana a „heruvimului bolnav").

Titlul poeziei ofera deja sugestia fundamentala pentru interpretarea textului: este viziunea prabusirii si a ruinarii unei lumi ideale, deplin armonioase, supusa acum degradarii si, in termenii Bibliei, „caderii din conditia originara. Pentru a-i da substanta, poetul face apel la imagini direct legate de universul de reprezentari simbolice ale textului luat ca punct de plecare, iar acest termen de referinta confera poemului un caracter de „alegoreza biblica', intrucat e construit din elemente deja validate ca semnificative pentru reprezentarea unor atitudini exemplare in ordinea vietii spirituale. Citind textul lui Blaga, avem mereu prezente, in structura de adancime, tiparul sacru, referinta la „arhetip", la modelul major, preluat din Biblie. Ea apare in chip expres indeosebi in primele doua versuri, unde amintitii „heruvimi" cu „sabie valvaitoare" pusi sa pazeasca drumul spre pomul cunoasterii reapar in imaginea acum singurului „portar inaripat', a carui spada („un cotor de spada", un rest, o spada rupta) e, in contrast cu cea biblica, „fara de flacari". „Comentariul" din versurile 3 si 4 („Nu se lupta cu nimeni, / dar se simte invins") vine in sprijinul „ideii" sugerate plastic in versurile precedente, accentuand sentimentul infrangerii intr-o lupta lipsita de adversar vizibil. Viziunea propusa de celelalte versuri „traduce" in registrul unui imaginar traditionalist, „rural", universul paradisiac: suntem intr-o geografie familiara, cu „pajisti", „ogor", cu „fantani" si arhaice „pluguri de lemn', cu „lanul" in care „ingerii goi / zgribulind se culca".





Aceasta misticizare a imaginii evidentiaza natura emblematica, stilizata, a viziunii poetice, gradul ei de conventionalizarc. inscrierea in tablou a „porumbelului sfantului duh", care „trece printre sori vecini" si „cu pliscul stinge cele din urma lumini", ii sporeste caracterul emblema-tic-iconografic si decorativ, intretinand si constiinta trimiterii livresti, culturale (la simbolul biblic, legat de momentul botezului lui Isus, dar si la reprezentarile lui picturale, in frescele bisericesti sau in icoanele taranesti). In desenele cu care ilustra paginile revistei „Gandirea", pictorul Atanasie Demian proceda intr-un mod asemanator, inchipuind ingeri seceratori sau la arat, iar in ciclul Povestea Maicii Domnului, din volumul Biserica de altadata (1926), Ion Pillat transfera evenimentele biblice in peisaj romanesc si isi imbraca „personajele" in portul oamenilor de la tara.

In plus, cum am observat, versul 7 -„inseteaza dupa adevar" - deconspira natura alegorica a poemului, iar in versul 20 apa invadata de paianjeni este numita „apa vie", intr-o asociere consacrata de traditie ca avand o valoare simbolica (in basme, de exemplu, este apa care, adusa frecvent de pasari ce vin in ajutorul eroului, il vindeca sau ii da puteri neobisnuite in lupta cu figurile raului).

Este sugestiva si caracterizarea fapturilor angelice care populeaza spatiul poemului: serafimii au „parul nins", trimitand deopotriva la luminozitatea naturii lor spirituale dar, poate mai ales, la imbatranirea celor care cauta trudnic „adevarul"; la randul lor, arhanghelii (v. versurile 13-l4) „se plang de greutatea aripilor", iar „ingerii goi" sunt si „zgribuliti", lipsindu-le caldura ocrotitoare; finalul poeziei sugereaza chiar posibila putrezire a ingerilor, „sub glie" si „tarana" - adica un sfarsit prin excelenta omenesc, de faptura zidita, cum spune Biblia, din lut si care se va intoarce in tarana. Cum s-a observat in foarte atenta analiza a poeziei facuta de Marin Mincu, degradarea semnelor sugerand si o destramare a fiintei este „o decadere a ei in trepte descendente, ce se pot urmari in gradatia descendenta a simbolurilor poeziei: portarul inaripat, serafimii, arhanghelii, porumbelul, ingeri goi, paianjeni, tarana, trup. Se aluneca lent de la ideea de zbor, aripa, la tarana si trup, fara ca acestea din urma sa-si regaseasca semnificatia organica pe care o aveau in volumele anterioare.

Trecerea are loc de la caldura la frig („ingerii zgribulesc"), de la plin la gol (fantanile refuza galetile, tarana „seaca" trupul de povesti), de la lupta la renuntare, de la puritate la putreziciune („vor putrezi si ingerii sub glie"). S-ar putea adauga, in aceeasi ordine de reprezentari, dintr-o perspectiva de lectura a „imaginatiei materiale" (Gaston Bachelard), ca elementarul teluric (pajisti, ogor) promis initial rodirii (arhanghelii ara pamantul) si simbolistica apei, situata, la modul ideal, sub acelasi semn, converg aici in sugerarea sterilitatii generalizate a „peisajului", solidara cu cea a spiritului contrazis in cautarile sale. De aici si nota mai accentuat „lirica" pe care o aduce lamentatia din versul 19 - „vai mie, vai tie" -care face ecou tanguirilor psalmistului biblic si discursurilor profetice. Sa remarcam si faptul ca in penultimul vers (22), „secatuirea" angajeaza unul din motivele centrale ale poeziei blagienc, povestea -, nume simbolic al universului fabulos al „geografici mitologice" originare, careia ii corespunde, in ordinea vietii umane, sentimentul comuniunii cu taramurile de obarsie, cu Totul cosmic. Revenirea acestui motiv da un plus de reprezentativitate poeziei in ansamblul operei lui Lucian Blaga , concentrand in emblema opozitia dramatica dintre viziunea construita in primele doua volume. Poemele luminii si Pasii profetului, unde „ruptura ontologica" despre care vorbeste filosoful nu se produsese inca, „corola de minuni a lumii" era inca intreaga, iar cui poetic traia sentimentul participarii si al integrarii organice in univers. Dimpotriva, „paradisul in destramare" inseamna acum si destramarea fapturii umane alienate, tulburate profund de patima cautarii „adevarului", a raspunsurilor care intarzie sa vina. Scrisa in vers liber, nu fara a face insa apel, din loc in loc. Ia rime, poezia nesegmentata in secvente are o muzicalitate interioara de tonalitate elegiaca, definitorie pentru aceasta etapa a poeziei blagiene.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani