Razvan Si Vidra referat






Actiunea si personajele piesei fiind prea bine cunoscute, vom incepe prin a introduce in varietatea elementelor lor constitutive o anumita sistematizare. Evolutia dramei se petrece intr-un singur sens printr-o gradatie egal ascendenta: ridicarea lui Razvan pana la culmile puterii si demnitatii sociale. Motivatia absorbantei pasiuni a eroului ne apare pe parcursul piesei destul de complexa, dar ea are la baza in primul rand sentimentul vindicativ dezvoltat din umilinta si nedreptatea robiei, resimtite cu atat mai acut cu cat calitatile lui Razvan sunt mai substantiale. Contactul cu influenta stimulatoare a Vidrei nu va face decat sa constientizeze deplin setea latenta din sufletul fostului „rob pen-tr-un galben" transformand-o treptat in ambitie pura, ce nu se satisface decat in absolut. in felul acesta, se insinueaza dincolo de limitele textului o drama a absolutismului uman care este in fond drama fundamentala si reprezentativa a tuturor eroilor romantici.

Relatia dintre Razvan si Vidra ramane de fapt suportul cel mai important al actiunii dramatice, alaturi de care legaturile viitorului domnitor cu stapanirea sau cele cu prietenii si sprijinitorii sai nu sunt decat elemente de fundal menite sa sublinieze si mai puternic relatia centrala. Ele au totodata rostul de a contribui la conturarea lui Razvan, asezand astfel premisele destinului sau. Rob in primul act, capitan de haiduci in al doilea4 acesta isi gaseste drumul care-l va duce catre finalitatea aspiratiilor sale prin intalnirea cu frumoasa nepoata a lui Motoc. Din acest moment etapele se succed logic si inevitabil: din capitan in armata polona, Razvan devine hatman in Moldova si, in sfarsit, castigat el insusi de ambitiile nedomolite ale Vidrei, nazuieste spre ultima treapta, domnia, tocmai intr-o imprejurare in care voluntara lui sotie parc sa aiba indoieli din pricina unui vis rau prevestitor. impins lot timpul de Vidra, de destin si. fireste, de propriile-i insusiri exceptionale, Razvan ajunge el acum sa fie elementul activ al ambitiei nemasurate si profitand de o conjunctura favorabila il indeparteaza pe Aron-Voda si se proclama domn. Iesita repede din indecizie, mai cu seama ca faptele se dovedesc ireversibile, Vidra i se alatura pentru ca destul de curand sa aiba confirmarea visului ei pre-monitor.

Daca relatia fundamentala este asadar relatia Razvan-Vidra, cum de altfel autorul a observat foarte bine schimband titlul initial Razvan-voda, intrebarea care se pune in mod firesc priveste problema conflictualitatii ei dramatice. Caci la prima vedere prabusirea eroului pare a se datora altor confruntari si nicidecum virilei sale sotii care il iubeste totusi si ale carei planuri n-ar gasi ecou in sufletul lui Razvan daca n-ar exista acolo germenii realizarii lor. in realitate insa nu conditiile potrivnice si nici pura intamplare nu contin explicatia ratarii, ci mutatia sufleteasca produsa in erou sub actiunea Vidrei, mutatie care determina convertirea nefericita a nobilei pasiuni a lui Razvan, intemeiate pe dragostea de patrie si de dreptate sociala, intr-o patima oarba si abstracta, devastatoare si inumana care ajunge in final sa semene asa de bine cu desfigurarea morala a lui Sbierea, boierul apasat de monomania averii.
Vina Vidrei e dezvaluita destul de limpede in izbucnirea din ultima scena a Razasului: „Dar tu l-ai ucis, ciocoaica! Tu la moarte l-adusesi!" Cu toate acestea, respectand complexitatea reala a personajului, dramaturgul nu estompeaza durerea omeneasca a Vidrei, durere disimulata insa cu cerbicie sub masca asprimei sale caracteristice cu care-l alunga din scena pe Razas in finalul dramei.
Cateva episoade din desfasurarea piesei ne ingaduie sa presupunem in dialectica sufleteasca a Vidrei prezenta aceleiasi monomanii pe care ne-o infatiseaza Sbierea. Astfel intr-o scena de mare dramatism de la sfarsitul actului al IH-lea, ea il da pe acesta ca exemplu de consecventa si forta a aspiratiei lui Razvan:

Vezi! invata de la dansul patima ce vrea sa zica!

Lipsa de scrupule c atat de marc la Vidra incat sfideaza pana si datoria de credinta in schimbul celei mai mici perspective de inaltare. Cand o iscoada ii propune iui Razvan sa paraseasca pe poloni si sa treaca in tabara tarului garantandu-i averi si rang de capitan, Vidra, nemultumita de ingratitudinea leseasca intervine categoric:

Ce spui, Razvane! Dar de ce sa nu primesti?
Tu nu esti nascut aicea; poti sa mergi in lumea-ntreaga.
De legi n-ai nici o nevoie si nimica nu te leaga
Cata-ti norocul aiurea, daca nu-l gasim aici!



Patriotismul nu e nici el un impediment in calea setei de marire. Cand Razvan si tovarasii lui, Razasul si Vulpoi se lasa induiosati de dragostea de tara la amintirea plaiurilor moldovene ce se zareau nu departe de tabara leseasca, Vidra le da o replica dispretuitoare, inlocuind idealul comun al acestora cu altul mai cuprinzator pentru care patria nu e pamantul, ci gloria ei:

„Inima voastra se vaieta si suspina
Dup-o pulbere desarta, o bucata de tarana.
Un pamant uscat si rece, de ierburi acoperit,
Printre care o floricica de-ntamplare a rasarit!
Asta-i iubirea de tara? De-asa iubire mi-e jale,
De-asa fiinta mi-e mila

Omul ce-si iubeste tara cu adevaratul dor,
Nu-i pasa de lutul tarii, ci de-al tarii viitor!
Nazuieste pan-la stele, fa-te tot si tot mai mare
Si slava-ti o sa mareasca tara ta din departare,
Precum luminosul soare,
Din locasu-i departat.
Sparge far-sa se pogoare
Valul noptii-ntunecat!
Fie Razvan orisiunde, el tot tara si-o iubeste,
Daca prin faptele sale se radica si uimeste,
Incat imprejuru-i face pe strain si pe pagan
Sa sopteasca cu mirare: multe poate un roman!"



Hotararea Vidrei de a-l propulsa cu orice pret pe Razvan spre cele mai inalte ranguri ale ierarhiei sociale capata uneori proportii monstruoase impietand chiar asupra sentimentelor sale de dragoste. Ea merge pana la amenintarea cu ruptura si nu se sfieste a intrebuinta cuvintele cele mai dure, expresie transparenta a unui temperament nu numai viril, dar chiar violent, amintind desigur de apriga doamna Chiajna. Cand, in acelasi final al actului al IlI-Iea Razvan respinge orice asemanare intre nobila Iui pasiune, pasiunea „slefaniana", cum a fost numita intrucat se revendica de la amintirea marelui voievod, si patima meschina a Iui Sbierea, antiteza vulgara a oricarei generozitati:


„Nu! Departe de Ia mine toate patimile care
Cu lacomia lui Sbierea au vrun fel de-asemanare!"


Vidra riposteaza vehement, intr-o veritabila criza de isterie si pe un ton ultimativ inapelabil:

„Fugi! Mi-e mila si mi-e jale! Mic, tot mic si iarasi mic!
In desert din injosire eu ma-ncerc sa te radic!
Du-te dar de te-nvarteste in ingusta-ti vizuina:
Cearca-ti mintea-n intunerec, scalda-ti suflteul in lina!
Eu te las! Te las, Razvanc! Om tampit si sfiicios!
O prapaste ne desparte: eu prea sus si tu prea jos!"



„Lumea-si bate joc de mine! Rade lumea de Razvan!
O sa raz si eu de lume! Da, vom rade fiecare:
Ea de mine cu trufie, eu de dansa cu turbare!"

Se explica intreaga ascensiune a eroului prin dorinta de a raspunde batjocurii si nedreptatii? Psihologia inconstientului ar putea aduce dovezi in sensul posibilitatii unei asemenea ipostaze umane. Dar Razvan se marturiseste adesea un aspirant, mai inalt, |a titlul de spirit justitiar pe o arie sociala mai larga. Pana si in clipa in care vanitatea puterii pare a-I acapara definitiv, Razvan promite o politica de echilibru si dreptate pentru cei de jos:

„Primesc din mainile voastre prinosul de bun augur,
S-a fi parintele tarii fagaduiesc si ma jur:
Nu voi uita niciodata, c-a romanului tarie
Este plugul si cantarul mai presus de boierie"

Domnia este asadar pentru el nu numai instrumentul com-pensativ al nedreptatii individuale, ci si acela cu mult mai generos al realizarii unui ideal social si national de prosperitate si echitate. Negresit nu e o contradictie intre cele doua imprejurari, ci o perfecta complementaritate, ba chiar identitate, caci fostul rob reprezinta el insusi o chintesenta a mizeriei si nedreptatii, ceea ce potenteaza la maximum pasiunea lui reparatoare si-i confera o demnitate cu totul speciala.




O problema asemanatoare sub raportul complexitatii caracterolorgice se pune si in legatura cu Vidra. Este ea numai o veleitara exacerbata? Dar iat-o prezentandu-se singura:

„Da! O muiere din neamul acelui groaznic barbat.
Cart numai c-o-mbrancire patru domni a rasturnat,
S-al caruia falnic sange clocoteste cu putere.
Ca talazurile marii, in pieptul meu de muiere!"

Teoria ei e destul de coerenta: in ciuda tariei naturale, nu toti oamenii sunt sortiti sa invinga, intrucat le lipseste elementul esential al vointei de marire:

„Vitejia cea mai mare, inima cea mai aleasa.
Mii de bunatati cu care nu stiu cine te-nl .estrcaza.
Sunt, iubitule, ca fierul ruginit si fara pret.
Pana cand incape-n mana lucratorului istet
Ce-l apuca strans in cleste, il curata pe carbune
Si dinir-o gramada neagra mi-l vezi scotand o minune
Stralucita ca oglinda, gingasa incat sufland
Suflarea-i intiparita pe luciul cel plapand!
Acel lucrator, Razvanc, se numeste
Razvan
Se numeste?
Vidra Setea de-a merge-nainte Iata ceea ce-ti lipseste,
Acea sete care frige si-ngheata inima mea!"



Dar Vidra il iubeste pe Razvan, incat setea ei de dominatie ar putea fi interpretata si ca o dovada de dragoste, de n-ar fi prea evidenta intentia ei de a-l manevra pe erou in linia propriului instinct al puterii pe care singura si-l recunoaste undeva drept consecinta unei fatalitati, caci

„Sunt neamuri cu pecete in care
Dumnezeu sadeste vrun bine sau vrun pacat,
S-apoi toti d-acelasi sange il mostenesc ne-ncetat!
Neamul lui Motoc nu poate s-aiba alta cugetare.
Decat numai-numai-numai vapaia s-ajunga mare!"

Cat despre arta cu care-l dirijeaza pe Razvan, aceasta e recunoscuta explicit de Razasul, nemultumit vizibil de schim-barea la fata a capitanului sau:

„Dracul ne trimise-n cale pe nepoata lui Motoc!
Sarmanul Razvan acuma nu-i om, ci-i un naparstoc.
Pe care Vidra mi-l misca si-l intoarce fara preget,
Si la dreapta, si la stanga, nu cu mana, ci c-un deget!"

Daca printre sentimentele Vidrei prevaleaza asadar ambitia, ca o irepresibila si nelinistitoare patima, nu e mai putin adevarat ca aceasta femeie de neobisnuita forta sufleteasca isi demonstreaza nobletea asumandu-si alaturi de Razvan conditia tragica a iremediabilei caderi. Caci, pe langa aspiratia ei titanica. Vidra are si o pasiune de-a dreptul neroniana a frumusetii si demnitatii dezastrului. Lui Razvan ii spune:

Dar la convingerea in destinul maret al sotului ei, inca departe de a fi epuizat, nu renunta decat in fata ireparabilului. Lamentatia finala a Vidrei capata rezonante filosofice tipic romantice prin aparitia vechii teme a zadarniciei si perisabilitatii omenesti:

„Dumnezeule puternic! De ce mai faci uriasi,
Daca-n rand cu toti piticii, prada mortii vrei sa-i lasi?
Cum? Cereasca ta dreptate se pogoara pan'la fiara:
Vulturul traieste veacuri, iar musca de-abia o vara.
Si numai omul cel mare, stapanul, tu-l osandesti
Ca sa moara d-opotriva cu mustele omenesti!"

Sfarsitul lui Razvan, pe care acesta i-l reproseaza si el, asemenea Razasului, tot Vidrei, inseamna ratarea definitiva a ambitiilor ei. Cuvintele eroului rostite inaintea mortii sunt argumentul decisiv in formarea ideii ca drama lui Hasdeu e in miezul ei cel mai adanc o parabola a desertaciunii puterii de orice fel, o tragedie a absolutismului steril al aspiratiilor nemasurate si nu desigur mai putin o satira amara a ambitiilor si vanitatilor omenesti:

„Nu-mi ziceai tu oare, Vidro, sa fiu intocmai ca Sbierea?
Eu cu cinstea si marirea, el cu prada si averea!
(Vidra ingenuncheaza si-si ascunde fata in maini)
Dar ce-i mai trebuie acuma mii de galbeni in gramezi?
Ce-mi foloseste domnia? Pe-amandoi aci ne vezi
Praf, pulbere si cenusa! Nebuni, ce din lacomie,
El pentru o biata lescaie, eu pentr-un ceas de mandrie.
Necrutand nemica-n lume, nestiind ncmica sfant,
Uitam ca viata-i punte dintre leagan si mormant!"



Se confirma in felul acesta mottoul adaugat de autor mai tarziu din Cazania (1644) mitropolitului Teofil: „Marirea desarta si iubirea de argint, acestea sunt neste neputinti iuti ale sufletului" si se confirma de asemeni, desi de data aceasta cuvintele ni se par mult mai putin exacte, si afirmatia continuta intr-una din strofele dedicatiei pe care Hasdeu a scris-o pentru sotia sa, Iulia:

„Mania mizantroapa a omului in goana.
Sarcasmul infernal.

Le vezi in asta carte, infipte-ntr-o icoana
Cu varful de pumnal!"

Ca drama, in substanta ci, e si mai mult si mai putin dccal atat constata oricine. Si nu e singura data cand autorul se inseala, fie si partial, chiar daca „inselaciunea" lui e pentru noi un semn de modestie, nu neaparat intentionata. in prefata editiei din 1867, Hasdeu trece rapid asupra meritelor literare si psihologice ale dramei pentru a insista ca un istoric ce era asupra problemelor documentatiei si veridicitatii istorice. Oricat interes ar prezenta asemenea aspecte, adevarata insemnatate a lui Razvan si Vidra trebuie cautata insa in alta directie si anume in puterea simbolica a personajelor ei: „caracterul infocat, generos, eroic si impresionabil al lui Razvan" si „caracterul ambitios, imperativ si orgolios al Vidrei". Ca orice opera mare, drama lui Hasdeu depaseste cu mult, fara a le nega fireste, intentiile autorului ei, fiind si mai bogata si mai adanca in semnificatii decat s-a putut observa la inceput.
Evident, valoarea ei artistica nu e lipsita de inegalitati. Caragiale sublinia inca de prin 1878, cu acutul sau simt al constructiei scenice, ca „aceasta «poema dramatica», cum o numeste autorul, nu este cladita pe un plan de drama, ci pe un plan de poveste" sau ca „scene intregi, un act sau si mai multe chiar se pot scoate fara a jicni iconomia intreaga a cladirii". In fine, „un alt cusur oarecum in Razvan este si felul versificatiei" care nu tine scama „de cerintele accentelor: pretutindeni accentul firesc al vorbirii este rasturnat, astfel ca rare sunt cuvintele cari, in citirea ritmica a versului unde se gasesc, sa sune asa cum se aude sunand in vorbirea obicinuita".
S-ar putea adauga la cele imputate de Caragiale anume impreciziuni in reactiile psihologice ale personajelor sau, nu arareori, unele naivitati pe care acestea le debiteaza in gustul melodramatic al epocii. Nu-i insa mai putin adevarat ca inspiratia autorului genereaza o viziune puternica de marc plasticitate si energie dramatica, conflictul dobandind in evolutia lui continua o intensitate care aminteste mulalismutandis de suflul tragic al imaginatiei shakespeare-iene, dincolo deci de abilitatile unui maestru al teatrului romantic ca Victor llugo. lata de ce tot Caragiale conchidea: „Razvan este si va ramane o bucata «cinstita» in literatura noastra, pentru ca in aceasta scriere inchipuirea este sanatoasa, caracterele sunt originale si in mare foarte bine pastrate si multe scene sunt cu adevarat dramatice si vrednice a misca sufletul privitorilor; iar mai presus de toate, pentru ca in Razvan suni gandiri curate, spuse limpede cu vorbe frumoase romanesti, de ti-e draga lumea sa le auzi". {Cercetare critica asupra teatrului romanesc).

Dincolo de expresia oarecum reticenta, se simte totusi o pretuire cu atat mai importanta cu cat marele comediograf nota: „Afara de Razvan - nimic". Astazi, dupa ce dramaturgia romaneasca a parcurs un drum indiscutabil fertil, noi putem fi totusi mai generosi, caci Razvan si Vidra este si ramane o drama remarcabila nu numai prin pionieratul ei. in contextul unei epoci literare inca destul de modeste, Hasdeu a izbutit prin geniul lui, mai productiv in alte domenii, dar autentic si aici, sa exprime dramatic o viziune a lumii ce impresioneaza si azi prin adancimea si complexitatea tragica a implicatiilor ei. Din aceasta pricina, cariera dramei sale continua sa fie foarte vie, Razvan si Vidra reprezentand, precum se stie, o permanenta in repertoriul clasic al teatrelor noastre si incontestabil un text fundamental in istoria dramaturgiei romanesti din toate timpurile.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani