Paul Eugen Banciu - Vol. Sarbatorile, partea I-Filipii, Ed. Albatros, 1981 referat






Literatura straina:

"Curand insa clopotul mare batu inca o data de trei ori - semnul vestitor, salva traditionala, care anunta proba unui nou clopotar. Dupa ce asteptase si fusese dezamagita, multimea asculta mai cu atentie, cu atat mai mult cu cat de data aceasta clopotele rasunau mai dulce si trebuia sa le auzi intr-o tacere adanca. Inceputul in surdina era ceva bine inchegat si nu se mai desluseau clopotele alternand sau amestecandu-se, ci contopite intr-un concert de bronz ca un tot, rasunand de foarte departe si din vremuri de demult. Muzica de vis! Nu venea din turn, ci de undeva de sus, din inaltul cerurilor si din negura timpurilor. Acest clopotar avusese ideea sa cante stravechi colinde, colinde flamande nascute in popor si care sunt oglinzi in care el se recunoaste. Erau grave, putin cam triste, ca tot ce a strabatut veacurile. Erau foarte vechi si totusi intelese de copii. Erau foarte indepartate, abia auzite, ca in preajma tacerii si totusi intelese de fiecare, patrunzand in sufletul oricui. Ochii multora se incetosara, nu se stie daca din cauza lacrimilor sau a picaturilor de sunet marunte si triste, care ii umpleau.
Toata multimea tresari. Tacuta si ganditoare, simti cum se desfasoara in vazduh inlantuirea launtrica a visului ei pe care-l indragea asa, nerostit pana la capat.
Cand seria vechilor colinde se sfarsi, multimea ramase muta un moment, ca si cum ar fi condus in gand pe drumul spre eternitate pe prea bunii stramosi, intruchipati de astadata de clopotele venite sa le cante intamplari de demult, povesti nedeslusite carora fiecare putea sa le gaseasca un sfarsit dupa placul sau.
Ce sa faca? Era vorba sa execute o a doua bucata. Colindele fusesera babutele de pe drumul istoriei, beghinele in genunchi de la marginea vazduhului. Cu ele, poporul care astepta jos se intorsese la timpurile de glorie, la tintirimul propriului sau trecut. Era pregatit acum pentru eroism. Omul isi sterse fruntea, se aseza in fata claviaturii, tulburatoare ca si orgile, cu pedale pentru clopotele mari, in timp ce cele mici sunt actionate de niste tije de fier care se ridica de pe clape - un fel de razboi de tesut al muzicii!
Carillonul se auzi din nou. Intona cantecul "Leul din Flandra", un vechi cantec popular cunoscut de toti, anonim ca si turnul insusi, ca tot ce sintetizeaza un neam. Clopotele seculare intinerira, proclamara vitejia si imortalitatea Flandrei. Era in adevar chemarea leului care parca avea, ca si cel din Sfanta Scriptura, botul plin de albine. Odinioara un leu de piatra, heraldic, se afla deasupra turnului. Parea ca se va intoarce acolo odata cu acest cantec, tor asa de batran ca si el, si ca va iesi din turn ca dintr-o vizuina.




Un cantec ritmic ca un popor care marsaluieste si scandeaza o melopee razboinica si umana in acelasi timp, ca un chip intr-o armura. Multimea asculta cu sufletul la gura. Nu se mai stia daca ceea ce auzeau era clinchetul carillonului si prin ce minune cele 49 de clopote ale turnului sunau ca unul singur - era cantecul unui popor unanim in care clopoteii de argint, greoaiele clopote oscilante, vechile clopote mari se aratau in adevar precum copiii, femeile cu mantie si soldatii eroici care se-ndreptau spre orasul ce fusese socotit o cetate moarta. Multimea nu se inseala; si ca si cum ar fi vrut sa intampine cortegiul trecutului pe care cantecul il intruchipa, intona si ea, la randul ei, nobilul imn. Fiecare gura canta. Cantecul oamenilor se ridica in vazduh in intampinarea cantecului clopotelor; si inima Flandrei plutea ca soarele intre cer si mare".
"Arhitectura contemporana este sortita sa fie mediocra. Greseala nu este a indivizilor ci a multimii. Multimea este cea care construieste monumentele. Un singur om nu poate decat sa ridice locuinte particulare care constituie un capriciu individual, expresia visului sau personal. Dimpotriva, catrdralele, turnurile, palatele au fost construite de multime. Ele sunt dupa chipul si asemanarea ei. Dar pentru asta trebuie ca multimea sa aiba un suflet colectiv, sa vibreze la unison. Acesta a fost cazul Parthenonului ca opera a unui popor unanim in arta; al bisericilor, care sunt opera unui popor unanim in credinta.
Atunci, monumentul se naste chiar din solul pe care se inalta; in realitate, poporul
l-a creat, l-a conceput, l-a fecundat in maruntaiele pamantului, iar arhitectii nu fac decat sa ajute tarana sa-l zamisleasca.
Astazi, multimea nu exista ca atare. Ea nu mai are unitate. Deci nu mai poate sa aduca pe lume nici un monument.
Poate doar o bursa, caci intr-aceasta, in josnicul instinct pentru aur, s-ar regasi unanim. Dar ce este o arhitectura, sau oricare alta arta care ar cladi contra Idealului?"


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani