Pasaj de pietoni — volum de versuri de Dorin Tudoran referat






PASAJ DE PIETONI — Volum de versuri de Dorin Tudoran, aparut la sfarsitul anului 1979, la Editura Canea Romaneasca din Bucuresti.

In lectura lui Florin Mugur. Reia cateva poeme din 0 zi in natura (1977); ciclul al cincilea al volumului, Tenebrele sperantei, e preluat, cu mici retusuri, din Respiratie artificiala (1978), unde apare diseminat, si nu cu titlul pentru care poetul a optat ulterior.

„Calofil nelinistit", cum il caracterizeaza Gheorghe Grigurcu, la aparitia, in 1975, a volumului Cantec de trecut Akheronul (Poeti romani de azi, 1979, p.503), Dorin Tudoran e un „discret" de sorginte intelectuala in lectura lui Mircea Iorgulescu (Scriitori tineri contemporani, 1978, pp. 160 sq.), atras de „patetismul neguros si stthial, ca si [del caligrafia minor artizanala", capabil de a pune in scena drame culturale ceremonios invesmantate in haina evanescenta a cuvintelor. In majoritatea textelor critice, poetul e apreciat pentru minutia de bijutier a tectonicilor culturale pe care le orchestreaza si pentru viziunea freatica livresca; astfel, St. Aug. Doinas (in Lectura poeziei, 1980) e de parere ca „lirismul lui Dorin Tudoran e, in marc masura, caligrafie gratioasa", sesizand totodata ca in cei doi ani care trec de la volumul O zi in natura (1977) la urmatoarele doua, simultane ca an de aparitie (Respiratie artificiala, Pasaj de pietoni, 1979), poetul traverseaza distanta de la dantelaria nevinovata a metaforelor sufletesti la vocea mai grava a Istoriei, traita insa tot pe spatii mici, de interior: „Dorin Tudoran evita viziunea maniheista asupra lumii ca atare, el nu construieste spectacole cosmice, uriase si terifiante, atingand maretia sublimului; el se multumeste sa creioneze scene mici, dar semnificative, situatii poetice ale agresiunii." Pasaj de pietoni e un volum discret, pretios, atingand marginea inefabila a jurnalului personal discontinuu, propus ca stare de spirit. Volumul contine chiar o sectiune in proza, Fragmente dintr-un jurnal aproape apocrif, scris prin exacerbarea calofila a finetii, Putem gasi in el delicii tactile fortate („Cu o furculita de gheata, cineva imi apropia de buze fragmente aromate; uneori, acestea dogoreau ca niste sfere incandescente") sau mici crampeie de arta poetica ingenua: „La tampla poetului, ca la o poarta subtire dar definitiva, sufletul lucrurilor bate razbunator."

Sectiunea tradeaza toate calitatile, dar si defectele poeziei generatiei 70, pe care o exprima integral, ca atmosfera, stil sau redundanta imagistica: intalnim, astfel, pretiozitate („Primele plaji de hydrargir intaiele pierderi ale apei"),
cataclisme de eprubeta („incendii rotunde, rotile ei lumineaza") si senzatii volatile („Crapa alveola noptii, ca o samanta bolnava de prea plin, si-o spuma usoara, purpurie, se ridica pe geamuri, aburindu-lc."). Inevitabil, apare „negustorul de spuma de mare". ingemanarea zilei cu noaptea se face pe o „pluta de cristal", dimineata are „degete de sticla". intr-un asemenea univers casant, poetul se simte, desigur, vulnerabil, la un pas de agresiune: stelele pe care le vede pe cer sunt „guri lacome de tun", mugurii „bubuie ca o petarda", „privirile se lovesc de trestii, ca de gratiile unei colivii nesfarsite".

„Deschizand ochii", zareste peste tot „buldogi
ranjind la mine
colti aburiti
de sange
si degetele dreptei mele
zdrentuite"; universul exterior e concentrationar: „Intru in viitor ca intr-o cusca
in care trebuie sa reconstitui fiara
ce ma va devora
numai dupa ecoul urletului ei."


Ca o consecinta, poetul autentic e recunoscut dupa „dara de sange" pe care o lasa in urma, ca dupa un martiriu purpuriu: „Daca dara lasata de el nu miroase destul a sange, daca punand urechea pe ea nu se aude ca plamanul unui ocean tunand «!», toata aceasta discutie e o simpla palavrageala: poetul nu s-a nascut inca!" Citind aceste randuri inflamate, nu poti decat sa saluti marea bresa pe care a infaptuit-o sarcasmul de notatie al generatiei 80, unde poetul redevine ceea ce ci fusese de fapt dintotdeauna: un om in carne si oase, victima lucida, reala, ciocnindu-sc de peretii unei vieti atroce, saturate de concret. Dimpotriva, la Dorin Tudoran, totul e permeabil, suav, catifelat: victima a propriei sale imagini de trubadur al artei cuvantului

„Tremura aerul tremura
in jurul acestei taceri
De parca lumina s-apleaca
Sub muzici de magi si truveri",

poetul isi poarta statutul de reprezentant social al inefabilului ca pe o insigna, nu ca pe o servitute. Traieste alternativ, in imaginatie





„Cum sa-ini inchipui
eu lumea
cand nimeni nu mai stie
sa povesteasca frumos",

inscenand mari ritualuri manieriste de interior:

„Uneori ma trezesc noaptea sub arsuri necunoscute
de parca peste pieptul meu trec popoare de scarabei obositi
intorcandu-se de la marile sanctuare ale intelepciunii
si Iubirii Neprihanite, cu talpile biciuite pana la sange."


Spatiul predilect al gesturilor largi, teatrale, este cel erotic:


„Daca ma iubesti cu adevarat,
trage de sub picioarele mele covorul
de flori, neinchipuit de frumos,
pe care s-a savarsit omorul."


Se practica, pe vremea respectiva, o tandra edulcorare a suferintei; volumele epocii (cel al lui Dorin Tudoran nu face nici el exceptie) erau pline de sange, de crime, de incizii sau omoruri, dozate insa gratios, in dulci pilule analgelice: „Am inceput, iubito, sa m-aplec/ sub litere, ca un hamal batran, /mi-s ochii numai sange; daca plec/ tu sterge-mi fata cu un pumn de fan." Un poem se intituleaza Abatorul imaginatiei, sugerand un camagiu; Notele de la o intalnire cu Giordano Bruno escaladeaza violenta pe un „fundal [de] cai/ albi, linistiti":

„Zabala zdrobindu-i dintii.
Dintii rupti sfasiindu-i limba.
Limba un ghem de sange
din cand in cand
scuipat pe pieptul alb
al camasii."

Desi atmosfera acestor versuri c datata stilistic, ar fi de vazut, lotusi, ce admira epoca in poezia lui Dorin Tudoran, autor de certa notorietate. In primul rand, esantionul gratios de sentimentalism adolescentin ceremonios (Labis e de o suta de ori mai crud): Tudoran e, in genul sau minor, un poet redutabil. Versurile sale curg lin, aromitor, iar poza pe care o propune e, nu o data, tensionata, extrema:

„Daca m-arat, eu sunt sortii pieirii,
frunte dormind la gura unei carabine -
n-am sa-mi acopar fata, voi privi
pedeapsa transparenta lipindu-sc de mine."


In al doilea rand, un poem cum e Cateva episoade neromantate din viata bunicului meu include certe inflexiuni grotesti, anuntand, abia palpabil inca, geana de lumina strepezita a unei noi sensibilitati, mai radicale. Constanta e, insa, in volum (aspect care nu le-a scapat criticilor) insidioasa sugestie a mecanizarii „armurii de hartie", a stereotipizarii existentiale intr-un timp concret care nu oferea, spiritual, decat alternativa evaziunii.

Astfel, primul ciclu al volumului se intituleaza, ironic, La vie en rose, „parola" subversiva la vremea respectiva (expresia apare, constant, la multi poeti). Pretiozitatea livresca a trezit, si ca, atentia solidara a contemporanilor.

In viata literara de atunci palpaia tandru, neconceptual, imperativul erudit al intertextualizarii, cu mici urcusuri spre avangardism si deviatii spre indrazneli formale.

Poetul nostru c mai aproape insa de Blaga si de levitatia piilatiana

„de lipsa ta aproape ma cutremur,
de parca viata-mi fuse doar adaos -
plutesc, ma-ndepartez, m-adaug
la legea marelui repaos.

Caci nu te-astept si nici nu tremur,
cand ma stropesti cu aromatul paos -
plutesc, ma-ndepartez, m-adaug
luminii muma risipita-n haos",

dar cateva dintre poemele sale, inovatoare ca stil, introduc in corpul lor fraze prozaice alogene (cum se intampla in Naturalistul, unde apar pasaje din Darwin, sau in deja amintitul poem Cateva episoade neromantate din viata bunicului meu, cu pasaje interpolate din nuvelistica Iui Marin Preda). Cel mai bine realizat, sub acest aspect, e vastul poem El Iskandariya, cu fragmente alogene de versuri si proza, sugerand o Alexandrie decrepita, dispersiva, obosita.

In concluzie, Pasaj de pietoni trebuie citit in spiritul timpului sau, ca un volum reprezentativ, de falie, in care dantelariile sufletesti ale generatiei 70 intalnesc zorii unui nou tip de sensibilitate lirica, cel cotidian si grotesc, specific optzecistilor.

In nici un caz, volumul nu trebuie abordat din perspectiva experientei ulterioare din exil, datorita careia imaginea lui Dorin Tudoran c, in Ikeratura noastra actuala, radical schimbata. intre Pasaj de pietoni si Kakistocratia nu e doar o diferenta de identitate, ci, de-a dreptul o renastere.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani