Tematica basmului romanesc referat






Basmul - poezie a dorintelor materne



La realizarea cat mai desavarsita a acestor esente fundamentale, traditia folclorica milenara ofera cateva scheme drept de nezdrucinat, daca se vrea ca basmul sa fie gustat ca atare: nasterea putin obisnuita a eroului, supunerea lui la o serie de incercari, spre a dovedi destoinicie si intelepciune; multimea de ajutoare ce-i ies in cale, obiecte miraculoase, metamorfoze, lupte putin obisnuite, caderi, dar si izbanzi, toate trebuie sa se incheie cu triumful binelui asupra raului.
Nasterea putin fireasca a eroului justifica extravaganta actiunii basmului. Caci numai un Fat-Frumos nascut din animal („fiul oii") sau dintr-o boaba de piper sau peste etc. e in stare sa savarseasca fapte iesite din comun: sa se lupte cu zmei si alte aratari de pe taramul celalalt, sa scape luna furata de acestia, sa aduca apa vie de unde se bat muntii in capete in felul acesta basmul devine o lunga poema inchinata dorintelor.
Sunt basme numeroase care pun in fata cititorilor pagini de erotism tardiv; cate nu facusera muritorii de rand (un pustnic, un imparat etc.) ajunsi la batranete ca sa aiba si ei un copil: baura zeama de buruieni ori flori descantate, fura sfatuiti sa manance mere etc. intr-un basm romanesc povestitorul infatiseaza imaginea paradisului pierdut, a Edenului, in care pomii pareau ca „scris si asezati in tramba", cu tufisuri si flori, „cu fel de fel de fete si cu un miros de te imbata", cu o fantana „de marmura alba ca laptele" si cu apa „ca vioara si rece ca gheata", in sfarsit cu „niste merisoare mici si p-o parte rumene de parea ca erau prajite". Un glas ascuns, de undeva, ii spunea: „cine m-o manca, ramane greu". Visand doar mere, femeia ramane gravida. Naste o fata atat de frumoasa, ca se „uita la dansa ca la soare".
in felul acesta dorinta este implinita, iar basmul devine o placuta lectura. in Povestea lui Frunzei, fata ramasa singura acasa, inchisa de parinti ca nu cumva sa i se intample ceva, stand la fereastra, ia o frunza adusa de vant si lipita de geam si o inghite; „s-a si purces ingreunata". Izgonita, naste intr-o padure un copil, caruia ii pune numele de Frunza (Al. Vasiliu, p. 133).

Proza folclorica romana are numeroase basme al caror erou e nascut din lemn. Si de data aceasta povestitorul creeaza o poezie fermecatoare. Doi batrani, o baba si un mosneag, se dadeau in vant sa fie milostiviti cu un copil. De dor fac un leagan in care pun un lemn de tei si baba incepe sa-l legene. Si atat il leagana, ca deodata „aude un plans de copil"; cand s-a uitat, a vazut „in locul lemnului un baiat mandru si frumos cum altul nu era in luna si soare"; de bucurie plangea biata baba, radea, alerga pe afara. Povestitorul are grija intotdeauna sa detalieze starea sufleteasca a celor doi, cand vad ca au un copil.
intr-o varianta transilvana povestitorul infatiseaza pe cei doi batrani care pleaca in lume s-aduca acasa ce-or gasi, ca prea erau singuri. Negasind nimic, mosneagul aduce o bucata de lemn, din care ciopleste un copil, pe care baba il infasa si-l aseaza in leagan si-l leagana pana se petrece miracolul. in varianta munteana, pustnicul gasi un cos abatut de apa, la marginea unui rau; vazu in el „un copil de lemn" pe care, dupa mult post si rugaciuni, nu-i fu mica mirarea auzindu-l ca vorbeste. ii puse numele Dunare Voinicul, care pleca si el in lume spre a-si indeplini destinul {Sezatoarea, II, p. 49).
Semintele cu rost germinativ nu lipsesc nici ele din cuprinsul basmului. Cu deosebire apare frecvent bobul de piper. Tinand seama de forma lui rotunda, mica, povestitorul popular are un bun prilej de a nara evenimente pe care nu i le-ar fi oferit o alta samanta, bunaoara cea de dovleac ori porumb. imparateasa ajunsa saraca, maturand casa, zareste pe jos un bob de piper; il ia si-l pune pe masa, dar nu sta, oricum l-ar pune. Si atunci: „Ian stai tu, ca te-oi lua in gura, ca de-aici stiu ca n-oi mai putea sari jos". Si cum il inghite, cum „au purces imgreunata" (Ion al lui Gh. Sbierea, p. 130).
Dupa chipul eroului nascut din lemn, povestitorul isi imagineaza cu usurinta pe unul din piatra ori fier. Asa intr-o poveste transilvana, fierarul se puse de fauri un copil, „ca nu se mai afla altul mai urat si mai neblejnic". Cu toate acestea, baba ii infasa trunchiul cel de fier, cum stiu mai bine; „il aseza pe cuptor ca sa doarma; si deodata auzi cum striga: dati-mi de mancare acum, daca m-ati facut" (Tribuna, 1894, p. 133).
Nimic schimbat, decat doar materia: lemnului in sfera noua de povestire i s-a substituit fierul, dupa cum intr-o varianta la aceasta tema sud-slava este zapada.
Nasterea eroului in basm apare tot atat de naturala si din fiinte ca: peste, oaie, vaca, iapa ori din bucati informe de carne. Cliseul si aici e acelasi, o nastere anormala, ca in chipul acesta sa fie justificata plecarea eroului in lume. Cea mai frecventa imagine e a fiului nascut din peste. Dupa ce imparatul si imparateasa facura tot ce le statea in putinta sa mai capete un copil, dar in zadar, intr-o noapte imparateasa visa ca, de va manca peste, dorinta-i va fi implinita. Cum auzi imparatul, lua undita si alerga la parau si prinse „un peste de aur", din care, stapana si roaba mancand, amandoua nascura doi fii; „amandoi aveau pe vino-ncoace, vorba lor era cu lipiciu si amandoi erau voinici nevoie mare (P. Ispirescu, II, p. 241).
in varianta ardeleana a basmului, cei doi vad pestele de aur in apa. Prinzandu-l si mancand din el, imparateasa si bucatareasa nascura doi fii pe care-i numesc: Mar si Par (I. Pop Reteganul, IV, P36).

Si intr-o varianta bucovineana avem aceeasi situatie, doar ca, de data aceasta, pe langa cele doua femei mananca si „bodelcuta"; nasc tustrele cate un fecior nazdravan si cu parul de aur. Cand se fac mari, roaba intreaba mreana cum sa-i recunoasca, ca prea bine seamana intre ei. Si povestitorul introduce o facila caracterologie a celor 3 eroi: fiul de imparat umbla semet, inainte, fiind darnic; al tigancii e limbut, hapsan si merge in urma fiului de imparat; al bodelcutii e mai plecat, „gudurator" si umbla in urma celorlalti (Sbierea, p. 20).
Ca si pentru lumea acvatica, povestitorul roman imagineaza deosebit de plastic nasterea din diferite animale. intr-o poveste ardeleana, miracolul se petrece sub zodie divina. Un baiat taie un miel si-l da Domnului sa-l manance; i se spune sa semene oasele ramase, din care „se facura oi si era o turma mai mare decat aceea la care slujise". Povestitorul e obsedat de imaginea inmultirii biblice, a painii, a pestelui si a vinului. Mai departe, se povesteste cum oaia oachesa, draga ciobanului, injurata intr-una din zile de el, fata, dar nu un miel „ci un copilas frumos ca o rujita si grasut ca un turdulac si numaidecat prinse a umbla dupa oaie ca un miel". ii puse numele Fiul oii (Pop Reteganul, III, p.60). Si acesta are un acelasi destin ca toti ceilalti.
Dar nasterea se produce si prin simpla privire. Sezand la fereastra, fata vazu „pe un june fluera-vant umbland de colo, pana colo. intr-o zi uitandu-se la el, dar si el tintind ochii in ochii ei, simti un fior, apoi o scanteie de foc o arse la inima". Se trase de la fereastra si fata spuse dadaca!'ce i se intampla. Ramanand „grea", trebui, ca altele sa ia si ea drumul pribegiei, sa nasca un copil ce va deveni nazdravan (P. Ispirescu, p. 176).
in alte basme, povetitorul, care-si da seama de ce mare importanta este originea nefireasca a eroului pentru motivarea atator aventuri pline de extravaganta, rezolva problema mai simplu. Cei doi batrani pleaca care incotro sa gaseasca dezlegare dorintei de a avea copii; baba, dupa un lung drum, se intalneste cu un unchias, „cu un mos fleos de batran", care-i spuse sa se intoarca acasa ca dorinta i se va implini.
O poveste ardeleana nl-l arata pe Stan Bolovan, om cu stare si cu socoteala, plin de necaz insa ca n-avea si el un copil. intal-nindu-se cu Dumnezeu, capata „nici mai multi, nici mai putini decat o suta de copii".
Imaginea Edenului, a muscarii din fructul oprit, ca si cea de mai sus, sau numeroasele legende biblice ce-si fac loc in proza populara sub un aspect laic, lasa sa se intrevada in acest gen folcloric prezenta unui puternic strat religios medieval. Nasterea eroului din vegetale sau animale, din diferite fiinte negraitoare, din piatra ori minerale confera prozei populare romanesti origine mai veche. Asemenea plan epic ne cufunda in epoci in departate din istoria omenirii, cand se credea ca originea omului poate fi aflata in piatra (lithogeneza) sau in arbori, in plante (xilogeneza) (P. Caraman [Xilogenese).
in insasi mitologia greco-romana se afla nenumarate traditii legendare privitoare la nasterea eroilor-zei sau a muritorilor din lut, sange, din vegetale, din chiar crestetul altor zeitati. Daca insiram cateva exemple, o facem nu pentru a stabili filiatii ori grade de inrudire intre mit si basm, ci spre a arata pur si simplu ca fantezia omului e inclinata de milenii in a face asemenea asociatii.
Asemanator traditiei biblice a Vechiului Testament, mitologia greco-romana atribuie lui Prometeu fapta de a fi facut din lut pe barbat, o fiinta ce avea sa fie superioara tuturor celorlalte animale, mai prejos insa de zeu, dupa al caror chip l-a modelat pe acesta (Popa Lisseanu, p. 159).
intr-un fragment mitologic, care aduce cu un basm popular romanesc, se povesteste cum Tantal puse de taie pe fiul sau Pelops, spre a fi servit drept hrana zeilor. Ceres, mai flamanda, manca o parte din umarul copilului. La ordinul lui Jupiter, Mercur lua membrele lui Pelops, le baga intr-o caldare magica si astfel scoase pe copil intreg. Tantal este pedepsit sa sufere neintrerupt de sete si de foame. Apolo lovind mortal cu discul pe pietenul sau Hiacint, de durere acesta exclama: „vei trai in cantecele mele, vei trai in sunetele lirei mele, vei purta ca o floare gemetele mele". La aceste cuvinte, sangele nevinovat ce se raspandise pe pamant dispare si rasare o floare mai stralucitoare ca purpura de Tyr. Ia o forma de crin si in chipul acesta, din san- neindoielnic ca traditia mitica are aici sens etiologic, de explicare a originii amintitei flori. insasi originea frumoasei Afrodita e invaluita in mister, nascuta fiind si ea tot din sange. Fiul lui Saturn lovind pe Uranus, din rana acestuia picura sange in spuma marii, din care apoi s-a intruchipat fara seaman. Puternicul Perseu, omorand Meduza, zboara prin vazduh cu ajutorul aripilor lui Mercur; purtand in maini capul acesteia, din el cadea din cand in cand picaturi de sange, din care s-a nascut o multime de serpi si insecte otravitoare [Ibidem, p. 269).
Si episodul, atat de frecvent in basmele romanesti, al nasterii din corpul celor doi copii a doua flori sau brazi etc. are un corespondent in mitologia greco-romana. Frumoasa zeita Leucothea pacatuind cu Apolo, obiditul ei parinte o ingroapa de vie si implora cerul sa prefaca pe nimfa in planta; de indata rasari din mormant un vlastar mirositor care-si indrepta lujerul catre cer [Ibidem, p. 125).
in folcloristica speciala privind raportul dintre mit si basm exista o intreaga literatura. Am aminti studiul bine informat si fundamental al lui Jan de Vries [Zum Marcheri]. Un lucru lipseste din asemenea cercetari si care ni se pare esential; rostul legendei mitologice in structura basmului. Se observa ca ea nu mai este chemata cu simplul rol etiologic, de a explica sau de a nara evenimente la un mod obiectiv. Incidentul mitologic e chemat la viata artistica moderna. Numeroasele relatari despre o nastere din vegetale, piatra, animale vin sa sublinieze singularitatea omului - imparat sau om de rand - si dorinta Iul de a avea copii. Ei fac totul, incalzesc cu lacrimi si cantec leaganul, care capata viata, in felul acesta basmul devenind o poezie a dorintelor materne.

Basmul - poezie a iubirii



Se afirma ca basmul n-ar dezvolta subiecte de dragoste. Si totusi basmul este si o poezie a visului si dragostei, incifrata, bineinteles, dupa modalitati proprii. Am zice matematic. Eroii, fie batrani ori tineri, fete, feciori de imparat sau oameni de rand, napastuiti de soarta etc, toti sunt obsedati de vis si dragoste. De aceea unii cercetatori, ca B.P. Hasdeu, au si socotit basmul ca avandu-si originea in somn si starea de vis.
in cunoscutul basm Tugulea -Jiul uncheasului si al matusii, eroul harazit de ursitoare sa fie olog, avu intr-o noapte „un vis placut". Se facea ca este intr-o gradina, in care „pasarile cantau". „frunzele fasaiau la adierea vantului", „florile raspandeau un miros de te imbatau". Si, in aceasta clipa de deplina beatitudine, i se arata zana in vis care-i prezise ca va ajunge imparat, isi va gasi vinele furate de zmeoaica pamantului si va putea sa umble. Ne imaginam bucuria celui care a visat - acestea fiind propriile lui dorinte - si patosul actiunilor, vointa cu care le realizeaza si mijloacele la care recurge, ajutoarele primite - toate fiind intru totul justificate (P. Ispirescu, I. p.118).
Continutul unor asemenea visuri este mai particular, mai aparte. Frecvent apar visurile erotice; asa este basmul Cele douasprezece fete de imparat si palatul fermecat. Flacaiandrul sarman si care argatea, pazind vacile pe camp, intr-una din zile adormi sub umbra unui copac si visa cum „o zana mai frumoasa decat toate zanele din cer si de pe pamant" ii spuse sa se duca la curtea imparatului, ca acolo „are sa se procopseasca". Visa o data, de doua, de trei ori, in sfarsit pleaca, iar acolo are prilejul sa se casatoreasca cu fata cea mica, din cele 12, ale imparatului [Ibidem, p. 31).
Visul, in basm, mai are si rostul de a dezlega o fabulatie ce nu si-ar afla iesirea decat in acest chip. Astfel, in Omul de peatra, unul din cei doi frati nascuti nefiresc este transformat in stana; celalalt Dafin imparat, „a visat o femeie imbracata in haine albe, care i-a zis ca daca vorbeste sa invieze pe fratele sau cel impietrit, sa taie copilul lor, sa unga piatra cu sangele lui." Asa a facut, inviat. Dafin se cresteaza la deget, lasa sa curga sange peste copil si-l invie si pe el. in chipul acesta basmul se termina cu bine, ca toate basmele de altfel [Ibidem, I, p. 165).
Incontestabil ca visul este un pretext, un refugiu al povestitorului, spre a gasi dezlegarea incidentelor din proza fantastica. Ramane insa ca o adanca credinta a umanitatii ca prin jertfa si sange reinvie ori se da durabilitate unei zidiri, unei opere etc. Ca si nasterea in chip firesc, si asemenea episoade confera basmului poezie arhaica. Lasa sa se vada ca totul se petrece intr-o zona cu totul straveche, cu toate ca sentimetele de care sunt insufletiti eroii sunt tipice unor epoci mai noi. Caci, asa cum afirmam si mai inainte, o buna parte din basme au in centrul actiunii lor dragostea. Eroii sunt rosi de patima iubirii, uneori a unei iubiri serafice; ca Don Quijotte, cei mai multi au imaginea ideala a unei dulcinei, a unei zane, in cautarea careia pleaca in lume, de cele mai multe ori pe taramul celalalt, unde o gasesc in palaturile stralucitoare ale unor zmei; se lupta, ies invingatori si sfarsesc prin casatorie, cu cununie si nunta, dupa chipul cel mai omenesc.

Multe basme incep astfel: ,A fost odata un imparat, si avea trei feciori. Cand le-a venit si lor vremea de insuratoare, le-a zis imparatul: - Dragii mei copii, v-ati facut mari: mergeti sa va cautati ursitele, ca sa intrati in randul oamenilor".

Si fiecare apuca care incotro, cei doi mai mari, ajung la curtile altor imparati, care aveau fete de maritat; se logodesc si nunta e gata. Povestitorul rezolva casatoria acestora in cateva cuvinte. Mai complicata e soarta celui mic ori a fetei celei mai mici. in basmul de fata, mezinul ajunge la marginea unui lac si, jucan-du-se cu o nuia de alun, vede cum se ia dupa el o broasca. Aceasta ii va fi viitoarea sotie. Broasca insasi are o intreaga odisee a ei: „se dete de trei ori peste cap si se facu o zana gingasa, si plapanda, si frumoasa, cum nu se mai afla sub soare. ii venea flacaului, de drag, s-o soarba intr-o lingura de apa". Si povestitorul, plin de ingeniozitate, continua, bazat pe arta contrastului: „venira unui dupa altul feciorii cei mai mari ai imparatului cu logodnicele lor. Ce e drept, si ele erau frumoase"; adusera vorba despre broasca fratelui mic, graind „in dodii". insa broasca se destainuie logodnicului ei: ..trebuie sa stii ca si eu sunt fata de imparat, si inca fata de imparat mare, si avut, si puternic. Dar blestematele de farmece ne-au acoperit palatele cu apa aceasta murdara" etc.

Iata numai intr-o singura pagina cate evenimente; si toate polarizate in jurul dragostei si a casatoriei. Dar ele nu iau sfarsit aici. Cei doi trebuie sa mearga la cununie: „La noi este obiceiul, adauga zana, ca, inainte de a merge la cununie, sa ne imbaiem". Se retine acest „la noi", adica la cealalta lume, de pe alt taram, cu obiceiuri si o viata a ei, cu haine scumpe, telegari ce mancau foc si care zburau - elemente, asadar, atat de comune basmului; se indreapta spre cununie; ciuda fratilor mai mari creste, caci ei vedeau ca au de-a face cu o zana.
in sfarsit: „Dupa ce cununara fiii imparatului cu logodnicele ce-si alesesera fiecare, se prinsera in hora si jucara, ca la nunta unui imparat. Ceilalti jucau, nu jucau, dar zana, cand juca, parea ca n-atinge pamantul. Lumea privea si i se umplea inima de mandrie, caci fiul cel mic al imparatului lor adusese sa domneasca o zana. Oamenii se luau la prinsoare ca nici in cer nu se gasea o mai mare frumusete ca aceea ce aveau ei dinaintea lor [Ibidem, I, p. 60).

Un basm, si ca acesta atatea, in care e vorba numai si numai despre dragoste, frumusete, nunta, joc - un elogiu, asadar, adus eroticului viril - nu se poate sa nu placa. Iar povestitorul, printr-o arta a naivului si sublimului, nu pierde un moment din vedere pe eroina principala. Toate celelalte fiinte nu au o existenta decat conditionata: sa lumineze cat mai mult pe eroina, sa-i reliefeze trasaturile frumusetii si dragostei ei fata de sot.
Intr-un alt basm. Porcul fermecat, ni se infatiseaza un alt aspect al erotismului (numai in aparenta inedit, caci, altminteri, e doar o simpla transpunere a acelorasi elemente si finalitati ca in basmul precedent).
Aici locul fiilor il iau cele trei fete de imparat. Acestora li se interzice sa intre „in camara din fund". Dar ca orice lucru interzis, si acesta este neluat in seama. Intra. Iar ceea ce vad, le uimeste. inteleg ca: „Pe fata cea mare a acestui imparat are s-o ia un fiu de imparat de la rasarit"; pe cea mijlocie - „unul de la apus", iar pe cea mica „are s-o ia de sotie un porc".
in fond avem de-a face cu o aceeasi tema infatisata insa prin alte elemente epice. Destinul trebuia implinit. Dupa ce fetele mari se maritara, „intr-o zi imparatul se pomeneste cu un porc ca intra
in palatul lui": ..Am venit in petit", spune porcul, si discutia
continua in sensul de mai sus. imparatul se mira ca un porc vorbeste atat de frumos. Voia „s-o carmeasca", sa nu-i dea fata, dar auzi ca „curtea si ulitele gem de porci, care venisera cu petitorul", si n-au avut incotro. De rusine, „cununia se facu cam pe ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu sotia sa intr-o caruta imparateasca, porni la dansul acasa. Pe drum trebuia sa treaca pe langa un noroi mare; porcul porunci sa stea caruta; se dete jos si se tavali in noroi, pana se facu una cu tina; apoi, suindu-se, zise miresei sa-l sarute". Umor, dar si aluzie la atatea care se marita cu cine nu le place. Si basmul continua in sensul celui al broastei testoase. Ajuns acasa, noaptea, porcul se dezbraca de pielea sa si se facea om, iar dimineata si-o imbraca, „pase-mi-te el era fermecat". Iar fata „mai tarziu incepu a prinde dragoste de dansul, cand simti rodurile casatoriei". Sfatuita de o batrana, intr-una din zile, ia pielea si-o arunca pe foc, ca in chipul acesta sa vina dezlegarea misterului: .. nenorocito! Mai aveam trei zile si scapam de spurcatele astea de vraji". Dupa care fapt, sotia trebui sa-si ia opinci si bat de fier, sa le toceasca, ca apoi sa se intoarca acasa {Ibidem, p. 81).
Nota erotica din cele doua basme urmarite mai sus revine sub diferite aspecte in proza fantastica romana. Ea este comuna prozei universale.
Un alt aspect al eroticului in basm il formeaza acea grupa de povestiri ce dezvolta casatoria fetei de imparat cu un om de rand, fecior de vaduva, oropsit, in posesia insa a unor obiecte ori a unui cal nazdravan. De obicei acesta e gradinar. Duce in fiece zi buchetul de flori fetelor de imparat. Cand le veni timpul de maritis, cele doua mai mari luara fii de imparat, care li se parura mai frumosi. Cea mai mica insa, privind pe fereastra, vede cum gradinarul se preschimba intr-un Fat-Frumos cu parul de aur, cum striveste toate florile din gradina si pleaca si el la petrecerile fetelor de imparat; cand se-ntoarce, reface totul intr-o clipa, lasa hainele cele de aur, luandu-si-le pe cele de argat. Toate acestea sunt vazute de fata cea mica, care se indragosteste de el. Vin droaie de tineri, care mai de care mai frumosi, s-o peteasca, fata ii refuza pe toti. Cerand sa treaca toti, mari si mici, prin fata fetei, spre a-si alege pe cel drag, aceasta loveste cu marul, in semn de dragoste, pe Cheles gradinarul. Stupoare. Pana la urma, savarsind si alte fapte, imparatul ramane incantat de alegerea facuta de fata, basmul sfarsind cu nunta si ridicarea in scaun a feciorului nazdravan [Ibidem, p. 212).
Incontestabil ca nota erotica semnalata atrage atentia lectorului; ea se estompeaza pana la urma in atatea evenimente ce urmeaza.
Similare basmului de mai sus sunt si cele de tipul Cenusareasa. in acesta cel care alege este feciorul de imparat. Basmul din colectia Ispirescu incepe cu o stranie intamplare. Murind imparateasa, ea lasa cu limba de moarte vorba ca imparatul sa nu vaduveasca, ci sa se casatoreasca de indata cu cea careia i se va potrivi „condurul*'. Stupefactie pe toti ai curtii: i se potriveste chiar fiica-si.
S-ar putea identifica in acest incident mai stii ce urma din viata primara. Faptul are scop sa justifice plecarea fetei din casa, din cauza tatalui incestuos. Ajunge la curtea altei imparatii, unde intra ca gainareasa. Intrand in posesia unei formule atoatefaca-toare, ea se preschimba intr-o frumoasa fata ce se asaza in hora
langa fiul imparatului. Juca, iar el..tot se uita la dansa, parca
o tot pierduse din ochi. Si intr-adevar avea si ce vedea. Asa de bine ii sedea gatita, de parea ca este o zana" (Ibidem, II, p. 136). Plecand pe nesimtite si neputand afla cine e, fiul „cazu la grea boala". Dupa ce umbla lumea intreaga, o identifica in gainareasa careia i se potrivi inelul (condurul). Porni nunta mare, la care fu poftit si tatal gainaresei.

Mai exista basme in care celui harazit sa devina sotul fetei de imparat i se substituie fratii ingrati, sfetnicul netrebnic etc. infatisand cateva aspecte ale erotismului din basmul romanesc, am retinut ca actiunea multora este stapanita intru totul de iubire, sentimentul capatand plenitudine si variatie infinita. Eroii sunt cuprinsi de o dragoste nevinovata, ideala, totusi plina de ardoare, fara ca ea sa evolueze catre conflicte pasionale, ca in romanul sau nuvela erotica. Totul se petrece ca „in basm". Initial, Ileana Cosanzeana e harazita altcuiva, unui imparat batran de obicei, pana la urma insa ea se indragosteste de feciorul frumos si viril. Cei doi jura ca unul fara altul nu mai pot trai. Povestitorul simte deosebita placere in a infatisa zbuciumul sufletesc al acestora, pana ajung de-si ostoiesc elanul erotic in casatorie, aceasta fiind tinta ultima. in alte basme, eroul este pus sa savarseasca nenumarate acte de vitejie, ca sa dovedeasca ca merita dragostea fetei cu care vrea sa se casatoreasca. E un atat de mare patos sentimental in multe din basmele romane, ca parca ar fi create tocmai sa demonstreze aceasta. Eroi fara frica, cu un curaj de-a dreptul fabulos, infrunta orice, ca sa merite pe cea la care aspira. Eroina isi asteapta cu nerabdare pe cel harazit de soarta. Mai totdeauna are un alt pretendent urat, rau, fie el fecior de imparat ori tigan, care insa nu se poate egala cu voinicul asteptat. Tocmai cand, in sfarsit, trebuia sa cedeze presiunii parintilor ori pretendentului, apare si cel asteptat. Senzationalul, care formeaza un relief al prozei fantastice, predomina.

Basmul - poezie eroica



Daca nasterea neasteptata a eroului confera basmului o poezie a dorintelor, iar visul - poezie erotica, incercarile la care eroul e supus ii confera calitatea de a deveni prin excelenta, o proza eroica. Numai un Fat-Frumos sau o Ileana Cosanzeana sunt in stare sa savarseasca fapte care subjuga pe ascultator ori cititor. Ele nu sunt facute in chip gratuit si nu sunt pur fantastice, cum se crede indeobste. in dosul multor aventuri cu care facem cunostinta, in orice basm se ascund trasaturi ale omului superior: curaj si mila, onoare si dragoste pentru semeni, pasiune pentru tot ce-i omenesc. Eroul savarseste fapte putin obisnuite, fiindca are origine si destin dinainte harazit; de aceea ii vin in ajutor fiinte si elemente ale naturii fabuloase, poseda obiecte miraculoase, care-l transforma in orice, numai ca sa invinga.

Este frecventa incercarea la care e supus feciorul care aduce mamei sau tatalui ori fetei mere de aur din gradina unor zane, apa vie de unde se bat muntii in capete, purcelul de lapte de la scroafa de sub pamant si multe altele de aceasta natura. Unele basme sunt construite pe asemenea incercari si dorinte, povestitorul vrand sa demonstreze prin ele voinicie, curaj din partea eroului si cainosenie din partea mamei, care vrea sa-si piarda fiul spre a putea trai in pace cu zmeul.
in povestirea unor astfel de intamplari, poporul arata mare simt de inventie, de putere de a descrie si nara. Astfel, trebuind sa-i aduca mamei apa vie si apa moarta, eroul e sfatuit de o zana ca „tocmai la amiaza, cand va fi soarele la cruci, sa inalte o prajina si in varful ei sa puie o marama rosie. Muntii or cata la ea cu ochii bleojditi, iara el, pana s-or destepta ei din buimaceala, sa se repeada iute a lua apa cu borcanele din ambele fantani".

O alta incercare este cea a locurilor interzise. Eroii sunt opriti de a trece printr-o vale, de a patrunde intr-o camera etc. Tocmai ca ei sa faca contrariul: sa intre, si in felul acesta fabula sa ia anumita intorsatura, sa se complice si sa creasca interesul ca basmul sa fie urmarit.

incercari de asemenea natura sunt numeroase in basmele cu zane si feti frumosi. in basmele nuvelistice ele iau alta cale. Astfel, Stan Bolovan, ca sa poata face fata fortei herculiene a zmeului, recurge la o serie de viclesuguri. Nu se mai aventureaza in fapte extraordinare, nefiind ajutat de nimeni; el singur, cu puterea lui de om, trebuie sa faca fata luptei ce urmeaza s-o dea cu zmeul. Pe de alta parte, insusi zmeul trebuie sa-si pastreze nota sa caracterologica: in a fi prostul inselat ori invins de om. Astfel ca Stan se arata in stare sa arunce cu buzduganul in luna, sa duca fantana ori padurea acasa; zmeul se sperie si se da invins. Este, asadar, un alt mod de-a rezolva asemenea conflicte, aduse de incercari si dorinte ale eroilor.

Conflictul dintre cele doua fete vitrege este rezolvat pe linia fantasticului din basm, pe un ton insa mai real, mai umanizat. Aici mama vitrega, vrand s-o persecute, ii da fetei caiere multe de tors. Le ia cu dansa la camp, unde s-a dus sa pasca vaca. „Catra seara, trezindu-se fata din somn, mare-i fu bucuria cand vazu caierele toarse gata, dupa cum ii spusese ma-sa. Ea isi lua torsul cu dansa si plecara amandoua catra casa". Pusa sa adune graul din cenusa, boaba cu boaba, „deodata venira sute de porumbei si incepura a aduna graul" G. Catana, II, p.18).
incercarile se petrec si ele intr-un mediu folcloric arhaic, tipic prozei fabuloase. Ele sunt cele care confera eroului - om umil, necajit ori fiu de imparat impovarat de sarcini din cale-afara de grele - tocmai ceea ce trebuie sa-l distinga de toti si toate cu care vine in contact: eroism.

Basmul - poezie exotica



Prin incercarile la care e supus, eroul ajunge intr-o lume cu totul aparte, exotica, lume proprie si ea basmului. Actiunea petrecandu-se in chip obisnuit in „pustietati" sau pe „celalalt taram", pe „mosia" zmeului, a scorpiei ori a gheonoaiei, a balaurului etc, povestitorii manifesta o mare pasiune in a infatisa asemenea locuri lipsite de viata ori populate in chip cu totul particular. Ascultand basme, si astazi observi cum oameni simpli, imagineaza munti, paduri si sesuri, locuri stranii, cu totul aparte. isi „amintesc" de imagini ancestrale, ale omului aflat cu milenii in urma, pe trepte inferioare de dezvoltare.
Ca sa ajunga acolo unde e trimis, eroul trece peste numeroase obstacole: munti inalti de cremene, paduri, coboara in hau; si mereu ii vin intr-ajutor animale, pasari, batrani binevoitori. Astfel Fat-Frumos, prevenit de calu-i nazdravan de ceea ce i se va intampla, cand se apropie de „mosia gheonoaiei", deodata „auzi o ciocanitoare groaznica"; o auzi cum „dobora copacii", iar ca sa poata merge mai departe, calul se arunca deasupra ei, si din mers Fat-Frumos o sageta la un picior. Gheonoaia exclama: „sa stii ca pana azi nici un muritor n-a cutezat sa calce hotarele mele pana aicea; cativa nebuni care s-au incumes a o face, d-abia au ajuns pana in campia unde ai vazut oasele cele multe". Dupa un popas de trei zile, eroul se pregati de plecare; trecand de hotarele Gheonoaiei, „dete de o campie frumoasa, pe de o parte cu iarba inflorita, iar pe de alta parte cu iarba parlita". Era mosia scorpiei. Dupa aceea „ se dusera, se dusera si iar se mai dusera pana ajunsera la un camp numai cu flori si unde era numai primavara; fiecare floare era cu deosebire de mandra si cu miros dulce de te imbata" etc. in sfarsit, aici era palatul cel fermecat, in care locuia „tinerete fara batranete si viata fara de moarte" (P. Ispirescu, I, p. 151).
Peisajul e potrivit fragmentului narat. Povestitorul neavand preocupari perttru descriptie, ci pentru intamplari extravagante, confera peisajului, cu economie folosit, tocmai valoare epica. Si, cu toate fiintele curioase ce-si fac loc in cuprinsul prozei, cu zmei si zane, pitici si uriasi, zgripturoaice etc, ea constituie o literatura atragatoare tocmai prin asemenea elemente epice, prin exotismul lor. Are un peisaj care incanta; o fauna si flora stranii si ele prin exotism (Bistriteanu).
Iar cu toate ca natura tuturora izbeste pe cititor si fara sa vrea fiecare isi pune intrebarea cum de a ajuns poporul la o proza atat de interesanta - precum cea a basmului cu zmei si zane -, pana la urma el se vede captivat de arta ei literara.
Interesanta este tehnica nararii in basm, capacitatea povestitorului de a alege si contopi episoade, pentru a infatisa acelasi subiect in forme noi. Secretul consta tocmai in asamblarea unor clisee arhicunoscute la teme si idei noi si reinnoirea limbajului poetic, a mijloacelor de expresie. Astfel, in Porcul fermecat, sotia aruncand in foc pielea in care sotul sau se travestea ziua, e
nevoita sa rataceasca ..prin niste campii numai nisip; asa de
greu era drumul, incat facea doi pasi inainte si unul inapoi; se lupta, se lupta si scapa de asta campie, apoi trecu prin niste munti inalti, conturosi si scarbosi; sarea din bolovan in bolovan si din colt in colt. Cand ajungea pe cate un piept de munte i se parea ca apuca pe Dumnezeu de un picior; si dupa ce se odihnea cate nitel, iar o lua la drum si tot inainte mergea. Glodurile, coltii de munte care erau tot de cremene atat ii zgariase picioarele, genunchii si coatele, incat erau numai sange: caci trebuie sa va spun ca muntii erau inalti incat treceau norii". in cele din urma dadu peste niste palaturi. Acolo sedea Soarele." Muma Soarelui o primi si se mira cand vazu om din alte taramuri pe acolo sl planse de mila ei cand ii povesti toate intamplarile". Si soarele, ca orice zmeu, „mirosise a om de pe alta lume". in drum „intalni greutati si mai mari, cand dete, una dupa alta, peste munti de cremene, din care tasneau flacari de foc. peste paduri neum-broase si campii de gheata cu nameti de zapada"; Muma vantului ii spune ca trebuie sa mearga mai departe, sa treaca „o padure mare si deasa, pe unde nu ajunsese toporul". Trecand toate aceste obstacole, in sfarsit, „ajunse la o poiana verde si frumoasa de pe marginea unei paduri. Acum se mai inveseli si sufletul ei, cand vazu floricelele si iarba cea moale" (P.Ispirescu, I, p. 91).

Din cate se vede, imaginea „celuilalt taram" din acest basm este alta decat din primul, din Tinerete fara batranete. Daca in acesta eroul urma sa infrunte piedici spre a cuceri elixirul fermecator al vietii, in Porcul fermecat eroina avea de infruntat greutati prin care sa-si ispaseasca gresala de a fi ceva inainte ca sorocul sa soseasca. Lumea a doua basme este, asadar, in functie de tema si idee. Din aceasta rezulta insusi profilul caracterologic al eroului principal, diferit si el tot in raport cu elementele subiectului. Ele devin criptice, spun ceva despre eroi si confera temei continut profund uman, conform unei traditii indelungate.
Despre Fat-Frumos, poponil are o anumita imagine, cea aratata si de numele lui. Ar fi greu ca un povestitor de astazi sa infatiseze pe acest erou urat ori prost, incapabil sa indeplineasca incercarile la care e supus. Si tot asa si Ileana Cosanzeana. Zmeul care e o fiinta puternica, constituie o forta vrajmasa fie imparatului, fie eroului, pe care cauta sa-l prapadeasca. Fura fete, soarele si luna, ori iubeste zane. Curtile zmeilor sunt de argint si aur, stralucitoare. O fata de imparat izgonita de acasa, ajungand la niste zmei, incepe sa le curete palaturile, face ordine, banuind "ca o fi murit gazdoaia curtilor si barbatii nu stiu orandui lucrurile femeiesti []. Nu asteapta mult dupa cuptor, si venira inlauntru zmei". Se bucura de intalnire si o declara sora lor (I. Pop Reteganul, IV, p. 5).
Lupta data intre acestia si erou e cea cunoscuta din baladele populare. Se intreaba cum urmeaza sa-si arate forta: in buzdugane sa se lupte, ori la tranta sa se ia? Se iau la lupta si pe rand sunt varati in pamant pana la genunchi, pana la gat, iar Greuceanu ori un alt erou le taie capul. Lupta insa nu se termina aici. Zmeii au fii, fiice, neveste etc. si, odata omorat unul, vine al doilea cu care se lupta si mai vartos. Nici ajutorul corbului, ca in baladele despre Novacesti, nu lipseste; el aduce apa in cioc si potoleste setea eroului. Drept multumire, i se dau „trei lesuri de zmei si trei de cai" (P. Ispirescu, II, p. 20).
in alte basme, dupa ce cei doi „se luptara pana se obosira" si nici unul nu a putut invinge, hotarasc: „amandoi in lume nu incapem, fa-te dar tu o roata de lemn si eu una de fier, sa ne dam unul pe un deal, altul pe alt deal in vale si acolo sa ne ciocnim si a carui roata se va rupe acela sa fie invins". Lupta aleasa e ingenioasa. Dar si rotile ramasera intregi. Plin de manie, zmeul zise:

„ - Fa-te tu para vanata, iar eu ma fac para galbena si care para se va inalta mai sus, acela sa fie invingatorul". Nici in chipul asta nu se inving insa. Recurg tot la ajutorul corbilor ce aduc pentru Aripa-frumoasa apa in cioc, scoala pe fratii lui de-i aduc si ei apa in palarii, si in felul acesta zmeul este invins, asa cum se intampla de obicei, datorita prostiei lui (Pop Reteganul, III, p. 70).
La ceea ce fac zmeii din prostie si nu pot sa rezolve singuri, le sar in ajutor zmeoaicele. Si ele au palatele lor, Fat-Frumos rapune pe fata uneia dintre ele, zmeoaica vrea s-o scape. Atunci zboara ca „vantul si ca gandul". ii ajunge din urma, dar tocmai cand sa puna mana pe fugari, acestia arunca o perie ce se transforma intr-o padure; rozand-o pe toata, zmeoaica goneste din nou. I se arunca o gresie, o basma etc. In felul acesta se ridica munti de cremene, ape, obstacole ce-i stau in cale. Pana la urma este sagetata, arsa, plesneste de necaz. Cand e nevoie, zmeul si zmeoaica se schimba in cioara, miel, in buturuga, in vie cu struguri etc. Avem de-a face cu ceea ce obisnuit se numeste metamorfoza in basm. in realitate e o modalitate artistica caracteristica acestui gen. Si toate la un loc confera basmului ambianta tipica, caracterizata prin exotism. Numai in proza folclorica fabuloasa gasim o lume atat de diversa ca aspect - uneori incantatoare, alteori stranie - o fauna si flora, un peisaj, o serie de elemente auxiliare, capabile sa caracterizeze eroi si sa exprime in modul ieroglific viata omeneasca.





Universal si national in basm



Prin teme si idei, basmele sunt universale. Sunt universale si printr-o tehnica a povestirii, o arta si o anumita factura a metaforei si simbolului. Dar ele devin nationale prin modul de trai al oamenilor din diferite spatii, printr-un anumit fel de a concepe viata, prin talentul povestitorului prin flora si fauna specifica etc, reflectate in cuprinsul lor (M. Pop).
Mai mult decat orice alta creatie folclorica, basmul cu zmei si zane are caracter itinerant Un acelasi motiv il intalnim la vechile popoare din Iudeea sau Orientului apropiat, la multe din popoarele europene moderne. Este meritul lui Lazar Saineanu de a fi identificat in basmele romanilor paralele mitologice cu legendele antice clasice. Cu tot caracterul artificial al unor apropieri intre povesti antice, ca cea despre Amor si Psyche, transmisa de Apuleius, si basmul de tipul Porcului fermecat ori despre Teseu, Hesperide s.a. cu Praslea si merele de aur etc, rezulta pana la urma o caracteristica permanenta: substratulfabulos devine general si tocmai aceasta confera basmului distinctie si originalitate.
Dar acestui strat fabulos - variabil el insusi - ceea ce imprima basmului caracter „national" sunt: straturile etnografice si istorice. Motivele prozei populare se particularizeaza in spatii diferite dupa natura locurilor si oamenilor. Capata „aer" national, ba chiar local, ambianta etnica. Caror cauze se datoreste aceasta evolutie? Desigur, povestitorului si cercului sau de ascultatori.
Este usor de inteles ca proza populara - cu deosebire basmul lung, mulUepisodic si deci complex ca desfasurare epica - neavand forma fixa a eposului, delimitat de vers (cu toate elementele de ritm sau masura, rima), e greu sa fie expusa in chiar formele-i aproximativ aceleasi. Dar chiar balanta traditionala, cu toata inchistarea ei in limite dinainte stiute, e mereu modificata, acomodata la situatii sociale si ele mereu in evolutie. Cu atat mai mult basmul ori povestirea anecdotica (mai cu seama aceasta din urma in permanenta acomodata la situatii noi); ele sunt mereu reinnoite, mai intai datorita unui mecanism psihic, asupra caruia nu socotim necesar sa mal insistam. Am amintit doar o formulare a unora dintre informatorii avuti ca: „un basm se povesteste in noua chipuri", de fiecare data altfel, ne spune mult. Expunerea lui in alta forma, cu un nou profil epic, se face nu numai de la un an la altul, ci chiar de la o zi la alta sau chiar de la un moment la altul.
Dar un basm - sl proza populara ca si folclorul in genere - se aclimatizeaza la realitati sociale si psihice proprii unui popor sau unul numar de popoare, la un profil moral si specific etnic. Factorul activ in aceasta privinta il constituie povestitorul. Nararea episodica se face in functie de psihicul si fantezia acestuia in dependenta de capacitatea lui de a alege si coordona materiale aflate in depozitul traditional.
Basmul insa cu zmei si zane se etnlcizeaza, din universal capata profil national prin genul de viata.
in colectiile de basme romane se intalnesc numeroase motive a caror actiune in loc sa se petreaca, ca in intimitatea curtilor, ai caror eroi sunt printi, feciori de imparati, se petrec la stana, eroii fiind ciobani. Am cita in aceasta privinta basmul cu Cele douasprezece fete de impararat si palatul fermecat
in multe variante ambianta este oiereasca. Povestitorii descriu stana si profesiunile cu bucuriile si greutatile ei, cu moravurile si anumit fel de a fi al pastorilor. insusi elementul fabulos isi gaseste o sorginte in aceasta viata. Astfel, intr-un basm cu titlul Fiutul oii (Pop Reteganul, III, p. 56). Dumnezeu si cu Sf. Petru, flamanzi si osteniti de drum, ajungand la o stana, baciul nu le da nimica, caci „ toti lenesii ar manca lapte si cas, dar ei nu stiu cat de greu se ierneaza oile; mergeti la treaba-va". Dar un altul, sarman, care avea o singura oaie, mai cu inima, se intoarse „in coliba si lua o galeata si mulse si mulse, pana se umplu galeata de lapte si-l dete streinilor de-l baura". Le taie apoi un miel, iar din oasele aruncate „se facura tot oi si era o turna mai mare decat aceea, la care el slujise". Nemereste insa la stana noua „o vaduva frumoasa", pe care feciorul o ascunde sub gluga sa nu fie zarita de nimeni. Atunci oile nu mai vin la muls si turma-i intreaga se facu nevazuta. Gresise (Ibidem, p. 57).
Se stie ca pana tarziu, la stanele din Carpati oierii traiau in deplina puritate, n-avea dreptul la vreo femeie ca sa le calce pragul. Drept pedeapsa Dumnezeu il preface pe cioban in scai, agatandu-se de lana oricarei oi, de draga ce-i era.
Am insistat asupra acestor detalii, intrucat ele ne pun in fata ceva din specificul basmului romanesc. in acelasi timp insa, asemenea elemente epice ilustreaza din plin care sunt radacinile prozei noastre fabuloase: moravurile, viata - de data aceasta cea pastoreasca - pe care povestitorii anonimi o ridica in sfere eroice.
Un alt gen de viata care se face simtita in proza folclorica romaneasca este al agriculturii. in satele de ses indeosebi, dar si in cele pericarpatice, circula basme ca Fat-Frumos Jiul vacii (al oii, al iepei etc), Prichinduta, Povestea cu bou balan. Povestea cu trei cositori, ca si altele din sfera basmului nuvelistic sau cu animale ca: Oaia, Iapa si purceaua, Moraru span. Fata isteata s.a., in care este dezvoltata viata satului, ambianta agrara fiind ridicata la valoare fabuloasa.
As aminti un exemplu, povestirea despre Prichinduta. Motivul e cunoscut in folclorul universal; in timp ce in unele variante - ca in cea engleza (I. Floru, p.131) actiunea se petrece la curtea regelui, in altele in mediu urban, in versiunea romaneasca (ca si a unor popoare vecine) totul se petrece in mediul satesc, proza incantand printr-o poezie agrara, etnografica, proprie spatiului nostru.
Un alt motiv din aceeasi sfera a basmului fabulos - Cornul fermecat - in proza noastra este intruchipat de Bou balan sau Vaca neagra. in cazul motivului „arborelui ceresc" (Povestea cu o baba), in timp ce povestitorii altor spatii rezolva conflictul prin episoade de natura intru totul fabuloasa, povestitorii romani isi coboara cititorii in zona concreta a realitatilor agrare. Ajuns in posesia unui lucru ori obiect miraculos, cu ajutorul acestuia, eroul vrea sa aiba tocmai ceea ce-i lipsea: „un car cu boi, sa nu mai aduc lemne cu crosna din padure. Si iata, mirare mare, rasarira ca din pamant un car cu doi boi lungi in coarne ca de-un stanjen; [] apoi „vaci mari si pulpoase si vitei ca doua inele" (G. Catana, I, p. 45).

insasi vaca ori boul nazdravan, eroi ai unor motive distincte, dotati cu calitati morale umane, sunt fiinte care - cu toata fabula tipica basmului - amintesc de regnul animal si vegetal, de lumea satului romanesc, ca sa-si scape fiica oropsita de mama vitrega, vaca ii toarce caierele de lana, o hraneste: din cornul ei (sau al boului nazdravan) ies herghelii de cai, acareturi, „vite. oratanii cata frunza si iarba", isi face „rascoale, magazii, grajduri, cotete". Eroul e sfatuit sa tina cornul la brau, caci „atunci cand ii fi insurat la casa ta, cu nevasta si copii, ca mult are sa-ti prinza bine". Cand spunea „corn, deschide-te", „atunci ce sa vezi? S-a umplut campia toata de cirezi, herghelii, tume, caini, magari; ba si ciobani sa le pazeasca". Asemenea imagini sunt foarte des intalnite in colectiile mai vechi (C. Radulescu Codin, p. 196). insasi munca agrara, aratul, semanatul constituie episoade ce intruchipeaza o actiune cu totul fabuloasa. Mama isi sfatuieste fiii sa nu se duca la arat, intrucat n-are prin cine sa le trimita merinde. Dar feciorii spun mamei ca ei vor trage o brazda de cum ies din sat si pana la camp, incat sora nu va rataci drumul. Dar zmeii ii ies in cale si o rapesc. intr-un basm frecvent in proza folclorica universala, „cu minciunile", fabula devine savuroasa tocmai prin elemente si o zona agrara pe care povestitorii o evoca admirabil.
in sfarsit, un alt gen de viata propriu prozei folclorice este al micilor meseriasi: cizmari, lucratori in lemn (lingurari, rudari, rogojinari), taietori de lemne in paduri. Cu toate ca viata acestora nu populeaza frecvent lumea basmului, cand ea apare introduce totusi note aparte, conferind prozei folclorice specific local, national.
Caracterologia in basme, perfidia, dragostea fratilor si altele sunt trasaturi universale prozei fabuloase. Alaturi de ele se intalneste o flora si o fauna, imagini ce rezulta dintr-o conceptie proprie anumitor popoare. Chiar o conceptie veche, ca antropomorfismul, aflata la toate popoarele, capata culoare locala. Sunt datini si obiceiuri proprii anumitor popoare care isi fac aparitia in proza folclorica. Nu mai departe, in viata unora dintre satenii nostri rezida convingerea (prin parti din Oltenia de nord), ca atunci cand un pom nu rodeste intr-un an, omul trebuie sa ia o secure si, amenintandu-l, sa spuna de trei ori in sir: „Faci poame, ori te tai?" De cate ori zice, de atatea ori il ciocaneste cu securea. Astfel, se crede ca, de frica, arborele va rodi. in alte parti, barbatul isi lua nevasta ca ea sa raspunda in locul pomului.

Realitatile de viata asemanatoare celor despre plante se afla si privitor la fiinte, la sarpe ori balaurul fabulos, la calul nazdravan si la alti eroi ai basmelor luati din zona zoologica. Amintim ca pana tarziu sarpele de casa a fost considerat ca o fiinta protectoare, un fel de „deus domi". Daca era omorat, credinta era ca nu-i va merge bine gospodariei, iar unul al familiei va muri. Din asemenea sentimente se va fi nascut si ideea ca sarpele sa fie sculptat pe portile gosodariilor, pe usile bordeielor ce se pot vedea la Muzeul Satului din Bucuresti.
• Asemenea episoade apar frecvent in basmul romanesc. Nu lipsita de interes este si credinta, atat de inradacinata la unele popoare, ca nu poate fi mancata carnea anumitor animale; la noi cea de cal.
Fictiunea din basmul fantastic, asa cum observam si la cantecele de seceris ori seceta, nu-si are inceputurile in ritualuri magice abstracte, ci in realitatea vietii omului aflat pe anumita scara de evolutie a sa. Asa cum Gorki spune ca „mitologia este, la baza ei, reala", tot asa si basmul este conform vietii si gandirii omului din alte perioade.
in legendele antice sunt povestiri despre Icarus si covorul zburator. Pe atunci omul visa sa zboare in luna, astazi prin curajul dobandit si tehnica moderna catre care a aspirat de veacuri, chiar zboara spre luna. Multe imagini fabuloase erau izvorate din slabiciunea omului si din frica fata de atatea jivine ce-l inconjurau. incercand sa le domine prin indrazneala, pe atunci pe plan fantastic, dorinta din basme s-a transformat in realitate.
Cercetarea prozei fabuloase din acest unghi de vedere, al identificarii unor substraturi de viata primara, duce la constatari evidente, in sprijinul celor care sustin vechimea ei milenara. Si totusi, lectura basmelor culese in epoca moderna ilustreaza si ea, pana la evidenta, ca avea de-a face cu productii folclorice de alta natura decat cele ale antichitatii. Caci, pe cand un motiv precum Cei doi frati, descoperit de papirologul francez Maspero, constituie o expunere grava, sobra, apropiata legendei, iar actele magice si miraculoase apar in datele concret-reale ale vietii de atunci, versiunea romana, ca oricare alta din epoca noastra, formeaza o lectura agreabila, care farmeca pe copil, ca si pe omul varstnic. Este o nuvela sau un fragment de roman modern. Sub influenta vietii istorice mai noi, vechile povestiri s-au schimbat; imaginile au evoluat si ele, in sensul unor valori simbolice. Marul semnifica iubire, bunastare, inelul - casatorie, credinta etc. Elementele proprii unor realitati din trecut s-au transformat in elemente artistice proprii prozei populare de astazi. Cititorul este subjugat la lectura basmului de asemenea imagini curioase ce apartin unei poezii specifice. La aceasta concura si modalitatile tipice de exprimare, un limbaj poetic adecvat, ca si o tehnica de a nara, specifica si ea. Ca si in cazul liricii populare, al doinei, ne este greu sa credem ca cutare basm auzit si cules astazi ar mai putea pastra elementele lui primordiale. Izvorat din viata multiseculara, acesta a fost mereu transformat si reinnoit; i s-au adaugat alte straturi de viata, ajungand in secolul al XlX-lea un motiv inrudit cu cel creat de Eminescu, Puschin sau Brentano. in formele inregistrate in aceasta opera, basmul este o creatie orala de cea mai vizibila structura romantica.
Mai este inca ceva care face din proza folclorica cu zmei si zane una dintre cele mai cautate: complexitatea starilor sufletesti. Multor episoade grave, tragice li se adauga un numar destul de mare de episoade naive, pline de umor sau ironie. Cateodata avem motive in care stapaneste comicul, alteori ironia si intotdeauna inclinarea catre fabula colorata fastuos.

Basmul nuvelistic



Pentru notiunea de basm nuvelistic, acceptata de folcloristica generala, romanii ar putea folosi cuvantul de „poveste", care, de altminteri, s-a impus drept titlu la numeroase colectii publicate in preajma secolului al XX-lea. Asemenea categorie a prozei populare inglobeaza istorisiri si ele multiepisodice. Au si ele unele elemente fabuloase proprii basmului cu zmei si zane, cum ar fi metamorfoza, ca auxiliare - obiecte miraculoase, fiinte ajutatoare etc; dar eroii nu mai sunt feciori sau fete de imparat si nici nu mai sunt nascuti din piatra sau vegetale. Ei sunt tarani saraci, un „paore" (der Bauer), muncitori, meseriasi, cizmari cu deosebire s.a. Iar cu toate incidentele suprafiresti, mediul are trasaturi reale, social-istorice, si nicidecum fabuloase, ca in basm. in insusi continutul tematic al celor mai multe basme nuvelistice sunt dezvoltate tablouri de viata, la baza carora sta ideea antagonica: bogat- sarac. De o parte apare cel oropsit, umilit, cu o mentalitate a clasei exploatate, de alta cel avut, inganfat, dar prost, cu un profil moral opus celui dintai. Cizmarul sau ciobanul care se lupta cu viata doresc alta mai buna. Asemenea proza folclorica are si alta structura artistica. Chiar temele lor constituie „noutatile" - dar se poate spune - cu caracter istoric-social. tipic secolului trecut. insusi tehnica nararii difera de basmul pro-priu-zis. Le lipsesc formulele initiale. insusi inceputul desemneaza ambianta in care urmeaza sa se desfasoare actiunea de natura reala. Astfel: JV fost odata, oameni buni si de omenie, a fost un om si o muiere saraci, saraci, ca n-aveau alta dupa suflet decat casuta in care locuiau si mainile harnice".

Face ce face si intra in posesia unei pene de vultur ori a unei palarii miraculoase etc, in stare sa-i satisfaca multe nevoi. Accesoriul fabulos e tipic si basmului nuvelistic. Prin el eroul vrea sa-si satisfaca unele nevoi care rodeau taranimea in trecut: vrea sa intre in posesia unui car cu boi, casa, pamant etc (G. Catana, I. p. 43).
in aceasta poveste, naratorul foloseste multe din mijloacele tipice basmului fantastic, cu deosebire acele obiecte care au darul sa ne transporte intr-o zona fabuloasa. Dar acestea sunt doar artificii, accesorii necesare pentru a exprima ideea reala. Datorita acestor tendinte, insusi tonul, ca si maniera stilistica, apar altminteri configurate. Expunerea, cu puternica coloratura fabuloasa, se face ca in orice nuvela. Peisajul este al satului din trecut cu necazuri si dorinte: oamenii vor sa aiba car, boi, case ca ale unora mai instariti, bani, haine. Pantilie, un erou al basmului nuvelistic, e un tip de gospodar, asezat, „om de omenie de la noi din Banatie". „Muierea", e femeie cu „poale lungi si minte scurta", „vulpe vicleana", are pana si „ibovnic".
Cu toate ca Povestea unui vrajitor isi trage seva dintr-o alta lume, mediul social ramane acelasi. Zona, de data aceasta apartine lumii micilor meseriasi: un „papucar", adica un cizmar. Episoadele care formeaza povestea sunt dintr-o aceeasi zona cu ale basmului nuvelistic amintit mai sus; doar ca secretul satisfacerii dorintelor din viata sta intr-o mare indrazneala: in a sti sa o faca pe vrajitorul.
Liman Voinicul este o poveste din zona oierilor. Si aceasta incepe in spirit realist, in forma celor amintite mai sus: „A fost odata, dragii mosului, trei frati si toti trei se facura pacurari si umblau cu turmele lor prin munti, codri" (Ibidem, II, p. 30).
Nici zona agrarului nu-i lipsita de astfel de basme nuvelistice. Citam in aceasta privinta doua dintre ele: Basmul cu minciunile si Pe un Jir de bob. Asemenea povesti cu caracter anecdotic se spuneau in lungile nopti cand oamenii asteptau sa le vina randul la moara, cand se intreceau care pe care sa rapuna pe celalalt din minciuni. Agrarul capata proportii fabuloase, vegetalul insusi devine un erou de basm.
Din relatarile de mai sus, retinem un categoric distinguo intre basmul fantastic si basmul nuvelistic. Daca cel dintai are o lume proprie, cu un mediu fabulos si o tehnica uneori mai complexa, alteori mai simpla, in cel din urma isi face loc mediul real al diferitelor categorii sociale. Stilistic, povestea este asimilata in grad cu tehnica nuvelei. Am mai adauga ca, daca basmul fantastic ofera cititorului zone epice dintr-o lume proprie, de pe celalalt taram,in cel nuvelistic se poate vorbi de un evident caracter national si de epoca.
Pentru basmul - parabola didactica ne oprim la motivul despre Fata cea isteata. E o poveste-ghicitoare, bazata pe intrebari si raspunsuri, prin care povestitorul vrea sa ilustreze simtul de raspundere si de iscusinta, dar in acelasi timp dezvolta si anumite invataturi morale. Are cateva ipostaze intalnite aidoma in proza folclorica a tuturor popoarelor europene.
intrebarile si raspunsurile variaza la nesfarsit, intentia povestitorului fiind de a inventa in asa fel, incat sa creeze situatii anecdotice, din care sa se desprinda naivitatea ori egoismul bogatului si istetimea fetei saracului. Povestirea oglindeste si mentalitatea a doua categorii sociale.
Povestea e foarte veche. insasi unele scrieri filosofice, ca Banchetul lui Plutarh ori legendele solomoniene contin asemenea intrebari enigmatice. Astfel,'unul din cei sapte intelepti, Bias, raspunde la intrebarile puse de regele Etiopiei in felul urmator: ce este mai vechi - „timpul", mai frumos -„lumea", mai folositor -„adevarul", mai comun „moartea" (Plutarque, Le Banquet, p. 50). Citam si din legendele solomoniene cateva: Ce este mai amar
- „saracia", mai dulce - „iubirea", mai urat - „necredinta" (Boite -Polvvka, II., p. 359).
Preluand asemenea materiale legendare, povestitorul contemporan le transpune in mod umoristic, in scop de a crea situatii epice atragatoare. intr-o varianta bucovineana, fata raspunde la intrebarile enigmatice ale petitorilor astfel: unde ti-i tatuca tau?
- „sa schimbe numele grauntelor", adica la moara, sa macine; dar maica-ta? - „la o vecina, sa faca din doua babe o nevasta", adica din doua camasi vechi sa faca una buna; dar sora-ta, - „in camara, plange rasul de asta-vara", adica iubirea inselata.
Observam ca hazul reiese din opunerea unor notiuni cu continut in stare sa stabileasca raporturi logice, totusi neasteptate. Prin tonul anecdotic, ele se intalnesc la mai toate popoarele europene sau orientale, de astazi. Grefate pe schema mai veche, multe din ele pastreaza destule similitudini, in felul de a pune intrebari si de a raspunde, cu prototipuri din antichitate sau evul mediu.

Reinhold Kohler, intr-un erudit studiu, da in aceasta privinta o nesfarsita serie de asemanari, din care se vede usurinta cu care popoarele creeaza cele mai nastrusnice formule. in general se reia de catre fiecare popor laitmotivul, sporindu-l cu noi atribute.

in conformitate cu moravurile si modul de viata national. Astfel, intr-o redactie ruseasca stapanul porunceste ca fata saracului sa vina, nici calare, nici pe jos, nici in sanie, nici in caruta, nici goala nici imbracata, nici cu daruri, nici fara daruri. Eroina ia o plasa de prins peste, pune picioarele pe talpicii saniei, iar in mana duce un porumbel, caruia ii da drumul in fata stapanului (Afanasiev, III, p. 57).
intr-o varianta suedeza se cere ca fata sa vina nici intr-o luna, nici intr-un an; ea vine in ajunul Anului Nou.
Asemenea incercari, la care este supusa fata, sunt intalnite in toate versiunile folclorice ale popoarelor europene. intr-o varianta daneza, i se cere fetei sa bea toata apa marii; ea raspunde ca mai intai sa opreasca toate fluviile.

Basmul - proza a absurdului


Unii cercetatori au incercat sa ilustreze fie caracterul istoric al basmului, fie pe cel mitologic, realist etc. Ca rezultat al gandirii si imaginatiei omului, fara indoiala ca proza folclorica in genere are in esenta ei asemenea substante. Este in definitiv o straveche poezie, pe care au dovedit-o atatea studii. Ea este insa si o creatie a liberei si bogatei fantezii in felul celei a lui Edgar Poe si a altori mari autori de proza fantastica. Am dori ca succint sa aratam ceva din latura absurda a basmului si a altor categorii ale prozei folclorice.
O prima observare privitoare la basm: insasi nasterea eroului din animal, din vegetal sau mineral, dintr-o bucatica de carne informa, apare ca o imagine care contrazice logica si legile firii; evenimentul e absurd in esenta lui. Oricate explicatii s-au dat, ca ar fi vorba de etape de viata straveche, cand om si planta ori animal formau acelasi regn, erau concepute ca facand un tot, la lectura mai atenta noi n-avem nicidecum sentimentul ca naratiunea e cumva stapanita de asemnea idee. Mai degraba se remarca o tendinta constanta a povestitorului de a innoda episod de episod tocmai ca sa izbeasca pe ascultator si pe cititor prin non sens.
Datorita originei absurde a eroului, insasi celelalte episoade devin si ele absurde, iar intreaga actiune e fundata pe absurd. Nascut contrazicand legile firii, e de asteptat ca eroul sa plece in lume, pe taramuri proprii numai lui, pentru a-si gasi dulcineea ori pentru a indeplini cutare sau cutare misiune, la care s-a angajat de bunavoie, ca sa demonstreze tocmai eroism. Un eroism insa specific prozei fabuloase.
S-a cautat sa se gaseasca unele simboluri elementelor din basm; dar in fond eroul trebuie sa invinga si sa-si indeplineasca misiunea, cele enuntate ramanand doar elemente proprii, desprinse de continutul lui si judecate in ele insele devin fara sens. Absurda ne apare si lupta data de acelasi erou, cand plesnind din bici ori ridicandu-si palaria, apar catane cu sutele si inca de fier, iar lupta purtata de tatal-socru e castigata. Ramane insa profund umana ideea, tema ca cel oropsit, desconsiderat de ceilalti ca unul ce asteptase ca sa traiasca cu fiica de imparat intr-o coliba umila, sa invinga si sa devina astfel admirat de toti din juru-l.
Aceste basme erau spuse de obicei inainte vreme la moara, cand oamenii isi asteptau randul nopti si zile intregi pana sa poata macina si cand doi sau mai multi se intreceau in a spune intamplari cat mai absurde. Interesant de observat este ca unele din aceste povestiri au substrat real, adica sunt determinate de o psihologie colectiva, tipica anumitor epoci.
Astfel, catre sfarsitul secolului trecut, cand taranimea era obsedata de gandul si nevoia de a avea pamant si deci de a-si imbogati starea materiala, culegatorii de folclor inregistreaza basme precum cel despre samanta de dovleac care, abia aruncata in pamant, creste asa de repede, incat vrejul ei a trecut malul celalalt al unei ape. Acolo, in varful vrejului crescu un pepene grozav de mare. Cel care povesteste, vrand sa-l taie, scapa briceagul in el. Intra in pepene sa-l caute, dar inauntrul pepenelui se intalneste cu un herghelegiu, care-I spuse ca si-a pierdut si el herghelia de cai.
De la aceasta zona, povestitorul transporta pe ascultatori intr-o alta de aceeasi natura, cu aluzii evidente la lipsa de pamant a taranilor (I. C. Fundescu, p. 93).
Situatii de-a dreptul absurde si cu totul neverosimile sunt create tocmai ca minciuna sa fie cat mai gogonata, ca in felul acesta povestitorul sa invinga pe adversar care, la randu-i, si el imagineaza situatii asemanatoare si pe care le intalnim la unele povestiri. A cauta straturi animistice, initiatice ori simbolice, sensuri mitologice ar fi de-a dreptul comice. Basmul e o creatie cu subtile rosturi artistice.

Povestirea


Este naratiunea uniepisodica („einfache Erzahlung") si are drept corespondent in literatura scrisa schita. Dezvolta un singur plan epic. Chiar cand ea are continut fabulos, tonul este cu totul altul decat in basm. Atitudinea povestitorului este cand satirica si ironica, cand evocativa ori anecdotica. De aceea ele se mai numesc, in limbajul uzual, anecdote sau snoaue, un soi de farse erotice, legende de nuante diferite, povestiri mitice ori superstitioase etc.
Din grupa farselor erotice, face parte multimea de povestiri hazlii despre femeile perfide sau necredincioase, despre barbatii prosti sau naivi etc. Ele au circulat si in antichitate, dar mai cu seama in evul mediu, din ale caror radacini a crescut literatura unui scriitor celebru ca Boccaccio.
Povestirea despre Femeia necredincioasa a facut obiectul unor studii minutioase, cercetatorii voind sa ilustreze originea ei medievala, fiind opera a jonglerilor francezi: de asemenea i-au precizat spatiul de intensa si minima frecventa s.a. Prezentand multe elemente scenice, snoava a fost Inclusa in repertoriul trupelor de artisti ambulanti din secolul a XV-lea, al teatrului de papusi, a fost versificata sub forma unor balade, ca despre Ienasel celfrumusel Din toate rezulta cat de agreata a fost si continua sa fie inca si astazi povestirea.
Tema e banala si poate fi exprimata prin proverbul: ce stie satul, nu stie barbatul. La lectura mai multor variante, se observa cum povestitorii dau dovada de mare capacitate in a localiza tema, de a surprinde anecdoticul din intamplari comune vietii si mereu de a crea situatii noi. in folclorul rus, episodul ramane acelasi, doar ca eroul, infasurat in paie, intra insotit de soldat, in timp ce sotia dansa ca o „lebada". Toti se prind in joc si canta, facand aluzii asemanatoare din celelalte versuri (Afanasiev, III, p. 260). Este surprinzator cum povestirea este mereu alta, cu toate ca motivul ramane acelasi. Datorita anecdoticei, ca si caracterul ei scenic, farsa s-a bucurat de o mare raspandire la multe popoare.
in felul acesteia, in folclorul roman mai intalnim povestiri erotice precum cea despre barbatul istet sl siret - A orbit barbatul -(Ion Creanga. IV, 1911, p.27), a femeii viclene - Femeia face din barbat pe dracu [Ibidem, V, 1912, p.28.) sau a celei perfide -Pestii pe brazda [Sociologie romaneasca, II, p. 137). Toate constituie un Decameron folcloric ce-si are reversul in cartile populare scrise.
Povestirile anecdotice au, cele mai multe, drept erou pe Pacala, dar si preoti, negustori, carciumari.
in cel dintai, observam un om necajit, sarac, dar istet si mucalit. Este cunoscut episodul vacii mostenite. Detaliul e vechi si universal. il gasim in una din fabulele lui Esop sau intr-o povestire napolitana [Pentamerone, 1856, nr. 2), ca si in unele orientale, italiene ori franceze, la sasi, la rusi.

Episodul duce la inlantuirea altor intamplari, din care reiese ca Pacala nu este prost, ci, mal cu seama, perfid: isi bate joc de oamenii lacomi dupa avere, de popi, de stapani. Faptul ca a gasit o comoara, destainuit popei, duce la episodul celui ucis de mai multe ori, motiv frecvent in literatura folclorica si acomodat mereu la realitati noi de viata (W. Suchier, Der Schwank). in Orient, Nastratin asaza mortul, cu o pipa in gura, la usa unui calugar si apoi la un bogatas (Al. Wesselski). intr-o povestire franceza, fratele sarac il asaza la usa fratelui bogat, fiind un bun prilej de a castiga bani.
Alt episod de asemenea cu circulatie folclorica universala, este al obiectului lasat sa cada dintr-un copac, peste capul unor hoti. Si cu acest episod se poate stabili o serie de paralelisme intre Pacala si alti eroi de acest gen, ca Richedeau din folclorul francez. Ceea ce izbeste pe cititor este esenta satirica, batjocura indreptata impotriva celui lacom si avut ori a fariseilor, cum era o buna parte din cler.
Exista povestiri anecdotice care ni-l infatiseaza pe Pacala ca militar ori ca om insurat ce-si bate joc de femeia cicalitoare, in altele apare in postura lui Till sau Nastratin ori Danila Prepeleac.
Unele episoade, ca cel al palariei miraculoase sau al magarului care face aur, au corespondenta, de asemenea, in literatura folclorica universala (Th. Benfey, p. 378). Si Pacala este un siret, un scamator ce se tine de „nazdravenii" si care-si bate joc de stapani, de popi si de taranii naivi ori lacomi de bani si onoruri. Povestirile populare despre Pacala inviorau si desfatau pe cei truditi de munca grea. Despre Tandala si Pepelea, ceilalti doi eroi populari, n-avem cicluri aparte de povestiri. Cand apar in unele colectii totusi, ele nu sunt decat substituiri de nume si episoade a celor cunoscute despre Pacala.
in multe din asemenea snoave vedem observatii fine facute asupra realitatilor, ridicate in sfera unor opere de arta. Eroii populari sunt intruchipari aidoma cu ai altor popoare, cu Ivan cel prost al rusilor, Dodu al slavilor de sud, Ciufa, Till ai lumii din Occident ori Nastratin al celei din Orient, pentru ca aspiratiile poporului catre liberate si bunastare au fost aceleasi pretutindeni. De aceea, creati in epoci si de popoare diferite, toti se aseamana intre ei, au note comune caracterologice. Prin marea lor circulatie, multe povestiri sunt comune tuturor popoarelor. Talentul colportorilor a stat in aceea ca le-a dat culoarea locala. Uneori povestiri ca despre Ciufa, eroul sicilian, Nastratin Hogea sau despre Till au circulat si mai circula si astazi, in spatii intinse.

Povestirea legendara istorica a fost pretuita in secolul trecut de catre Balcescu, Kogalniceanu si Hasdeu, ca si de poeti ca Alecsandri. Pentru toti, astfel de naratiuni au constituit de-a lungul secolelor izvoare istorice de mare valoare, documente mai autentice, chiar decat cele scrise. Caci, pe cand acestea erau privite ca searbade si confuze, cele folclorice infatisau viata poporului cu faptele ei vii. O aceeasi atitudine sentimentala fata de povestirile legendare are si un istoric ca N. Densusianu, care le socoteste drept „reminiscente" pastrate in popor din epoci foarte indepartate, cum ar fi cea dacica sau romana (N. Densusianu, Chestionariu).
A fost o perioada cand istoricii manifestau o totala incredere in veridicitatea legendei. Cu timpul, insa, conceptia a evoluat catre o negare, a vreunui strat istoric ce ar cuprinde. Pentru Niebuhr sau Bernheim, povestirea populara era ca si o „vedenie produsa de un obiect nevazut", „o inventie voita si imprumutata din basm, nascute din trufie familiala, din mandrie fata de stramosi, fie din fals patriotism local (E. Bernheim, Lehrbuch).
Oricare ar fi valoarea lor istorica - si desigur ca o au, ca orice opera literara - aceste povestiri legendare au deosebita valoare artistica. Ne-am oprit mai mult la povestirile folclorice despre Cuza Voda si despre Stefan cel Mare, tocmai ca, printr-o parcurgere mai atenta a lor, sa desprindem cata fantezie pun povestitorii anonimi, narand unele evenimente istorice, si cat adevar contin ele, cu cata arta oglindesc realitatile intrate in zona fabulei legendare.
in multe memorii orale, scurte amintiri despre Cuza Voda, culese din gura batranilor, revin mereu cuvinte ca acestea: „ Ciocoii iera mai mari, lucram pan nu mai puteam si sadeau pa urma noastra"
Ca sa poata vedea cum traieste poporul si daca masurile luate ori planuite ar fi bune, acesta isi imagineaza ca Cuza se travestea in taran, cioban, in sarac prost imbracat, in targovet si aparea unde nici nu gandeai; ar fi purtat cu el o ladita cu haine de domn sau ca era imbracat ca domn si ca avea pe deasupra doar o zeghe mocaneasca, pe care o dadea la o parte cand momentul cerea. Alte istorioare povestesc despre Cuza Voda si calugarii, averile manastiresti etc. Toate sunt un comentariu fabulos la masurile si reformele intreprinse de domnitor {Tit Dinu, Alexandru I. Cuza).
Si in jurul lui Stefan ce Mare s-au creat o multime de povestiri folclorice. Unele din ele au fost introduse de Grigore Ureche in cronica sa, altele au fost oranduite de Ion Neculce in O sama de cuvinte, fiind „auzite din om in om, de oameni vechi si batrani si in letopisete nu sunt scrise". Culese si inserate in astfel de scrieri de acum cateva secole, unele din ele arata altfel decat cele inregistrate de folcloristii veacului nostru. Cateva se aseamana cu cele consemnate in cronici. Din toate insa se profileaza figura domnitorului cu faptele lui, asa cum le-a vazut poporul. Cu prilejul comemorarii a 450 de ani de la moartea voievodului, s-au scris cateva studii care arunca lumina si asupra multor povestiri folclorice.
Amanuntul legendar nu este lipsit de veridicitate. Astfel, referitor la inzestrarea celor sapte fii ai babei cu muntii din Vrancea si denumirea satelor cu numele vitejilor, legenda vine de intareste actul savarsit de domnitor cu privire la reimprospatarea claselor sociale. Acesta a recurs la reimpartirea pamanturilor si distribuirea lor unora dintre cei mai viteji si s-a ajuns, in aceasta epoca, la ridicarea in randul boierilor a multora din credinciosii sai, tarani si razesi.

Prin povestirile superstitioase, traditionale, mitice, omul din popor cauta sa dea raspunsuri la intrebarile de felul acesta: de ce soarele si luna nu se intalnesc niciodata; in cazul eclipselor - cine mananca soarele ori luna, apoi cat de mare este pamantul, cine a facut dealurile, pamantul etc. Deoarece stiinta nu se bucura altadata de larga popularizare, omul simplu, necunoscator al tainelor naturii, dadea raspunsuri la toate prin povestiri naive, dar pitoresti. Unele din ele luau forma complexa a povestii supranaturale, introducand eroi si elemente din alta lume. Fratii Grimm, publicandu-le, au atras atentia cei dintai asupra valorii lor. Ca si mitologia din care s-ar fi desprins, ele ar fi marturii ale celor dintai epoci. Multe fiind colportate de biserica, avand astfel continut religios, s-ar fi desprins din fondul comun al religiilor. Or, la lectura multora se observa ca astfel de istorioare constituie o talmacire neoficiala despre sfinti si diavoli, despre Dumnezeu, ironizandu-se mistica evului mediu. Sunt povesti despre prostia dracului, altele despre moarte, despre Baba Dochia, despre inteleptul Solomon sau Alexandru cel Mare; parte din acestea sunt rastalmaciri profane ale legendelor hagiografice sau biblice. O grupa are ca eroi pe asa-numitii „dusmani" ai omului si pe „duhurile rele": strigoi, stime, pricolici. Mobilul unor astfel de povestiri cu fantome si povestiri de groaza consta in frica omului de necunoscut. Dintr-un sentiment asemanator s-au nascut povestirile despre noroc si nenoroc,despre ursitori etc. Si acestea isi au radacinile tot in evul mediu superstitios si plin de intuneric. Altele insa, ca cele despre ursita, circulau chiar in literatura antichitatii (motivul lui Oedip).
Legate de anumite conditii sociale, mai cu seama de importanta poporului, astazi, cand stiinta de carte si lumina au patruns pana in straturile de jos ale satului, asemenea povestiri au disparut aproape in intregime.
Cu privire la aspectul basmului cules astazi, observam inclinarea catre schematizare a povestitorului, reducerea naratiunii folclorice de cele mai multe ori la proportii neinsemnate. Farmecul naratiunii lungi, suculente, din colectiile clasice lipsind, este inlocuit cu dialogul care-i confera miscare si vioiciune.
Dar nu numai descrierea si caracterizarea omului lipsesc, deci si farmecul ce forma o poezie naiva a disparut. S-a faramitat pul-verizandu-se intr-o modernitate, stridenta uneori, insasi ambianta tipica poeziei folclorice. Prin contactul cu cinematograful, radioul si televizorul din care nu trebuie sa uitam si cartea, basmul evolueaza catre alte planuri epice, mai apropiate de romanul sentimental; povestitorii imbinand cliseul fabulos traditional, pe care il cunosc vag, cu episodul de literatura scrisa, ajung la proza amoroasa periferica.
Aceasta tendinta catre „modernitate" se mai observa din stilul de viata contemporan, care-si face loc din ce in ce mai mult in cuprinsul basmului spus in prezent. Eroii vorbesc la telefon: „Cand a ajuns acasa, telefoneaza imparatul dupa el", ca Ion Nebunu „sa vie la poarta imparatului ca i s-a furat fata", imparatii pleaca cu „ministri" la vanatoare; in actiunile pe care le intreprind sunt ajutati de „generali si coloneii"; cand vine imparatul „pun mana pe arma si-si ia pozitia de santinela";
Capcaunul are casa cu balcon, in care se suie..pune benoglu
si se uita pe camp"; apoi „pune calul la cuplu, se suie sus si pleaca la olate".
Ca si alte categorii folclorice, asadar, nici basmul nu poate fi scutit de asemenea faza care anunta disparitia lui (Cf. Gh. Vrabie, Basmul cu soarele si fata de imparat Bucuresti, 1973).



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani