Singuratatea ciclopului — volum de versuri de referat






SINGURATATEA CICLOPULUI — Volum de versuri de Constantin Abaluta. A aparut in 1995 la Editura Eminescu din Bucuresti, in colectia „Poeti contemporani", cu o prefata semnata de Gheorghe Grigurcu (Un exilat intre lucruri). Ultimul text, Facultatea singuratatii, e propus ca „posibila postfata", oferind reflectii despre poezie („Poezia e o forma de a fi singur in mijlocul celorlalti si impreuna cu ei in singuratate", „intre aceste doua extreme, intre parasire si acceptare, intre siguranta si aventura, intre recluziune si expansiune, penduleaza, ca orice organism viu, Poezia", - cu citate din Wallace Stevens si Dylan Thomas). Cateva pagini de Referinte critice incheie cartea. Este o antologie personala, ce retine, foarte selectiv, texte din volumele Piatra (1968), Psalmi (1969), Unu (1970), Piatra si alte poezii (1972), Exista (1974), Iubiri (1976), Calatorii (1977), Obiecte de tacere (editiile din 1978 si 1979, aparute Ic Editura Albatros si, respectiv, Cartea Romaneasca), Ewww/Erre (I972), Violenta memoriei pure (1980), Aerul, mod de folosinta (1982), Planor (1983), 11 erezii (1985), Singuratatea ciclopului (1988) si un ciclu de Inedite cu subtitlul Aceleasi nisipuri (care vor alcatui volumul omonim, tiparit in acelasi an, 1995).

Pusa inca de la debut sub semnul „cotidianului metafizic" (Maria Banus), poezia lui Constantin Abăluţă a continuat cu o remarcabila consecventa sa construiasca un univers imaginar programatic „modest", al lucrurilor aparent insignifiante, asimilabile faptului cotidian. impinse intr-un soi de anonimat vecin cu absenta, dar intr-o inscenare proprie, ce face banalul insolit si adesea nelinistitor.

E o lume permeabila la „mister", fragila si vulnerabila, supusa hazardului, disponibila, in ciuda solitudinii afisate a cului: „Sunt un om tacut, nu apartin nimanui". Nu lipseste acestei ipostaze un pigment autoironie, intrucat libertatea de spirit si spontaneitatea expresiei de sine se manifesta intr-un spatiu al efemerului si monotoniei, unde nu se intampla nimic spectaculos: „Sunt omul momentan: inchipui solutii ieftine in calmul prezent". Numitele „solutii ieftine" vin dintr-o asemenea monotonie halucinanta, a carei exasperare isi afla supape in imaginar. „Suprarcalismul", identificat de critica in aceste poeme, tine de presiunea constanta a concretului tern care produce din cand in cand rupturi tectonice in geologia existentei precare, in masa de evenimente comune, provocand insolitul; sau, invers, lipsa de pondere a realului creeaza stari de rarefiere a atmosferei, dezagregari, goluri, universul inconjurator devenind ca si lantasmatic si lasand loc pentru senzatia vidului, atat de obsedant in unele pagini - o „presiune a evenimentelor inexistente", cand subiectul liric traieste spaima de „temuta investitura / de unic rege al golului".

Poetul traduce adesea aceasta stare de stranie presiune a absentei realului, a imaginii neantizate a lumii devenita forta agresiva si obscur-nclinistitoare, ca in aceste versuri: „Ma gandesc la oglinda ce ramane peste noapte in camera / avansand in bezna cu propria fiinta / trecand granite nestiute".

Viziunea lui Constantin Abăluţă e consturita deci pe o fundamentala ambiguitate. La prima vedere, el e un poet al concretului, al realului anodin, ce-si face din acest „realism" un program, foarte modern de altfel, prin modestia antiretorica si miza pe autenticitate. „Sa ne mentinem la concret / in felul in care ploaia uda zidurile" se scrie intr-un loc, iar cand se afirma: „scriu pentru ca nu pot face altceva", vine si adaosul: „

lasati acest poem sa cada de la sine
cum cojile de mesteacan toamna
dezvelind un miez proaspat, galgailor".

Aceasta „naturalete" a scrisului care vrea sa egaleze, cumva, existenta este insa doar aparenta. Conventia autenticitatii absolute a poeziei, construita de un Fernando Pessoa in Pazitorul de turme, prin heteronimul sau, Alberto Caciro, nu e la Constantin Abăluţă decat o masca disimuland o grava frustrare de real; de altminteri, obiectele lui sunt „obiecte de tacere", iar cand scrie, alteori, despre acea naturalete a poeziei, (auto)ironia se simte imediat:

„Sigur ca da, astea nu-s versuri
sunt doar petele negre ale cainelui
care nu stie ca are pete negre".

Pentru autorul acestei carti nu exista, de fapt, traire frusta, proaspata, a realului, decat in rare, privilegiate momente; de cele mai multe ori este vorba despre o „marire a posibilitatilor de a lua parte la ceva ce nu ni s-a promis".

A scrie versuri devine o reactie fireasca, oarecum reflexa, instinctiva (am citat deja acel „scriu pentru ca nu pot face altceva"), la „singuratatea pulsand in aer", la un fel de generala ostilitate amintind de Bacovia („toti sunt suparati pe mine ca traiesc"), ca o vaga promisiune de regasire, daca nu a comunicarii propriu-zise cu „semenii", macar a unei minime conexiuni si coerente a obiectelor inconjuratoare; este insa o solutie in imaginar:





„intr-o jumatate de ora
toate aceste versuri
pentru ca altfel se vestejeste ceva
de care sufletul are nevoie
sa poata trece
de la o usa Ia un copac
sau de la coltul scrisorii la norul alb".


Altminteri, „ochiul ciclopului" se deschide, unic, spre imagini radical solitare, individualizarea perceptiei nemaiinsemnand, de fapt, bucurie a descoperirii plenitudinii fapturii, ci un mod de a o izola, de a o scoate din mediul sau vital, de a o steriliza:

„ciclopul priveste
dar vede
sterp fara urmari
neputand impartasi
imaginea cu alta pupila Uansparenta
organe unicat
voi aplecati spre solitudine fiinta".


Ciclopul lui Constantin Abăluţă traieste exasperarea monotoniei carc-l obliga, oarecum, la particularizarea realului (e. de fapt, fortat prin destin sa eternizeze perspectiva unica asupra lumii), con-damnandu-I, intr-un fel, la imaginar. De aici, si acele „solutii ieftine", inchipuite in „calmul prezent". Caci „calmul" e teribila monotonie cotidiana

Aceeasi zi e zilnic aceeasi zi nesfarsita
cu ceai si putina slanina si multa uitare") a timpului iara calendar, egal cu sine, in care eul se simte ca intr-o obosita deriva: „mai bine sa nu pui data
asa-mi spune tatal meu
sunt zile cand nu apartii nimanui
si-o briza descleiaza cotoarele caietelor
in care ne e frica sa ne facem rugaciunea".


in mod paradoxal, aceasta non-apartenenta e resimtita uneori si cu un soi de satisfactie, comunicarea aparand, prin contrast, drept un pericol la adresa integritatii propriei individualtati:

„e de ajuns sa dau importanta fiecarui lucru
ca sa-mi para ca ma pierd pe mine insumi";

ea poate fi, insa, citita, cum observam mai sus, si ca nume al libertatii de spirit. in general, atmosfera specifica scrisului lui Constantin Abăluţă emana din acea „presiune a evenimentelor inexistente", din starea de exacerbare a singuratatii, dintr-o febrilitate a subiectului solitar: „am temperatura de cat sunt de singur" - suna un vers emblematic; iar din aceasta febra aparte se nasc zisele „solutii ieftine", adica precare, provizorii, momentane, lipsite de durata, consumate rapid in ordinea imaginarului, - cu consecinte insemnate si Ia nivelul expresiei. Caci un astfel de lip de relatie, foarte aparte, dintre eul liric si „real", conduce spre cautarea de rezolvari neobisnuite in planul ecuatiei discursive, care sa infrunte apasatoarea monotonie a existentei.

Cum foarte bine observa Gheorghc Grigurcu in densa prefata a acestui volum, „sub pana lui Constantin Abaluta, existenta nu e niciodata abordata la modul frust, sfidator, elementar, ci in registrul alambicat, secund, al unei scriituri fragil complicate (). Exultand in marginea fenomenalului, incercand un purism al acestuia, nu e decat () un estet sui generis (). Vitalismul sau e un simulacru al pozitiei artiste, un produs de laborator". Este vorba, cum noteaza aceiasi critic, de o „inginerie a inefabilului" si de o arhitectura, s-ar putea adauga, tinand scama de foarte atent calculata punere in spatiu a cuvintelor (si obiectelor) pentru a obtine efectul de mister, o anumita tensiune si stranietate a apropierilor dintre ele, - un fel de „scanteie revelatoare", cum zicea Voronca, pe urmele lui Andre Breton.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani