Zmeura de campie — roman de Mircea Nedelciu referat






ZMEURA DE CAMPIE — Roman de Mircea Nedelciu. A aparut la Editura Militara din Bucuresti in anul . Este primul roman publicat de autor dupa trei volume de proza scurta.

Inainte ca Editura Militara sa ia pe la mijlocul deceniului al noualea initiativa publicarii unor carti ale prozatorilor postmoderni, existau putine semne ca acestia ar fi preocupati de o tema atat de straina experientei lor biografice cum parea sa fie tema razboiului. E adevarat, una dintre primele povestiri ale lui Mircea Nedelciu, Istoria brutariei nr. 4, includea jurnalul de front al unui caporal, dar ceea ce retinea atentia in mod deosebit in acest text erau figurile grafemice, si mai putin imaginea stendhaliana a razboiului. Precedentele fiind atat de putine, iar fa caail celorlalti prozatori postmoderni lipsind cu desavarsire, putem privi aceste romane ca pe niste scrieri ocazionale, rezultai al unor circumstante favorabile create prin initiativa oarecum neasteptata a Editurii Militare.

Important este insa ca in felul acesta autorii s-au simtit obligati sa arate in ce consta specificul raportarii lor la o tema care s-a bucurat si in trecut de multa atentie in literatura romana. Alexandru Vlad, cel ce a problematizat mai mult situatia, marturisea ca pentru el, ca scriitor lipsit de experienta razboiului, un |roman de acest fel nu poate fi decat „un exercitiu de fictiune".

Mai inainte, Mircea Nedelciu ajunsese insa, in romanul sau Zmeura de •campie, la un alt punct de vedere, considerand ci urmarile razboiului se rasfrang si in prezent, deci si asupra celor de azi ca fii ai combatantilor de ieri:

„in fond, zice el, toate iseranele lasate de un razboi se prelungesc in Jtimp pana la distante de cateva generatii".

S-ar fjutea scrie asadar, in viziunea lui Mircea Nedelciu, un roman de razboi plecand chiar de la destinul (istoric al generatiei „optzeciste", destin ce a fost determinat intr-o oarecare masura de participarea parintilor ei la marea conflagratie. Zmeura de campie si este, de-altfcl, un asemenea roman.

Ceea ce se remarca in primul rand este caracterul retrospectiv, ancheta asupra trecutului, pe care o intreprind mai multe personaje, tineri crescuti in acelasi orfelinat, din dorinta de a-si cunoaste parintii. Acestia sunt oameni din generatia varstnica, unii dintre ei chiar fosti combatanti, de a caror prezenta in roman este legata cu precadere tema razboiului. Reconstituind cateva biografii, autorul tinde sa nsze imaginea tip (fara a neglija totusi particularitatile individuale) a celor ce au trait razboiul _si apoi evenimentele din deceniul al saselea.

In acest sens, se poale spune ca, pe langa tema centrala a paternitatii, cartea lui |M.N. schiteaza si un profil al istoriei contemporane, ocolind totusi, prin fragmentarism si inlcrvertirea cronologiei, dezideratul mai vechi al cronicii romanesti. Unul dintre cei trei tineri porniti sa-si caute originile si ascendenta, dupa ce aduna suficiente date despre tatal sau, simte nevoia sa le priveasca intr-o viziune mai larga:

„Totusi, un lucru e logic: declinul fiecaruia dintre parintii nostri trebuie sa fi inceput in timpul si dupa terminarea razboiului. Altfel cum s-ar explica faptul ca la aproape zece ani dupa razboi ei n-aveau o situatie, o casa, un rost si n-au putut sa ne tina pe langa ei? Sanatatea lor morala sau fizica fusese serios zdruncinata de razboi".

in privinta tinerilor, autorul nu isi propune sa creeze o biografie tipica, desi observatia ca indirect, prin zdruncinarea fizica si morala a parintilor, razboiul a influentat si generatia lor este nu doar exacta, ci si subtila.





Ceea ce pare sa-i caracterizeze este o necontenita cautare, neputinta de a gasi un acord intre interior si exterior, intre sine si imprejurarile epocii comuniste, fapt ce ar putea explica si trecerile lor dintr-un loc in altul, de la o indeletnicire la alta, de natura sa configureze, pana la urma, un sentiment de irosire existentiala. Unul dintre ei, Radu A. Grintu, dupa bacalaureat ar dori sa devina regizor, dar nu reuseste la examenul de admitere. Face insa studii filologice si dupa absolvire este repartizat ca profesor intr-o comuna din Teleorman, de unde va fi incorporat.

Eliberat din armata, lucreaza ca pedagog in Bucuresti, dar putina vreme, caci nu are buletin pentru capitala. Va trebui, prin urmare, sa accepte un post de ghid la un oficiu de turism. In aceste conditii, cautarea parintilor, de care a fost despartit in anii vitregi de dupa razboi, constituie o prima expresie a nazuintei spre echilibru si concentrare. Si totusi, in finalul romanului, mult ravnita fixare nu se realizeaza in sensul vocatiei sale (care era, cum stim, arta regizorala), ci oarecum exterior si conventional, prin revenirea ca profesor in satul natal, conform mesajului testamentar al fostului sau dascal Valcdulccan:

„Fiecare dintre noi avem un singur loc despre care spunem «acasa» si cel mai adesea, pentru cateva bune milioane de romani, acest loc se afla intr-un sat pe care nu-l mai locuim de mult".

Cartea a fost citita ca un roman deoarece autorul insusi a consimtit sa apara acest cuvant, nu tocmai bine vazut de textualisti, pe coperta. E drept ca spre final incearca sa relativizeze ceea ce recunoscuse mai inainte, punand la indoiala, de exemplu, conditia de personaj in sens clasic a unuia dintre protagonisti.

Ezitarea scriitorului nu e lipsita de orice temei de vreme ce se creeaza si de data aceasta, cum s-a creat si in cazul povestirilor sale, o anume distanta intre fictiune si naratiune, lucru neintalnit in proza traditionala.

Cu alte cuvinte, naratiunea serveste fictiunea exact in masura in care o si concureaza. Incontestabil, romanul prezinta evenimente si personaje in buna traditie realista, dar pe de alta parte isi etaleaza Iara nici o retinere scriitura si compozitia. Naratiunea devine asadar vizibila si chiar ostentativa, tinde uneori, ca intr-un veritabil act solipsist, sa cucereasca atentia mai mult pentru sine decat pentru faptele narate. Adunand intre copertile sale, ca intr-un dosar (comparatia cu Patul lui Procust s-a facut), scrisori, amintiri, comentarii, declaratii, note informative, citate etic., romanul creeaza distante stilistice foarte mari de la un fragment la altul, cum nu se intampla totusi pentru a continua comparatia - la Camil Pelrescu. Nivelul formal este adus in fata mai ales prin aceasta practica a scriiturii multiple, prin alternarea imprevizibila a registrelor narative. Structura romanului, scoasa si ca la vedere, se afla in relatie de analogie cu felul de a povesti al unui personaj:

„Povestea inainta pas cu pas, chiar daca aproape fiecare pas putea insemna o surpriza, iar noi nu reuseam s-o urmarim decat prin salturi si zig-zag-uri".

Deslasurandu-se in acest mod, „prin salturi si zig-zag-uri", evitand asadar linearitatea cronologica, textul vine prea putin in intampinarea vechilor obisnuinte de iluzionare ale cititorului, lara a se putea spune totusi ca le anihileaza. Mircea Nedelciu stapaneste bine arta de a pastra un raport convenabil intre naratiune si fictiune, chiar si atunci cand inclina mai mult spre primul termen.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani