Peregrinul transilvan - relatie de calatorie de Ion Codru Drăguşanu referat






PEREGRINUL TRANSILVAN - Relatie de calatorie de Ion Codru Dragusanu. A aparut mai intai in foiletonul ziarului Concordia din anii 1863-l864, sub titlul Caieva epistole ale unui peregrin transilvan revazute si ajustate dupa 25 de ani, apoi intr-un volum, in 1865, la editorul S. Filtsch din Sibiu. Editia in volum poarta titlul Peregrinul transe/van sau Epistolele scrise den (ere straine unui amic in patrie, de la anul 1835 pana inchisive 1848 si cuprinde 32 de „epistole"; ulterior, autorul le-a adaugat inca trei, publicate in revista Familia din 1869 si . In ciuda titlului versiunii in volum (in intentiile autorului ar fi trebuit sa urmeze un al doilea), povestirea calatoriilor nu ajungea decat pana la . intre versiunea din Concordia si cea aparuta in volum exista deosebiri, uneori notabile, de cuprins, dar mai ales de distribuire a materialului in capitole, de constructie si de expresie.

Inceput in timpul calatoriilor sub forma unui jurnal-mcmento cuprinzand notatii extrem de rezumative (pastrat in arhiva familiei si publicat partial in Manuscriptum, 1974, nr. 1), Peregrinul transilvan se constituie ca opera literara sub forma unei suile de 35 de pseudo scrisori trimise „unui amic in patrie" in chiar timpul desfasurarii calatoriilor.

In realitate, acestea suni doar o forma, care permite autorului sa-si organizeze, la distanta de doua decenii, impresiile calatoriilor facute in tinerete si invatamintele pe care le-a tras din clc la maturitate. Materia vietii devenind materie a cartii nu poate ramane ea insasi, ci e obligata sa se supuna unor necesitati de expresivitate si reprezentativitate care-i modifica in mod inevitabil trasaturile. Forma epistolara, desi poate cea mai apropiata de fictiunea vietii ca atare, imprima totusi materialului real o grila, un decupaj ordonator si creator de semnificatie, lasand insa autorului o mare libertate compozitionala.

Modalitatea de abordare si structura diferitelor epistole-capitole variaza, ele putand fi, totusi, reduse la trei tipuri principale: capitole formate din inseilarea unor episoade succesive, relatari scurte, impingand povestirea mereu inainte pe o axa temporala liniara, capitole cu subiect unic, tratat mai simplu, oglindind o etapa mai indelungata de existenta, si capitole descriptive si teoretice, in care autorul prezinta o tara, un popor, un sistem politic si de guvernamant s. a. m. d. Alternanta acestor structuri duce si la o variatie de ritm a comunicarii. Cartea lui Codru Drăguşanu face parte dintr-o categorie de texte -relatiile de calatorie - pentru care in perioadele pasoptista si postpasoptista ale literaturii romane s-a manifestat o predilectie speciala. Dar fizionomia particulara a Peregrinului transilvan intre celelalte memoriale ale epocii este data de capacitatea lui speciala de a transforma calatoria in „romanul" unei existente si al unei aventuri. Ea incepe printr-o desprindere brusca de casa, familie si traditie si il poarta pe autorul-povestitor prin Tara Romaneasca, Ungaria, Austria, Italia, Franta, Anglia, Rusia, pe parcursul mai multor ani, cu reveniri in unele locuri (Franta si Parisul indeosebi) si cu popasuri uneori indelungate, in timpul carora peregrinul se integreaza cu totul in viata tarii in care se afla, cunoscand-o cu adevarat din interior. Asemenea personajului romanului picaresc (el insusi se compara undeva cu Gil Ulas), peregrinul descopera lumea colindand spatiile geografice si mediile sociale, schimband cu dezinvoltura meseriile si suportand cu stoicism ridicarile si caderile. Totusi, personajul lui Codru Drăguşanu nu indeplineste cateva dintre conditiile esentiale ale picarescului veritabil: el nu este si nu se simte nici un moment un outsider, societatea in care se misca nu-l respinge, dimpotriva, il asimileaza in mod firesc, iar adaptarea lui nu inseamna niciodata renuntarea la ceva esential din firea sau modul lui de a gandi. Oricum, accentul in scrierea lui Codru Drăguşanu cade pe mediul descris, nu pe istoria personajului; acesta e prezenl tot timpul, dar nu atat ca erou ai actiunii (desigur, exista si exceptii), cat mai ales ca unitate a punctului de vedere in aprecieri si judecati, a privirii, in capitolele descriptive.

Tocmai de aceea personajul are in carte o prezenta, dar mai putin o poveste: povestea lui e povestea locurilor prin care a trecut si a oamenilor pe care i-a intalnit, rareori individualitati si acestia. De cele mai multe ori ei fac parte din „peisaj" (in sensul cel mai larg al termenului), prezenta lor nu influenteaza decat foarte rar destinul peregrinului; in multe cazuri ci nu au nume sau au nume ce-i ataseaza doar unei categorii etnice, sociale sau profesionale, fara a-i individualiza. Peregrinul ii cunoaste, le vorbeste, ii insoteste o vreme, apoi trece mai departe, fara ca vreunul sa fi facut realmente parte din viata lui si (ara sa incerce a pastra ulterior contactele, E aproape straniu cat de singur apare peregrinul in toata aceasta relatare, in ciuda faptului ca e tot timpul printre oameni si acestia il intereseaza in cel mai inalt grad. Efectul se datoreaza, in parte cel putin, indepartarii in timp intre momentul calatoriei si cel al scrierii, dar cu siguranta si unei slabiciuni a talentului scriitorului, care nu are imaginatia necesara pentru a crea personaje, iar amintirea oamenilor reali intalniti de-a lungul calatoriilor s-a sters pana la reducerea lor la niste simple scheme si nume.

Personajul calatorului, in schimb, proiectie a tineretii autorului - domina textul in intregime prin optimismul sau funciar, simtul umorului, sociabilitate si onestitate, prin lipsa de prejudecati si spontaneitatea in intelegerea si aprecierea tuturor celor vazute si traite. Portretul peregrinului, dedus din comportamentul sau in diferite situatii, din comentariile cu privire la realitatile infatisate, ca si, mai rar, din scurte alunecari confesive, este acela al unui om cu radacinile bine infipte in realitatea imediata, lipsit de grandilocventa, putin inclinat spre autoiluzionare, judecand pe ceilalti si pe sine insusi cu masura si corectitudine, malitios la ocazie, dar cu moderatie, si totodata gata de autoironie. Ca mai toti calatorii romani din epoca pasoptista si postpasoptista, peregrinul lui Codru Drăguşanu e un spirit practic si constructiv. Dorul de duca este la el sete de experienta, iar aceasta din urma nu arc rostul de a satisface o inclinatie individuala si pur spirituala; peregrinul nu cunoaste pentru a cunoaste, ci si pentru a aplica; spiritul sistematic si temeinicia transilvana se vadesc in atentia cu care observa si comenteaza detaliile de organizare administrativa, politica si economica, subliniind de fiecare data aspectele ce i se par aplicabile in propria tara. Caci, desi calator din gust cel putin in aceeasi masura ca din necesitate, eroul lui Codru Drăguşanu (care in acest punct se identifica cu autorul) sufera mereu de nostalgia pamantului natal. Peregrinul e miscat ori de cate ori are ocazia sa auda vorbindu-se romaneste, ba chiar si sunetul limbii maghiare -pe care n-o poseda si nu o va invata niciodata -i se pare a avea dulci „accente patriotice", pentru ca-i aminteste de indepartata sa Transilvanie. Peisajul tarilor prin care trece, atunci cand il impresionacza realmente, o face totdeauna prin trasaturi in care crede a recunoaste coincidente cu imaginile familiare de acasa, acestea din urma ramanand, insa, in fond, inegalabile. Tara sa, Transilvania in special, dar si Muntenia unde se stabilise o vreme, este mereu prezenta in gandul peregrinului, ca termen de referinta pentru cele vazute, ca stimulent al comparatiilor edificatoare sau ca prilej de induiosare retrospectiva. Totusi, patriotismul si nostalgia nu-l fac nici un moment pe peregrin sa-si piarda luciditatea: el nu are idei preconcepute, ci judeca direct si spontan cele vazute si auzite.





In Tara Romaneasca, spre care pleaca plin de iluzii, descopera curand saracia si necazurile, ca si dorinta de capatuiala si o lipsa de delicatete a tranzactiilor care-! provoaca la afirmatii de o mare asprime. In Ungaria si Franta, remarca libertatea neingradita de a exprima verbal parerile politice, spre deosebire de Italia, unde e bine „a-ti tine limba intre dinti".

In Elvetia apreciaza in genere sistemul cantoanelor si, mai ales, egala indreptatire a tuturor nationalitatilor (comparatia cu situatia din Transilvania e explicita), dar nu se poate abtine sa nu comenteze in mod negativ obiceiul de a-si vinde soldatii puterilor invecinate. Trecand in revista si sistemul parlamentar bi sau pluripartit, de tip englezesc sau frantuzesc, Codru Drăguşanu lasa sa se inteleaga ca in toate peregrinarile sale de-a lungul si de-a latul Europei n-a intalnit nicaieri starea politica ideala.

Dintre toate tarile vizitate, cea al carei spirit i se pare mai apropiat de al nostru si al carei exemplu ar putea fi urmat cu folos e Franta. Lauda impresia de calitate si soliditate pe care i-o da arhitectura cartierelor, precum si serviabilitatea francezilor, dragostea lor pentru democratie si patriotismul, relativa emancipare a femeilor, cultura intemeiata pe propriile cuceriri intelectuale. Dar, mai ales, spre deosebire de Anglia, de exemplu. Franta e capabila - crede ci - sa ajute si alte popoare sa-si cucereasca libertatea si sa se modernizeze. Admira si limba franceza, bogata si nuantata, variata si mladioasa, apta pentru „conversatiunc", dar si pentru exprimarea celor mai complicate si subtile idei. Ca om al secolului al XlX-lea, Codru Drăguşanu manifesta un interes deosebit si pentru cunostintele stiintifice. Fenomene ale naturii cum ar fi marcele, fosforescenta marii sau eclipsele il gasesc intotdeauna gata sa le observe, cu un ochi sensibil la frumusetea lor salbatica, dar si cu o minte doritoare sa Ic afle cauzele. Vorbeste, pe de alta parte, despre tunelul de sub Tamisa, „telegrafia electrica" si „locomotiunea prin vapor", viziteaza Muzeul Britanic, asista la o demonstratie cu stramosul scafandrului si se plimba in gradina zoologica. E foarte interesat si de urmarile asupra vietii de fiecare zi ale culturii si civilizatiei moderne: e preocupat de calitatea vietii, de la soliditatea cladirilor la intretinerea drumurilor sau organizarea postei, si nu se da in laturi sa guste si sa se desfete cu specialitatile culinare ale fiecarei tari prin care trece (la fel de usor se adapteaza, insa, la nevoie, si la un regim de economie si frugalitate).

Dar interesul cel mai mare il acorda pretutindeni oamenilor. Surprinsi de multe ori in grup si in atitudinile lor familiare (personajele sunt de fapt tipuri, dand ocazia unor mici portrete-fiziologii), ei ii prilejuiesc peregrinului si compunerea catorva „scene de gen" izbutite. Unele au caracterul de eveniment uman fundamental (o nunta pe Baragan, o inmormantare la Paris), altele sunt retinute pentru puterea lor de inmagazinarc a unui pitoresc nu lipsit de precedente literare (receptia pasei de la Ada Kaleh, carnavalul roman, balul Operei din Paris, vanatoarea la Rambouillet), sau par a descinde dintr-unul din romanele realiste ale caror baze se puneau in literaturile occidentale tocmai in timpul calatoriilor peregrinului (cersetoarele de la Paris, „targul" din fata tavernei lui Peyronet, „duelul populariu", declamatiile asa-numitilor „cantastoria" napolitani, „muntii rusesti" la Petersburg). Prin procedee simple, in care observatia atenta se combina cu expresia pregnanta si cu o permanenta unda de umor subiacent, Codru Drăguşanu reuseste sa creioneze tablouri dinamice, de o mare putere de sugestie, sa fixeze in memoria cititorilor elemente definitorii pentru fiecare tara si aproape fiecare localitate vizitata si, in acelasi timp, sa inzestreze personajul peregrinului cu darul privirii acute si intuitia specificitatii. Aceasta din urma se observa si atunci cand este vorba de caracterizarea diferitelor limbi, pe care Codru Drăguşanu si le insuseste cu miraculoasa usurinta si rapiditate.

Cat despre limba romana in care e scris textul, ea a devenit, pentru cititorul actual, una din principalele sale seductii. Autorul si-a publicat lucrarea in doua variante ale ortografiei etimologice ardelenesti de inspiratie cipariana (cea din Concordia difera de cea din volum) si a dorit, dupa toate probabilitatile, sa influenteze in sens latinizant si deprinderile fonetice ale cititorilor sai, ceea ce, la primul contact, ingreuneaza in oarecare masura lectura.

In fond, insa, Codru Drăguşanu cunoaste foarte bine resursele lexicale ale limbii romane si le valorifica indiferent de provenienta lor, populara sau culta, literara sau dialectala. Cartea cuprinde o mare cantitate de termeni noi, putin familiari cititorilor sai prezumtivi (cei din zilele noastre sunt avantajati sub acest raport), pe care autorul se simte obligat sa-i gloseze, in text sau in note de subsol, ce devin, adesea, un adevarat spectacol. Entuziasmul adoptiv al creatorului in materie de vocabular, capacitatea sa de a integra materialul nou in fondul vechi, fara umbra de ezitare sau complexe, duce la realizarea unor pasaje de un deosebit pitoresc, rezultat din efectul de contrast intre clementele lexicale autohtone si cele imprumutate.
EDITII: Peregr



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani