Lacul de Mihai Eminescu - referat



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre: Lacul de Mihai Eminescu

„Lacul”
Mihai Eminescu

Poezia „Lacul”este o poezie lirica,erotica,care apare pentru prima data în revista „Convorbiri Literare” în anul 1876.
„Lacul” este o poezie reprezentativa în ce priveste îmbinarea sentimentului de dragoste cu sentimentul naturii,asemenea poeziilor „Dorinta”,”Craiasa din povesti”.
„Lacul” este o poezie erotica idilica în care sentimentul dragostei se împlineste într-un cadru natural:lacul.Alte cadre naturale sunt codrul,izvorul,luna,teiul,etc.

Poezia are ca titlu numele unuia dintre elementele cadrului natural-lacul-deoarece imaginea acestuia predomina în peisaj,iar toate celelalte elemente ale decorului-trestiile,barca,luna,vântul-fiind raportate la el.


Cadrul de desfasurare a idilei este natura,o natura luxurianta,eterna,martora a unei iubiri profunde.
Poezia este alcatuita din cinci strofe si se deschide cu imaginea feerica a lacului albastru încarcat cu nuferi galbeni.Remarcam epitetele cromatice „albastru,galben,alb” care sugereaza imagini vizuale pline de armonie,de seninatate,lacul fiind asemenea unei oglinzi,în care se reflecta lumea exterioara si lumea interioara.Lacul apare la început static ca apoi sa devina prin personificare dinamic:el tresare în cercuri albe si cutremura o barca. Vb. „a tresari” preia emotia si zbuciumul sufletesc al eului liric care asteapta emotionat clipa întâlnirii.




Stofa a doua contine momentul asteptarii,o asteptare înfatisata ca posibilitate,ilustrata de adv.”parca”:”Parca ascult si parca astept”.Tot ca posibilitate este sugerat si gestul tandru al îmbratisarii prin folosirea verbului la modul conjunctiv care sugereaza o actiune doar posibila: ”Ea din trestii sa rasara si sa-mi cada lin pe piept”.Fiinta iubita este numita prin pronumele personal „ea”,pronume personal care nu denumeste pe cineva anume ci o iubire ideala pe care o doreste împlinita.Astfel iubita apare ca o proiectie imaginara a eului liric.


În strofele urmatoare visul de iubire este continuat: Ea,iubita,asemenea unui astru sa rasara din trestii,iar ei îndragostiti si fascinati de frumusetea naturii vor pluti luminati discret de blânda luna în timp ce vorbele lor de dragoste vor fi îngânate fosnetul trestiilor.Remarcam îmbinarea imaginilor preponderent auditive cu imaginile vizuale.Epitetul „blândei” personifica luna sugerând întelegerea manifestata de aceasta,dar si momentul când are loc scena de dragoste care este în armonie cu întreaga natura.


Ultima strofa ne aduce la o realitate trista,deoarece visul se sfârseste caci ea nu vine,iar totul a fost doar fictiune,zadarnic si din zadarnicie izvorasc tristetea,deceptia,singuratatea.Acum natura ne pare mai putin luxurianta lipsind galbenul nuferilor,e mai putin dinamica,iar tristetea e exprimata prin cuvinte care o sugereaza:”singuratic,suspin si sufar”.Trezirea la realitate este semnalata grafic prin punctele de suspensie.Lacul pare încremenit la durerea eului liric,iar peisajul nu mai este luxuriant si primitor.
Poezia impresioneaza prin frumusetea peisajului,a decorului,prin plasticitatea imaginilor vizuale si auditive,prin muzicalitatea interioara a versurilor realizata prin aliteratii si asonante.De asemenea rima poeziei este a,b,c,b, cu ritm trohaic.


Poezia „Lacul” dovedeste genialitatea poetului M.Eminescu care consta în naturaletea exprimarii,în capacitatea de a ajunge cu usurinta la sufletul cititorului.