Rugaciunea unui dac - aspiratia spre nefiinta referat






Poemul, publicat in „Convorbiri literare" la 1 septembrie 1879, alaturi de alte texte cu care face nota discordanta (De cate ori iubito si Atat de frageda), era parte din Gemenii. Calinescu i-a dat prea putina atentie, so-cotindu-l declamatoriu si, credem, factice. E vorba, insa, despre cel mai amar dureros dintre poemele eminesciene pe tema mortii.
Tema numita se combina cu aceea a demonismului. Glasul dacului e incarcat de revolta impotriva unei divinitati care si-a abandonat creatia. Zamolxe, zeu peste toti zeii, anterior tuturor zeilor, „este moartea mortii si 'invierea vieti?'. in seria de superlative ce evoca atotputernicia zeului „carui plecam a noastre inemt' e prea putin voalata ironia muritorului care se simte supus si creatie neimplinita, incompleta a divinitatii. Metafora e figura cea mai expresiva in realizarea profilului divinitatii: „El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii I Si din noian de ape puteri au dat scanteii, El zeilor da suflet si lumii fericire, I El este-al omenimei isvor de mantuire"

Acestui zeu impasibil si rece i se adreseaza dacul in ruga sa: ,£a-ngaduie intrarea-mi in vecinicul repaos! II Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila, I Sa binecuvanteze pe cel ce ma impila, I S-asculte orice gura, ce-ar vrea ca sa ma rada "

Mortificarea pe care o solicita cel care se roaga aici se naste dintr-o „veche si grea ura" fata de zeul care si-a abandonat creatia, a lasat-o la indemana soartei aleatorii.

Aspiratia spre nefiinta - vis luminos in conceptie dacica - a devenit o iluzie, calea spre nemurire ramanand inchisa, rezervata doar divinitatii insesi. Constatand ca legea universala pusa la temelia alcatuirii lumii umane e vointa de a fi, dacul stie, implicit, ca imperiul infinit al mortii ii va ramane interzis. Dincolo de pragul existentei telurice, moartea se identifica, in schimb, perpetuului izvor, generator de vieti.
O durere iremediabila, congenitala, alunga fiinta din spatiul lumii create de zeul egoist. Si un refuz absolut, dus pana la nevoia de autoflagelare, o rasturnare a gestului demiurgic datator de viata presupun negarea divinitatii: ,Spre ura si blestemuri as vrea sa te induplec, I Sa simt ca de suflarea-ti, suflarea mea se curma I Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!".
Poezia a fost pusa in relatie cu Mai am un singur dor, pe care o devanseaza mult ca atitudine asumata in fata mortii. Mai am un singur dor se mentine in spatiul elegiacului prin tema sa. Ideea e acolo eroica: eul a gasit in moarte nu pragul ultim, nici taramul spaimos al intunericului, ci un teritoriu al consubstantialitatii sale cu natura, cu elementele. Cum viata e ratacire, pribegie, moartea ar fi repaosul asteptat, „reintoarcerea constiintei pribegite in patria ei cosmica: nu anulare, ci celebrare a lumii" (Ioana Em. Petrescu, op. cit.).





Radical diferita, viziunea din Rugaciunea unui dac e amara si descendenta. Moartea ca risipire in neant e cea mai dureroasa dintre formele pe care moartea le poate lua. Iar dacul cere toate pedepsele de care poate avea parte un muritor, pentru a trai durerea pana la capat si a o uita apoi in „stingerea eterna": „Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec, I Pan' ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrime e sec, I Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste, I C-qjung pe mine insumi a nu ma mai cunoaste, I Ca chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o, I Ca pot sa-mi blestem mama pe care am iubit-o —I Cand ura cea mai cruda mi s-a parea amor Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor".

Asumandu-si toate durerile din lume, impietrit la capatul lor, dacul asteapta rasturnarea tuturor suferintelor in indiferenta. Caci suferinta metafizica, cea mai adanca dintre toate ale muritorului, e aceea de a nu fi gasit in propria fiinta atributele zeului creator care s-a izolat in absolut si a pastrat pentru sine nemurirea.

Citita in registrul ironic in care a fost conceputa, poezia ofera o lectura inversa, rasturnata: implorand pedepsirea, mortificarea, dacul inalta o ruga blasfematoare, negand, in esenta, divinitatea egoista. Act demonic si ruinator de lume, uzurpator si vinovat. Conceptiei dacice despre moarte — acceptare senina si extatica aproape - poetul ii aduce aici aceasta corectie amara.

Discurs patetic in retorismul sau. Rugaciunea unui dac aminteste de alte texte in care conceptia asupra divinitatii e sensibil aceeasi (Muresanu, Rime alegorice, Avatarii faraonului Tla). Spre maturitate poetul va substitui pe Demiurg cu nefiinta. In aceasta etapa, inca, Demiurgul s-a demonizat si impotriva egoismului sau eul (dacul) se razvrateste violent.

Imaginile pe care le construieste poemul sunt sugestive si prin inrudirea cu texte ca Scrisoarea l (in privinta evocarii haosului primordial), prin imbinarea elementului epic simbolic cu lirismul confesiv si declamator, dupa cum stilistic poezia se remarca prin trasaturi specifice etapei careia se inscrie: alternanta timpurilor si a modurilor verbale, metafore adanci, creatoare de ambiguitati, ocurenta unor sintagme deja consacrate in poezia eminesciana („noian de ape", „vecinicul repaus"), sensuri hiperbolice construite amplu.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani