Tinerete fara batranete si viata fara de moarte — basm publicat de catre Petre Ispirescu - rezumat referat






TINERETE FARA BATRANETE SI VIATA FARA DE MOARTE — Basm publicat de catre Petre Ispirescu mai intai in „Taranul roman", nr.ll din 1862 sub titlul Povestea lui Fat-Frumos, sau tinerete Jara batranete si semnat Petre Ispirescu

Va fi retiparii in „Unirea", an II, 1862, si, un an mai tarziu, in „Voix Roumainc", Bucuresti, III, 1863, nr.20 cu titlul La jeunesse sans la viellesse el la vie sans la mort.

In transcriere quasidefinitiva, povestea va fi imprimata in voi. Legendele si basmele romanilor. Ghicitori si proverburi, cu o introducere de B. P. Hasdeu (Tipografia Laboratorilor Romani, Bucuresti, 1872).

Versiunea „culegatorului-tipogral" Petre Ispirescu va fi preluata, cu mici modificari, in cele peste treizeci de editii tiparite din 1872 pana astazi.

Povestea singulara despre vlastarul imparatesc drumetind spre „vremea uitata" si apoi alunecand in definitiva uitare n-a incetat sa provoace exegeza care i-a croit, cum se stie, o calc regala in imaginarul romanesc. intrebarile puse pana acum n-au reusit sa istoveasca textul imprimat de „culegatorul-tipograf" Petre Ispirescu (1830-l887) in a doua jumatate a veacului al XlX-lca. A fost retiparit de atunci in peslo treizeci de editii, cu adnotarile, comentariile, supozitiile (daca nemurirea e problema centrala, daca e un produs intr-adevar folcloric, daca intra in perimetrul tragicului s. a.) si, concomitent, cu contextuali/arilc aparute din nevoia irepresibila de a incercui specificitatea naratiunii la meridianul nostru si, pe de alta parte, de a o proiecta pe ecranul valorilor universale. Demersul din urma e ratificabil de frecventa motivelor ce coaguleaza in sintagma construita - oare paradoxal ? - pe o dubla negatie:

„tinerete fara batranete si viata fara de moarte".



Secolul XX nu i-a gasit variante integrale; de la Saincanu incoace, s-au inventariat totusi - diseminate intr-un larg evantai geografic segmente precum zanele promise, accesul la tinutul interzis pentru muritorul de rand, imbatranirea rapida a eroului, probele initiatice, interdictia calcata s. a. Or, istorisirea auzita probabil de I. de la tatal sau, un „sezator in Bucuresti, intre 1838-l844", le contine aproximativ pe toate. Articulate insa intr-o structura epica perfect echilibrata, ele primesc un relief simbolic, invitand la interpretari in chei diferite. Destinul fiintei omenesti, determinarile sale spatio-lemporale, dar si biologice (tineretea si batranetea) impun un orizont de lectura ce absoarbe si proiecteaza altfel comentariul aplicat la text. Ca majoritatea povestilor romanesti. Tinerete fara batranete si viata fara de moarte este un basm prin caracterul sau amfibiu si structura generala de Janus sui-generis: trimitand la istoria de obicei medievala, cu societatea specific ierarhizata (imparat, boieri, osteni s. a.) si comportamentul redevabil, in esenta, familiei taranesti, el are in acelasi timp nostalgia mitului, a timpului arhaic si pe care intentioneaza sa-l recupereze. De aici, pe de o parte, perpetuarea unui set de opozitii organizate oarecum sistemic precum timp arhaic/timp istoric, conditie astrala/conditie terestra s. a.; de asemenea, existenta, pe de alta parte, a unor ambiguitati prezente de pilda in mixtura tonului solemn cu cel ironic din formulele initiale si cele finale, in resuscitarea functiei psihopompe a calului nazdravan sau in importanta drumului, respectiv a calatoriei (ie dusera, se dusera si iara se mai dusera) ce leaga si desparte taramurile. Daca formulele uzuale intra in ramura narativa, daca antropomorfizarile, numarul de probe si de unitati temporale (vreme de trei zile ele.) ori semnificatia prima a cutarui moment reafirma apartenenta la arealul folcloric, justificarea -epic, dar si psihologic vorbind - a finalului poate aduce in discutie interventia, niciodata marturisita, a „culegatoralui-tipograf'. Senzatia de normalitate a sfarsitului omenesc (si cazu mort), ingemanata cu gustul de cenusa al ireversibilului (indata se si facu tarana) elimina obisnuitul zambet haUu din formula de incheiere (si va spusei dumneavoastra asa) si scoate basmul din regimul elaborat de folcloristica. Sa observam, mai intai, ca povestea e sectionabila in doua unitati narative dispuse simetric: prima cuprinde istoria nasterii lui Fat-Frumos si calatoria acestuia spre rasarit, la locul unde s-ar afla nemurirea; a doua este intoarcerea tanarului pe acelasi traseu, orientat acum spre apus, imbatranirea rapida si moartea. Intre ele se intercaleaza vremea uitata, in care printul, acum fara nume si in absenta calului, petrece seniorial, precum ar fi petrecut in imparatia pe care a parasit-o, deoarece se desfata in pataturile cele aurite, traia in pace cu sotia si cumnatele sale s. a. Astfel, lectura chiar si de suprafata surprinde cei trei timpi ce vertebreaza naratiunea: istoria parasita treptat -adaptarea la vremea uitata re-gasirea si parasirea definitiva a unei alte istorii.

Daca genul proxim in cele doua calatorii este caracterul lor initiatic, diferenta specifica e, pentru moment, de sens (rasarit -» apus).

Basm despre o dubla initiere soldata, dupa opinia noastra, cu un dublu esec Tinerete fara hatranete poate fi citit in cheia modelului platonician inversat. Sa reamintim ca, pentru Ganditorul Antichitatii cline, Lumea Ideilor -perfecta, vssnica si imuabila constituie obiectul cunoasterii adevarate, stiintifice. Omul, in conceptia lui Platon, nu e decat o copie a Ideii, desi el are fata de animal un dublu avantaj: stie ca este muritor si arc constiinta starii sale de copie. Aceasta din urma il determina sa incerce sa ajunga la hypostasis-u de puritate initiala.

In consecinta, omul va trebui sa se izoleze de tot ceea ce e corporal, senzorial si sa-si reinvie, prin anamnesis, trecutul altfel imemorial. Numai in acest mod, prin „ascensiune inversa"
(Ion Barbu), deci intoarcere (irf esf=remcmorare) fiinta umana poale spera sa depaseasca stadiul multiplului malibrmant si sa ajunga, mental macar, la ravnitul Unu, acolo unde Adevarul. Binele si Frumosul coincid - idee preluata, corijata si dezvoltata dupa cinci secole in cosmologia plotiniana.

In realitate, omul traieste doar nostalgia intoarcerii pana la capat, or, nelinistitul Fal-Frumos ajunge efectiv in universul paradisiac. daca ar fi sa il credem pe povestitor. Ca in orice poveste, tanarul e acompaniat de calul fermecat. Ajunge, e adevarat. insa numai dupa un epohe fenomenologic avant la date: iata, sosit in pustietate, printul isi imparti toata avutia pe la ostasi; purificarea continua o data cu traversarea mosiei Ghconoaici, unde era o multime de oase de oameni, si apoi a campiei parjolite de rasuflarea Scorpiei pentru ca, in sfarsit, sa ocoleasca doar (sa sarim pe deasupra, consiliaza calul) padurea deasa, virgina si ou toate fiarele cele mai salbatice din lume: Apar acum si primele intrebari legate de comportamentul lui Fal-Frumos, in raport de obedienta totala fata de cal si a carui voinicic nu parc prea convingatoare.

Atitudinea sa e mai degraba expectativa si mai putin luptatoare, agentul activ prin excelenta fiind patrupedul cu aripi si grai omenesc. Mai mult, calatoria printului trist si dus pe ganduri e performata parca de o instanta pamanteasca suprema -unchiasul dibaci - si, oricat de ciudat ar parea, de imparatul care promite pruncului nemurirea si, iarasi, care, la sorocul celor cincisprezece ani, nu s-a aratat mirat si nici surprins ci. semnificativ, s-a intristat foarte. Parintele stia de buna seama ca tanarul trebuia sa mearga pana la capat, pana voi gasi fagaduinta, cum subliniaza acesta. Atmosferizat astfel si datorita calului resuscitat in grajdurile imparatesti si dupa experienta probabil asemanatoare, dar sigur esuata a parintelui sau, Fat-Frumos iesi pe poarta ca vantul. El se angajeaza intr-o aventura existentiala ce anticipa, prin dilatarea temporala explicatia fenomenului fizic de catre relativismul contemporan. Rasaritul e, de fapt, singurul indiciu sa-i spunem spatial. Marea dimensiune, s-a observat, e nu atat spatiul cat timpul din care/spre care Fat-Frumos aluneca in viteza cosmica, fie ca vantul, fie ca sageata de iute. Cuplul om-cal trece mai mult pe deasupra, cu interludii de odihna masurand, de obicei, trei zile si trei nopti. Palatul nemuririi din inima padurii nepatrunse de om e plasat, la prima vedere, intr-o lume de o normalitale absoluta. Lighioanele se imblanzesc dintr-o data, iar o zana nalta subtirica si dragalasa si frumoasa, nevoie mare ii intampina bucuroasa dar uitandu-se - de ce oare? - cu mila la Fat-Frumos care nici macar nu descalecase inca. Aici, in tinutul tineretii Iara batranete si al vietii Iara de moarte, tanarul isi pierde numele generic, in vreme ce calul, cu datoria implinita, este lasat sa pasca pe unde va voi dansul.

In acesl paradis atemporal placerile - s-o recunoastem! sunt tot lumesti: zanele ii ofera celui abia sosit o cina placuta, servita cu poleiala bogatiei materiale si perisabile (numai in vase de aur).



Mai mult, tanarul se delecteaza cu frumusetea florilor si cu dulceata aerului: nerabdator, acesta se si insoti cu fata cea mai mica si argument capital pentru artificialitatea paradisului printul se indeletniceste cu placerea vorbei, specific omeneasca, ce face sa treaca (totusi) timpul si prin care se deprinsera unii cu altii.





In consecinta, ne putem intreba daca tanarul urca intr-adevar la hypostasis-u dorit din faza pre-natala sau, dimpotriva, acesta coboara in palalurile cele aurite si in fiinta zanelor cand bucuroase, cand speriate? Ca tinutul acesta e totusi fals e dovedit si de faptul ca timpul biologic/istoric nu dispare. El este rememorat si sublimat de catre print, care isi spuse istoria si ce pati pana sa ajunga ia dansele, in taramul fericit. Tot aici se afla si un esantion din spatiul uman - Valea Plangerii -conotat biblic, dar existent deja la citatul Platon in Republica sub apelativul „Raul Nepasarii, a carui apa nu poate fi tinuta in nici un vas"
(Cartea a X-a).

Prezenta iepurelui agent funerar in gramatica mitului - face de-a dreptul impensabila „tineretea fara batranete si viata fara de moarte".

Or, moartea exista si sub forma premonitiva:«e zice gandul ca vei muri, se lamenteaza, ca niste femei de treaba, zanele cu totul speriate. Mai concludent decat atat, apare dorinta si ea specific omeneasca in chiar fieful oazei monadice si saturata de plictiseala. E limpede, prin urmare, ca in tinutul pazit de lighioane si stapanit de zane starea printului este numai amnezica. Sintagma superba vreme uitata aglutineaza dezideratul enuntat de titlu cu reminiscenta sau, mai exact, cu existenta subiacenta a timpului uman ce va exploda o data cu uciderea urecheatului in Valea Plangerii. Totul se desfasoara de-acum intr-un crescendo turnat parca pe tiparul tragediei antice: prevestirea {ne temem ca nu te vei mai intoarce) si predestinarea ( sa stii ca numai tu esti de vina, conchide calul) se succed intr-un raport direct proportional cu rugamintile tot mai imperative ale zanelor, dar si cu criza ca atare, adancita si reiterata pana la marturisirea ma topesc d-a-n picioarele de dorul parintilor mei. O data cu asumarea esecului din prima calatorie printul isi recapata numele generic: Fat-Frumos.

El se intoarce tot cu ajutorul calului in lumea din care a plecat, acum profund schimbata, avand alta varsta si in care, imbatranind si el pe masura ce se apropie de locurile parintesti, dispare pentru totdeauna, nu inainte insa de a fi admonestat cu o palma de Moarte. Altfel spus, Fat-Frumos urmea/a traseul, acum invers, al anamnesis-ului platonician. Deducem ca se indreapta, in sfarsit, spre apus deoarece, ca sa ajunga la viata Iara moarte o luase, initial, spre rasarit. Spunem in sfarsit fiindca, in mod normal, ar fi trebuit sa se indrepte de la inceput spre apus, ca sa-si ispraveasca nu-i asa? ciclul firesc, adica moartea urmata de hierofania ce, numai ea, indreptateste rasaritul in sens de inceput absolut si pe care il reclamase probabil j>lansetul copilului inainte de a se naste. inaripatul vehicul cosmic il poarta spre tinuturile unde erau alti oameni, alte orase, si cele^vechi erau schimbate de nu le mai cunostea. In tot acest rastimp, el imbatraneste vazand cu ochii, pana la neputinta {ridicandu-si pleoapele ochilor cu mainile), contrazicand de asta data stiinta, in spiritul careia Fat-Frumos ar fi trebuit sa ramana, si la intoarcere, la fel de tanar. Parasit de patrupedul fermecat Fat-Frumos ramane absolut singur, pentru prima si ultima oara. Abia acum plonjeaza cu adevarat - si prea tarziu! - in anamnesis: recunoaste pataturile cele daramate si cu buruieni crescute pe dansele, cerceteaza intristat fiecare camara si -in mod semnifictiv - coboara in pivnita, ca sa mai prinda un crampei din viata trecuta si, in realitate, netraita. Daca in primul voiaj Fat-Frumos cauta fagaduinta pentru care m-am nascut sfidand ceasornicul fizic si biologic acum, langa un tron odorogit, nu mai poate nici macar incetini curgerea vremii. Repudiata ab ovo, aceasta se razbuna nelasandu-i protagonistului ragazul sa-i simta si sa-i inteleaga necesitatea.

E ironia sau, mai degraba, implinirea fie si tardiva a destinului? Fat-Frumos indata se si facu tarana si astfel se termina poate cel mai straniu si mai sec basm din literatura noastra. Finalul de aici e performat simetric in raport cu acela din primul segment narativ: functia de Casandra a dubletului Unchias dibaci/imparat e preluata de zane, dar si de calul ce isi pastreaza rolul psihopomp, indiferent ca se, deplaseaza spre rasarit ori spre apus. Unde este, totusi, culpa lui Fat-Frumos care, in afara iepurelui, nu ucide pe nimeni? Problema nu e ca doreste ceva dincolo de fire, adica tineretea fara batranete si viata fara de moarte, ci faptul ca doreste acest ceva exclusiv pentru el si oarecum in abstracto. Cu alte cuvinte, nu-si pune problema lui anima, precum obisnuitul nostru Fat-Frumos care, prin trecerea probelor si dobandirea frumoasei Ileana Cosinzcana, se cucerea pe sine cu ajutorul, e adevarat, al palosului, sulitei si al sagetii. Vrem sa spunem ca suferinta - cata este! - nu se ridica aici la rang de principiu (ca in Harap Alb sau in Greuceanu, bunaoara), capabil sa cristalizeze in mentalul colectiv figura eroului. Iata de ce zana il primeste cu bucurie, dar si cu milaK iar Moartea ii aplica o binemeritata palma. implinirea, daca citim corect finalul, nu poate fi numai ascensionala (catre rasarit) sau numai coboratoare (spre apus), ea trebuie sa tina cont de partea superioara si, deopotriva, de partea inferioara a fiintei sale, oricum perisabila. Lectia oferita printului e ca nu poate exista una fara alta, adica nici tinerete Jara batranete si nici viata fara moarte. Dubla negatie din titlu trebuia sa conduca la rasturnarile de situatie existentiala, dincolo de accentul ironic, plasat si el simetric in formula Bine ai venii Fat-Frumos (rostita de zana, privindu-l cu mila) si in aceea, echivalenta, cu care il intampina Moartea: Bine ai venit, ca de mai intarziat, si eu ma prapadeam. Extinctia sparge totusi traseul dus-intors care, altfel, s-ar putea repeta la infinit. Sa intelegem de aici ca adevarata poarta spre nemurire e tocmai moartea? Ca ea este conditia sine qua non pentru existenta enuntata de titlu si sustrasa determinarilor de tot felul? Putem, desigur, avansa o asemenea interpretare in cheie, sa zicem, crestina; ar fi chiar un basm de Pasti, data fiind aparitia si uciderea premonitiva a iepurelui.

Dincolo insa de elementele textuale, putine, ce ar trimite la o atare lectura, cititorul retine in primul rand imaginea eternului print ratacitor in cautarea vietii Iara de moarte. Calatoria cu final suspendat esle determinata de statutul ontologic al lui Fat-Frumos, in aceasta poveste cel putin. Ne amintim, iata, ca mai inainte de a veni ceasul nasterii, copilul se pune pe un plans, de n-a putut nici un vraci sa-l impace. Probabil ca nu fortam nota daca vedem in pruncul deocamdata nenascut prima ilustrare antologica a increatuhti in cultura romaneasca. Fatul certifica existenta virtuala, dar si presentimentul - prin plans - al macularii, o data cu nasterea efectiva. Mai departe insa, liiuta mitica expulzata in spatiul uman si, corelativ, purtatoare de memorie istorica reeditata in tinutul zanelor, Fat-Frumos permanentizeaza starea lui intre. Ea precipita in structura sintagmei vremea uitata, staza interslitiala. dupa ce fusese pregatita de cele doua „relee" intersectate in prima calatorie: Gheonoaia si Scorpia. Cele doua surori vrajmase sunt alcatuite similar: aspectul de lighioana compozita (natura naturans) si omenescul inscris al sangelui (natura naturala) trimit la paradigma mitului semiantropomorf, atat de raspandii in culturile din sud-estul european. Aceste mixturi de natura si cultura pazesc zone, la randul lor, interstitialc. Pana si in interludiul vremii uitate exista o astfel de falie, Valea Plangerii, ce declanseaza intoarcerea. Sa mire atunci ca tot ceea ce este esential in basm se petrece pe drum, adica in cele doua calatorii deosebite ca sens si finalitate? Cautarea nemuririi din cea dintai va fi echilibrata, la capatul puterilor fizice, de implinirea normala a destinului, prin moarte.

Calatoria insasi tine de interstitiu, de necontenita trecere dintr-un spatiu in altul si dinlr-un timp in alt timp. Ea elibereaza un straniu sentiment de tragic lipsit tocmai de tragic. Astfel spus, revenirea la normalilatea din final exclude nota de sublim. De altfel, naratiunea luata in totalitate isi pastreaza tonul aproape alb si caracterul - cum sa-l calificam? - neutral. Povestitorul fara nume sau „culegatorul-tipograf" Petre Ispirescu mai mult enunta decat explica. Supunandu-se instantei narative, cititorul de azi (ca si cel de ieri) parcurge textul si, mai-nainte de aci, ajunge la sfarsitul clin care lipsesc nunta, ospatul si bucuria. Ramane in schimb, splendida, nostalgia dupa mitul nemuririi si chieludinea din formula de incheiere: Iar eu incalecai pe-o sea si va spusei dumneavoastra asa. Expresia stereotipica incalecai pe-o sea isi pastreaza si aici sensul de „am spus o minciuna", sau, mai simplu, „am inventat" tulburatoarea si eterna poveste despre tanarul imparat ce penduleaza intre lumi diferite si apoi se preface, ca orice muritor, in obisnuitul pumn de tarana.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani