Pasteluri — analiza - ciclu de poezii de Vasile Alecsandri referat






PASTELURI — Ciclu de poezii de Vasile Alecsandri, cele mai multe publicate mai intai in „Convorbiri literare" din anii 1868-l869 (ultimele au aparut in aceeasi revista in 1874).

Ciclul ca atare a fost alcatuit (schimband ordinea cronologica a tiparirii initiale si urmarind o logica a continutului poeziilor) o data cu includerea lui in volumul de Opere complete.

Poezii, III Pasteluri si legende, in Pasteluri-le reprezinta pentru Alecsandri intrarea intr-o noua etapa de creatie; dupa exploatarea filonului popular, a celui erotic si a celui social—patriotic, legate de cateva dintre momentele esentiale ale devenirii politice a Principatelor - dar si de devenirea personala - care constituie sursele principale ale poeziei sale din primele decenii de creatie, el simte nevoia de a incerca altceva. Experienta anterioara nu este negata (legatura cu poezia populara, intr-un mod mai subtil si mai profund decat in Doine, este vizibila si in pasteluri, ca si in imbinarea eticului cu esteticul), dar poezia sa pare a se detasa de iminenta si de actualitate si a da seama de o atitudine mai senina si superior-contcmplativa fata de existenta si de lumea inconjuratoare. Dezamagit de viata politica, la care luase parte cu daruire pana la sfarsi tul domniei lui Al. I. Cuza, Alecsandri „se retrage" (sintagma e folosita consecvent de mai toti criticii) la Mirccsti si-si cauta un nou echilibru in observarea naturii si a oamenilor care traiesc in mijlocul ei.

Titlul pe care-l alege in 1875 pentru intreg ciclul, imprumutat din domeniul artelor plastice, a devenit, pentru literatura romana, numele unei specii (poezia descriptiva, cum este ea numita in alte literaturi) si a impus ca trasaturi definitorii ale acesteia cele pe care le concretizeaza cele mai numeroase si mai caracteristice dintre poeziile lui Alecsandri (intre ele, alegerea subiectului clin natura, desi Alecsandri introduce in grup si „portrete" sau descrieri imaginare ori care au la baza un obiect de arta, asa cum se intampla in cele doua pasteluri chinezesti). Grupul principal ai pastelurilor, „zona centrala, unitara si masiva, alcatuita din circa 30 poezii", cum spunea P. Cornea, descrie peisaje romanesti - cele mai multe de la Mircesti - tinzand sa se transforme intr-un caleidoscop rural, organizat pe axa succesiunii anotimpurilor, incluzand, pe langa imagini ale unei naturi mai mult sau mai putin virgine {lama. Miezul iernei, Lunca din Mircesti, Noaptea, Malul Siretului), si cateva tablouri ale muncilor campului sau ale sarbatorilor fundamentale de la sat (Floriile, Pastele, Plugurile, Samanatorii, Rodica, Secerisul, Cositul). Nu lipsesc, poate adaugate ulterior, tocmai pentru a incadra ciclul si a da scama de dispozitia sufleteasca din care a izvorat, nici imaginile unei confortabile intimitati creatoare (Serile la Mircesti, La gura sobei). Oricum, toate textele demonstreaza un poet echilibrat, bun observator al celor ce-l inconjoara, fara profunzimi deosebite (tentatia „filosofarii", ca si cea a „poetizarii" sunt de altfel autoironizate, asa cum se intampla in Malul Siretului sau in Vanatorul), dar stiind sa exploateze „suprafetele". Textele ne prezinta o lume frumoasa si rational construita, in care omul se integreaza fara efort, participand la atributul ei esential - rodnicia - in calitate de indragostit si de muncitor al pamantului.





Un peisaj „moderat", ocolind extremele (marea si muntele), in care anotimpurile aduc fiecare un element estetic propriu: pana si teama pe care ar putea-o inspira iarna se transforma mai curand intr-un sentiment de veneratie (Miezul iernei) sau devine pretextul unei glume de indragostit (Sania), iar toamna, cu melancolia ei indatinata, este un moment peste care poetul trece cu rapiditate; in schimb, primavara si mai ales vara, cu bogatia de viata si miscare, cu forfota pasarilor si varietatea florilor, cu razele fierbinti ale soarelui potolite de umbra luncii si cu ocaziile de manifestare a erotismului universal, se bucura de intreaga favoare a poetului. Cele mai multe dintre pasteluri sunt construite dupa aceeasi schema: compozitii de patru catrene, bazate pe o alaturare de secvente vizuale, finalul introducand un element de surpriza (miscare in nemiscare, sunet in tacere, elementul uman in natura ce parea virgina, umorul in melancolie s. a. m. d.).

Dupa cum cu indreptatire s-a observat, timpul verbal predilect ai pastelurilor e prezentul, iar in sintaxa frazelor predomina raportul de coordonare, ceea ce contribuie la impresia de tablou bidimensional, dar da si nota de obiectivitate si perenitate a descrierii.

In pastelurile cu tematica autohtona (marea majoritate), desenul e sobru, liniile esentializate, culorile putine si tonurile pure (alb si argintiu iarna, verde si auriu vara, putine alte pete cromatice, mai curand sesizarea jocului de umbra si lumina), in schimb in cele exotice (Mandarinul, Pastel chinez) asistam la o adevarata orgie de culori, ingemanata si cu numeroase amanunte descriptive. Concertul in lunca s-ar parea ca face exceptie de la aceasta regula, dar la o examinare mai atenta observam ca impresia de culoare si detaliu e data, de fapt, de enumerarea numelor de plante si pasari si nu de descrierea lor efectiva.

Se poate, de altfel, remarca o dominanta nominala a vocabularului poetic utilizat de Alecsandri

In mai toate pastelurile, caracteristica congmenta cu ansamblul tehnicii plastici/ante pe care o adopta.

In ciuda acestor clemente de regularitate si chiar predictibilitate, mai evidente din momentul in care cititorul parcurge ciclul in ansamblu dintr-o singura lectura, Alecsandri a stiut sa introduca si suficienta variatie, asa incat acesta sa nu devina monoton. Faptul ca el a satisfacut exigentele si a fost publicat pentru prima data in revista Junimii, care reprezenta, in momentul respectiv, noua generatie, cu un gust schimbat si o cultura literara superioara celei a pasoptistilor, si ca este socotit pana astazi grupul cel mai rezistent la lectura din intreaga creatie poetica a lui Alecsandri e o dovada a valorii lui obiective. Poetul de la Mircesti a facut prin el „scoala" (G. Cosbuc, I. Pillat, D. Anghel, V. Voiculescu, G. Topir-ceanu, Alecsandri Maniu suni numai cativa dintre cei care, in ciuda evidentelor diferente, o ilustreaza) si a impus un gen de poezie ce mai starneste si azi inspiratia autorilor.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani