Paznic de far — volum de Geo Bogza referat






PAZNIC DE FAR — Volum de Geo Bogza. Aparc in 1974 si cuprinde proze scurte de factura unor reportaje lirice, precum si poezii. Cartea reprezinta un compendiu exhaustiv al textelor publicate saptamanal de catre autor in revista „Contemporanul", timp de sapte ani, intre 1966 si . Poemele publicate in Paznic de far se vor regasi aproape in totalitate in antologia Orion, aparuta cu cinci ani mai tarziu, in 1978.

Prefata volumului Paznic de far, intitulata Biologie literara si semnata de insusi autorul, stabileste in chip definitiv principiul de la care este obligat sa se revendice orice comentariu asupra cartii. Fragmentele ce fac substanta acestor pagini, fie ele tablete epice, ori productii lirice, alcatuiesc impreuna, declara Geo Bogza , „un tot organic, in ciuda marilor diferente dintre intinderea si vibratia lor". Ele au, in inegalitatea lor, „o pulsatie care e a vietii" si sunt „un jurnal sau o foaie de temperahira a spiritului [] de-a lungul unei intregi epoci, careia ii devin oglinda".

Fara indoiala deci ca lectura unei asemenea carti trebuie sa recunoasca si sa se plieze pe caracterul sau implicit si explicit „jurnalier" -un jurnal de o factura mai speciala insa, caci el e in primul rand imaginea simptomatica a unor stari (iar nu intamplari), in legatura cu care realitatea sau intamplarile insesi raman simple pretexte, note de subsol ale unui discurs al trairii. Poeticitatea este nota dominanta a tuturor fragmentelor ce alcatuiesc Paznic de far.

Reportajul literar, o specie deloc straina lui C. B.. devine aici poem in proza, marcat in intregime de o solemnitate tulburatoare si, adesea, de o filosofica (si uneori obosita) tristete. Este definita astfel o noua formula in creatia autorului, pe care N. Steinhardt o numea, in monografia intrucatva retorica pe care i-o dedica in 1982, „faza de albatros", ce succede „fazei de revolta solemna", incheiata o data cu prezentul volum. Noua etapa, caracterizata prin impulsul de revizuire si reconsiderare a fiintei poetului matur fata de ritmurile mereu schimbatoare ale existentei si care genereaza nuantari si schimbari considerabile de perspectiva, este una, in opinia aceluiasi N. Steinhardt, „ironica, neasteptata, mai adanca, mai intrebatoare, mai nelinistita." in ea se imbina o fericita incertitudine cu o indulgenta relativitate, din care se naste un acut sentiment de insingurare si o spaima insidioasa fata de duplicitate.

Din atari trairi se iveste imaginea pura si fantastic suprarealista a „aventurii cu luna", in care dubla oglinda a insinguratului (astrul si muntele) proiecteaza umbra aberanta, derutanta, a fiintei-fericit captive intr-un cosmos depopulat:

„mergeam pe acel drum de munte

cu luna in piept, stiind ca-mi proiecteaza umbra in urma, pana ce, deodata, am zarit-o jucand in fata mea, cateva clipe, pe zapada

Acel cetaceu de piatra, ai carui pereti raman de obicei cenusii, dar acum fusesera si ei ferecati cu omat, se afla in urma mea, prefacut de luna intr-un urias reflector, si cand ii venea bine, imi azvarlea umbra in fata. Mergeam pe acel drum de munte eliberat de spaime, din nou prada exaltarii, asigurat de bunavointa universului." Din singuratatea contemplatorului se naste jurnalul unui martor al lumii care priveste si inregistreaza pentru a plasa in planul meditatiei si al judecatii aspectul cel mai semnificativ (I. Vlad).

Toposurile privilegiate ale acestei contemplatii sunt, totusi, solare. O obsesie a graului ca imagine simptomatica a misticei germinatii domina o seric dintre tablete. Simbolul marturiseste in egala masura o nostalgie a intoarcerii la origini - o nostalgie a solului primordial, suav si amar conceput ca paradis pierdut. Seria cosmica se prelungeste in cerurile noptii de iama, prin cautarea obstinata a lui Orion, constelatia mitica a carei trista legenda aprinde imaginatia martorului-poet si a carei contrapartida, in cerurile verii, este Lebada.

Universul astfel constituit isi gaseste si o tragic retezata axa in imaginea castanului „taiat dintr-o grava eroare edilitara." Solutia discursiva in fata mortii, atunci cand nu c ironia, e elogiul. Caci pe langa toposurile cosmice privilegiate, la Geo Bogza exista si toposul cultural, in egala masura glorificat. Figurile dintr-o intreaga generatie de aur a culturii si literaturii romane se ivesc in carte ca un ilustru portret de grup din care se desprind profiluri celebre, de la G. Calinescu si Pcrpessi-cius, pana la Tudor Vianu, Felix Aderca, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Dimitrie Cuclin, H. Maxy sau llarie Voronca. Pe de alta parte, grava tonalitate a fragmentelor poetice din Paznic de far descopera un tip de sensibilitate radical diferita fata de revoltatul extremism din Jurnal de sex sau Poemul invectiva. Turnura filosofico-morala pe care o adopta discursul poetic in Paznic de far e doar arareori strabatuta de ironie. Versurile tind mai degraba catre un whitmanian dialog cu lumea, a carei descoperire se transforma uneori, in cateva excelente poeme, in invocatie ritualica a elementarului. intr-un atare context, un poem precum Orice om reprezinta o arta nu atat poetica, cat existentiala.





Ea marturiseste o angoasa a fiintei, fragila alcatuire de iubire, care-si apara dreptul la fiintare printr-un discurs-avertisment si implorare in acelasi timp:

„Orice om pe care nu pot sa-I iubesc este pentru mine un prilej de adanca tristete.
Orice om pe care l-am iubit si nu pot sa-I mai iubesc inseamna pentru mine un pas spre moarte.
Atunci cand n-am sa mai pot iubi pe nimeni am sa mor.
Voi, cei care stiti ca meritati dragostea mea, aveti grija sa nu ma ucideti."


O spaima a dezagregarii domina imaginarul; ei i se opune ideea de constructie, sisifica, asumata ca un pariu personal cu istoria si cosmosul

„Si totusi, batranulc grec, eu construiesc palate.
Nicaieri in univers nu am un punct de sprijin.
Pe ce pun palma se farama si cade in vid.
Pe ce pun piciorul se cufunda in neant.
Perna pe care dorm e plina cu nisip.
De cum o ating cu fruntea, se scurge in haos

Si totusi, batranule grec, nu incetez sa construiesc palate."
- Catre Arhimede.


In aceeasi maniera, versul pune in pagina simboluri regresive, care trimit inspre originile lingvistice ale cosmosului, ce devine astfel un soi de sintaxa diferentiata in care fiinta este Subiectul, iar actiunea verbala se traduce prin Durata.

In acest univers logocentric, „Daca il ascult cu urechea dreapta/ Ceasul meu bate clipele vietii mele// Daca il arunc in apa/ Dau inapoi cu un regn si devin copac./ Daca il arunc in foc/ Dau inapoi cu doua regnuri si devin piatra./ Daca il arunc in neant/ Si il ascult cu memoria mortilor/ Dau inapoi cu trei regnuri si devin cuvant." (Cum imi bate ceasul).

Puterea de in-cantec a cuvantului e mereu invocata ca formula de control asupra lumii

„Cantecul meu cum va rasfata
Cantecul meu cum va dezgheata

Cantecul meu va infasoara
In viitoarea primavara

Cantecul meu cu har de cantec
De echinox si de descantec"
- Cantec de descantec de dezghetat genunchii, dar si asupra cuvantului insusi, prin arhitectura citanta a unui poem de „dezlegare"

„De-ataiea nopti aud plouand
Aud materia plangand! Caramida rea
Da Doamne sa stea!
Si parca dorm pe scanduri ude,
In spate ma izbeste-un val
Caramida rea/ Da Doamne sa stea!
Sunt singur si ma duce-un gand
Spre locuintele lacustre
Caramida rea
Da Doamne sa stea!"
-Caramida rea.

Subiectul contemplator isi asuma astfel, in marginea contemplatiei, statutul de arhitect al Poemului ca oglinda transfigurata grav si subiectiv a lumii si a gandirii, caci el, Poetul, c cel care a tinut

„socoteala oricarei corabii
Iesita in larg pe marile lumii
Paznic de far cu spranceana mereu incruntata".



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani