Scrisoarea iii - constructia antitetica referat






Publicata la 1 mai 1881 in „Convorbiri literare" si reprodusa de poet in ziarul „Timpul" dupa noua zile, Scrisoarea III era, probabil, dupa cum denota versificatia, un fragment din Memento mori, in care urma sa intre partea de satira, care preceda tabloul istoric. Varianta initiala s-a intitulat Patria si patriotii, titlu care purta avertismentul tematic. Poemul cunoaste patru versiuni autonome.

E vorba, asadar, despre un poem amplu, pe tema confruntarii antitetice a doua epoci: un timp eroic, al intemeierii si al marilor figuri istorice si contemporaneitatea poetului. Adiacent, motivul patriei devine element-cheie in delimitarea caracterului celor doua epoci.
Tema istoriei revine in poezia eminesciana in texte ample si referentiale. Semnificativ, ea nu e abordata de poet in legatura cu momente ale timpului sau, ca in cazul lui Alecsandri, ci ramane o constanta a preocuparilor poetului, asociindu-i-se meditatia filosofica si elegia pe tema curgerii ireversibile a timpului. De altfel, Scrisorile, care isi au nucleul in cea de-a doua dintre ele, demonstreaza descendenta lor din motivul recurent al poetului nefericit intr-o societate filistina.
Memento mori, poemul sociogonic, alatura istoriei tema ruinelor si a „vietii ca vis", imparat si proletar abordeaza si antagonismul de clasa si fortuna labilis.
In spirit romantic, constructia antitetica (devenita model frecvent in creatiile vaste) amplifica sensurile fiecareia dintre secvente. incadrarea „monumentala" slujeste acestei compozitii riguroase ce raporteaza prezentul la o varsta istorica exemplara.
Partea intai are compozitie de epopee construita, la randul ei, secvential: visul profetic al lui Osman de cucerire a lumii, simbolizata de copacul crescut din inima lui, cu ramurile intinse enorm; infruntarea reprezentantilor a doua civilizatii care-si ciocnesc armatele in atitudini antagonice; recuperarea calmului unui spatiu pasnic, paradisiac. A doua parte a poemului e satira, configurata ca tablou al societatii contemporane poetului.
Secolul al XlX-lea, marcat de revolutii, e responsabil de constituirea constiintei de neam. Dar pasoptistii politizau conceptul, socotind neamul un „produs al programelor sau al unei ideologii". Eminescu polemiza pe aceasta tema, afirmand organicitatea procesului, necesitatea fundamentelor graduale in evolutie. Burghezia liberala reprezenta din punctul lui de vedere un pericol, caci nu crescuse organic.

Ideea de a opune prezentului o figura mareata a trecutului a fost ulterioara primelor versiuni ale tabloului societatii contemporane. in plus, Mircea apare aici nu ca imagine statica de icoana a epocii medievale, ci in contextul istoriei universale prin trimiterea catre un timp anterior nasterii Imperiului Otoman. Proiectia mitica da amploare acestui simbol, asociat astfel fortei destinului.

Sugestia visului lui Osman a fost furnizata de Istoria Imperiului Otoman de Josef von Hammer, motivul avand circulatie destul de mare in literatura europeana. Fondul e folcloric. Motivul e precedat de imaginea lunii, simbol al Imperiului Otoman, element al alegoriei: chip de fecioara, ea vine sa implineasca dragostea lui de muritor. Din aceasta nunta visata, rodul care se naste e reprezentarea unei patimi, aceea a setei de putere. Imaginii vizuale i se adauga auditivul, intr-o alegorie plina de semnificatii colaterale: un vant de biruinta rascoleste frunzisul copacului, strigatele luptatorilor desfasoara planuri largi, vii, asocierea cu marea zgomotoasa are efectul proiectiei cosmice.
Dinamismul alergarii pe scara cuceririlor imperialiste e sugerat prin imagini hiperbolice, prin metonimii („flamura cea verde"), prin repetitii („neam cu neam", „tara dupa tara").

Naratiunea simbolica se sprijina pe suita de imagini antitetice, sustinute de alte elemente retorice: idealizarea eroului roman prin replicile memorabile, rasunatoare, forma de meditatie pe tema cresterii si descresterii imperiilor, analogia cu elemente stihiale ale naturii („nouri de arama", „ropot de grindeni", vijelie, ploaie, crivat, ger, potop, „mare turburata'). Batalia de la 10 octombrie 1394 devine o imagine de o poeticitate tulburatoare, careia dinamismul, aglomerarea de elemente vizuale si auditive, dramatismul ii imprima o forta expresiva exemplara. Retorismul e si mai percutant insa. Aliteratia („vajaind ca vijelia"), comparatiile spectaculoase („ca si leul in turbare"), efectele onomatopeice, paralelismele sintactice, exclamatiile, inversiunile, epitetele rasunatoare etc. sunt elemente care, in ciuda apartenentei la o expresivitate de secol XIX, nu si-au diminuat forta de impresionare.




Ceea ce sustine vigoarea aceasta este, insa, mai ales simbolismul imaginilor, care nu aluneca in discursivitate epica, ramanand in spatiul sublim al lirismului. Nu e vorba, asadar, de o povestire de evenimente istorice, de personaje in sensul epicului, ci de epic si personaje simbolice, a caror „caracterizare" trimite la sfera conceptelor. Sunt idei de personaje, deci trasaturile lor sunt ale unor principii, ale unor embleme.
In finalul tabloului luptei, „tara se deschide in noapte inaltimilor astrale, celebrand misterul perpetuei geneze cosmice" (Ioana Em. Petrescu, op. cit.), prin izvorarea stelelor si ivirea lunii. Efigie folclorica, scrisoarea printului e reiterarea unei idei de substrat poetic popular: comuniunea, consubstantialitatea fiintei umane si a naturii.

Partea a doua a poemului e expresia directa a atitudinii poetului, revoltat de ticalosirea natiei sale. Politicienii zilei, tineretul scolit la Paris devin tinta atacurilor, a invectivei poetului. Pierderea sentimentului patriei inseamna instaurarea formelor goale, a jocului de masti. Sentimentul pierdut al patriotismului e acum doar mimat, forma de profanare a unei valori sacre. Limbajul si-a schimbat complet registrul, imprecatia si invectiva se insotesc cu epitetul demascator si comparatia injositoare. Saltimbancii", „irozii", nerozii", „canalia", „panglicarii", „uraciunea", pocitura", „bulgaroii", ,grecotei? ,plebea", „gunoiul", smintitii", ,tarpiturile", ,perfizii", „lacomii", ,/onfir, ,flecarif ,gagautir, ,gusatit", „balbaitii", „raii", fame-nii", „ciuma", ,miseii" sunt cei care „reprezinta" in contemporaneitate natia. Acestor termeni directi, fara inconjur, desprinsi din limbajul pamfletar, li se adauga alte modalitati de a exprima aceeasi categor^ Ironia e necrutatoare, uneori mai taioasa decat vorba directa: Jalnic giuvaer", „glorii de strada1', patrioti", „virtuosi", „ctitori de asezaminte", progenitura de origine romana" - sunt denominative care coboara in sfera monstruozitatii o intreaga generatie care traieste sub semnul minciunii, al falsitatii, al mimarii/,^4w de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul, I De ai crede ca vieata-i e curata ca cristalul? I Nici visezi ca inainte-ti sta un stalp de cafenele, I Ce isi rade de-aste vorbe inganandu-le pe ele. I Vezi acolo pe uraciunea fara suflet, fara cuget, I Cu privirea-mparosata si la falci umflat si buget, I Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri, I La tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri; I Toti pe buze-avand virtute, iar in ei moneda calpa, I Quintesenta de mizerii de la crestet pana-n talpa".


Tintele cele mai evident vizate sunt - in viziune eminesciana incrimi-nanta, subiectiva - caricaturi ale istoriei, ale politicii momentului (Pantazi Ghica- „cuprivirea-mparosata ", CA. Rosetti, ,pocitura").
Amplu si viguros rechizitoriu, aceasta parte a poemului exprima toata gama de sentimente ale unei constiinte angajate, critice, de la dispret, pana la ura si amaraciune, si pana la ironie amara.

In final, invocarea lui Tepes ca spirit pedepsitor e culminarea unei revolte si a unei dorinte de restaurare a valorilor autentice.

Asupra limbajului acestei parti, asupra procedeelor retorismului, observatiile converg, pana la un punct, cu cele din partea intai. Minus invectiva si ironia. Interogatiile, tonul declamator si invocatia repetata, metafora sonora („capistea spoielii", ,ftalp de cafenele", „retoricele sulitf, „comedia minciuni?') sunt procedee adaugate epitetului, comparatiei, paralelismului sintactic.

Text fundamental eminescian. Scrisoarea III pastreaza seva expresivitatii in orice timp istoric. Ea acuza si loveste necrutator date ale umanului, in general, nu ale unei epoci, si de aceea intra in categoria textelor clasice a caror idee fundamentala, forta si modernitate devanseaza expresia retorica.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani