Vorbeste, Memorie de Vladimir NABOKOV referat






Autorul si opera sa - Vladimir NABOKOV



Vladimir Nabokov s-a nascut la St. Petersburg in . Era fiul cel mai mare al unei familii bogate, foarte cultivate si cu ferma orientare liberala. Cand bolsevicii au venit la putere, familia a parasit Rusia, mutandu-se mai intai la Londra, apoi la Berlin, unde Vladimir i s-a alaturat in 1922, dupa ce si-a terminat studiile la „Trinity College" din Cambridge. intre anii 1923 si 1940 a publicat romane, povestiri, piese de teatru, poezii si traduceri in limba rusa, afirmandu-se ca unul dintre cei mai importanti scriitori rusi din exil. In 1940 se stabileste in America, unde va fi lector la colegiul Wellesley, din 1941 pana in . Apoi va functiona ca profesor de literatura rusa la Universitatea Corneli, pana la retragerea sa din invatamant, in 1959.

In 1941 publica primul roman in limba engleza, Adevarata viata a lui Sebastian Knight. Alte carti: Apararea Lujin (1929), Dispretul (1934), Ada (1969), Rasete in intuneric, Pnin (1957), Duzina lui Nabokov, Invitatie la o decapitare (1938), Mary, Bend Sinister (1947), Glorie, Foc palid (1962), Lucruri transparente (1972), O frumusete rusa si alte povestiri (scrise intre anii 1922 si 1940), Darul (1937), Apasarea, Ochiul, Rege, regina, talhar (1928), Opinii ferme. Poezii si probleme. Priviti arlechinii (1973), Tiranii distrusi. Detalii ale unui apus de soare (1976), Vorbeste, Memorie. Lolita este cel mai cunoscut roman al sau. A publicat si traduceri din Puskin si din Lermontov si un studiu despre Gogol.

In 1973 i s-a decernat Medalia Nationala Americana pentru Literatura.

A murit in 1977, la Montreux, in Elvetia.

Prezentarea textului - Vorbeste, Memorie



O CARTE A FORMARII SPIRITUALE. Vladimir Nabokov este unul dintre marii intemeietori ai romanului postmodern. Opera sa autobiografica Vorbeste, Memorie, subintitulata „O autobiografie rescrisa", este, dupa cum afirma autorul, „o culegere, sistematic corelata, de amintiri personale ce se desfasoara pe un spatiu geografic de la St. Petersburg la St. Nazaire si acopera o perioada de treizeci si sapte de ani, din august 1903 pana in mai 1940, cu numai cateva incursiuni in spatiul temporal ulterior".
Desi este deosebit de coerenta, cartea lui Nabokov nu e o „autobiografie" completa, in sensul curent al termenului. Vorbeste, Memorie este mai degraba o carte a formarii spirituale a scriitorului, cititorul fiind de multe ori surprins sa constate ca autorul insista asupra unor amanunte care nu au prea mare relevanta din punct de vedere al desfasurarii evenimentelor. De exemplu, Nabokov intrerupe deseori prezentarea liniara a datelor referitoare la istoria familiei sale, pentru a-i vorbi cititorului despre pasiunea sa pentru fluturi, care l-a dominat inca din copilarie.

ADRESAREA DIRECTA.
Desi este dedicata sotiei sale, pe prima pagina a cartii fiind scrise aceste doua cuvinte: pentru Vera", scriitorul pare sa-si aduca aminte de acest lucru abia in finalul consemnarilor sale, cand, uitand parca tot ceea ce scrisese pana atunci, i se adreseaza direct sotiei, fara a-l mai baga in seama pe cititor: „Copilul nostru trebuie sa fi avut aproape trei ani, in acea zi cu putin vant, la Berlin (), cand noi, tu si cu mine, am stat in fata unui rond de panselute palide () si ne-am amuzat teribil cind eu am sugerat destul de prosteste asemanarea lor cu o multime de capete de mici Hitleri"'.

Totusi, chiar daca finalul autobiografiei lui Nabokov il face pe cititor sa simta ca invadeaza intimitatea celui care scrie, pe parcursul cartii scriitorul nu ezita sa se adreseze direct cititorului, asa cum procedeaza si in romanele sale. Astfel, pastrand acelasi registru ironic al dialogului cu cititorul, prezent in romanele sale, Nabokov isi intrerupe la un moment dat sirul relatarii evenimentelor propriei sale vieti, pentru a lua contact cu cititorul:

"Pasajul urmator nu se adreseaza cititorului obisnuit, ci in mod special acelui idiot care pierzand o avere catastrofala considera ca ma poate intelege. Vechiul meu conflict (din 1917) cu dictatura sovietica nu are absolut nicio legatura cu problema proprietatii. Am un dispret total fata de emigrantul care ii uraste pe comunisti pentru ca i-au fiirat banii si mosiile. Nostalgia care m-a framantat in toti acesti ani izvoraste dintr-un sentiment hipertrofiat al copilariei pierdute si nu din tristetea de a fi pierdut niste bancnote."

OAMENI Sl INTAMPLARI.

Asa cum reiese si din acest pasaj, cea mai mare parte a amintirilor lui Nabokov se strange in jurul intamplarilor si oamenilor ce au insemnat pentru el copilaria si adolescenta petrecute in Rusia si apoi in exil, in Europa Occidentala. Despre anii ce au urmat stabilirii in Statele Unite aflam foarte putine detalii, unul dintre ele referindu-se la surprinderea autobiografului in momentul in care i se ofera o catedra universitara la Wellesley. Atentia lui Nabokov se indreapta asupra descrierii Rusiei copilariei lui, tara pe care a lasat-o in urma, privind nostalgic pamantul pe care il parasea de pe vaporul ce se indeparta de tarmurile ei.
Facand parte, cum am remarcat, dintr-o familie bogata, extrem de cultivata si cu o ferma orientare liberala, Vladimir Nabokov este nevoit sa paraseasca Rusia impreuna cu intreaga familie, in 1919, cand bolsevicii au preluat puterea. Nabokovii se muta intai la Londra si apoi la Berlin. Autobiograful consemneaza faptul ca „s-au facut demersuri pentru ca fratele meu si cu mine sa ne ducem la Cambridge cu o bursa acordata mai mult ca o compensatie pentru persecutiile politice decat in semn de recunoastere a unor merite intelectuale". Sosit in Occident, tanarul Nabokov descopera cu stupoare cat de larg fusese ecoul propagandei sovietice si cat de multi erau intelectualii care credeau ca regimul bolsevic fusese chemat sa faureasca o „lume noua in locul unei lumi lipsite de traditii democratice si culturale". Desi provenea dintr-o familie in care principiile liberale erau admirabil ilustrate de tatal lui, marturiile lui Vladimir Nabokov despre viata ruseasca sunt primite cu retinere si scepticism.

Incapacitatea tinerilor intelectuali germani si francezi de a intelege lumea pe care o prezenta Vladimir Nabokov il determina sa paraseasca Europa Occidentala, care nu-i ofera in totalitate libertatea de care avea nevoie.





FUGA DE FICTIUNE.

Vorbeste, Memorie nu este numai romanul copilariei si al exilului lui Nabokov, ci si romanul formarii unui scriitor. Nabokov insista asupra copilariei pentru ca in acei ani s-a nascut in constiinta sa dorinta de a scrie. Aceasta dorinta ia amploare in adolescenta, cand, asa cum marturiseste autobiograful, ii scria de doua sau de trei ori pe saptamana poezii celei pe care o numeste Tamara. Acest impuls de a scrie devine apoi necesitate in anii de exil si scriitorul marturiseste ca povestea anilor de colegiu petrecuti in Anglia este de fapt povestea stradaniei mele de a deveni scriitor rus".
Poate ca acesta este si motivul pentru care Nabokov nu scrie o autobiografie in sens clasic. Vorbeste, Memorie nu este numai o colectie de date, ci si un roman, comparabil din punct de vedere artistic cu alte carti ale lui Nabokov, dintre care putem aminti romanul sau cel mai cunoscut, Lolita. Universul specific lui Nabokov, format din „oglinzi, umbre si ecouri"', asa cum precizeaza Manfred Piitz in capitolul dedicat lui Nabokov din Fabula identitatii, poate fi regasit si in romanul sau autobiografic. Dialogul cu Mnemosina, zeita amintirilor, nu il indeparteaza pe Nabokov de literatura, desi scopul principal al scrierii acestei autobiografii, declarat ironic de autor, ar fi fost acela „de a alcatui o lista, in folosul meu, cu cativa din oamenii si subiectele ce se refera la trecut". Nabokov stie insa ca fuga de fictiune nu este posibila, si acest lucru reiese foarte clar din paginile autobiografiei sale. Lupta lui Nabokov este, de fapt, lupta cu sine insusi, pentru ca, asa cum marturiseste in paginile autobiografiei, „omul din mine se revolta impotriva creatorului de fictiune". incercand sa se redea pe sine ca om prin scrierea unei autobiografii, Vladimir Nabokov nu face insa altceva decat sa ne dea impresia ca scriitorul Nabokov nu scrie pentru a trai, ci traieste scriind.

EXILUL
(fragment din text)


,Privind inapoi spre acei ani de exil, ma vad pe mine si alte mii de rusi ducand o existenta bizara, dar nicidecum neplacuta, in lipsuri materiale si bogatie intelectuala, printre straini absolut nesemnificativi, germani si francezi fantomatici in ale caror mari orase, mai mult sau mai putin iluzorii, noi, emigrantii, se intampla
sa locuim. Acesti indigeni erau pentru ochiul mintii la fel de plati si de transparenti ca figurinele croite din celofan si desi ne foloseam de inventiile lor, ii aplaudam pe clovnii lor, culegeam prunele si merele cazute la marginea drumurilor lor, nu exista intre ei si noi o comunicare reala, acea relatie umana bogata atat de raspandita printre noi. Uneori paream ca ii ignoram asa cum un invadator ignorant si foarte prost ignora o masa
de bastinasi fara forma si fara chip; dar din cand in cand, foarte des de fapt, lumea fantomatica in care ne etalam senini suferinta si arta noastra manifesta un fel de convulsie oribila ca sa ne arate cine era robul imaterial si cine era adevaratul stapan. Dependenta noastra fizica totala fata de cutare sau cutare natie, care ne acordase cu raceala azil politic, devenea dureros de evidenta atunci cand trebuia obtinuta sau prelungita o «viza» oarecare, «carte de identitate» diabolica, caci in acest caz un iad birocratic nesatios incerca sa-l inghita pe petitionar si acesta putea sa-si piarda mintile in timp ce dosarul lui crestea, devenind tot mai voluminos in birourile consulilor si politistilor cu favoriti ca niste sobolani. S-a spus ca «dokumenti» sunt placenta rusului. Liga Natiunilor a dotat cetatenii care si-au pierdut cetatenia rusa cu un asa-numit pasaport «Nansen», un document de calitate inferioara de o culoare verde bolnavicioasa. Detinatorul lui era tratat ceva mai bine decat un criminal scos din puscarie pe cautiune si era silit sa se supuna unui calvar cumplit de fiecare data cand dorea sa calatoreasca dintr-o tara intr-alta si cu cat acea tara era mai mica, valva pe care ojacea era mai mare.
Pe undeva, prin strafundurile glandelor lor, autoritatile secretau ideea ca oricat de ticalos ar fi un stat - sa zicem. Rusia sovietica -, orice persoana care fugea din el este din start demna de dispret, de vreme ce vietuieste in afara unei administratii nationale; si de aceea era privit cu dezaprobarea absurda cu care anumite grupuri religioase privesc un copil nascut in afara casatoriei. Nu toti consimteam sa fim bastarzi si fantome. Tare placute sunt amintirile pastrate cu drag de unii emigranti rusi despre modul in care i-au insultat sau pacalit pe diversi inalti functionari din diverse ministere, Prefectures si Polizeipraesidiums."

La Berlin si la Paris, cele doua capitale ale exilului, rusii alcatuiau colonii compacte, cu un coeficient de cultura care depasea cu mult media culturala a altor comunitati de straini in mod necesar mai diluate, in mijlocul carora erau plasati. in cadrul acestor colonii se tineau aparte. Ma refer desigur la intelectualii rusi ce apartineau indeosebi grupurilor democratice si nu la acel gen de persoana mai poleita care «a fost, stiti, consilier al tarului sau cam asa ceva», la care se gandesc automat americancele din cluburile de femei ori de cate ori sunt mentionati «rusii albi». In aceste asezari viata era atat de bogata si de intensa incat acesti inteligenti rusi (cuvant care trimitea la mai mult idealism social si la mai putin snobism intelectual decat termenul de «intelectuali», asa cum este el folosit in America) nu aveau nici timp si nici motive sa-si faca legaturi in afara cercului lor. Astazi, intr-o lume noua si indragita, in care am invatat sa ma simt ca acasa cu aceeasi usurinta cu care am incetat sa mai pun bara la cifra . extrovertitii si cosmopolitii in fata carora se intampla sa mentionez aceste chestiuni din trecut isi inchipuie ca glumesc sau ma acuza dimpotriva de snobism atunci cand eu sustin ca in aproape o cincime de secol petrecuta in Europa Occidentala n-am avut, printre putinii germani si francezi pe care i-am cunoscut (in majoritate proprietarese si literati), mai mult de doi buni prieteni cu totul."



BIBLIOGRAFIE

Ivancescu, Ruxandra; Popescu, Ana - /// romane celebre intr-o singura carte, Ed. Paralela 45, Pitesti, 1998; Nabokov, Vladimir - Vorbeste, Memorie (o autobiografie rescrisa), traducere de Sanda Aronescu, Ed. Universal Dalsi, Bucuresti, 1994; Piitz, Manfrcd - Fabula identitatii (Romanul american din anii saizeci), traducere si prefata Irina Burlui, Ed. Institutul European, Iasi, 1995.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani