Zenobia — roman de Gellu Naum referat






ZENOBIA — Roman de Gellu Naum.

A fost publicat la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti, in anul . Personajul principal, Zenobia, apare mai intai in proza poetica din volumele Medium (1945) si Castelul orbilor (1946), apoi si in poezia autorului.

Caracterizata de autorul sau drept „un fel de homan" (formula ironica, extinsa si asupra prozei, dupa cea de „pohem" aplicata, pe urmele lui Jacques Vache, poeziei amenintate de conventionalizare), cartea lui Gellu Naum este un produs tipic suprarealist, raspunzand, in esenta, definitiei date de Andre Breton „suprarcalitatii" ca punct in care „susul si josul, viata si moartea, trecutul si viitorul, realul si imaginarul inceteaza sa mai fie percepute in mod contradictoriu".

Logicii naratiunii realiste si celei a comportamentului personajelor i se substituie aici ceea ce autorul numeste o „logica a starilor", ce face ca „obositorul ritual al evocarilor" sa cada in desuetudine. Nevoia delimitarii de „literatura" face parte din strategia retorica a protagonistului-narator, carc-si pastreaza numele real si are grija frecvent sa-si avertizeze cititorul ca numai din inertie si neatentie cade, din cand in cand, in conventiile prozei, interesul sau orientandu-se de fapt spre „partea cealalta", spre „o alta zona" sau un „altceva", - „punct final" si „reversibil" pe care-l intuieste pretutindeni cu cea mai marc precizie si rigoare („riguroasa zona libera de dincolo de el"), dar pe care nu-l poate exprima niciodata cu claritate („nu pot sa fiu mai clar").



El va avea asadar aerul ca „vorbeste mereu despre altceva" si ca tot ce povesteste nu e decat suprafata verbala inconsistenta a trairii profunde:

„eu scriu aici (pentru ca s-ar parea ca scriu) despre dragoste si-mi place baiguiala care imi dizolva inteligenta si cultura ca sa-mi deschida alte porti".

Capcanele lecturii de tip I realist, interesata de amanuntele caracteristice I pentru o anumita ambianta sau psihologie sunt denuntate astfel mereu ca secundare si chiar insignifiante, iar apelul adresat cititorului de a I le „recapitula" pentru a le tine minte este mai degraba ironic. Nu mai putin insistenta este orientarea lectorului spre „o anumita arheologie mediumnica", in cautarea „noutatilor de pe un taram fara sus si fara jos" si a deschiderii spre „un posibil Iara limite".

Prin asemenea insertii programatice, romanul devine si un meta-roman, o naratiune care-si contine si comenteaza poetica si poietica si ofera totodata sugestii de receptare.

Trecute la capitolul „mizeriilor", amanuntele realiste sunt insa larg compensate de inmultirea conotatiilor mitico-simbolice, - de la numele unor personaje pana la obiecte, gesturi si situatii care par a cere, cum spunea Breton in Nadja, „sa fie descifrate ca o criptograma".

Primele pagini ale cartii aduc de fapt in scena, mai mult (sau mai putin) decat niste nersonaje propriu-zise, niste forte in conflict. In casa domnului Sima, din tinutul mlastinos unde va avea loc spectacolul iubirii „vegetative" a cuplului Naum-Zenobia (ca intr-o faza nigredo, alchimica), Zenobia este deopotriva fiinta adorata (de catre protagonist), brutalizata (de personajul lason, care va reaparea pe parcurs ca element perturbator in somnul mediumnic al Mariei, femeia refuzata), iubita, de asemenea, cu o anumita timiditate si fara nici o sansa de Petru (reluat mai tarziu in ipostaza de „suspinator" in preajma odaii Nathaliei, intr-o reprezentare onirica a la Bosch, cu conotatii senzuale) - tot atatea posibile ipostaze ale eului profund, aflat in corelatie secreta, „mediumnica" cu restul lumii. Li se adauga straniul personaj Dragos, batranul si mort si viu, proiectie, poate, a instantei parentale uitate in abisurile subconstientului, deschizand uneori un ochi ironic spre lumea (constiinta) celor vii. intre personajele si intamplarile cartii, contaminarile si interferentele sunt permanente.

Cele sapte capitole au totusi o anumita individualitate sub raport epic. Cel dintai, Mlastinile, sta sub semnul amintitei stari „vegetative" a cuplului, iar urmatoarele cinci (Orasul, Coridorul, Scara, Ultima intalnire a Iui Danie si Beatrice pe o ceasca de cafea fabricata in Suedia, Martorii) constituie, in linii mari, toposul „orasului" si al „coridorului", unde se desfasoara dramaturgia obscura a impulsurilor si „starilor", - fie in ordinea relatiilor cu „principiul feminin"
(de la repudiata, indiferenta Maria, la grotesca Doamna Gerda, de la matem-agresiva Vizitatoare, la frivola Lily), fie in cea a comunicarii „oculte" cu lumea mortilor (printre care Constantin, „vizitatorul abject, mesagerul promiscuitatii", portretizat in buna traditie urmuziana, apoi, din nou. Doamna Gerda si batranul Dragos).

Ultima secventa, Scandura, marcheaza iesirea din spatiul orasului, dupa intalnirea, in locul funerar al „depozitului de cherestea", cu Domnul Sima (ori cu un alter-cgo al sau) si revederea, in treacat, a Mariei (care urmeaza a se casatori, in sfarsit, cu loachim, „perfecta rotita universitara", cu a sa „duhoare mentala greu de suportat").

„Plecarea spre mlastini" inseamna si momentul unei clarificari launtrice a cuplului, in urma traversarii unor evenimente nu mai putin misterioase si stranii, intr-o atmosfera crepusculara amintind de pictura metafizica suprarealista ori de viziunile unui William Blake. intre „pelicula" initiala, cercurile funerare de pe parcurs, cercul de fulgere si cel al tubului ce se deschide spre imaginea Zcnobiei in asteptare, se desfasoara tot atatea trepte ale initierii-revelatie, confirmand permanenta iubirii ca „stiinta totala si linistita" si despartirea de „farsa exisentiala".

De aceasta din urma, inscenata cu umor si ironic si cu un marcat gust pentru grotesc, se leaga ceea ce am putea numi un fel de purgatoriu al fiintei, in contrast cu iubirea transfiguratoare, care devine si un revelator al farsei.





Cartea este, in ansamblu, un mozaic de viziuni onirice, de intamplari si personaje cu infrastructura mitico-simbolica foarte atent calculata (trimiteri explicite se fac la mitul lui Orfeu, fason, ca simbol al unor pulsiuni violente, elementare, face aluzie Ia argonautii cautatori ai lanei de aur, asteptarea finala a Zenobiei poate duce cu gandul la Penelopa homerica etc).

intregul e dominat ue figura Zenobiei, principiu vital si zeesc (cum ii spune si numele) completand fiinta barbatului cu care formeaza un fel de dublu androginie, fiinta inzestrata cu harul clarviziunii, „devansand gesturile si intentiile", inzestrata cu o „stiinta totala si linistita", reprezentand „mirificul dezlegat".



Este o intrupare a „principiului feminin", „Spiritul-Femeie" pe care naratorul declara a-l fi presimtit dintotdeauna in jurul sau, inchipuit, la o varsta a disponibilitatilor inca nedeplin exersate, drept „Mama a mamelor, feroce si indiferenta, blanda si generoasa, surda, primitiva si infinit superioara grosolanei noastre masculinitati" si care „ma ferea, ma ocrotea, ma conducea prin aparenta complicata care ne invaluia".

Regasim in asemenea date trasaturi tipice femeii-ghid miraculos, ca si mediumnic, din mitologia suprarealistilor. Sub o asemenea tutela spirituala, protagonistul narator are asigurata acea disponibilitate totala a eului, deschis spre necunoscutul din sine si din realitatea imediata. intre planul subiectiv-oniric si cel „real" granitele sunt mereu imprecise, jocul dintre vedere si viziune fiind permanent. Date verificabile documentar din biografia autorului intra in acest joc al „hazardului obiectiv", contribuind la voita intrepatrundere si contopire a faptului trait cu cel visat sau imaginat. Straneitatii „metafizice" a atmosferei i se asociaza insa si starea de veghe a naratorului atent la pericolul caderii in conventia romanesca, ironizata si minimalizate intrucat mai degraba bruiaza formularea mesajului secret, de adancime, ce refuza prin definitie claritatea expresiei. O distantare ironica poate fi remarcata si ca atitudine generala, fata de spectacolul acestei lumi grotesti, compozite si hibride, ce-i relativizeaza la maximum insasi calitatea de „real", modeland-o ca spectacol al farsei existentiale -o farsa „metafizica".

Gustul pentru „comedia oniricului", remarcat si in poezia lui Gellu Naum, se manifesta si in acest „r(h)oman" complex, reprezentativ pentru suprareal ismul „revizuit" profesat de scriitor.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani