Mihai Zamfir biografia




Mihai Zamfir opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

ZAMFIR Mihai, se naste la 6 nov. 1940, Bucuresti.

Critic si teoretician, prozator.

Fiul lui Pantazi Zamfir si al Floricai (n. Penescu). Absolvent al Liceului „D. Cantemir" (1957) si licentiata! Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1963). Cariera universitara, ia Catedra de istoria literaturii romane modeme a aceleiasi facultati.

Debuteaza editorial in 1968, cu un volum scris in colab. cu Paul Comea , Gindirea romaneasca in epoca pasoptista (1830-l860). Urmeaza Proza poetica romaneasca in secolul al XlX-lea (1971), Introducere in opera lui Al. Macedonski (1972), Imaginea ascunsa. Structura narativa a romanului proustian (1976), Poemul romanesc in proza (1981; Premiul pentru critica al Asoc. Scriitorilor din Bucuresti), Formele liricii portugheze (1985; Premiul pentru critica al Asoc. Scriitorilor din Bucuresti), Cealalta fata a prozei (1988), Din secolul romantic (1989) si romanul Poveste de iarna (1987). Bibliografia sa mai include volum Palatul fermecat. Antologia poemului romanesc in proza (1984), precum si prefata si postfete la volum din opera lui Al., Russo , AI. Macedonski , V. Voiculescu , Antonio Jose Saraiva.

„Nu exista, pentru stilistician, subiecte «inalte» sau subiecte «ingrate». Cea mai neinsemnata pagina improvizata poate sluji unei metodologii in aceeasi masura ca si o capodopera"; aceasta fraza, extrasa din Proza poetica romaneasca in secolul al XlX-lea (1971), a doua carte a lui Mihai Zamfir - de fapt, prima, daca excludem volumul Gindirea romaneasca in epoca pasoptista (1830-l860), realizat in colaborare -, rezuma un sistem de lectura si de interpretare pe care se va baza intreaga sa activitate ulterioara.

Excelent pregatit in domeniul istoriei literare, autorul se indeparteaza, foarte devreme, de el; mai exact, de perspectiva traditionala, exclusiv diacronica. O precizare dintr-un alt volum. Formele liricii portugheze (1985), e de asemenea utila pentru a intelege motivele acestei distantari: „studiul nostru s-a ferit in masura posibilului de parazitismul istoriei literare. Datele istorico-literare sint furnizate cu zgircenie, numai in masura in care devin indispensabile pentru intelegerea stilistica a textului". „intelegerea stilistica a textului", coborirea in interiorul structurii unice a operei, accentul pus pe textualitatea literala diminueaza importanta si chiar relevanta succesiunii faptelor de cultura. Diacronia devine o simpla rama, subtire, in care Mihai Zamfir introduce metodologia si rezultatele consistente ale stilisticii, demersul structuralist menit sa puna in lumina complexitatea interna a cite unei forme. Instrumentul operativ propus pentru iesirea din „impasul istorismului" va fi, asadar, stilistica diacronica, o contradictie aparenta in termeni (intre principiile subiacente ale simultaneitatii si succesiunii), rezolvata insa de catre autor, in studiile sale, intr-un mod inteligent si creator, printr-o noua distribuire a accentelor. Teoria semantica a lui A. J. Greimas, statistica lingvistica si teoria cimpurilor semantice sint utilizate, ca „adjuvanti", pentru a fixa anumite entitati stilistice (poemul in proza este una dintre ele), urmarindu-se apoi viata lor interna, sub presiunea „contextuala" inerenta. Viziunea autorului este - dupa cum precizeaza el insusi - inrudita cu urmarirea evolutiei unui motiv plastic, a unui ornament esential. Analiza formala, riguroasa si complexa, impinge intr-un plan secund cronologia, in sensul traditional in care acesta a intrat, ca principiu de baza, in elaborarea si structurarea istoriilor literare.

Conteaza mai putin elementul temporal, si mai mult omogenitatea si stabilitatea interna a cite unei forme, pe care trecerea timpului si succesiunea virstelor literare nu au reusit sa o „destabilizeze". Proza poetica romaneasca in secolul al XIX-lea (1971), studiu conceput, in descendenta lui T. Vianu, ca o „arta a prozatorilor" lirici romani din veacul romantismului si al istoriei, introduce in bogata bibliografie a lui Mihai Zamfir un construct stilistic; poemul in proza, la care autorul se va raporta in mod constant, in volumele urmatoare (unul fiind chiar axat pe ilustrarea romaneasca a acestei forme de proza artistica). Pentru stilisticianul care nu ignora totusi complet „situarea contextuala" a perspectivei diacronice, poemul in proza reprezinta o „pregatire" st o „exersare" a marii proze din secolul XX, criza formelor din perioada 1850-l900 dind roade artistice abia in contamporaneitate. Secolul XIX este unul „bogat in mutatii formale, proteic si atasat", iar Eminescu - „un straniu si unic intermezzo", proza sa plasindu-se „in afara oricaror serii posibile". Desi, pentru autor, literatura mare constituie intotdeauna, „superlativ" si „integral", umanitatea epocii respective, studiul sau nu-i ocoleste nici pe „obscurii fara sansa". Si datorita lor, meditatiile in proza de la inceputul romantismului romanesc s-au putut constitui ca niste nuclee initiale de edificare a ceea ce avea sa fie la noi, o data cu Al. Macedonski', adevaratul poem in proza. Interesul pentru opera marelui, dar si controversatului poet (interes pe care il dovedeste, editorial, si volumul Introducere in opera lui Al. Macedonski, 2972) se datoreaza, in sistemul de referinta al stilisticianului, si faptului ca Macedonski reprezinta placa turnanta a prozei poetice romanesti din secolul trecut, precursorul si totodata fondatorul poemului romanesc in proza.

Este, aceasta sintagma din urma, chiat titlul unui alt volum ce intra in aceeasi serie, a aplicarii metodei stilisticii diacronice pentru a se circumscrie si analiza o anumita entitate stilistica. in Poemul romanesc in proza (1982), Mihai Zamfir opune in abstract alte forme ale prozei artistice (in special prozei narative), demonstrind ca forma sa „genuina" nu a fost modificata esential, cu toate ca naivitatile si improprietatile de inceput, fireste, s-au corectat in timp. De la meditatia semiori-ginala, nesemnata, Scrisoarea unui sihastru din Muntii Carpati asupra simtirilor la inceputul anului nou, publicata in 1832 in Albina romaneasca a lui Gh. Asachi, si pina la „supravietuirile contemporane" ale genului e parcurs, totusi, un traseu - marcat, in mod semnificativ, de C. Bolliac , Al. Russo', Al. Macedonski , St. Petica , D. Anghel , E. Girleanu ^ A. Maniu , . Teodoreanu , M. Caragiale (Craii de Curtea-Veche fiind un „poem Jn proza gigant"), suprarealisti, Bacovia si Arghezi (ultimii doi, ca si Eminescu', „in afara oricaror serii posibile"), Mihai Zamfir Stancu , G. Bogza', Ana Blandiana , E Neagu , R. Cosasu , P. Cretia . in fine, daca secolul al XlX-lea a fost „naiv", iar al XX-lea -„esential", virsta de aur a genului e de gasit chiar la „imbinarea" celor doua veacuri. Celelalte volume de stilistica aplicata aduc, in opera lui Mihai Zamfir, o variatie a temelor de cercetare; demersul structuralist, rigoarea si finetea analizei formale, setul de concluzii pertinente la care se ajunge printr-o argumentatie strinsa sint, insa, niste constante ale scrisului sau, indiferent de segmentul literar investigat.

Imaginea ascunsa. Structura narativa a romanului proustian (1976) e, in cuvintele autorului, un „triptic proustian", cu referinta strict la romanul In cautarea timpului pierdut, si urmarind sa evidentieze originalitatea formelor romanesti la inceputului secolului XX, cu ajutorul acestui (ilustru) exemplu concret. Siilisticianul propune acum un tip de analiza „globala", ca o sectionare „pe verticala" a operei, pentru a identifica un anumit model stilistic (care ar fi, la Proust structura celulara a frazei), si un decupaj „longitudinal", cu scopul de a surprinde structura stabila, unificatoare a textului. Formele liricii portugheze (1985) e tot o contributie de stilistica aplicata - de aceasta data, pe opera unor virfuri literare dintr-un „popor de mari lirici si de epici ocazionali". De la epoca medievala si pina la F. Pessoa, e conturata o „structura comuna", un model semantic binar (concentrare oximoronica/ extindere discursiva), prin a carui grila e citita, asadar, intreaga poezie portugheza. Reafirmind necesitatea de a introduce stilistica in diacronia faptelor de cultura, Mihai Zamfir isi defineste inca o data, cu exactitate si „fara rest", propriul proiect; „privirea globala a unei intregi opere (sau a unei intregi literaturi) prin prisma schemei reductioniste". Cu riscul unei anume rigiditati, „scopul investigatiei structuraliste ramine acela de a introduce claritatea". in Cealalta fata a prozei (1988) sint analizati, cu aceeasi apetenta pentTU identificarea unei formule sintetice, integratoare,. M. Caragiale , I. Topirceanu^, M. Blechef, M. Preda' s.a., in timp ce volumul Din secolul romantic (1989) ambitioneaza sa fixeze coordonatele stilistice majore ale literaturii romane in ansamblul ei, trasaturile ei „eterne". Pentru a descifra sensul epocii literare contemporane, autorul isi interogheaza „cel mai apropiat stramos spiritual": secolul trecut. Un intreg capitol e dedicat exceptiei eminesciene; mai mult, dupa cum constata - si o arata - cercetatorul, eminescianismul apare, difuz, in aproape fiecare demonstratie privind configuratia romantismului romanesc. E, poate, o dovada indirecta a faptului ca marii creatori si capodoperele lor ies, in buna masura, nu doar din „seriile" fixate de istoriile literare traditionale, dar si din acelea conturate cu instrumentele stilisticii diacronice.

Citadini si intelectuali, eroii romanului Poveste de iarna (1987) au, in afara relatiei erotice care le imbogateste si rafineaza existentele, o puternica legatura afectiva cu un spatiu supus nu doar eroziunii firesti a timpului, ci si sistematizarilor aberante din ultimul deceniu comunist. Pastrindu-si fiecare specificitatea si reclamind, fireste, instrumente diferite, compartimentele operei lui Mihai Zamfir comunica intre ele in mod deschis si fara mari constringeri. Autorul insusi se misca dezinvolt prin spatii de cultura diferite, atent la semnificatiile si mai ales la structura textelor - si descoperind, printr-o laborioasa analiza formala, modele si configurari pe care evolutia fireasca a literaturii nu le altereaza, in esenta lor.

OPERA:
Gindirea romaneasca in epoca pasoptista (1830-l860), I-Ef, antologie, studiu si bibliografie de P. Comea, text stabilit, note si medalioane biografice de ~, Bucuresti, 1968-l969;
Proza poetica romaneasca in secolul al XlX-lea, Bucuresti, 1971;
Introducere in opera lui Al. Macedonski, Bucuresti, 1972;
Imaginea ascunsa. Structura narativa a romanului proustian, Bucuresti, 1976;
Poemul romanesc in proza, Bucuresti, 1981;
Formele liricii portugheze, Bucuresti, 1985;
Poveste de iarna, roman, Bucuresti, 1987;
Cealalta fata a prozei. Bucuresti, 1988;
Din secolul romantic. Bucuresti, .


REFERINTE CRITICE:
E. Manu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 3, 1973;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 42, 1976;
Gh. Perianu, in Vatra, nr. 8, 1977;
Al. Stefanescu, in Romania literara, nr. 17, 1977;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 7,1977;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 1, 1978;
Gh. Grigurcu, in Amfiteatru, nr. 11, 1981;
idem, intre critici, 1983;
idem, in Familia, nr. 8, 1986;
Al. Calinescu, in Cronica, nr. 37, 1987;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 31, 1987;
idem, ibidem, nr. 47, 1988;
L. Ciocarlie, in Orizont, nr. 13, 1989.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani