Volumul Cuvinte potrivite (1927) se deschide, in mod semnificativ, cu un text programatic, Testament, in care toti comentatorii au descoperit marturia poeticii lui Tudor Arghezi. in receptarea acestei poezii s-a pus accent pe decantarea modemului din traditie, pe transfigurarea suferintei in cantare, pe estetizarea uratului, pe transmutatia impurului in pur, pe denaturarea cuvintelor, pe vocatia ludica sau pe antipoezie. Exista mai multe posibilitati de lectura a acestui poem, ce strange laolalta teme majore ale liricii argheziene: existenta, genealogia, arta. Prin Testament, poetul se adreseaza unui potential urmas, avand sentimentul unei filiatii neintrerupte cu generatiile anterioare: / Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte, I Decat un nume adunat pe-o carte. I in seara razvratita care vine I De la strabunii mei pana la tine, I Prin rapi si gropi adanci, I Suite de batranii mei pe branci, I Si care, tanar, sa le urci te-asteapta, I Cartea mea-i, fiule, o treapta. II Asaz-o cu credinta capatai. I Ea e hrisovul vostru cel dintai, I Al robilor cu saricile, pline I De osemintele varsate-n mine". Ca si Octavian Goga, Arghezi isi descopera stramosi indepartati in timp, pe care ii reprezinta in prezent. Pentru el, acestia sunt simbolurile permanentei si temelia oricarei creatii. Sufletul arghezian apare aici ca o cripta, in care trecutul mitic si-a depozitat relicvele. "Strabunii" vin spre poet din adancuri, cu sevele lor creatoare, spre a rodi un obiect spiritual: Cartea. De altfel, Cartea reprezinta supratema Testamentului arghezian. Poezia este, pentru Arghezi, o Carte in care "se varsa" osemintele spirituale ale generatiilor anterioare. Hrisovul (titlu de noblete), menit sa devina inceputul ascensiunii spiritului, are radacinile adanc infipte in traditie, este rezultat din pudoarea muncii sutelor de am":
| "Ca sa schimbam, acum intaia oara, Sapa-n condei si brazda-n calimara, Batranii-au adunat, printre plavani, Sudoarea muncii sutelor de ani. Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite Eu am ivit cuvinte potrivite Si leagane urmasilor stapani. Si, framantate mii de saptamani, Le-am prefacut in versuri si-n icoane. Facui din zdrente muguri si coroane. Veninul strans l-am preschimbat in miere, Lasand intreaga dulcea lui putere. Am luat ocara, si torcand usure Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure". |
| Durerea noastra surda si amara O gramadii pe-o singura vioara, Pe care ascultand-o a jucat Stapanul ca un (ap injunghiat. Din bube, mucegaiuri si noroi Iscat-am frumuseti si preturi noi. Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte Si izbaveste-ncet pedepsitor Odrasla vie-a crimei tuturor. E-ndreptatirea ramurei obscure Iesita la lumina din padure Si dand in varf ca un ciorchin de negi, Rodul durerii de vecii intregi". |
| Intinsa lenesa pe canapea, Domnita sufera in cartea mea. Slova de foc si slova faurita Imparechiate-n carte se marita, Ca fierul cald imbratisat in cleste, Robul a scris-o, Domnul o citeste, Far-a cunoaste ca-n adancul ei Zace mania bunilor mei. |
