SARA PE DEAL de Mihai Eminescu referat







Poezia a fost indelung elaborata ,inclusa in doua versiuni ale poemului "Eco", ca sa fie publicata apoi in 1885 in "Convorbiri literare", cu titlui definitiv "Sara pe deal".
Poem romantic, geneza poeziei "Sara pe deal" este aceeasi cu a unor poeme postume cu caracter autobiografic si de o mare complexitate artistica, in care poetul canta raiul copilariei sau natura cu toate elementele ei de detaliu care tremura la fiorul unei iubiri pline de prospetime.
Ca in orice opera lirica, ideea poetica centrala se referal la un sentiment ,cel de dragoste,in stransa legatura cu acesta fiind si sentimentele poetului exprimate in mod direct prin intermediul confesiunii.
"Sara pe deal" este poemul dorului de dragoste, al visului pur. E visul tanarului care aspira spre ideal. Manat de dor, de o pornire adanca venita din sine, el isi imagineaza, inaintea experientei, povestea iubirii pe care o traieste ca pe o dorinta aprinsa si statornica. In viziunea lui Eminescu ,o astfel de iubire, in care fiintele descopera armonia sufletelor si frumusetea universului, este reper de valoare suprema ,echivalent cu valoarea vietii insesi: "Astfel de noapte bogata/Cine pe ea n-ar da viata lui toata?".
Titlul poeziei este alcatuit din substantivul "sara", care este evident un fonetism regional ce trage atentia ca spatiul este rural, etern, de constitutie campestra, si "pe deal"-locul inalt, de contingenta cosmica, predilect pentru visare, pentru evadarea din spatiul restrictiv. Astfel ,prin situarea lui intre sat(vale) si cer, dealul devine punctul de intalnire dintre terestru si celest ,dobandind in acest mod calitatea de spatiu sacru.
Poezia este o idila cu puternice note de pastel, prin care se realizeaza un deplin echilibru intre planul erotic si cel al naturii. Organizarea ei compozitionala urmareste sa sugereze raportul de consonanta dintre cele doua realitati, prin incadrarea starii de suflet in starea naturii. Pentru aceasta , poetul insista mai intai asupra planului descriptiv, precumpanitor in primele patru strofe, cu doar patru versuri apartinand celuilalt plan; apoi in ultimele doua strofe, pune accentul pe spetacolul erotic, refacand un fragment din ceremonialul cunoscut al perechii eminesciene.
In prima strofa, Eminescu percepe cu exactitate componentele naturii si locul obiectelor in spatiu. Imaginile au o rigurozitate realista, sunt usor de recunoscut si de reconstituit. El nu deformeaza tabloul prin pete de culoare sau prin lipsa de claritate a desenului( "Sara pe deal, buciumul suna cu jale" , "turmele-l urc", "apele plang".
In strofa a doua,perspectiva e panoramica ,incluzand o dimensiune terestra("ochii tai mari cauta-n frunza cea rara") si una cosmica ("luna pe cer trece asa sfanta si clara", "stelele nasc umezi pe bolta senina"). Aspectele de peisaj sunt prinse intr-o miscare a privirii, nu raman imobile si potenteaza farmecul misterios prin incadrarea lor in spectacolul cerului de vara.
Spatiul poetic din strofele 3 si 4 devine astfel larg, evocator. Nu e nici puternic, nici individualizat prin detalii care particularizeaza excesiv, dar nici abstract ,valabil oriunde si oricand. Privelistea care rezulta are o linie romantica domoala, cu turme care urca dealul, cu oameni care vin de la coasa("osteniti oameni cu coasa-n spinare/vin de la camp"), cu sate pitite in vale. Totul e domestic si pastoral, cu un aer de vechime nealterata.




Imaginile pe care le construieste Eminescu sunt vizuale( cu alternante de umbra si lumina, dar nu cromatice) si auditive. Sunetele, estompate, cu o intensitate redusa, contribuie in mod paradoxal la accentuarea tacerii generale. Ele sunt melodioasa si melancolice ("buciumul suna cu jale", "apele plang", "fluiere murmura-n stana"), familiare ("scartaie-n vant cumpana de la fantana", "toaca rasuna mai tare") sau difuze ("clopotul vechi imple cu glasul lui seara"), alcatuind un strat sonor secundar, ca o muzica discreta a naturii.
In ciuda acestei bogatii a paletei descriptive, Eminescu nu a scris pasteluri ca Alecsandri ,el nu infatiseaza natura pantru a oferi un tablou al ei, ci pentru a incadra si potenta un sentiment. Ca aceasta e intentia lui ,se observa inca din prima parte a poemului, cand planul naturii este intersectat de elementele planului uman, sugerandu-se un paralelism psihic, realizat printr-o subtila trecere a valorilor metaforice dintr-un plan in celalalt. Astfel , in strofa intai, jalea buciumului si plansul apelor sunt stari in care se reflecta de fapt trairile sufletesti ale fetei care asteapta. Tot asa, epitetele din versul "luna pe cer trece-asa sfanta si clara" pot fi atribuite ochilor care privesc cu dor prin "frunza cea rara", iar metafora "stelele nasc umezi pe bolta senina" reprezinta echivalentul astral al lacrimilor care apar fara voie si se sfarama cu straluciri diamantine intre genele fiintei coplesite de tensiune.
Spectacolul general al naturii e creat ca sa sustina natura erotizata. Versul declamativ care noteaza momentul "Sufletul meu arde-n iubire ca para" are dublu rol : inchide planul naturii si concentreaza planul poemului pana la sfarsit in jurul povestii de dragoste. Este insa un vis in care indragostitii, imbatati de farmec adorm "surazand sub inaltul, vechiul salcam", rezemati unul de celalalt, se contopesc in natura si refac, prin pereche, unitatea primordiala a mitului.
Intrebarea finala, a fericirii si a nostalgiei totodata, inalta problematica poemului intr-un plan dramatic profund, relevand aspiratia omului spre ideal si neputinta de a-l atinge.
Totalitatea generala a poemului este remarcabil sustinuta si de edificiul lui prozodic, lucrat cu o tehnica desavarsita. Eminescu stie ca nimeni altul sa combine ritmurile, sa taie lungimea unui vers sau sa gaseasca cele mai rafinate rime. "Sara pe deal" are o somptuozitate deosebita si un timbru specific, de bucium, al carui sunet se stinge brusc. Impresia aceasta e produsa de constructia lunga a versului de 12 silabe fixat invariabil intr-o schema neobisnuita de ritmuri :un coriamb,doi dactili si un troheu.
Coriambul, prin cele doua accente pe silabele 1 si 4, obliga la o rostire mai inalta a unitatilor sonore de la inceput, iar pauza care urmeaza le separa de restul versului si le individualizeaza. Cei doi dactili creeaza o miscare mai grabita, in care sunetele se estompeaza, se degradeaza lent. Troheul inchide puternic si miscarea si sonoritatea. Rimele perechi sunt feminine (cu ultime silaba neaccentuata) si produc o inmuiere, o catifelare a tonului final.
Astfel creat, versul eminescian sustine prin muzicalitatea lui interioara(de avant ,de precipitare, de stingere) insasi miscarea sentimentului care izbucneste, evolueaza cu febrilitate spre implinire si se relaxeaza prin proiectia dorului in volupatea visului.









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani