Val Panaitescu biografia

Val Panaitescu




Val Panaitescu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

PANAITESCU Val (pseudonimul lui Valeiu Stoleriu), se naste la 11 apr. 1924, Iasi.

Eseist, traducator.

Fiul lui Vasile Panaitescu, invatator, si al Elisabetei (n. Stoleriu).

Absolvent al Liceului National din Iasi (bacalaureat in 1942).

Licentiat in filologie, Univ. din Iasi, specialitatile franceza (1946) si germana (1948).

Bibliotecar (1946-l949), asistent universitar (1949-l952), dupa care, prin „restringere de activitate", ajunge prof. la diferite scoli din Iasi. Reintegrat la Univ. din 1955, dar trei ani mai tirziu e din nou obligat sa paraseasca invatamintul superior. Revine la Catedra de franceza in 1968, unde va fi prof. pina la pensionare. Lector de romana la Sorbona - .

Debuteaza cu o recenzie in Ethos (1946).

A publicat Satira lui Rabelais (1957), Umorul lui Raymond Queneau (1979), cursuri universitare (despre literatura franceza din secolul XX), a coordonat volum Directii in critica si poetica franceza contemporana (1983).

Traduce din Karl Emil Franzos, Hans Erich Nossak, J. W. Goelhe, R. Queneau, H. G. Gadamer etc. Pref. la volum de Alfred de Musset, Roger Martin du Gard, Herve Bazin, Edmond Rostand, Theodor Storm.

Cu o solida formatie comparatista, Val Panaitescu s-a orientat catre studii de literatura franceza si germana, dovedind receptivitate atit pentru valorile clasice cit si pentru experientele moderne.

Micul eseu despre Rabelais din 1957 pune accentul, in functie de constringerile momentului, pe elementele de satira sociala; portretul autorului lui Gargantua e insa convingator, iar o serie de observatii de detaliu sint pertinente. Altele sint ambitiile si mijloacele criticului in Umorul lui Raymond Queneau (1979), prima cercetare ampla aparuta la noi a operei unuia din cei mai interesanti si mai indrazneti scriitori ai secolului XX. Definitoriu pentru Queneau este modul in care testeaza limitele si posibilitatile literaturii. Ideea de „literatura potentiala", al carei teoretician si practician a fost, exprima exact sensul acestui demers, ce isi propune revelarea virtualitatilor limbajului si ale literaturii.

Cartea lui Val Panaitescu se vrea, pe de o parte, un „eseu monografic", iar pe de alta aduce in discutie ipostazele umorului (caruia Val Panaitescu i-a consacrat, in reviste, numeroase studii). Exegetul subliniaza caracterul dual, bipolar al operei lui Queneau, consecinta a naturii duble a umorului. Creatia lui Queneau e o simbioza intre ordine si aventura, libertate si constringere, poezie si matematica, fantezie si rigoare; spirit lucid si ludic in acelasi timp, Queneau intelege literatura ca pe o combinatie intre tehnica si joc. Regasim aceasta dualitate in toate compartimentele analizei intreprinsa de Val Panaitescu, de la problematica limbajului pina la viziunea despre lume si existenta. O astfel de abordare are avantajul de a organiza si unifica perspectiva asupra operei in functie de un concept-reper, in speta, aici, umorul.

Capitolele Personajul umoristic si Resursele umorului quenian raspund cel mai exact intentiilor exegetului. Capitolul Relativitatea si corelativitatea formelor analizeaza, foarte atent, practica poietica: Queneau ar fi -formula memorabila - un „Valary care s-ar fi apropiat de suprarealism". Autorul lui Zazie tn metro demistifica „zonele decolorate" ale literaturii, o curata „de rugina", incit „literatura a murit si a renascut cu fiecare carte" a sa.'Mai parcimonios si mai prudent este Val Panaitescu atunci cind vorbeste despre literatura potentiala si despre faimoasele „exercitii de stil".

Studiul lui Val Panaitescu vizeaza atit o si iu are a lui Queneau printre umoristii francezi cit si o incadrare a scriitorului intr-un context filosofic si literar mai larg; sint citati, de exemplu, pentru a defini viziunea queniana despre lume, Heidegger, Platon, Sartre, Hegel, Eliade, Bachelard etc. Aceasia viziune e caracterizata drept un „umanism prudent", iar umorul drept o forma de rezistenta in fata angoaselor existentiale. Analiza intreprinsa de Val Panaitescu se caracterizeaza prin adecvare si rigoare.

Umorul lui Raymond Queneau este o cercetare sistematica si erudita, acoperind o zona importanta a operei unui scriitor cu o vocatie nedezmintita de explorator si inovator.

OPERA:
Satira lui Rabelais, Bucuresti, 1957;
Umorul lui Raymond Queneau, Iasi, . Traduceri: Karl Emil Franzos, Nuvele, Bucuresti, 1966;
Hans Erich Nossack, Interviu cu moartea. Bucuresti, 1967;
Hans Erich Nossack, Cel mai tirziu in noiembrie. Bucuresti, 1973.


REFERINTE CRITICE:
Al. Calinescu, in Cronica, nr. 43, 1979;
C. Ciopraga, in Convorbiri literare, nr. 4, 1984.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani