TEZA FORMELOR FARA FOND si IDEOLOGIA JUNIMISTA referat






Treptat, sfera de cuprindere a criticii fenomenului inadecvarii s-a largit, imbratisand si fenomenul cultural de peste Carpati, astfel ca in anul 1876 era in masura sa se refere la tinerii de acolo trimisi la studii in Occident. intorsi in tara, acestia s-au pus pe treaba, s-o civilizeze, dar fara sa tina seama de specificul realitatilor romanesti. in acest sens ii scria si unui prieten al sau : „Tinerii crescuti fiind in strainatate, cand s-au intors in tara erau niste straini. Ei intelegeau prea bine ce se petrece in Franta, Italia si Germania, nu aveau insa de unde sa inteleaga ce se petrecea in Romania. Astfel ei se credeau a face bine facand in Romania ceea ce ar fi facut daca ar fi ramas in tarile in care au fost crescuti, intelegi prea bine ca o mai mare nenorocire nu se putea. Acesti oameni sileau pe Romania a face ce nu se potriveste cu firea ei, si astfel, ce intre oameni cu minte nu este cu putinta, o sileau a risipi o multime de puteri pentru tinte nebune". Constatarea o intalnim formulata intr-un mod asemanator atat la Titu Maiorescu, cat si in publicistica lui Heliade Radulescu, la care se va referi apoi M. Eminescu. Mai interesanta pentru apropierea de gandirea maioresciana este continuarea scrisorii, prin indicarea efectelor negative asupra taranului roman ale unei culturi inadecvate : „Taranul roman devine un om buiguit, ca Si cand cineva l-ar fi apucat si l-ar fi dus in Belgia ori in Franta. O viata publica cu totul straina nu il priveste, nu il intereseaza, el n-o pricepe, nu ia parte la dansa, chestiuni publice nu il impresioneaza Poporul singur munceste si poarta sarcina acestui organism complicat, o poarta singur, caci in aceasta tara el e singurul muncitor". Ideile scrisorii reapar intr-o lucrare tiparita cu doi ani mai tarziu, in cuprinsul careia insista asupra prapastiei ce se crease intre asezamintele politice de ianoi, de o modernitate straina, si firea poporului roman : „Deodcta taranul roman se afla in niste asezaminte straine si pentru dansul in mare parte neintelese, asezaminte care adeseori trebuiau sa-i para pocite, nedrepte ori cel putin de prisos Si pana in ziua de astazi prapastia intre noi si popor e mare. intreaga noastra viata intelectuala si morala e straina de firea lui ; cultura noastra, multa, putina cata este, in loc de a fi asezata pe premisele aflate in individualitatea poporului, pleaca din niste premise cu totul inchipuite si sta oarecum atarnata in vazduh. Intr-un cuvant, punctele de atragere intre noi si dansul nu sunt decat foarte putine, si astfel ii facem impresia unei invaziuni ce-l jigneste in dezvoltare".

Impreuna cu majoritatea studentilor ce alcatuiau la 1870 Societatea Academica „Romania Juna" din Viena, Ioan Slavici a impartasit punctul de vedere exprimat de Eminescu, dupa care cultura, civilizatia moderna Ia romani nu trebuie sa fie occidentale cu orice pret, ci national-romane, asa cum o cerea spiritul traditiei noastre. Viata spirituala romaneasca, in conceptia lor, isi pastra si isi dezvolta specificul ei in contextul european numai cu conditia ca fauritorii de valori spirituale de la noi sa continue calea deschisa de vrednicii inaintasi, stavilind importul formelor de cultura apuseana inadecvata realitatilor autohtone : „?Ju ar putea sa nu fie pus la-ndoiala patriotismul omului de stat care ar zice ca putin ii pasa daca cultura Romaniei va fi ori nu romaneasca : cultura sa fie. Noi, intemeietorii Societatii „Romania Juna" si organizatorii ei eram dintre cei ce staruie din toata inima ca viata de , pe pamantul atata timp romanesc sa nu fie scoasa din brazda pe care ni-au tras-o cei ce-n curgerea veacurilor au staruit pentru desfasurarea ei potrivit ea firea cea adevarata a neamului romanesc" .
Continuand, in 1883, sa atraga atentia asupra pericolului introducerii „formelor fara fond" de catre tinerii ce-si facusera studiile in Occident, Ioan Slavici a avertizat in legatura cu inceputurile unei indepartari a claselor culte de popor, caci pornind exclusiv de la modelele straine, cultura creata de ele ramane inaccesibila multimii. Fiindca n-au urmat calea deschisa de Alecsandri, „in scurt timp, asa-numitele clase mai culte au pierdut o mare parte din individualitatea nationala, si astazi avem in tara noastra doua elemente deosebite : poporul, care tot mai pastreaza o parte din individualitatea sa nationala, si clasele dominante, care in genere nu mai tin Ia legea tarii".

Spre deosebire de perioada inceputurilor sale publicistice, dar si de critica maioresciana a „formelor fara fond" din faza ei initiala, auterul Morii cu Noroc nu se mai referea in 1883 numai la pericolul instrainarii intelectualitatii noastre ; el il avea in vedere si pe acela care atinsese clasele dominante, cu studii in strainatate, scriind fara inconjur ca ..este o nenorocire pentru poporul nostru de a fi povatuit de niste oameni cari ii sunt straini cu vederile si obiceiurile" 3S.
Dezavuarea „formelor fara fond" a continuat la Slavici si dupa ce protagonistii junimisti ai acestei critici au renuntat in general la ea. Astfel, in 1907, si-a largit rechizitoriul, in corespondenta cu Nicolae Iorga privitoare Ia cauzele rascoalelor taranesti din acel an. Scrisoarea sa, aparuta in Neamul romanesc, contine o succinta analiza a relatiei dintre fondul si formele civilizatiei romanesti de peste Carpati, in momentul dat. Imaginea orasului i-a aparut de-a dreptul deprimanta, din cauza unor forme de cultura si civilizatie care n-aveau alt tel decat procurarea unui anumit fel de lux pentru clasele dominante : „Hainele croite dupa cele mai noua jurnale, trasurile cu cauciuc, automobilele, palatele zidite fara gust, mobile ingramadite-n ele si desfraul sec nu custura economica". Doar in privinta culturii intelectuale Romania se gasea mai presus de Transilvania aflata sub jug strain : „Aici se-nvata mai mult, se scrie mai mult, se fac mai multe lectiuni, se tin multe conferinte, se rostesc multe discursuri, e o viata intelectuala mereu agitata". Dar toate acestea riscau sa ramana la nivelul aparentelor, sa intre in randul „formelor fara fond", cata vreme n-au determinat instituirea unui sistem al aprecierii valorilor : „Masura cea dreapta a culturii e importanta ce i se da valorii adevarate, consideratiunea, stima si iubirea de care se bucura omul superior fie ca inteligenta, fie ca stiinta, fie ca destoinicie in materie de arta, iar in Romania superioritatea nu pretuieste nimic daca nu e pusa in serviciul cuiva".




Ca si Maiorescu altadata, comentand, pe marginea scrisorii de mai sas, situatia Romaniei la 1907, prozatorul considera ca principala vina pentru prapastia creata intre forme si fond ar reveni doar burgheziei tinere, ai carei „mari vinovati", cand au citit cele scrise de el in Neamul romanesc, „ara sarit in picioare ca arsi de fierul rosu" .

Treptat, imprumutand formula eminesciana, Ioan Slavici i-a inclus pe reprezentantii claselor dominante instrainate de popor in acea „patura superpusa'-, care insa in viziunea sa cuprindea si elementul autohton, instrainarea spirituala, in primul rand morala a „paturii superpuse" i-a creat incertitudini privitoare la posibilitatea ca Romania sa-si indeplineasca misiunea ei culturala in Orientul Europei, in contextul in care scopul claselor inavutite era diversificarea luxului si sporirea bogatiilor, intelegand modernizarea vietii statale prin imprumutarea din Occident a tot ceea ce tinea de situarea pe un alt plan al vietii spirituale decat cel al poporului. A ramas de-a dreptul uluit in fata usurintei cu care se cheltuiau sume enorme pentru procurarea unor lucruri al caror rost nu era altul decat acela de a-i asemui pe profesorii lor autohtoni cu bogatasii Occidentului. Capitala Romaniei Mari ii oferea o priveliste zguduitoare datorita inmultirii celor ce cheltuiau foarte mult ca sa poata imbraca forme inutile si nepotrivite de cultura si civilizatie occidentala. Groaza ce-l stapanea nu era provocata, cum s-a scris adesea, de incapacitatea sa de a se adapta la noua civilizatie urbana : ea avea mai degraba la origine convingerea cu privire la inutilitatea adoptarii neselective a acelei civilizatii care, cum zicea si Maiorescu, dar cu vreo patruzeci de ani in urma, se procura prin cheltuirea a ceea ce producea numai taranul : „Trecand de la Academia Romana pana la «Socec et Comp-, intalnesc in calea mea multime de ofiteri, tot cele mai superioare grade, mare multime de fel de fel de civili si inca mai mare multime de cocoane de cuconite, care, dupa socoteala mea, au cheltuit pentru imbracaminte fiecare mii si mii, impreuna milioane. Iar alte si mai multe milioane sunt cheltuite-n fiecare zi pentru trasurile si pentru automobilele ce trec in goana mare la deal si la vale pe Podul Mogosoaiei, azi Calea Victoriei. Toti flamanzii tarii ar putea sa fie saturati pe timp de o luna din ceea ce se cheltuieste aici in timp de o zi.

E prea stramt capul meu pentru ca sa poata incapea in el gandul ca averi agonisite prin munca cinstita ostanitoare pot sa fie risipite cu ssemenea usurinta" .

Inaugurate in epoca studiilor universitare la Viena, preocuparile lui Ioan Slavici pentru inlaturarea decalajului existent intre forme si f ' au ramas constante si au dobandit noi dimensiuni o data cu integrarea lor in conceptia sa privind unitatea culturala a romanilor. Potrivit gandirii sale despre constructia culturala romana moderna, noi nu putem beneficia de imprumuturile culturale straine decat dupa refacerea unitatii spirituale pe baze traditionale si orientand inspiratia spre viata poporului nostru. Este o conceptie impartasita de studentii romani de la Viena, clarificata si definita integral cu contributia substantiala din partea lui M. Eminescu si cu evidente inspiratii din conceptia junimista a culturii. Fara indoiala ca romanii dispuneau si atunci de toate insusirile necesare ca sa-si aduca contributiile lor la tezaurul cultural al omenirii, iar pentru aceasta, scria Slavici cu convingere, „toti trebuie sa se-ntoarca spre trecutul de unde am pornit in lucrarea noastra culturala si sa-si ieie inspiratranea din viata poporului, care si-a pastrat unitatea sufleteasca, obarsia vietii nationale. inraurirea culturala a popoarelor mai inaintate avem s-o primim numai cu totii impreuna si numai intrucat ea nu ne departeaza nici de parintii nostri, nici de popor. O staruitoare atingere individuala cn cei straini de neamul nostru pe-a sa ne faca incapabili de a lua parte la viata culturala in adevar rom " neasca" 3a.
intrebarea care staruia in mintea contemporanilor sai si pe care ci si-a pus-o cel putin pana la aparitia Tribunei, oferind totodata si raspunsul, era „daca cultura aceasta e ori nu e romaneasca, o contri-butiune a neamului romanesc pentru comoara culturala a omenirii, o brazda trasa de romani in viata neamulni omenesc. Aceasta ea nu poate sa fie decat daca e purceasea din constiinta romaneasca si rezu; al lucrarii culturale urmate timp de veacuri in mijlocul poporului roman" i0.
Renuntarea la traditie a fost, dupa Slavici, una din cauzele care au dus la crearea decalajului intre formele si fondul culturii si civilizatiei romane. in chip demonstrativ si-a ilustrat ideea de mai sus cu exemple din viata capitalei. Cu mahnire a constatat ca a fost sorti ii paraginoi o intreaga civilizatie bucuresteana din trecut, mai cu cea izvorata din nevoia petrecerii placute a timpului liber de catre toate clasele sociale. intristarea era cu atat mai adanca, cu cat stia ca generatia tanara abandonase traditia in favoarea unei' civilizatii burgheze cu pretentii moderne dar de o valoare indoielnica si, pe de alta parte, inadecvata fondului autohton romanesc. „Am umblat si eu prin lume — nota el in Jurnalul intim — dar n-am vazut nicaieri atata lipsa de pietate si de spirit conservator, si adanca jale m-a cuprins gandin-da-ma la calduroasa purtare de grija cu care batranii au creat ceea ce apoi nimeni nu se mai gandeste sa pastreze, sa utilizeze si sa potriveasca cu nevoile timpului de azi.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani