Ritmuri pentru nuntile necesare - poezie de Ion Barbu referat






Poezia a fost publicata pentru prima data in revista „Contimporanul", in 1924, sub titlul Jazz band pentru nuntile necesare, fiind apoi inclusa (cu titlul modificat) in volumul Joc secund (1930), sectiunea Uvedenrode.

Ilustrand ermetismul creatiei barbiene, textul este o arta poetica, ce pune problema raportului dintre trei cai de cunoastere: prin simturi (eros), prin intelect si prin contemplatia poetica (definita drept contopire a senzorialului cu intelectul). Fiecare treapta „necesara" de cunoastere este, metaforic, o „nunta" - comuniune cu esenta universului, primele doua sunt, insa, imperfecte.

Poezia se compune dintr-un prolog si trei parti (corespunzand amintitelor etape ale cunoasterii). in introducere, este invocat „capatul osiei lumii" -posibil echivalent al „nadirului latent" din poezia Din ceas, dedus - si care este cunoasterea suprema, obiectul initierii. „Trei clare chef deschid drumurile spre „osia lumii" (centrul solar) si, pentru ca initierea sa fie completa, este necesara strabaterea „roatelor interioare", inchise in „anul Geei", in urmatoarea ordine a nuntilor de cunoastere: Venus - Mercur - Soarele. Limbajul poetic e abstract, iar simbolurile folosite sunt astrologice. Modalitatea initierii poetice, pe care ne-o propune Ion Barbu, se configureaza simbolic ca geometrie astrala: din „inchisoarea Geei" (limitare la contingent) pana in „camara Soarelui" (contopirea armonioasa a Erosului si Intelectului) se parcurge, sub forma unei calatorii initiatice siderale, traseul de la cunoasterea senzoriala la contemplatia poetica, aflata sub „dominatia" triumfala a Soarelui, trecandu-se prin cercul lui Venus (erosul dionosiac) si prin cercul lui Mercur (intelectul steril):

„Capat al osiei lumii!
Ceas alb, concis al minunii,
Suna-mi trei
Clare chei
Certe, sub lucid eter
Pentru cercuri de mister!
An al Geei, inchisoare,
Ocoleste roatele interioare:
Roate Venerii
Inimii
Roata capului
Mercur
In topire, in azur,
roata Soarelui
Marelui.



Cea dintai treapta a initierii, Erosul, se afla sub semnul astrologie al lui Venus. Cunoasterea este dirijata, la acest prim nivel, catre „tronul moalei Vineri" (simbolizand maxima intensitate a exaltarii erotice). Eul poetic se manifesta acum doar ca fiinta dionisiaca, redusa la mecanica instinctelor, exteriorizand un senzualism extrem, ce izvoraste dintr-o energie vitala descatusata dezordonat:


Inspre tronul moalei Vineri
Brusc, ca toti amantii tineri,
Am vibrat
Inflacarat:
Vaporoasa
Rituala
O frumoasa
Massa
Scoala!
In bratara ta fa-mi loc
Ca sa joc, ca sa joc,
Dantul bufi Cu reverente
Ori mecanice cadente".



Mecanica erotica este sugerata prin viziunea mecanicii siderale (momentul de aflare pe aceeasi directie cu Soarele a doua planete - Venus si Pamantul). Simbolurile abstracte, alese din astronomie, pentru figurarea erosului, devin expresive prin inscrierea lor in dinamica incordata a frazei poetice. Ideea primei parti este aceea ca poezia nu se poate opri la mimetismul treptei senzoriale {„energie degradata"), care trebuie negata pentru atingerea unei ipostaze mai inalte:

Ah, ingrata
Energie degradata,
Bruta ce desfaci pripita
Grupul simplu din orbita,
Venera
Inima
In undire minima:
Aphelic (a)
Perihelic (B)
Conjunctiv (dodo)
Oponent (adio!)".







Dupa cercul lui Venus, a doua etapa a pelerinajului astral catre contopirea in Soare este cea intelectuala. „Roata capului" este guvernata de semnul lui Mercur - astrul cel mai apropiat de Soare in sistemul planetar. Mercur desemneaza cercul initierii prin ratiune, simbolizand inteligenta sterila, restrictiva, rece (in afara afectelor). Comuniunea cu cercul lui Mercur este conditionata de negarea treptei senzoriale inferioare, ce condamna umanul la degradare:

„Paj al Venerii,
Oral
Papagal!
In cristalul tau negat,
Spre acel fumegat
Fra Mercur
De pur augur,
Peste ingeri, serpi si rai
Suna vechi:
I-ro-la-hat:



Simbolurile cunoasterii sunt descrise in termenii unei opozitii ireductibile: Intelectul este „conceput", adica e idee pura, Erosul este impur, material; Intelectul este static, rece, „select", Erosul este dinamica dezordonata, afect si „degradare"; Intelectul „luciferic" este asociat castitatii, ascezei „cercetatoare", hranindu-se din iconoclastia absoluta, si daca Intelectul se situeaza in atemporalitate („Sus, pe Veacul impietrit'), Erosul se consuma in durata, in temporalitate. Comparativ cu limbajul din prima secventa, limbajul poetic atinge aici limita extrema a abstractizarii:

„O, Mercur,
Frate pur
Conceput din viu mister
Si Fecioara Lucifer,
Inclinat pe ape caste
In sfruntari iconoclaste,
Cap cladit
Din val oprit
Sus, pe Veacul impietrit.




in viziunea lui Ion Barbu, cunoasterea intelectuala nu este decat o treapta provizorie, insuficienta si ineficienta, ce trebuie depasita, deoarece „nunta" nu s-a sarbatorit: „O, selectI Intelect, I Nunta n-am sarbatorit"

Initierea poetica nu se poate petrece exclusiv in cercul lui Mercur, adica al Spiritului pur, eliminarea completa a afectelor insemnand o anulare a umanului; pe de alta parte, initierea nu poate fi eficienta prin limitarea in sfera emotionala. Trebuie recuperata esenta umanului care, in conceptia lui Ion Barbu, se afla in spirit si afect deopotriva. Ca de-a treia treapta a cunoasterii, patronata de principiul solar si figurata printr-un simbol mitologic (Astarteea - zeita feniciana a fertilitatii, maternitatii si dragostei), se infaptuieste ca sinteza superioara a Erosului cu Intelectul, a principiului dionisiac cu cel apolinic. Adevarata „nunta" are loc, de aceea, aici. Soarele reprezinta, simbolic, „nunul" supremei cunoasteri umane, care este o sublimare a simturilor. Sensul ultim al initierii - prezentata ca „ascensiune purificatoare" (Marin Mincu, Opera literara a lui Ion Barbu) il constituie, asadar, aceasta „solaritate armonioasa", motivata, cel putin in poezia de fata, prin conjugarea spiritului pur cu „aburul verde" al vietii:


„Uite, ia a treia cheie,
Var-o-in broasca - Astartee!
Si intoarce-o de un grad
Unui timp retrograd,
Trage portile ce ard,
Sa intram
Sa ospatam
In camara Soarelui
Marelui
Nun si stea,
Abur verde sa ne dea,
Din caldari de mari lactee,
La surpari de curcubee
- in firida ce scantee I eteree".



Limbajul abstract este facut plastic si incarcat de „poeticitate" pe calea sugestiei muzicale, prin expresivitatea aliteratiilor si asonantelor, ce redau din punct de vedere fonic starea de elevatie purificatoare pe care o presupune Poezia - loc al marilor sinteze.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani