Logo referatele carte



Venea o moara pe siret - roman de Mihail Sadoveanu



VENEA O MOARA PE SIRET - Roman de Mihail Sadoveanu.

Gestatia acestui roman este una dintre cele mai indelungate din intreaga creatie sadoveniana. Cronologic, o prima marturie privind geneza subiectului o ofera o nota din arhiva scriitorului, cu urmatorul continut:

„7 septembrie 1908

Venea o moara pe Sirct si podarul podului pe .saici o trage la mal. Canta cocosu-ntr-insa si-o fata de departe venea cu moara".

Aceasta „intamplare autcnliea si rara din vremea marilor revarsari ale Siretului umflat de ploi"
(S. Bralu) - nucleu imagistic si metaforic al cartii, „samanta" a intregului roman - ii captiveaza imaginatia scriitorului, care-i va cauta permanent o dezvoltare narativa. Astfel, el scrie doua capitule inca din 1915, dar romanul va fi reluat si incheiat (in trei saptamani) abia in vara anului 1923, cand va fi citii chiar de autor acasa la Mihai Ralea, prezent fiind si Ibraileanu.

Primele fragmente vor fi publicate, asadar, abia in 1923 (in „Viata Romaneasca" nr. 7), urmate apoi si de altele (in „Gandirea", nr.3, 1924, „Viata Romaneasca", nr. 5 si 8, 1924 si „Adevarul literar", nr. 238, 1925).

in volum romanul apare doar la inceputul lui 1925 {Venea o moara pe Siret, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca).

Fara a fi un marc succes de critica, el se va bucura totusi de o receptare favorabila din partea publicului, fiind destul de frecvent reeditat; dupa razboi cunoaste si traduceri, in italiana (1945), ceha (1947), maghiara (Budapesta 1949, Bucuresti 1956) etc. Mai mult, cartea va fi adusa si pe ecrane inca din 1929 (de regizorul german Martin Bergcr, cel care va realiza in 1930 si primul film sonor romanesc, ecranizand, poate nu intamplator. Ciuleandra); din pacate insa pelicula nu s-a pastrat.

Dupa roman se realizeaza si un film TV (Pe firul apei, regia Letitia Popa, scenariul Plalon Pardau, cu Dana Dogani, Victor Rcbengiuc etc).

in ce priveste materia prima, referentiala, a romanului, ea vine mai cu seama din universul de experienta al scriitorului, valorificat intr-o prima forma, documentara, in Istoria pe scurt a targului Pascani din volumul anului 190. Oameni si locuri („Istoria c ca un inventar al acestui bagaj pe care il pastra in adancuri pentru romanul de mai tarziu, pe care inca nu indraznea sa-l abordeze", Profira Sadoveanu).

Prin urmare „Istoria locurilor si oamenilor preexista aici epicii romanesti"
(S. Bralu).



Astfel, familia Filoti e inspirata de familia (reala) Rosetti-Roznovanu (descrisa de S. inca din Istoria pe scurt, dar la care va reveni mereu, pana in romanul tarziu Lisaveta), iar Buciumenii sunt inspirati de Pascanii copilariei autorului, carora li „s-au suprapus linii, culori si figuri falticiene"
(C. Ciopraga).

Ca si la Balzac. figuri si nume reale stau la originea celor fictionalc sau populeaza alaturi de acestea spatiul fictiunii. Asa sunt mosierul Nunuca Roznovanu (prototipul lui Alexandru Filoti), care l-a avut in realitate drept om de afaceri pe Sapsa Chiorul, apoi chiar tatal scriitorului (model pentru avocatul Gheorghies) sau o alta veche cunostinta a lui S. din Vatra Pascanilor care i-l inspira pe Androne Brcbu (iar mai tarziu si pe mos Alexandru Pantiru din Lisaveta), Lascar Catargiu (un fugitiv „mos Lascar", secondat in roman de Iorgu Holban, in politica, Annelle il reintalneste pe Cosii si o dragoste navalnica izbucneste intre cei doi. Alland identitatea rivalului sau, Costi nu ezita nici o clipa si i-o rapeste tatalui sau pe Annctte, incercand sa plece cu ea din tara. Dar ordinele parintelui sau (acum ministru) si mai cu seama un viscol teribil ii opresc pe indragostiti din fuga lor spre granita chiar in gara din Buciumeni.

Aici unul dintre anonimii ce Irudcau la dezapezirea trenului ii loveste de moarte pe cei doi tineri cu o lopata, cazand el insusi rapus sub lovitura lui Filip Nacovici, vechilul mosiei: era Vasile Brebu, caruia fatalitatea ii scosese in calc ocazia sa se razbune pe adevarata pricina a nenorocirilor sale. Anita moare, dar Costi supravietuieste. Dupa o grea suferinta si o lunga convalescenta, cu sufletul amortii si definitiv instrainat de tatal sau, el se va intoarce in strainatate. Zdrobii de pierderea Anitci si a feciorului sau, dar si de Irecerea treptata, cu neputinta de oprit, a mosiilor familiei in mainile creditorilor, Alexandru Filoti va lua si el calea strainatatii, risipindu-si ultimii ani si bani la mesele de joc. Peste cativa ani, o ultima confruntare il va mai aduce fata in fata pe tata cu fiul sau (el insusi „vestejii tara de vreme"), care-i cere socoteala de averea l'amiliei. Cu un ultim gest senioral batranul boier decaval isi ia zilele, pentru a salva astfel onoarea familiei si ultimele pamanturi ale lui Costi, care insa in „acele locuri n-avea sa se mai intoarca niciodata".



Pe vechile mosii ale neamului Filoti domnesc acum stapani si randuieli noi: Evghenie Ciornei, proaspatul imbogatii care le cumparase (aproape cu forta) de la foslul lor slapan e acum ginerele fostului vechil al Buciumcnilor si totodata noul „parinte" al regiunii - o „noua alianta" ce anunta pentru toata lumea vremuri noi. Din splendoarea de altadata a Buciumcnilor n-a mai ramas decat duduia Mathildc Filoti, sora batranului boier, si o mica curte de credinciosi, ultima marturie a tuturor celor ce s-au scurs fara intoarcere, precum apele Siretului din zilele de odinioara, cand purtasera la mal o moara. Fara a fi o reusita artistica deplina. Venea e totusi un punct nodal in evolutia acestei serii tematice a creatiei sadoveniene. Astfel, in ea apar mai multe molive dragi autorului, tratate anterior in opere de dimensiuni mai reduse si/sau reluate, dezvoltate si adancite si mai tarziu (in maniera simfonica proprie lui S.) in alte romane si povestiri. Asa sunt de pilda motivul transfonnarii personajului feminin de catre un aristocrat-Pygmalion, cel al splendid-inutilei boierimi moldave sau al „florii ofilite"
(toate reluate si implinite mai profund in Locul unde), al „pacatului boieresc" si al taranului ce izbucneste (auto)destructiv in incercarea zadarnica de a dobandi o imposibila dreptate etc. Aceasta „intersectie de tendinte"
(P. Constantinescu) multiple, divergente uneori si, in tot cazul, inca neorganic contopite, da de altfel romanului un caracter accentuat eterogen. Asa se face ca, pe langa romanul erotic propriu-zis (mai degraba o ampla digresiune in economia ansamblului), mai intalnim si un roman social - si inca unul dublu, scindat pe doua mari linii de conflict: boier vs. noul imbogatit si amandoi vs. taran. Cat priveste romanul social, acesta se desfasoara in atmosfera clasica a marilor mosii de pana la 1921, in al carei fundal are loc un subtil (dar inexorabil) transfer de putere de la vechii stapani funciari la oamenii capitalului financiar (arendasi, bancheri, tarani imbogatiti etc.) prin intermediul unui pestrit soi de oameni de afaceri (misiti, camatari etc.) si intotdeauna in dauna proprietatii taranesti (poale nu intamplator 1888 este in epoca si anul celor mai mari rascoale ale taranimii din Muntenia si Moldova, veritabila avanpremiera la tragedia din 1907).



Substanta acestei lumi e una specific sadoveniana, ea oferind o serie de gravuri de epoca (alcatuind „o suila de tablouri «de gen», structurata mai curand de un principiu -sumativ - al povestirii decat de un viguros discurs romanesc), o „panorama cu scene tipice" ce organizeaza universul fictional pe ideea de implacabila „cadere a neamurilor*' (C. Ciopraga).



Avem astfel mai intai spatiul mosiei, unde ne este schitata in mic „viata la tara", cu infatisari ale taranilor si notabilitatilor locale, cu randuielile agricole, religioase si politice ale momentului, dar si cu incursiuni vanatoresti, ospete, tranzactii financiare etc. Perspectiva se largeste pentru a cuprinde micul targ, cu atmosfera lui provinciala atat de cunoscuta din alte scrieri sadovenienc (si nu numai), si mai apoi Iasiul, ale carui saloane (prilej pentru cateva scene de moravuri din viata politica si mondena) reproduc, cu o alta materie, aceeasi mecanica goala a largusorului provincial. Contrapunctic (si de aceasta data cu o reala empatie) sunt intercalate si cateva scene rurale. Spre deosebire insa de Noptile de Sanziene, unde amenintarea din exlerior restabilea (macar temporar) „vechea alianta" dintre extremele sociale, in Venea, pe o distributie asemanatoare a rolurilor, situatia e cu lotul alta. O atmosfera de asteptare a Apocalipsei si psihostasiei (de clara influenta slava - semnificativ, legenda e relatata de Chirila Rusu), de ostilitate crescanda (care anunta, mai sters insa, Rascoala lui Rcbreanu) ia aici locul solidaritatii. Un marcat clivaj intre tarani si oamenii curtii boieresti, respectiv reprezentantii locali ai autoritatii de stat, transpare dindaraful aparentelor (inca pastrate) si uneori „durerile inabusite" ale acestor „umiliti si obiditi" rabufnesc teribil si nimicitor, cu forta unui arc prea tare comprimat.

Desi „caderea neamurilor" e abordata intr-o viziune preponderent „sociala si realista"
(P. Geor-geseu), destule sugestii simbolice o asociaza totodata cu o „Cadere" metafizica, cu un adevarat amurg al zeilor. Au apus demult zilele „vechii" Moldove (o lume ratacita in negurile trecutului, pierduta definitiv in „vremea veche" a mitului ca si „Castilia la Vieja" sau „Merry Old Bngland").



Totusi intreaga umanitate angrenata in existenta mosiei de la taranii cei mai umili la autoritatile locale (primar, subprefect, notar etc.) si de la cameristul france
al boierului la taraful de tigani sau la delegatia negustorilor evrei - continua sa-l felicite pe stapanul mosiei de ziua numelui sau, polnvit aceluiasi ceremonial pe care in Fratii Jderi il vom gasi la curtea lui Slefan cel Mare. Dar fastul nu poate ascunde realitatea: suveranitatea nu mai e acum decat o iluzie si stapanul feudal, o marioneta (constienta), caci altii fac jocurile. Proclamat inca oficial ca „parinte al targului", rolul boierului Filoti in complexa ierarhie a Puterii si Autoritatii e acum mai curand acela al unui Dens otiosus, un zeu uranic obosit si indepartat de lumea al carei suprem principiu a fost candva. Manipulata de fapt de aranjamentele micilor slujbasi - „Boieri de cei mai mititei si mai prosti da' destul de rai, bata-i mama cailor", reuniti intr-un veritabil „cuib de banditi", slujbasi care se comporta, in absenta (consimtita a) Stapanului, ca niste marunte zeitati uzurpatoare - lumea mosiei e un cosmos in dezagregare pe care o drama individuala il impinge in haos, un haos din care insa nu va intarzia sa rasara o noua ordine si noi zei supremi, mai dinamici si legati de pamant, ce vor inaugura o noua era. In acest microcosmos al mosiei (ce reproduce in mic situatia tarii) se consuma asadar nu doar drama unui om, ci a unei intregi clase si in speta a vechii boierimi moldovene, a carei investigatie S. o va duce mai departe (sub acest aspect) in Locul unde Plini de energii extraordinare si capabili de elanuri generoase (dar prea rar de caracter), rosi de boli sufletesti specifice zonei (de la sindromul Oblomov la vagul dor cehovian de „ceva mai bun" etc), acesti boieri traiesc (dupa ce nemarginirea lumii li s-a revelat in anii tineretii la Paris. Berlin) in tarisoara lor barbara un insuportabil, ovidian exil, Resimtindu-si acut si dureros inadecvarea la timp si spatiu (la seratele politice, limba tarii e lasata la intrare), ei aleg prea adesea ca solutie fuga din propria conditie („Sunt satul de viata asta si de tara asta" exclama Alexandru Filoti).



Plasata in roman sub o atotputernica zodie a trecerii, a curgerii - sugerata de chiar apele Siretului ce declanseaza drama („sa zambim, sa ne resemnam si sa lasam lucrurile sa curga" -cere Alexandru Filoti; „Apele si boierii curg la vale" il va confirma, post-facto. Ciornei), aceasta „boierime de tara care se duce"
(N. lorga) e deplansa de S., urmasul razesilor, nu atat pentru ceea ce a fost, cat mai ales pentru ceea ce ar fi putut - si ar fi trebuit - sa fie. Artistic, perspectiva nu convinge inca pe deplin in acest moment al creatiei sadovenicne nici prin forta, nici prin profunzime si nici prin originalitate. „intreaga desfasurare a romanului apare ca sinteza unor situatii evocate in scrieri mai vechi"
(C. Ciopraga): atmosfera de epoca, locul actiunii, imprejurarile, atitudinile, chiar personajele dau impresia de deja-vu: P. Constantinescu gasea chiar analogii cu personajele lui Duiliu Zamfirescu (Mathildc-Sasa, Laurentia-Tincuta, Ciornei-Scatiu etc), motivate poate mai degraba referential decat livresc. Nici intreitul roman erotic nu e pe deplin convingator: iubirea crepusculara, neinstare de elan (doar de regrete) a lui Alexandru Filoti, infatuarea romantioasa a lui Costi si dragostea strivita in mugure a lui Vasile Brebu nu au suficient spatiu sa se dezvolte verosimil.

In final, nici legatura intre romanul social si cel erotic nu e suficient motivata (cel putin in cheie realista), caci drama sociala incepe inaintea celei erotice si continua si dupa aceasta: tragica poveste de dragoste precipita doar deznodamantul unui proces socio-istoric inevitabil („trecerea" boierilor), fiind mai curand un simptom decat o cauza a acestuia. Interesat aici mai mult de fenomene decat de oameni, autorul ii subordoneaza pe acestia (prea mecanic insa) unor legitati transindividualc (procedeu altminteri specific sadovenian), incat si personajele sunt mai degraba functie de evenimente decat agenti. Mai mult, S. sacrifica (uneori exagerat) nuantele pentru a forja, in traditie realista, eroi tipici. Asa se face ca, dintr-o umanitate numeroasa care funii/caza destine (din medii foarte diferite) ce evolueaza in paralel sau intra in coliziune, se retin prin autenticitate si pregnanta, paradoxal, mai ales figurile de plan secund. indaratul gestului individual se intrevad inlotdeauna nenumaratele gesturi savarsite, indraznite sau doar visate in cursul unei istorii imemoriale de o intreaga umanitate solidara prin destin.

In mod cert, insa, figura prin care romanul se deschide artisticeste cel mai mult spre profunzimi este cea a Anitei Rusului.

Psihologic, personajul e chiar mai precar, caci, daca in cazul lui Alexandru Filoti, Vasile Brebu etc. avem totusi de-a face cu situatii tipice (in explicarea carora psihologia istorica, a categoriei, e mai importanta decat psihologia persoanei), transformarea Anitei in „mademoi-selle Annette" e o situatie atipica, care ar fi necesitat o asemenea circumscriere. Dar daca in ordine psihologica Anita Rusului ramane mai mult o silueta delicata si enigmatica, un profil tragic schitat fugar, in schimb abia interpretata in cheia realismului magic sadovenian ea isi fezvaluie adevarata semnificatie. „Demon al tineretii" pentru Alexandru Filoti, „naluca" pentru Costi, „abur al amagirii" pentru Vasile Brebu, Anita nu e atat o fiinta omeneasca cat un augur, un onten, un semn al viitorului inevitabil (iar nu o cauza a lui).

Adusa de stihiile dezlantuite ale naturii intr-un episod de puternica atmosfera fantastica (pecetluit de convingerea podarului:

„O adus Siretele un dimon"), fiica morarului (moara, topos folcloric cu conotatie malefica devenit o clasica tema literara) este ca insasi o stihie, intruziunea ei in ordinea realului anuntand debutul crizei.

In ciuda (temporarei) acomodari la aceasta ordine (prin asumarea unei alte identitati, modelate cultural), Anita pastreaza permanent in adancurile sufletului un nucleu misterios si amenintator, obscur si inaccesibil, ca un vestigiu al primordialei sale identitati sau ca o legatura subterana cu taramul stihial de obarsie in care, simetric inceputului, se va reintoarce in final datorita stihiilor iernii. La acest palier ar trebui, asadar, cautata miza majora (dar insuficient exploatata).a romanului, caci prin figura Anitei Rusului S. incearca de fapt sa abordeze (in maniera mito-poetica ce-i va fi tot mai mult proprie) o tema mult mai grava ce a preocupat o intreaga epoca (si continua sa preocupe).

E vorba in speta despre tema conflictului dintre „cele doua Romanii", vazut ca o adevarata fractura intre doua civilizatii straine si ostile ce ar opune, etern schizofrenic, o Romanie profunda rurala, atemporala, cosmica si oprimata (totusi majoritara) unei Romanii superpuse (in termeni eminescieni), moderna si civilizata (chiar pana la decadenta), dar incapabila de o reala „misie" civilizatoric.

Daca Neamul Soimafestilor sau Rascoala lui Rebreanu trateaza acest conflict fundamental al Lumii romanesti intr-o poetica realista clasica, Ciuleandra si Veneatot relua in schimb tema in cheie alegorica. intr-adevar, asemeni Madalinei-Madelon din Ciuleandra, si Anita-Annette (intrupare trecatoare a unei alte Realitati, mai adanci) ipostaziaza tot o (nelinistitoare) intruziune a Romaniei profunde in ordinea artificiala a „celeilalte" Romanii. De altfel, paralela cu Ciuleandra (carte cam din aceiasi ani) se impune, ambele romane asociind in chiar structura de adancime ideea confruntarii dintre „cele doua Romanii" cu mitul modem al pygmalionismului (dupa Bernard Shaw, mai ales).

La antipodul optimismului versiunii anglo-saxone insa, pesimismul viziunii ambilor scriitori romani are (chiar din plan referential) o motivatie epistemologica profunda. Generat de un context mai amplu, civilizational, acest pesimism traduce de fapt literar incapacitatea modelului societal (si a Weltanschauung-um) romanesc, tot conservator si strict ierarhizat, de a admite. coalescenta nivelurilor sociale ca premisa a agregarii unei solutii intermediare intre opusi (sociologic vorbind, a unei clase de mijloc cu functie de interfata intre extremele societatii), inlr-o Lume romaneasca radical scindata si polarizata (asemanatoare mai curand unei tari coloniale decat Occidentului), transgresarea rolurilor (veritabile regnuri) e imposibila, iar deznodamantul de fiecare data tragic.

Aproape identice prin intentie, cele doua romane difera totusi prin viziunea artistica. Astfel, la Rebreanu ciocnirea dintre Romania profunda (conectata dionisiac la marile ritmuri primordiale ale vietii ce se reveleaza in cvasi-extaticul dans al „Ciulcndrei").

si cea devitalizata a „Puilor" l'aranga e transfigurata cu precadere in registrul psihismului psihanalizabil (al psihismului personal, dar cu posibile deschideri spre transpersonal caci, pe urmele lui Nietzsche, pentru Rebreanu, umanitatea - cu toate dramele ci e doar epifenomenul acelui sambure tragic, haotic, tulbure, dionisiac, al lumii si existentei).



Pentru S. , insa, ordinea suprema a Lumii, desi tragica pentru fiinta umana, e totusi una rationala, guvernata de un Mare Arhitect al Universului, de un Spirit Suprem, prezent in toti si in toate. Conflictul dintre cele doua lumi e, prin urmare, explorat printr-o incizie mai putin adanca si cruda.

O dovedeste (intre altele) si pasiunea erotica a celor doi Filoti, sincera (desi atinsa de morbul dreptului de proprietate asupra fiintei iubite) si total straina de programul ideologic explicit, lucid-cinic, al batranului Faranga din Ciuleandra, de salvgardare a neamului (si castei), vazute ca o adevarata rasa in care biologicul si socialul se imbina aproape mistic. Redusa in Venea mai degraba la decopertarea socialului, abordarea sadoveniana se deschide insa deja promitator spre miticul si simbolicul perioadei urmatoare de creatie. Tipic pentru S., natura e solidara cu drama oamenilor, proiectand-o intr-o coplesitoare dimensiune cosmica: ca si la Shakespeare, criza e totala, afectand deopotriva natura, individul si institutiile.

In acest sens un rol aparte il joaca incipit-ul ce constituie, in descendenta tragediei antice, „un preambul subtil [pentru] intreaga dinamica de idei a romanului"
(C. Cublesan), anuntand ca procedeu Hanu — Ancutei. Nu-i lipsesc cartii nici alte caracteristici ale stilului lui S.: lirismul consubstantial viziunii (cu irizari feerice in paginile consacrate idilei Anita-Costi), melancolia trecerii (varianta a butler-ienei The Way of All Flash), perspectiva vechimii („la S. intamplarea nu se petrece acum, ea s-a petrecut; oamenii nu sunt, ei au fost.

Peste tot trece ca o umbra a timpului", N. F.m. Teohari), umorul perspectivelor imense, „asiate" etc. Roman-cronica al boierimii ce se duce, al burgheziei ce se inalta si al taranimii ce dainuie, „carte de evocari aspre peste care vantul trecutului suna uscat"
(C. Ciopraga), Venea o moara pe Siret, fara a li si un punct terminus, ramane totusi unul din punctele importante de inflexiune ale universului sadovenian.


    

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


Cauta referat
Scriitori romani