Miron Kiropol biografia
Miron Kiropol opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
KIROPOL Miron, se naste la 29 sept. 1936, Bucuresti.
Poet.
Fiul lui Simion Chiropol, plutonier de jandarmi, si al Elenei (n. Stanciu).
Studii medii la Liceul "D. Cantemir" din Bucuresti (195l-l954); Facultatea de Litere a Univ. din Bucuresti, abandonata dupa doi ani (1955-l956). Frecventeaza asiduu, in schimb. Bibi. Acad. Arhivar intr-o uzina, bibliotecar intr-o bib. tehnica, corector la Gazeta literara. Debut in Contemporanul cu poezia Soare cu Andersen (1963); debut editorial cu volum Jocul lui Adam (1967), semnat, ca si urmatoarele doua carti, cu numele Miron Chiropol.
Colaboreaza la Gazeta literara. Secolul 20, Luceafarul, Orizont, Amfiteatru,Ateneu.In 1968 se stabileste in Franta. Student la Institutul Catolic din Paris (1969). Pictor. Prin grija lui Vintila Floria obtine o bursa a Vaticanului, pentru doi ani. in Spania (1970). Dupa un an, se intoarce in Franta, unde lucreaza ca paznic de muzeu (din 1971).
Colaboreaza la Radio Europa Libera.
A mai publicat volum de versuri Schimbarea la fata (1968) si Rosarium (1969) - acesta din urma distrus ca urmare a raminerii sale in Franta. in Franta a tiparit volum Dieu me doit celte perte (1983), Auguste nostalgie du sang (1986), Chastete regiunile (1987), Apophtegmes de l'amour (1989).
Un univers imaginar si o atmosfera comuna definesc primele trei volume publicate de Miron Kiropol: reciproca transparenta a lumii elementare si a subiectului rostitor despre care s-ar putea spune, in termenii lui L. Blaga. ca se implineste "in mijlocul ei cu mirare". Registrul material face apel, in Jocul lui Adam (1967), la substante rarefiate, ca si imponderabile: abur, mireasma, adiere, aripi de pasari protectoare, "vagi, obosite lucruri", "suflete pe jumatate umbra", sintetizate undeva in formula "neantului fraged". In tipar orfic, manifestarea eului e o co-nastere, solidaritate originara cu lumea-cin-tare, copilaresc-naiva si fragila ("o astfel de fiinta / fara putere, fara sa stie de ce cinta"; "atit de firav pentru viata / ma nasc, numai o dorinta blajina"). Schimbarea la fata (1968) si Rosa-rium (1969) accentueaza ritualitatea gesticulatiei, atitudinea contemplati va, atmosfera initia-tica. "Veghea dintr-o data sfinta", prezenta inca in primul volum, capata o alta pondere: un "Dumnezeu fagas" orienteaza viziunea spre o perspectiva panteista; "totul e sacru", "aerul [e] plin de vesminte ierusalemice", "ziua [e] ca un psalm / in piept rostit in soapta", "mierea in fruct devine euharistica", "Dumnezeu /[]/ imi ia trupul trimis / si-l ingroapa in contemplarea/ce impietreste heraldica". Temele schitate initial se pastreaza: poetul se vrea in continuare ascultator de "porunca umbrei si boa-rei", "stoluri, umbre, nori, crini si sfiala" refac un univers al puritatii si al candorii, stilizat uneori prin referinta culturala ("Cred ca daca as fi pus sa cint, eu, cel fara glas, as cinta asemeni unui copil in coralul lui Giotto").
Versurile scrise in limba romana in strainatate aduc schimbari importante de viziune si de limbaj. Aspiratia catre spiritualizare ramine dominanta. insa culoarea "serafica" din primele carti cedeaza locul tensiunilor, contradictiilor, unui regim interogativ al existentei:
"Negatia face parte din piinea de toate zilele.
Tatal nostru e o bucata de piatra
Si cit as vrea sa-l topesc in gura
pina cind mi-ar deveni inima." |
Foarte adesea versul asociaza stari opuse: "cu inima intre trandafiri si frica", "balauri si lebezi / din care tin pe limba mea poemul", "trecind, pling si rid intre spaime", "string la piept antice seisme". "Traversat de spasm, suris, dans", discursul liric vizeaza sinteza fertila dintre sacru si profan, carnal si spiritual
("Asa in margine de hau ma rog
de Dumnezeu si de Carne"), prelungind oarecum ecouri blagiene din Biografie: "Pe putrezire, cu haine
zdrentuite, ca ingropate, inaintezi.
La capat te asteapta zei si iezi
ori de departe o boare
in acelasi timp de arome si imputita.
Te rogi de toate lucrurile
ca de o evanghelie" (Veghe). |
Evitind orice concesie conjuncturala, poezia lui Miron Kiropol propune, de la debut, un univers coerent, dominat de un imaginar al luminozitatii si fragezimii lucrurilor, printre care prezenta umana se afirma cu un fel de tandra timiditate, in gesturi aproape ritualice, marcate progresiv de o coloratura religioasa. Poeziile din perioada exilului amplifica acest univers al comuniunii si aspiratiei spirituale, conferindu-i un plus de dramatism si definitivind profilul unui poet ce-si cauta mereu echilibrul in poeme "citite de inger sub spade".
OPERA:
Jocul lui Aclam, versuri, Bucuresti. 1967;
Schimbarea la fota, versuri. Bucuresti, 1968;
Rosa-mnii. versuri. Bucuresti, 1969. |
REFERINTE CRITICE:
L. Ciobanu, in Cronica, ni. . 1967: V. Cristea, in Contemporanul, nr. 13, 1967: L. Raicu, in Gazeta literara, nr. 17,1967;
M. Tomus, in Steaua, nr. 6, 1967;
I. Caraion, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1968;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 5, 1969;
D. Micu, in Romania literara, nr. . 1969.
|
