Rugaciune de Octavian Goga - Compozitie si structura referat






Mai putin apreciat astazi, Goga este un poet care - sa spunem asa - a reusit sa faca fata unui mare pariu: acela de a face sa vorbeasca in lirica lui nu, in primul rand, propriile sentimente, regrete, probleme, nostalgii, idealuri, ci sa dea glas unor idealuri si sentimente comune, apartinand unui intreg neam, al romanilor ardeleni dornici de libertate. Exceptionalul lirism al lui O. Goga nu provine din exprimarea directa a propriei subiectivitati, ci din durerea comuna a unei natii.

Opera si contextul cultural



Avand drept modele pe Eminescu, Cosbuc, Vlahuta, Heliade si Bolliac, Octavian Goga (1881 -1938) se defineste in planul literaturii romane ca reprezentant al celor multi
si obiditi.
Este autorul a mai multe volume de versuri [Poezii - 1905, Ne cheama pamantul -1909, Din umbra zidurilor - 1913, Cantece fara fara - 1916 etc), dar isi exerseaza talentul si in dramaturgie (Domnul notar, Mesterul Manole).
Prin tematica rurala, atitudinea profetica, lirismul subiectiv, versul cu rima, ritm si masura, Octavian Goga este un poet traditionalist care integreaza insa in creatia sa si elemente neoclasice si neoromantice.

Sugestii de analiza literara pe text



Incadrare si tematica
Poezia Rugaciune deschide volumul Poezii aparut in 1905, fiind o prefata a cartii si o veritabila arta poetica. In cadrul unei ample invocatii retorice, discursul poetic reflecta conceptia scriitorului despre izvoarele artei si originalitatea demersului artistic, despre caracterul militant al poeziei si misiunea sociala a poetului. Aceasta atitudine este exprimata transant de poet in Marturisiri literare: „Eu, gratie structurii mele sufletesti, am crezut intotdeauna ca scriitorul trebuie sa fie un luptator, un deschizator de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtreaza durerile poporului prin sufletul lui si se transforma intr-o trambita de alarma. Am vazut in scriitor un element dinamic, un rascolitor de mase, un revoltat Am vazut in scriitor un semanator de credinte
si un semanator de biruinte."

Tema: menirea poetului de a fi vocea neamului sau si de a transforma poezia in instrument de aparare a celor neajutorati

Compozitie si structura



Titlul este sugestiv pentru pozitia de tribun al poporului pe care o adopta Goga. Atitudinea sa este ritualica, asemenea unui soldat care, inainte de a porni la lupta, solicita sprijinul divin. Poetul se prosterneaza in fata divinitatii pentru a fi investit cu puterea de a prelua in versurile sale durerea unei lumi intregi si de a o transforma in arma impotriva nedreptatii-Titlul are o evidenta tenta religioasa, in concordanta cu cadenta liturgica a versurilor.
Autori din epoci diferite, cu structuri sufletesti diferite si cu mijloace artistice corespunzatoare contextului lor cultural au solutionat in mod variat ipecia rugaciunii, pastrand insa o constanta: gandul, intr-o pondere mai mare sau mai mica, la patria in suferinta si la poporul in slujba caruia se pune poetul. Astfel, Alecu Vacarescu scrie un Tatal nostru parodiat in care denunta abuzurile domnului fanariot, Vasile Carlova compune o Rugaciune care se constituie sub forma unui strigat de revolta impotriva suferintelor la care e supus poporul roman, iar Grigore Alexandrescu implora la randul lui „Fa sa doresc de obste al omenirii bine". Un predecesor important este Eminescu, a carui Rugaciune adresata Fecioarei in termeni abstracti si duhovnicesti ii include prin formularea la persoana intai plural si pe ceilalti in nadejdea sa de mantuire.
Rugaciune de Octavian Goga este o poezie de tip mesianic, in care poetul isi asuma rolul de calauzitor al maselor, de luptator in numele credintei, al binelui si al iubirii de aproape.

Mesianic (in legatura cu Mesia-lisus): poetii romantici considerau ca au un destin privilegiat, ca sunt niste fiinte predestinate sa calauzeasca pasii poporului catre idealul de dreptate si libertate nationala. Sugestiva in acest sens este poezia lui Victor Hugo, Functiunea poetului: „In zile nelegiuite, poetul/ Vine sa pregateasca zile mai bune/ () Pamantul imi zicea Poet/ Cerul imi raspundea: Profet/ Mergil Vorbestel invata! Binecuvanteaza!". Primele elemente de poezie profetica se regasesc in textele biblice ale lui Isaia si Ezechiel, primii poeti profeti care vor anunta pieirea in flacari a Sodomei si a Gomorei.


Prima strofa il prezinta pe Poet ca pe un posedat al ideii de dreptate, care il covarseste si il leaga indisolubil de neamul sau: „Ratacitor", „cu ochii tulburi", „istovit", „cad neputincios". Poezia debuteaza prin metafora unei crize morale similare celei ce sta la originea primei parti din Divina Comedie, Infernul. Insa, in timp ce la Dante criza se manifesta in domeniul vietii personale, la Goga se resimte imposibilitatea implinirii menirii. Asemenea lui lisus in Gradina Ghetsimani, Poetul se simte coplesit de misiunea uriasa pe care trebuie sa si-o asume si isi constientizeaza neputinta de a izbandi doar prin propriile puteri: „Parinte, - oranduie-mi cararea!". Stie ca inseamna ceva numai in masura in care isi va depasi limitele individuale si va deveni exponentul unei lumi ce trebuie salvata prin Cuvant. Desi predestinat acestui rol de indrumator de constiinte, Poetul se indoieste de sine si, ca lisus pe muntele Sinai, simte „ispitele cum sapa". Actul scrierii este precedat de o drama a inspiratiei („vor sa-mi tulbure izvorul") cu care se confrunta orice mare creator. Ispita este chemarea unei lumi individualiste, egoiste, in care existenta este lipsita de dileme si de care trebuie sa se detaseze, pentru ca orice act creator necesita un sacrificiu. Renuntarea la sine presupune dedicarea „spre cei ramasi in urma", a caror salvare este felul sau suprem. Pentru a duce la capat aceasta misiune. Poetul solicita sa fie investit cu puterile primordiale ale Universului: „Taria urii si-a iubirii", „cantecul", „lumina", „zvonul firii-ndragostite". Solicita lumina divina in intunericul ratacirii. Este pusa in evidenta opozitia dintre arta individuala („rostul meu"), a patimilor proprii, de care e atras poetul comun, si cantecul dedicat „patimirii noastre", pe care nu-l poate rosti decat cel ales. Adjectivul pronominal „noastre" arata identificarea poetului cu suferintele robilor si umilitilor.

Hyperion, din Luceafarul eminescian, solicita Demiurgului statutul de muritor, hotarat sa renunte la esenta divina pentru „o ora de iubire". Poetul din Rugaciune cere, dimpotriva, sa fie eliberat de ceea ce este omenesc in el, pentru a se putea consacra pe deplin vocatiei sale misionare: „Nu rostul meu de-a pururi prada/ Ursitei mastere si rele,/ Ci jalea unei lumi, parinte,/ Sa planga-n lacrimile mele."

In penultima strofa, versurile capata accente romantice, figurand sub chipul viforului dezlantuit durerea si revolta celor obiditi, pe care poetul doreste sa le sublimeze in versurile sale. Viziunea dantesca a celor condamnati sa traiasca infernul pe pamant, viziune ce va inspira si versurile din Clacasii, dezvaluie privirii interioare a cititorului siluete contorsionate dramatic: „Da-mi tot amarul, toata truda/ Atator doruri fara leacuri,/Da-mi viforul in care urla/ Si gem robiile de veacuri."
Ultima strofa evolueaza intr-un crescendo ce culmineaza in final cu imaginea furtunii, simbol al revoltei cosmice, integrand conceptul de jale in circuitul universal: durerea deposedarii de insemnele etnice capata proportiile unui cataclism. Sufletul insusi al poetului este acest univers in care stihiile suferintei se dezlantuie-rabufnind ca un glas „de arama". Ca si la Eminescu, acest epitet sugereaza sonoritatea grava a unei voci ce striga obida si durerea comuna. Tonalitatea profetica si densitatea ideatica a ultimului vers sunt realizate ca expresie a trairilor poporului, „cantarea patimirii noastre" devenind sintagma care ajunge sa defineasca esenta insasi a creatiei lui Goga.
incearca! Identifica principalele campuri lexicale si comenteaza semnificatiile lor.

Analiza stilistica



Farmecul poeziei lui Goga consta si in limbajul caruia inflexiunile religioase ii dau un caracter de vechime atemporala, sugerand spiritualitatea unui intreg popor. Repetarea obsesiva a pronumelui personal de persoana intai (eu, -mi, pe mine) in relatie directa cu cel de persoana a doua (tu, tine), frecventa substantivului in vocativ [parinte, Doamne, Stapane) si adresarea directa prin verbe la imperativ (oranduie, dezleaga, sadeste, da, alunga) sustin tonul confesional si contureaza starea de ruga fierbinte si staruitoare, izvorata dintr-un suflet ravasit de durere. La nivel lexical, refuzul neologismelor si utilizarea cuvintelor din limba populara accentueaza ideea de arhaic si simplitate. Ritmul poeziei este liturgic, maiestuos, poetul marturisind ca stilul sau poetic s-a nutrit din lectura cartilor bisericesti, a folclorului si a graiului din regiunea natala.

Substanta afectiva a creatiei luj Goga este alimentata de evenimente istorice reale: asuprirea la care erau supusi romanii transilvaneni, considerati tolerati in propria tara. Ca si in alte poezii, arta sa consta in faptul ca nu se dezvaluie cauza suferintei prin numirea directa, in plan istoric, a imprejurarilor care o provoaca. Totul este sugerat doar, prin transgresarea granitelor de timp si spatiu, caci orice referire concreta ar diminua
trairea artistica.
Supranumit poeta vates, Goga ramane in istoria literaturii romane cantaretul unui „inefabil de origine metafizica, o jale nemotivata, de popor stravechi () ajuns la bocet ritual, transmis fara explicarea sensului." (G. Calinescu)

Concepte operationale folosite: arta poetica, autor, camp semantic, compozitie, final, lirism subiectiv, monolog liric, motiv literar, poezie, ritm, romantism, secventa poetica, strofa, tema, vers














Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu
























Cauta referat
Scriitori romani