RUGACIUNE - Poezie de Octavian Goga, aparuta initial in revista budapestana "Luceafarul", 1905, nr. 17 (sept.), p.. Reprodusa in volumul Poezii, 1905.
Rugaciune deschide volumul Poezii (1905), relevand profilul de romantic mesianic al poetului. Trei sunt motivele importante ale acestei arte poetice. Mai intai, poetul isi asuma rolul temerar de a canta jalea unei lumi, "durerea infricosata", "robiile de veacuri" ale neamului sau. Energia rostirii se sprijina si se motiveaza pe o suferinta venita "de departe", vocea poetului este si vocea istoriei unui popor. Mesajul apartine unui eu exponential, in care "patimile" proprii sunt lipsite de relevanta, in locul lor importante sunt durerile "altor inimi", victime ale unei ursite mastere. Goga ilustreaza in "Rugaciunea" sa normele unei estetici sociale, subsumand valoarea artei unei finalitati de interes obstesc. Pentru ci, "literatura, ca orice expresie sufleteasca a unui popor, nu e o manifestare izolata a unor talente scoase intamplator la iveala de ursita capricioasa, ci o intrupare organica a marelui zbucium ce robeste toate inimile multimii in vaerul celor fara nume, din credinte si nadejdi care indruma pe cei din junii lui, din fulgerele vazduhului, din patimile care rod in adancimi nepatrunse, artistul smulge, conslient sau inconstient, accentul din care isi impleteste cantecul" (Curente si idei din literatura ardeleana).
Unii comentatori cred ca Goga este un poet traversat de criza dezradacinarii. Poate mai exact este sa se spuna ca fluxul dominant al liricii sale, sesizabil inca din Rugaciune, este propulsat de ideea inversa, a inradacinarii lumii noastre intr-un timp si un spatiu care marturisesc iara incetare despre devenirea ei intr-o ambianta familiala. Trecutul evocat de Goga reprezinta radacina prezentului ("mortii sunt radacinile unui neam" - marturiseste poetul), temelia si forta mesianismului sau. Cuvantul-metafora, menit sa sugereze starea de totdeauna a lumii cantate de poet, este acela de patimire.
In aceasta patimire, metafora de marc complexitate semantica, ale carei sensuri urca pana la nivelul patimilor indurate de Mesia, sunt incluse "robiile de veacuri", geamatul, plansul cantecelor, increderea in ziua mantuirii. Statutul de poet-exponent, implicat organic in devenirea colectivitatii din care a descins, se inscrie in poetica romantismului militant, care cultiva stransa relatie intre calitatea de creator si cea de cetatean.