Logo referatele carte



Urmuz premergatorul de Geo Bogza



Imi imaginez lumea pur spirituala — dar nu spiritualismul searbad al profesorilor de filozofie — ca un peisaj putand fi sesizat cu simturile, dar un peisaj torturat de febre, facand liniile sa izbucneasca la fel unor strigate si sintetizand culorile intr-o alta, necunoscuta, care sa arda ochii si sa fie pentru ei ca o pulpa dezgolita pentru simtul genezic.
E un prilej de continua primenire a creierului, pe care il tine mereu treaz, aceasta copulatie dintre ochi si peisajele erectate, is-cand o percepere a lumii in delir si o agitatie interioara ridicand sangele in artere pana la inaltimea balcoanelor de pe care te arunci cu capul in jos.

Peisajele acestea clocotind departe, necesitand pana la ele un lung voiaj inauntru, dupa ce le-ai atins, iti lasa pentru totdeauna pe limba un gust puternic de esente sublimate, cari fac ochiul intors in lumea obisnuita sa devie — daca nu absent si cenusiu — atunci neastamparat si coroziv, incercand in fiecare lucru o muscatura.
Astfel, dintr-o meditatie care il va fi dus cine stie pana peste cate graniti ale realitatii si din violenta necesitatii de a fi prezent intr-un concret pe care il dispretuia si din care s-ar fi vrut evadat, s-a nascut arta acestui straniu Urmuz care, alaturi de Eminescu, prin zbuciumul si sfarsitul lor tragic, prin incapatanarea de a nu gasi in viata vreun confort oarecare, sunt singurii la noi care au ridicat pulsatiile literaturii pana acolo unde peste Ocean le-a dus Edgar Poe si, in Franta, galeria ciudata, de panopticum1, a poetilor blestemati.

Scrisul acestui nu mai putin blestemat Urmuz, oricat ar parea de paradoxal si de traznit, e totusi impregnat cu filonul substantial al unei eterne probleme si eroii lui vor ramane multa vreme in literatura, asa cum numai caraghiosul Don Quijote al lui Cervantes a stiut sa ramana, si cum din atatea frumuseti ale ecranului vor ramane de asemenea doar caraghiosii Buster Keaton si Charlie Chaplin si cred ca nu e greu de gasit corespondente suficiente intre arta acestora si aceea a lui Urmuz. Sarjata si caricaturala la prima impresie, devine dupa un timp tot atat de simpla si de tragic omeneasca.
Pe Urmuz mi-l inchipui in viata — mai ales in viata sociala de mizerabile conveniente — ca pe un copil incuiat de parintii Iui intr-o camera. Acolo, singura lui actiune conforma e o rasturnare a ordinei apasatoare, o schingiuire si o schimbare a sensului utilita-rist al fiecarui obiect cu care a fost inchis.
Astfel, cutia pianului e umpluta cu maruntisurile de pe etajere, lui Napoleon ii sta mai bine cu mustati, obiectelor de pe masa, sub pat si celor de sub pat, in soba.
Aceste simple nazbatii, aceste copilarii carora nu li se acorda niciodata larga intelegere pe care o merita inchid totusi in ele un sambure de autentica si desavarsita tragedie.
La fel Urmuz, prizonier al unei vieti lamentabile, in scrisul lui a facut acelasi lucru.

Traind printre oameni de care il desparteau prapastii de sensibilitati, s-a amuzat — exasperat si tragic — sa insurubeze unuia un capac la spate, altuia un gratar de fript peste in barba — operatii cari, daca Ia suprafata par facile, adancite, se dezvaluiesc a fi fructul unei inteligente ascutite, al unui spirit de observatie deasupra obisnuitului, al unei largi intelegeri a oamenilor si al unei laborioase munci de framantare si de aerisire a stilului, a logicei si a vocabularului, iar cand toate acestea au fost terminate, si-a umplut propriul cap cu gloante de plumb.

Tragedia lui e poate tragedia fiecaruia dintre noi. Astfel, paralel cu scurgerea timpului, Urmuz capata tot mai mult o semnificatie de zodie sub a carei lumina halucinanta ne-am regasit cu spaima mai demult, la 18 ani, cand numele lui a fost imprimat pe frontonul unei reviste ca o solidara strangere de mana trimisa dincolo de moarte, ca si cum in toamna aceasta, cand Editura unu — si Editura unu, sa se stie pentru imbecili si pentru posteritate, inseamna Sasa Pana, adica inima si buzunarul lui, pe care o serie de abstinente de la tot ce e placere imediata si vulgara il pastreaza cat mai intact spre a fi apoi risipit fara nici o ezitare pentru biruinta unui crez in care se incapataneaza sa staruie fara vreo oboseala oarecare, clipa cu clipa, asa cum poate numai ideea de diavol a mai staruit sa fie vesnic alaturi de cea de Dumnezeu — ii strange intr-un volum scrisul Iui de nedumeriri si de incizii dureroase.

Cu prilejul acesta, numele lui, care luceste atat de dureros in sufletul fiecaruia dintre noi, ar trebui poate fixat in locul care i se cuvine in arena literara.
Dar, in afara de teama ca el nu poate fi fixat, ca va luneca mereu pe planuri diferite, mai e si dezgustul pentru peisajul in care ar trebui facuta operatia.
Cu cine sa-l compar? Langa cine sa-l asez? Care era culoarea si consistenta literaturii noastre in timpul cat el a trait si a scris ?
Sunt multi acei care nu se indoiesc ca el a fost premergatorul, cel dintai de aici si aiurea care, din varful penitei, ca de pe q trambulina, a facut primul salt pe o planeta noua, cu o alta atmosfera si cu o noua geografie a sensibilitate;, si, iata, noi credem la fel, ii recunoastem aceasta, dar ce mizerabil paliativ3 pentru tortura geniului lui, care ii va fi ars creierii in noptile de zbucium si de insomnie.
De aceea, la acest sfarsit, nici o medalie, nici un fotoliu postum pentru el; ci, lasandu-l sa circule cu desavarsire liber printr-un tinut care poate exista undeva, ii trimitem acolo — acum, la aceasta a saptea aniversare de la plecarea lui — dragostea si salutul nostru, fluturandu-ne sangele ca pe o cascada de batiste rosii.

(unu, nr. 31, nov. 1930)

Note
(1) panopticum; panoptic — expozitie, colectie (din germ. Pa-noptikum); (2) poetii blestemati sau Ies poetes maudits — denumire generica sub care au fost cunoscuti poetii ce au premers miscarii simboliste propriu-zise, grupati in jurul lui Paul Verlaine (Albert Samain, Maurice Rollinat s.a.); (3) paliativ — (despre medicamente, tratamente) care amelioreaza sau inlatura simptomele unei boli pentru un timp scurt; care are un efect aparent si temporar, fara sa suprime cauzele raului; (fig.) care inlatura aparent sau provizoriu efectele unei situatii dificile; (substantivat) expedient (din fr. palliatif).


Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


Cauta referat
Scriitori romani