Patul lui Procust (fragment comentat) referat






Patul lui Procust
(fragment)

"Mustrarile d-tale sunt fara utilitate, ca mania cuiva care bate la usa vecina inchisa, in loc de aceea pe care o cauta, dar si in scrisoarea trecuta, ca si acum aproape mi-a slabit vointa de a face efortul unei explicatii gandul ca si lamuririle sunt de obicei zadarnice.

Aceste «mustrari», facute numai din prietenie, n-aveau nici un accent deosebit si erau mai mult efectul unei nedumeriri pe care scrisorile care urmeaza e drept ca au imprastiat-o; dar e si mai drept ca au inlocuit-o cu altele noi, descoperiri cu totul neasteptate, care au dus la alcatuirea acestui «dosar de existente» pe care-l infatisam cititorilor.
De altfel, pentru intelegerea unor referinte din aceste scrisori, sunt negresit necesare cateva lamuriri, fie si cu pretul unui ocol chiar de la inceput. Am sugerat, ba chiar am propus doamnei T. mai intai sa apara pe scena. Am avut intotdeauna convingerea - si azi mai inradacinata ca oricand - ca «meseria», «mestesugul» sunt potrivnice artei. ().
Eu credeam insa ca doamna T. ar fi putut arata posibilitati de mare artista si as fi fost bucuros sa apara in Act venetian, de pilda. ()
Nu inalta si inselator slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei (cand cadea lumina pe el parea ruginiu) si mai ales extrem de emotiva, alternand o sprinteneala nervoasa, cu lungi taceri melancolice (avand, pe deasupra, un comert, la propriu si la figurat, intens cu arta si cetitul), doamna T. ar fi dat o viata neobicinuita rolurilor de femeie adevarata. Ca fizic, era poate prea personala ca sa fie frumoasa in sensul obicinuit al cuvantului. Avea orbitele putin neregulate, usor apropiate, pronuntate, cu ochii albastri ca platina, lucind, frematand de viata, care, cand se fixau asupra unui obiect il creau parca. Barbia feminina, delicata, dar prelungirea ei, intinsa frumos pana sub ureche, cam aparenta, caci era lipsita de orice grasime. Gura, foarte mobila, vie ca o floare, plina. Gatul lung, robust, cu tendoane lamurite la orice intoarcere a capului. () De o tulburatoare feminitate uneori, avea ades o voce scazuta, seaca, dar alteori cu mangaieri de violoncel, care veneau nu - sonor - din cutia de rezonanta a maxilarelor, ca la primadone, ci din piept, si mai de jos inca, din tot corpul, din adancurile fiziologice, o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui barbat ameteli calde si reci.

() Pana la capat, insa, doamna T. n-a primit. Poate nu atat dintr-un sentiment de neincredere in ea, cat dintr-un fel de oroare de exhibitia pe care o implica scena cu rampa ei si care o facea, dupa amanari, sa-mi spuie cu o rasfrangere cald interioara:
- Lasa-ma, te rog, in magazinul meu de mobile N-am nimic in mine de aratat, de pe scena, lumii.
() Am indemnat-o atunci sa scrie si cum, intamplator, aveam posibilitatea, m-am oferit, gata sa inlesnesc aparitia oricarei incercari pe care ar fi facut-o. Ma privea uimita si cu un val de neincredere in ochii cu albastrul cald.
- Dar e cu neputinta ceea ce spui glumesti. -Dece? •
Si izbucnind intr-un suras, caci nu radea aproape niciodata, si inca, intotdeauna, oricat de vesel, surasul ei avea in el un reziduu de tristete.
- Dar eu nu stiu sa scriu Ma intreb daca n-as face chiar greseli de ortografie?
- Arta n-are de-a face cu ortografia Scrisul corect e painea profesorilor de limba romana. Nu e obligatoriu decat pentru cei care nu sunt scriitori. Marii creatori sunt mai abundenti in greseli de ortografie decat bancherii. Eminescu a scris mai putin ortografic decat oricare dintre poetii care l-au urmat si l-au imitat E indreptat, cand e tiparit, de editorii lui critici. Ortografia o poate cunoaste orice elev premiat in clasa cincea de liceu.
Se juca, mangaind stofa ripsata a fotoliului cubic.
- Ei, nu zau, cum o sa scriu?
Am simtit nevoia sa devin categoric.
- Luand tocul in mana, in fata unui caiet, si fiind sincera cu dumneata insati pana la confesiune.
S-a gandit o clipa si, ca si cand nu putea asimila ideea, a respins-o:
- Nu pot. Cum o sa scriu? N-am talent.
- Daca as vrea sa fac o gluma ieftina, as raspunde: tocmai de aceea Dar iti spun serios: nici unul dintre marii scriitorii n-au avut talent.
-!?
- E purul adevar Sa zicem ca a fost o exceptie. Flaubert. Poate si Maupassant. Sa adaogam fara indoiala pe Anatole France. Dar nici nu sunt chiar dintre cei mai mari.
Parca i-am tulburat putin limpezimea convingerii Acum sovaie ingandurata.
- Un scriitor fara stil frumos fara nimic?
- Stilul frumos, doamna, e opus artei E ca dictiunea in teatru, ca scrisul caligrafic in stiinta. Acum e revoltata. Albastrul cald al privirii a devenit de platina, fixandu-ma.
- Atunci, ce e un scriitor?
- Un scriitor e un om care exprima in scris cu o liminara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat in viata, lui si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neinsufletite. Fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie.
() I s-a innegurat privirea, i s-au imobilizat toate gesturile si pe urma mi-a spus cu acea voce adanca si tulburatoare, cu un soi de inchidere de iris peste tot ce e in interior. Raspicat si trist:
- Eu n-am nimic de spus.
Nici macar brutalitatea cu care eu mai tarziu am publicat - cu mici modificari -fara stirea si invoirea ei, intr-o revista putin raspandita, scrisorile acestea, care altfel aveau o destinatie strict personala si le primisem cu cateva luni inainte, nici buna intelegere pe care le-au aratat-o cativa critici n-au induplecat-o. Oroarea ei de exhibitionism, fie si psihologic, fusese mai tare.



Veneam in ziua aceea cu bratul plin cu flori Nu ma asteptase Nu dorisem decat sa retraiesc o clipa ceva din trecut si ma supuneam acestui demers cum primesti un singur pahar de vin, stiind ca mai multe nu ai putea suporta Dar servitorul mi-a remis un bilet cand am sunat. Un plic odios, de un albastru pal, aproape alb. Parca un gand otravit mi s-a imprastiat in sange si mi-a uscat pielea. Nu stiam ce sa raspund, nici n-am citit biletul, pentru ca acum continutul lui mi-era indiferent. Altadata ma adanceam in cercetarea motivelor, cum ai cauta izvorul apei neregulat subterane intr-o grota. Mi-era acum numai o mila imensa de bucuria mea si de florile pe care le aveam in brate. Am regretat pe urma brusc ca am dat drumul trasurii - din superstitie - caci eram atat de obosita, ca nu mai puteam merge pe jos, si parca din senin am inceput sa sufar in tot corpul cum revin durerile daca a trecut prea repede anestezicul. Ma strangeau pantofii, mi se lipeau, nadusite, de-a lungul picioarelor, jartierele. Nu stiu de mi-a fost rusine sa ma vada servitoarea ca aduc flori neprimite acasa si asta era fara temei, pentru ca de obicei imi cumpar singura flori, pe care le aduc si le risipesc in vasele smaltuite. Dar gandirea mi-era atat de dezorientata si ma puteam folosi de o logica jignita tot atat de putin cat te poti sprijini pe un picior bandajat. incruntasem sprancenele ca sa nu-mi dea lacramile si regretam stupid pe un singur ton, cum iti aduci aminte cand ai fost la noi la vie, canta neintrerupt din fluier aceleasi masuri nebunul care se intorcea cu vacile. De ce a facut asta? Singur m-a chemat si eu am venit sa fac un lucru dragut, nerefuzand sa retraim o ora dintr-un trecut atat de plin de bucurii neclasate inca.





Acasa l-am gasit pe D. stand pe divan si citind. Socot insa ca a luat cartea in mana numai cand mi-a auzit pasii in vestibul. M-a scos din sarite si cred ca in privire imi aparuse, ca un caine la poarta ograzii, toata indignarea de care eram capabila. Mi-a fost insa mila de el Era palid, mai urat ca de obicei, cu ochii tulburi si gura informa, uscata ca o smochina. As fi vrut sa-i pun din nou in vedere ca nu trebuie sa intre si sa ramana la mine cand nu sunt acasa, dar mi s-a parut ca mania mea i-ar sfarama nervii, ca l-ar deprima ca o insulta nemeritata. De aceea am zambit oportun si i-am dat mana Mi-a sarutat-o intimidat si a cautat sa-mi defineasca parfumul. intaia oara ma parfumasem din nou - tot din superstitie - cu parfumul care facea parte din vechea mea dragoste, ca mirosul dintr-o gradina.
Pe urma a intrebat stangaci si penibil: «Te superi ca te-am asteptat?» intrebarea lui, care nu avea decat un raspuns, m-a crispat din nou, m-a enervat mai mult decat asteptarea insasi si n-am raspuns. Fireste ca oricare aitul ar fi plecat imediat, el insa a ramas umilit si cu sufletul ghemuit. intr-o clipa mi-a parut rau de brutalitatea mea si am cautat acum, dupa ce mi se parea ca pusesem lucrurile la punct si stabilisem o intelegere tacuta intre noi, ca nu trebuie sa mai vie alta data - sa repar putin din raul pe care-l facusem acestui trup cu nervii rosi de suferinta, ca un lemn de cari - si am chemat servitoarea, spunand sa prepare de ceai. Din tot corpul i s-a ridicat in privire o stralucire, ca untdelemnul care se inalta din fundul apei. Si-am fost multumita de mine.
Ma iubea de cincisprezece sau saisprezece ani."

Adevaratele inovatii pe care prozatorul Camil Petrescu le-a adus in literatura noastra sunt inscrise si in aceste pagini, ce contin un plan "oficial" romanesc si o imagine complementara, consemnata in notele de subsol.
Relativizarea vocii auctoriale unice si a unui adevar "obiectiv", posibil doar gratie condeiului unui autor omniscient, scriitor oficial si, desigur, inzestrat cu har, risipirea tuturor acestor prejudecati si clisee romanesti se realizeaza inca de Ia primele pagini ale romanului Patul lui Procust.

Doamna T. si Fred Vasilescu sunt protagonistii unei tulburatoare si misterioase povesti de dragoste, unul dintre principalele fire epice ale romanului. Insa acolo unde romanul clasic ar fi oferit o singura viziune si o naratiune lineara, autorul in discutie ofera, de fiecare data, o alta "oglinda", subiectiva, poate deformatoare, dar cu siguranta autentica, a povestii.
Autorul intervine ca personaj in propriul sau text. O convinge pe Doamna T. sa consemneze evenimentele propriei existente. ii infrange inhibitiile si militeaza, explicit, impotriva prejudecatilor legate de "scrisul frumos", de stiinta de a scrie intr-un fel anume. Doamna T., autoare a propriilor sale confesiuni, este, de altfel, comparata (ca si Fred Vasilescu, supus aceluiasi exercitiu de scriere) cu imaginile a doi scriitori consacrati. Comparatia intre "vocea autenticitatii" si vocea contrafacuta a literaturii oficiale este prezentata si lasata, de altfel, la latitudinea cititorului. Acesta poate sa-si completeze perspectiva asupra "istoriei" romanesti avand la dispozitie mai multe unghiuri de relatare, mai multe subiectivitati developand una si aceeasi realitate.
Doamna T. este descrisa de autorul-narator si personaj. Imaginea ei insa va fi completata de analiza pe care ea insasi o aplica propriei sale existente si de punctul de vedere al lui Fred Vasilescu. Rezultatul este unul dintre cele mai complexe si viabile personaje feminine din literatura noastra. Viabilitatea si personalitatea unica este data de sondarea "eternului feminin" nu dintr-o perspectiva statica, nu dintr-o incremenire hieratica, ci din jocul perspectivelor in continua miscare. Frumoasa pentru admiratorul nefericit (misteriosul D.) din propriile sale relatari, femeie iubita de toti barbatii dar de nici unul in mod special (conform propriilor sale aprecieri), implicata dramatic in relatia cu Fred Vasilescu, Doamna T. ofera un portret in linii etem dinamice, niciodata intepenit in conventii sau clisee.
Pluralitatea perspectivelor va duce la realizarea unui portret veridic si pentru Fred Vasilescu si va conferi autenticitate nefericitei existente a ziaristului si poetului Ladima. Daca Doamna T. poate fi tulburator de frumoasa sau "aproape urata" in functie de momentul si unghiul in care privirea o surprinde, actrita Emilia este, pe rand, fascinanta pentru Ladima, vulgara pentru Fred Vasilescu.

Teme de lucru:

. Descoperiti cateva modalitati de realizare a autenticitatii in fragmentul reprodus.
. Analizati tipul de perspectiva narativa din fragmentul dat. Comparati cu ansamblul structurii narative.
. Comentati raporturile de forta dintre vocile romanului: vocea din subsol (a "Autorului") si vocile naratorilor.
. Aduceti argumente pro si contra asupra credibilitatii fiecarui narator.
. Grupati personajele romanului in functie de stabilirea unei relatii directe cu "Autorul". Care dintre personaje au statut privilegiat si de ce?
. Realizati portretul fiecarui personaj al romanului insistand asupra relativizarii.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani