Piticul din gradina de vara - piesa de D. R. Popescu referat






PITICUL DIN GRADINA DE VARA
Piesa de D. R. Popescu. Scrisa in perioada decembrie 1971 - ianuarie 1972, piesa va fi prezentata, in premiera, la televiziune in 16 mai 1972, fiind publicata in anul urmator in colectia „Rampa" a Editurii Eminescu.

Referindu-se pe urmele lui Jan Kott, la interdependenta tragic grotesc, D. R. Popescu se pronunta pentru un tragic degrevat de cliseele livresti indeobste asociate lui, adica de accentele eroice si patetice, acestea inlocuite fiind de grotescul desacralizant: „Tragicul a devenit, prin suprasolicitare, patetic, livresc si prea «sunator». Grotescul il corecteaza, il echilibreaza. Grotescul e insa mai nemilos decat tragicul: nu-l anuleaza, il face mai acut, ii da, prin revers, forta, il face mai captabil, mai familiar". Era de asteptat prin urmare ca, in linia acestei optiuni estetice, o drama poetica precum Piticul din gradina de vara sa nu preia in titlu numele eroinei tragice, „nascatoarea" Maria Boitos, ci, dimpotriva, o referinta la elementul prin excelenta grotesc al piesei, imobilul pitic de portelan, imperturbabilul martor „elegant si mort" al crimelor din gradina castelului-inchisoare.

Antierou functionand drept contrapunct dramatic al protagonistei, revers al vitalitatii exuberante a Mariei cea aflata in asteptarea nasterii pruncului, piticul pare sa fie efigia celor doua trasaturi care defineau, pentru John Ruskin, zona afectiva activata de categoria estetica a grotescului: sentimentul viciului, al ororii morale, pe de o parte, si cel al pericolului, al presimtirii thanatice, pe de alta parte. Berceanu, seful inchisorii, unul dintre anchetatorii Mariei aceasta, detinuta politica in vara lui 1944 -, se arata dornic de a-i oferi libertatea si anularea pedepsei cu moartea daca ea ar renunta la eroismul inutil, la intransigenta sa morala aparent gratuita: ,Berceanu:

De mori, cine stie cai murit? () Nimeni nu stie ce se intampla aici doar piticul din gradina. Acest mut de portelan. Aflat intre flori. Nu aude, nu vede. El c fala gradinii, capul gradinii, conduce gradina, elegant si mort. Nu c un semn de inteligenta sa mori prosteste". ,^Aaria: Sunt proasta, nu stiu sa mor, nu stiu sa tac, nu stiu sa fiu ca piticul acesta minunat". Grotescul, estetic si moral deopotriva, intruchipat emblematic de pitic, este asadar menit sa faca mai pregnant tragicul cu care este investit destinul protagonistei, si sa confere, dupa spusele autorului, un aer de familiaritate acestui tragic. Aspectul domestic, apropiat, al tragicului gest sacrificial al Mariei, amintind de impresionanta statura morala, ca de Antigona antica, a Anastasiei din nuvela Duios Anastasia trecea, nu exclude insa hieratismul.

Caci condamnata la moarte Maria, ramasa gravida in urma unui odios viol petrecut in inchisoare si neputand fi ucisa cata vreme poarta in sine un prunc nenascut, este, in opinia inteleptului „nebun" Pasare - acesta, un raisonneur descins parca din bufonii shakespeareeni - la randul ei o pasare devenita om, ea redevenind in cele din urma, prin moarte, o hieratica pasare si rcintrand astfel in mit, Prin invocarea mitului popular al pasarii care se face om, prezent si la Lucian Blaga in Avram lancu, ca si a credintei in rostul omului de a naste, de a lasa ceva in urma sa pe acest pamant, D. R. Popescu reactualizeaza motive din mitologia romaneasca, prclucrandu-le creator din perspectiva posibilei lor relevante tragice, in Piticul din gradina de vara este reluata, in confruntarile de replici dintre Maria si Berceanu, respectiv Maria si Mititelu, discutia de idei din nuvelele Leul albastru si Duios Anastasia trecea privind existenta ori inexistenta unei predispozitii spre eroismul de tip tragic ca o componenta a romanismului, incercand in chip ipocrit sa o faca sa-si marturiseasca „vina" politica si, pesemne, sa o salveze de la moarte, Berceanu si Mititelu, ca altadata oportunistul Costaiche din Duios Anastasia trecea, sustin inutilitatea sacrificiului Mariei, ironizandu-i si astfel minimalizandu-i totodata vocatia eroica si altitudinea morala.





Si totusi, la fel ca Irina din Matca lui Marin Sorescu, invatatoarea „nascatoare" a unui alt Mesia, Maria din Piticul din gradina de vara nu-si pierde, in ciuda preaomenestii frici in fata mortii apropiate, seninatatea si elevatia gesturilor si a vorbelor. Disparitia sa, cum intuieste de altfel ingenuul „nebun' Pasare, indragostit de ca, nu e decat o „trecere" intr-o conditie arhetipala, data de nasterea fiului sau si de validarea, astfel, a unei etici absolute. Arhetipul femeii-nascatoarc, care prin moarte va accede la o stare de sfintenie, se asociaza arhetipului christic caruia ii este rcdevabil copilul ce sta sa se nasca al Mariei.

La un moment dat, unul dintre tortionarii de la castel, Iros, isi explica crimele tot prin referinte biblice, caci, spune el, „teama de a se naste Cristos, o noua idee, o noua lume, ne face sa taiem capete nevinovate, sa ucidem prunci nevinovati". Femeie inzestrata cu un destin tragic de exceptie, aflata in asteptarea propriei morti si totodata a facerii unui Mesia, Maria apartine familiei spirituale a cautatorilor de adevar din opera lui D. R. Popescu, amintind in acest sens nu doar de Anastasia, ci si de Ion din Acesti ingeri tristi, de Scrgiu Patraulea din Pasarea Shakespeare, de Victor din Pisica in noaptea Anului Nou, de Adrian din Balconul sau de Livian din O pasare dintr-o alta zi. Spiritul sau etic si justitiar da si masura propriei libertati, din nou ca in cazul Anastasici-Antigona din Duios Anastasia trecea: ,Mara: Voi nu ma puteti omori, moartea este a mea, vointa mea, eu raspund de ca, nu tu! As fi putut pe-o mie de cai sa nu mor, dar ar fi insemnat sa fiu atunci ca tine, sa fiu o capra care se teme de joarda. / David: Si nu esti o capra? (Da cu piciorul in copilul de scutece.) / Maria: Nu sunt! Sunt o femeie, o mama, un om liber ()".

Patosul tragic al protagonistei este degrevat de asta data de orice tenta de artificialitate ori de perspectiva intelectualista, care nu lipsisera in schimb din constructia unui personaj ca Anastasia. Teatralitatea viziunii auctoriale - amplificata prin introducerea de personaje carnavalesti, cum ar fi pitorestile tiganci Sevastita si Zambila, si prin prezenta elementului simbolic de scenografie grotesca al piticului - nu este insa de natura sa artificializeze gestul sacrificial al Mariei, ci doar sa ii confere, contrapunctic, un plus de autenticitate.

Cand cinicul Mititelu, fost coleg de liceu al Mariei, indragostit pe atunci de cea care acum ii este victima, frustrat pesemne de aceasta iubire neimpartasita, ca si de verticalitatea morala a Mariei, o provoaca la un compromis, suspectand-o de teatralitate („Uiti unde te afli, aici nu esti pe scena de teatru de la liceu () iti amintesti cum mureai in Romeo si Julieta? Am vazut toate spectacolele, te-am vazut de atatea ori murind, incat nu cred ca poti muri cu adevarat mai frumos ca pe scena".), ea ii replica sfidatoare, cu o adolescentina trufie de Anligona moderna: „O singura data n-o sa mai joc teatru. {Rade.) Si n-o sa ma mai aplauzi". Poem dramatic turnat in tiparele estetice hibride ale farsei tragice contemporane, cu ecouri de vi/ionarism expresionist de tip durrenmattian, Piticul din gradina de vara este, alaturi de Acesti ingeri tristi, Pasarea Shakespeare si Pisica in noaptea Anului Nou, una dintre piesele reprezentative ale dramaturgului D. R. Popescu , ea apartinand, in opinia criticului Mirela Roznoveanu, unui teatru al demistificarii polemice si violente.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani