- caracterizarea personajului principal-
Situandu-se printre marii scriitori clasici, Ioan Slavici, prozator ardelean, dezvolta in „Moara cu noroc” un conflict puternic bazat pe ciocnirea dintre puterea banului si fondul uman cinstit. Creeaza, fara precedat, o nuvesa psihologica considerata de G. Calinescu ca fiind o capodopera in literatura romana.
Personajul central al nuvelei este Ghita si prin intermediul lui, Slavici a creat cel mai complex personaj din nuvelistica sa, prin zugravirea pe mai multe planuri a conflictelor dintre fondul uman cinstit si dorinta de a face avere. Prin acest personaj, autorul a ilustrat cu o arta desavartita
Intelegerea dintre erou si Samadau reprezinta un conflict intre dorinta lui Ghita de a-si proteja familia si vointa de a ramane la carciuma in scopul imbogatirii. Desi la prima intalnire cu „stapanul acelor locuri” incerca sa fie autoritar si darz in fata lui sa reziste demn la propunerile ale lui Lica,in curand este copletit de forta acestuia si, in consecinta, accepta sa-i fie partas.
Prin actiunile pe care le savarseste personajul este caracterizat indirect: este o personalitate slaba, manipulabila, dar este si tipul inadaptatului, care nu reuseste sa se acomodeze conform normelor moderne. Din momentul in care intra in contact cu Lica, eroul ni se dezvaluie din mai multe perspective: viata lui exterioara este subordonata si determinata de viata interioara, din mintea si sufletul sau. Actiunile, gesturile brutale si atitudinea de respingere a familiei tradeaza starea de nesiguranta si incertitudine, de teama si suspiciune, care s-au instalat din clipa in care aintrat in afaceri cu Lica.234md0-sdfsdn334
Incepe procesul de instrainare fata de familie. El o indeamna pe Ana sa joace cu Lica, desi „fierbea in el cand ii vedea fata strabatuta de placerile jocului”. Naratorul il caracterizeaza direct pe Ghita, studiind atat trairile interioare cat si cele trasaturile fizice. Fire slaba (trasatura ce reiese din actiunile protagonistului), ghita se lasa in voia intamplarilor si pana la urmagaseste ca singura solutie este „sa para om cinstit, dar sa fie si prieten cu Lica”. Sentimentele controversate sunt evidentiate de Slavici printr-o arta desavarsita. Ghita incepe sa regrete existenta familiei: „prima oara in viata lui ar fi vrut sa n-aiba nevasta si copii”. Refuza sa mai dea lamuriri soacrei sale referitoare la „afacerile” lui Lica, priveste la sotie cu induiosare dar rece, „ii era parca n-a mai vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa”.
In prima etapa a transformarii personajului asistam la o confruntare
intre moralitatea lui Ghita si dorinta de a face avere. Sufletul
complex si oscilant este sfasiat de trairi contradictorii:
vrea sa plece de la Moara cu noroc, renunta- ispita banilor e prea
mare puternica. Ascunde adevarul relatiilor cu Lica. Autoreprosurile,
remuscarile sincere si dureroase izvoresc din umanitatea inca
pura a personajului, vorbele lui reprezinta o latura a caracterizarii
directe: „Iarta-ma Ano!Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am
sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului...”.
Regretul lui profund este acela de a nu putea fi un model pentru
copii lui. Se autocaracterizeza afirmand in fata copiilor:
„Sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti, cum avusesera parintii
vostri, un tata om cinstit. Tatal vostru e un ticalos”.
Starea materiala a lui Ghitaeste infloritoare in contradictie
cu puternicul conflict din sufletul sau. Fricos si las, pe de o
parte, lacom de a avea cat mai mult pe de alta, Ghita se implica
tot mai mult in fapte marsave puse la cale de Lica.
Isi face priten pe jandarmul Pintea, incer
Monologul interior, prin care se autocaracterizeaza ca un om neputincios
si cu o fire slaba, este o incercare disperata de a-si motiva
actele grave savarsite in complicitatecu Lica: „Ei!
Ce sa-mi fac?...asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in
mine ceva mai tare decat vointa mea?!”. De acum incolo
procesul de prabusire e inevitabil. Cand pintea trece pe la
Moara, Ghita nu dezvaluie faradelegile lui Lica, dorind sa se asigure
ca va primi partea de bani cuvenita. Bogatia materiala este mai
presus de moralitatea personajului. Comunicarea cu familia este
in totalitate abandonata, in timp ce relatia cu Ana
este extrem de tensionata. Daca la inceput Ana, sotia credincioasa,
explica faptele sotului, acum ea se indeparteaza treptat,
acuzandu-l ca ar fi criminal sau cel putin partas la crima
comisa de Lica. Ruptura este iremediabila. La inceputul nuvelei
relatia dintre cei doi soti se bazeaza pe autoritatea sotului (caracteristica
a familiei tradotionale), respectul reciproc. Astfel, decadenta
lui Ghita are legaturi profunde cu pierderea autoritatii atat
in fata lui Lica, cat si in fata familiei sale.1234m0-sdfsdn334
Devenind din ce in ce mai gelos pe relatia dintre Ana si Lica,
doreste sa se razbune. Aceasta dorinta vindicativa apare pe parcursul
nuvelei, personajul principal nefiind capabil sa realizeze ca vina
o poarta el ca urmare a neincrederii manifestata fata de Ana.
Practic reuseste sa-si arunce sosia in bratele lui Lica. Pana
la crima nu e decat un pas. O arunca pe Ana drept momeala
in cursa cu care dorea sa-l piarda pe Lica si in cele
din urma o ucide. Decadenta personajului este analizata minutios
de Slavici.
Finalul dramatic demonstreaza puterea demonica pe care banul o are
asupra omului. Problema esetiala a lui Ghita este faptul ca el a
avut nesansa de a intalni un om mai puternic decat
el: Lica Samadaul. Asadar , se poate observa cu usurinta ca el traieste
o drama psihologica concretizata prin trei infrangeri:
increderea in sine, increderea celorlalti in
el si increderea Anei, sotia lui, in el. Aceasta din
urma isi pierde sotul in favoarea banilor, ajungand
sa-l compare cu un criminal: „Tu esti om, Lica, iara Ghita
nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti
, ba chiar mai rau decat asa”. Inainte de a sfarsi
tragic, Ghita recunoaste in fata Anei ca a gresit nespunandu-i
adevarul , motivand : ”Dumnezeu nu mi-a dat gandul
bun la vremea potrivita”.
Criticii literari considera crima din final ca fiind rezultatul
unui act de dragoste, uciderea Anei est efacuta din dragoste, Ghita
droind sa-si scape nevasta de chinul pacatului pe care l-a comis
cu Lica.
Drama lui Ghita este cutremuratoare. Nicaieri in opera lui
Slavici procesul de instrainare in familie nu este descris
cu o mai mare patrundere si forta artistica. El traieste drama distrugerii
de sine. Moartea lui Ghita este corectia pe care o aplica destinul
pentru nerespectarea principului cumpatarii, care trebuia sa calauzeasca
viata omului, principiu enuntat in debutul nuvelei prin cuvintele
batranei.
„Drama lui Ghita este analizata magistral”, afirma criticul
George Calinescu, observand complexitatea pe care Slavici
o da unui personaj simplu, care insa sufera multiple transformari
psihice, ceea ce face din el un personaj mobil.