Referate Meniu
Astronomie
Biologie
Chimie
Desen
Diverse
Drept
Economie
Engleza
Filozofie
Fizica
Franceza
Geografie
Germana
Informatica
Istorie
Italiana
Marketing
Matematica
Medicina
Muzica
Psihologie
Romana
Romana1
Spaniola


 


referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre: SPIRU HARET

SPIRU HARET (1815 - 1912)
-UN OM IMPORTANT IN MODERNIZAREA INVATAMANTULUI ROMANESC-


Personalitatea cea mai reformatoare a epocii(începutul secolului XX n.s.) este Spiru Haret. S-a nascut la 15 februarie 1851 la Iasi. Studiile si le-a facut la Dorohoi, Iasi si Bucuresti. În 1862 intra ca bursier(era copil sarac dar foarte dotat pentru studiu) la liceul Sf. Sava. În decembrie 1870, desi student în anul II la fizico-matematica, obtine prin concurs catedra de matematica la Seminarul central. Dupa un an a renuntat la catedra si si-a continuat studiile la Universitate. Îsi ia licenta în 1874, la 23 de ani. Se înscrie la concursul de bursa instituit de Titu Maiorescu; reuseste si pleaca pentru doi ani la Paris. În 1874 îsi ia licenta în matematica, iar în august anul urmator în fizica. Doi ani mai târziu îsi ia doctoratul tot la Paris, cu teza “Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”, ducând mai departe si corectând cercetarile lui Laplace, Loius de Lagrange si Denis Poisson asupra varietatii axelor orbitelor planetare. Haret pune în evidenta “termenii seculari puri” si pentru “gradul al treilea”, ceea ce înfatisa într-o alta lumina stabilitatea sistemului planetar. Eruditul matematician si astronom Jules Henri Poincaré observa: “În 1878 Spiru Haret a dovedit existenta termenilor seculari de gradul III si acest rezultat a provocat o mare uimire” În 1885 teza de doctorat al lui Haret e republicata în Analele Observatorului Astronomic din Paris. Din nou de Poincaré în 1889. Facultatea de stiinte din Paris trimite o adresa Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice felicitând România, tara care a produs si poseda asemenea talente. Târziu, în 1976 cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la nasterea lui Spiru Haret, un crater de pe harta Lunii, pe coordonatele: latitudine 59 de grade sud si longitudine 176 grade vest, în partea lunara invizibila, a primit numele lui Haret. Era primul român care anunta valoarea, confirmata mai apoi, a scolii românesti de matematica.
Spiru Haret putea sa ramâna în Franta profesor universitar. A preferat însa Facultatea de Stiinte din Bucuresti, unde devine profesor înca din 1878 în urma unui stralucit concurs(din 1882 profesor de geometrie analitica la Scoala de Poduri si Sosele). Profeseaza pâna în 1910, când se pensioneaza, ba si dupa aceea, pâna la moarte, tinând prelegeri de popularizare la Universitatea populara. În 1910 publica Mecanica sociala, la Paris si Bucuresti, utilizând pentru prima oara, matematica în explicarea si întelegerea fenomenelor sociale.
Dar marile realizari ale lui Haret nu sunt totusi în stiinta. El si-a parasit aproape creatia de specialitate, care ar fi putut fi atât de bogata, dupa atât de remarcabile începuturi, pentru a se pune “la dispozitia evolutiei mediului social caruia apartinea”.
Tot geniul sau creator aici se remarca. Înca din 1879 Ministerul Cultelor si Instructiunii începe sa-l solicite. Inspecteaza scoli si face rapoarte, prezideaza comisii de examinare, este membru în altele. În 1882 e numit membru în Consiliul Permanent de Instructiune. În 1883 P.S. Aurelian îl numeste inspector al scolilor. Îl cunoaste bine pe D.A. Sturza, mai ales de la Academia Româna al carei membru corespondent ajunge Haret din 1879(D.A. Sturza era membru activ din 1871). Un om cu care se întelege de la început. Extraordinara pasiune de munca a unuia ca si a celuilalt e principalul element de legatura.
În 1885, D.A. Sturza, ajungând ministru la Culte si Instructiune Publica, îl cheama pe Haret ca secretar general al ministrului(Haret tocmai publicase, cu câteva luni înainte, un Raport asupra starii scolilor, foarte documentat cu un mare curaj în sustinerea opiniilor). Cu Haret lânga el, Sturza încearca reorganizarea învatamântului, dupa ce mai înainte, pe acelasi teren, esuasera P.P. Carp, Titu Maiorescu si V.A. Urechia. Nici Sturza nu e mai norocos, dar proiectul lui era foarte bine studiat si documentat(va fi un izvor pentru reformele lui Take Ionescu si Petru Poni). De pe urma colaborarii de acum, Sturza va ramâne cu un mare respect pentru capacitatea lui Spiru Haret, si, ulterior, dupa ce ajunge lider al PNL, va pastra pentru el o calda pretuire. Gheorghe Adamencu îsi aduce aminte ca în vremea marilor economii din 1901-1904, cu ocazia unor sporuri bugetare propuse de Haret, i-a spus: “Pentru Haret trebuie sa facem tot ce putem”. Si-a taiat de la ministerul de unde era titular ca sa îndeplineasca cererea lui Haret. Cu D.A. Sturza în fruntea guvernului, Spiru Haret va fi de trei ori ministru al Instructiunii Publice, între 31 martie 1897 – 11 aprilie 1899, 14 februarie 1901 – 22 decembrie 1904 si 12 martie 1907 – 29 decembrie 1910, perioada în care a reorganizat întregul învatamânt românesc. Ministru atâta timp, Haret a avut posibilitatea pe care alti ministrii ai Instructiunii de mai înainte sau dupa el, n-au avut-o(nici V. Conta, nici T. Maiorescu sau D.A. Sturza, Take Ionescu, P. Poni, C. Mârzescu, S. Mehedinti, P.P. Negulescu, I. Popovici…) aceea de a-si pune legile în aplicare, exemplu, rar în România, al unei opere de mare continuitate. El s-a devotat cu totul scolii si a avut marea întelepciune de a sti sa se faca tolerat de morala epocii pentru a-si trece realizarile. A fost în adevar apostol, dar fara sa se faca vreodata caz de apostolatul sau, un apostolat ce facea impresia ca se ignora – cum bine remarca Vasile Bancila. Mare în simplitatea felului sau de a fi , Haret, în situatia în care a ajuns, gratie însusirilor sale, a stiut sa-si gaseasca colaboratori admirabili si sa fie necontenit înconjurat de încrederea lor. În guvern era stimat si pretuit de toti colegii. Nu refuza niciodata un serviciu(totdeauna când se faceau bugete stiinta lui de matematica era o binefacere pentru guvernele liberale). Modest în pretentiile sale, la guvern sau în afara lui ramânea acelasi om.
Amintirile legate de Haret sunt emotionante. Prin opera sa, dar si prin felul sau de a fi, Spiru Haret a creat în opera un adevarat curent, haretismul. Esenta lui a constat în introducerea factorului cultural si economic în masa poporului român, adica la sate, servindu-se pentru aceasta în primul rând de învatatori.
Metodele folosite de Haret nu sunt extraordinare. Sunt luate din arsenalul vremii. Dar a stiut sa le promoveze cu mare consecventa si înalta cunoastere a firii omenesti. Iata, de pilda, spre deosebire de oamenii politici ai vremii, aproape de toti, Spiru Haret are o extraordinar de bogata corespondenta, deopotriva trimisa si primita. Pentru ca el, ca nimeni altul “a avut idea si mai mult decât atât, a avut îndemnul inimii – sa raspunda fiecarui învatator(si nu numai învatatorilor) care I se adresa direct”. Si raspundea cu “domnule învatator” si raspundea cu “al dumitale devotat”. E lesne de înteles ce simtea învatatorul caruia I se adresa astfel. Îi dadea impresia clara ca e un om util societatii. Aveau acest sentiment si cei care nu-I scriau, dar stiau ca-I pot scrie, ca e cineva din lumea înalta de acolo de la Bucuresti care se intereseaza si de ei, de munca lor. Scrisorile lui Haret depaseau nivelul individual asupra celui care îi scria si “se constituiau într-un fenomen pentru întreaga învatatorime si pentru multi altii: preoti, profesori, cooperatisti”. “Dupa conceptia unora domnilor, – spunea Spiru Haret la 4 decembrie 1903 – în Camera – ar trebui ca ministrul Instructiunii sa fie un Dalai Lama de care sa nu se poata apropia nimeni si nimeni dintre dascali sa-I nu poate vedea fata. Conceptiunea mea, d-lor, e alta: eu cred ca ministrul, oricare ministru, este dator sa fie în cea mai aproape atingere cu toti cei pe care este chemat sa-I administreze. Sa le dea îndemnuri si sa le dea sfaturi; sa le dea învataminte, sa-I certe atunci când ei gresesc. Eu asa fac. Este o munca foarte mare pentru care mi-o dau pentru aceasta, dar nu-mi pare rau de dânsa.” Unii chiar au zis ca aceasta corespondenta este cheia fenomenului Haret, a haretismului. Haret avea încredere în oameni si stia sa-I faca colaboratori. Nu umbla cu rafinamente de tactica. Take Ionescu promisese o data un serviciu unui partizan politic. N-a putut sa-l satisfaca si atunci l-a vizitat pe solicitant la hotel pentru a-I spune ca nu s-a putut tine de cuvânt. Omul a fost foarte flatat si I-a ramas recunoscator pe viata. Spiru Haret nu facea astfel de gesturi. El era dintr-o bucata. Nu cauta admiratie, ci eficienta. Scrisorile sale sunt pline de sfaturi, de îndrumari, de raspunsuri fara ocolisuri. Sunt sincere si directe. Nu-l intereseaza scrisoare ca atare, care e pentru el un mijloc, ci continutul ei, pe care nici nu s-a gândit sa-l de altfel decât simplu si direct. Haret nu scotea copii de la scrisorile sale, cum se întâmpla cu Titu Maiorescu, de pilda. El nu scria pentru posteritate, ci pentru acea clipa de viata pe care o traia. Cu felul sau de a fi, Spiru Haret a dat demnitatea de care avea nevoie profesiei de învatator, într-o vreme în care profesorul era banuit a fi instigator. El a transformat învatatorul în educator, pe unii chiar în apostoli. “Haret e o dovada de ce poate sa faca un om când se acorda cu vremea sa, când stie totusi sa se distanteze de ea prin ideal si când are institutia si instinctul metodei adevarate”(V. Bancila)
Pentru a da învatatorilor o pregatire mai adecvata, Haret reorganizeaza scolile normale. Introduce în cadrul lor lucrarile practice, agricole(“învatatorul sa fie satean el însusi si prin urmare sa pastreze iubirea pamântului si deprinderea de a-l lucra”). În 1903, ridica numarul anilor de studiu de la 5 la 6 ani, ceea ce a ramas dupa sine o schimbare importanta a programelor în asa fel încât sa împlineasca un deziderat: “învatamânt practic pentru viata, potrivit nevoilor noastre social-economice, precum si aspiratiilor noastre nationale”. Pentru nevoia de informare a învatatorilor creeaza Biblioteca pedagogica în cadrul careia tipareste, prin Casa Scoalelor mai ales, traduceri din literatura pedagogicaatau doar calitat. Examenul de capacitate este reorganizat, înlaturându-se probele pur teoretice, care const ea bruta de cunostinte pe care le poseda candidatul. În locul lor s-au introdus probe practice. Haret a facut tot ceea ce era posibil petru a da învatamântului normal directia cea mai potrivita acelui timp, nevoilor nationale, economice si sociale românesti: “Negresit nu s-a spus ultimul cuvânt în materie de organizare a învatamântului normal. Mai avem multe de facut, de adaptat, de schimbat. Totusi, scolile normale sunt din mândriile, din podoabele cele mai stralucitoare cu care ma falesc” – declara ministrul .
Dupa perioada studiilor Spiru Haret a dat mijloace învatatorilor sa-si construiasca o stare morala si materiala prin Casa Scoalelor, pentru înfiintarea gospodariilor lor, apoi prin Casa de credit, economice si ajutor al corpului didactic, prin concursul pentru admiterea pe loc a învatatorilor, prin subventiile si premiile pentru cercuri, scoli de adulti, lucru manual, gradini scolare, prin legea care asimila pe învatatori cu satenii(le-a dat celor dintâi dreptul de a cumpara pamânt ca sa poata deveni si ei gospodari si fruntasi ai satelor). Prestigiul învatatorilor a sporit prin activitatea lor în cadrul bancilor populare si al cooperativelor satesti.
Din 1900 învatatorii îsi tineau regulat congresul lor, unde discutau chestiuni la ordinea zilei în învatamântul primar.
La toate Congresele, Spiru Haret era nelipsit si îsi nota în carnetul sau orice idee buna care putea fi luata în seama. Se declara colaboratorul lor, al învatatorilor, nu seful lor: “Eu privesc pe toti cei care fac parte din acest corp ca pe niste barbati meniti a aduce la îndeplinire o mare opera. Într-adevar, corpul didactic, care în trecut îsi limita toata activitatea în treburile pur scolare, azi se manifesta în mod foarte larg, luând parte însemnata în evolutia activitatii noastre sociale. Va ramâne sa mentineti locul înalt pe care l-ati câstigat singuri în fata lumii.” Sunt vorbele lui Haret de la Congresul de la Bucuresti, din 1904. Li s-a oferit învatatorilor posibilitatea sa se considere nu doar simpli slujbasi al statului, ci sa-si înmulteasca singuri ocupatiunile, sa fie elementele cele mai active ale comunitatilor în mijlocul carora traia traiau “sa atace din toate partile ignoranta” cum spunea Fl. Cristescu – un învatator de la Rosiori de Vede raspândind cât mai mult si cât mai departe “lumina cea binefacatoare a culturii”. Pentru aceasta a introdus în programele scolilor normale studiul contabilitatii, masuri despre datoriile învatatorilor, despre cum se pregatea si cum se tinea o conferinta etc. Dupa absolvire învatatorii erau chemati la conferinte judetene, la cercuri culturale, la congrese pe tara. Haret a initia calatoriile de vacanta, pentru ca slujbasii scolilor sa-si cunoasca tara si sa vorbeasca copiilor despre ea. Multi dintre ei au si lasat si pe hârtie impresiile lor. Pe unii învatatori I-a trimis în tarile straine sau în tarile Apusului, în Danemarca, Suedia, Norvegia, Germania, Olanda, Belgia sau Italia si sunt multi dintre acestia care au ajuns apoi în fruntea institutiilor culturale din tara.
Învatatorul trebuie sa fie, dupa Spiru Haret, cel putin ca intentie “harnic, modest, devotat si muncitor priceput, muncitor pentru îndreptarea spre bine a tarii noastre”. La 24 ianuarie 1908 Haret declara în Parlament: “M-am straduit ca din învatatori si preoti sa creez o forta pe care s-o îndreptez întreaga contra starii de ignoranta si de decadere a taranimii sub toate formele ei”
A reusit el? Nicolae Iorga rezuma gândul foarte multor români când spunea la Congresul învatatorilor din 1907: “când va vorbesc despre el, în semn de respect, sculati-va în picioare. Câti stiutori de carte erau în România? În 1899 recensamântul stabileste 22%, din totalul populatiei. În 1909, din 5 047 342 locuitori de peste 7 ani, 1 986 982 stiu carte. Deci un procent de 39,4% dintre acestia 106 713 aveau studii superioare.” Nu era mult. Dar stiinta de carte facea pasi însemnati. O crestere, iata, de 17% în zece ani. Ea apare si mai importanta daca ne raportam numai la populatia rurala, unde de la 15,2% stiutori de carte din 1899 se ajunge la 34,7 în 1909. Progresul se datora atât mersului natural al lucrurilor, sporului populatiei, cât si masurilor întelepte ale lui Spiru Haret. În cele mai multe state europene de atunci sarcina învatamântului o purtau comunele. La noi numai partea materiala era pe seama comunelor, plata corpului didactic intrând în sarcinile statului. Haret creeaza mereu noi posturi de învatatori(sporul e circa 200 pe an între 1896 – 1910, cu exceptia anilor 1899 – 1904, ani de criza). În 1910 erau 4 695 de scoli rurale. Alte câteva cifre: în 1910 numarul promovatilor se ridica la 306 123(în 1894 fusesera numai 90 6066). Prin circularele sale, repetate si amanuntite, prin tot felul de interventii determina si o sporire corespunzatoare a localurilor de scoala. Între 1897 – 1910 s-au ridicat în toata tara 2 343, din care 1980 în timpul în care Haret a fost ministru. Cât efort pentru dotarea acestor localuri! Pentru ca bugetul statului si al comunelor nu îngaduia împartirea gratuita de carti, dupa cum se facea în unele state, Haret a dispus editarea lor de catre minister pentru a le face mai ieftine. În felul acesta a si dobândit cam 30 000 lei pe an cu care dadea gratuit carti la cei mai saraci dintre elevi. În 1903 a simplificat programul învatamântului primar, dând importanta materiilor de interes practic. El extinde însemnatatea lucrului manual, legiferata de Take Ionescu în 1893. Pune în practica cu adevarat necesitatea unui adevarat învatamânt agricol. Cât n-a facut în aceasta privinta! Apelurile sale catre proprietari si arendasi pentru a pune la dispozitie pe lânga scoli loturi de cultivat si de gradina n-au ramas fara raspuns în cele mai multe locuri. A creat posturi de învatatori agricoli ambulanti, a instituit sarbatoare sadirii pomului, I-a asociat pe scolari la câstigul material obtinut din cultura pamântului. Scolile profesionale agricole si comerciale – cu exceptia celor agronomice si silvice – apartinea u tot de Ministerul Instructiunii Publice si Cultelor, nu de cele ale Industriei si Agriculturii. Aceasta pentru uniformizarea pregatirii. Fiecare profesiune îsi avea scoli poprii primare, secundare si superioare. Prin legea din 1898 limba latina a fost scoasa din clasele cursului inferior. Termenul alegerii profesiunii s-a prelungit pâna la al 15-lea ani de vârsta. Scoala secundara avea, aproape ca peste tot în Europa, opt clase. Cursul inferior era unificat în toata tara.
“Organizarea scolii secundare române este cea mai frumoasa si cea mai unificata din Europa” – scria ziarul Maghiarorzág la 24 martie 1911, uimit ca în România s-a rezolvat unificarea tuturor scolilor secundare, idee aparuta în Germania dar nici acolo complet generalizata.
“România este acel stat din Orientul Europei care este cel mai susceptibil culturii apusene si si-o însuseste ce l mai curat – scria acelasi ziar maghiar. Ungaria deja demult nu-si mai îndeplineste misiunea de a raspândi în Orient cultura apuseana. Din contra, România va fi drept sa se plânga ca între ea si apusul Europei s-a vârât un stat consumativ care îi împiedica progresul si acest stat este Ungaria. România este Japonia Europei, iar noi suntem imperiul chinezesc în Europa” cuvinte de flatariseie. Ele nu puteau ascunde realitatea trista a milioane de analfabeti. O povara pentru generatiile ce urmau, serioasa cauza de ramânere în urma. Geniul organizator al lui Haret si al altora era lumina care dadea sperante, dar si scotea în evidenta întunericul nestiintei.
Pentru toata lumea era o necesitate, pentru Haret era viata însasi. Menirea scolii era, o stiu toti sa formeze buni cetateni, dar Haret a voit, ca nimeni altul într-o functie ca a lui atât de responsabila, sa formeze cetateni români acre sa-si iubeasca tara fara rezerve si sa aiba în ea si în viitorul ei. Cum era posibil, o spunea adesea, sa manifeste nepasari în zilele mari, de sarbatoare nationala sau de ce fugeau flacaii satelor cu atâta groaza(vezi Amintirile din copilarie ale lui Ion Creanga) de datoria de a-si sluji patria ca militari? “Cum – spunea Haret în 1905 – scoala româneasca nu va fi în stare sa lamureasca pentru copii de români idea de patrie? Ea nu va putea sa-I faca sa înteleaga ce însemneaza a fi Român? Scoala primara trebuie sa fie adevarata scoala nationala sau nu va fi deloc”
Scoala era centrul viu al societatii, expresie a acestuia, si în slujba acestuia.
Haret stabileste criterii mai limpezi si mai judicioase în recrutarea profesiilor, introduce inamovibiliatea lor, în 1898 introduce alte metode de învatare a limbilor straine, a istoriei, a geografiei, stiintelor naturale, de asemenea a muzicii, în gimnaziu si licee, cautând sa înlature metode mecanice si sa încurajeze participarea elevilor.
O multime de initiative din viata româneasca a vremii au plecat de la Spiru Haret. El este cel care a înfintat gradinitile de copii în România, ce dintâi deschizându-si portile la 1 decembrie 1897. Pâna în 1909 erau 168, din care 13 erau urbane(la 2 iunie 1909 a fost promulgata li Legea pentru scoalele de copii mici(gradinitile de copii)).
Haret încurajeaza cursurile de scoli didactice si efectiv, sub ministeriatul sau, cu sprijinul financiar al ministerului, s-au editat carti scolare de toate felurile si pentru toate materiile de învatamânt. Nu erau toate bune, dar ele au contribuit la asezarea învatamântului pe o temelie stiintifica. Pentru a pune capat comertului de carti de scoala a oficializat manualele didactice de curs primar. El nu a mai admis decât un singur abecedar si o singura carte de lectura. Vândute la un paret stabilit de minister, s-au adunat si fonduri pentru ajutorarea copiilor saraci cu carti si rechizite. Desigur, I s-a putut imputa ministrului ca introducând un monopol a suprimat orice emulatie între autorii de manuale, a nimicit concurenta între autori si editori si implicit, a redus valoarea manualelor scolare. Nu-I mai putin adevarat însa ca masura lui Haret era era dictata de împrejurari si la vremea ei efectul pozitiv a fost substantial.
Ministerul atrage numerosi scriitori ca “referendari” la Casa Scoalelor sau conferentiari la cercurile culturale satesti(create tot de el). Era si un mijloc de a-I ajuta material. Amintim printre ei: Alexandru Vlahuta, George Cosbuc, Mihail Sadoveanu, St. O. Iosif. În afara României Pitoresti, Vlahuta scrie, la sugestia lui Haret, Din trecutul nostru si Pictorul Grigorescu, St. O. Iosif traduce din operele lui Wagner si evoca figura lui Stefan cel Mare într-un poem aparut în revista Semanatorul(nr. 25 din 1905), George Cosbuc scrie Razboiul pentru neatârnare, Al. Macedonski, O. Goga. Petre Dulfu, Mircea Demetriad scriu piese de teatru pentru teatrul satesc. Cum lipseau cântecele patriotice la serbarile scolare, Sp. Haret îl solicita pe Gavril Musicescu, care îi compune 25 de cânturi. D. Kiriac vine cu lucrarea Coruri scolare, G. Teodossiu cu Ciripit de pasarele. Se alcatuieste si o Colectie folkloristica de balade, poezii, obiceiuri, proverbe. Încep sa se strânga obiecte pentru un Muzeu de arta nationala, în care scop Ministerul Instructiunii cumpara casa pictorului Th. Aman si operele lui Grigorescu. O circulara din 19 aprilie 1903 obliga studentii si scolile de arte frumoase sa pregateasca, pentru diploma de absolvire, reproduceri dupa evenimentele istorice, copii dupa picturi si sculpturi, inclusiv românesti.
Haret sustine revistele Convorbiri didactice, Învatamântul primar, Noua revista pedagogica, Scoala româna care au pregatit în buna masura corpul primar didactic. El a creat scoli de adulti(în 1906) raspândite pe tot cuprinsul tarii, a creat cantinele scolare(în Bucuresti fondul era de 100 000 lei) pentru copiii lipsiti de mijloace. Masura e, “un bun început. Un pas mare…”, cum scria Lumea noua la 17 ianuarie 1878. Haret e creatorul propriu-zis al turismului scolar. La 9 ianuarie emite o circulara catre directorii tuturor liceelor, seminariilor, scolilor normale si scolilor de fete cerându-le sa organizeze excursii în timpul vacantei. Dupa 1907 turismul tineretului scolar a luat o mare extindere. Casa Scoalelor a început cu elevii merituosi si saraci. Tot la initiativa ministrului încep sa se organizeze concursuri scolare de oina pe locul actualului stadion al Tineretului, iar educatiei fizice i se acorda o importanta mult mai mare decât pâna atunci.
În 1904 el înfiinteaza Scoala superioara de arhitectura si tot atunci comisia monumentelor istorice. Tot Haret creaza si Comisia istorica a României, la 20 februarie 1910. Ea urma sa publice editii de cronici, de documente interne, de cronici straine în legatura cu tarile straine în legatura cu tarile române, vechi documente literare. Ministerul o înzestreaza cu 25 000 lei anual. “E vorba, declara el, sa se faca o lucrare de stiinta, care costa mai nimic, pe lânga însemnatatea ei, dar care trebuia sa se faca numaidecât, pentru ca istoria tarii noastre sa nu se mai cladeasca pe lucruri de fantezie, ci pe documente sigure si neîndoioase. ” Curios, doar proiectul de lege initial, aprobat de Adunarea Deputatilor la 2 martie 1909, e respins de Senat la 23 martie 1909, fara sa fi luat cineva cuvântul! Sp. Haret nu dezarmeaza si folosind suma de 25 000 lei înfiinteaza comisia prin decizie ministeriala la 23 mai 1909, numind ca membru pe I. Bogdan, D. Onciul, I. Bianu, C. Giurescu. D. Russo. Primul era presedinte, iar Al. Lepedatu secretar. În ianuarie 1910 ministru revine cu proiectul de lege si de data aceasta trece. Istoriografia româna s-a ales astfel cu o institutie extrem de folositoare care a functionat pâna în 1938, editând Buletinul comisiunii istorice a României.
Constantin Brâncusi, care l-a cunoscut personal pe Spiru Haret, fiind solicitat sa faca o macheta pentru statuia acestuia, a prezentat o simpla fântâna. Pentru el asa fusese Haret, un izvor de apa vie. Asa a fost, într-adevar, pentru natia lui : un izvor datator de viata.

"Legea învatamântului secundar si superior (1898)"
a lui Spiru Haret din perspectiva actualitatii


Spiru Haret a devenit un reper pentru orice reflectie asupra evolutiei organizarii institutionale a învatamântului în România, prin asezarea durabila a acestuia în cadre care s-au dovedit foarte adecvate unei societati de întreprinzatori foarte competenti si responsabili, ce-si folosesc îndemânarile pentru propasirea proprie si a tarii. (...)
Dar opera care îi rezuma cel mai bine conceptia asupra învatamântului si actiunea sa de organizare institutionala este "Legea învatamântului secundar si superior", pe care a elaborat-o împreuna cu Constantin Dumitrescu-Iasi, si care a fost votata la 23 martie 1898.
Astazi, la împlinirea unui secol de la elaborarea acestei Legi, în contextul în care învatamântul a redevenit calea si sansa unei reale revigorari a economiei, administratiei si culturii românesti, rememorarea actiunii si conceptiei lui Spiru Haret este nu numai aproape inevitabila, ci si instructiva. Ramâne, cu siguranta, demna de evocat, în virtutea actualitatii ei neuzate, orientarea schimbarii din învatamânt spre ceea ce Spiru Haret descria drept "a înlatura tot ce nu avea viata decât prin puterea traditiunii, fara a raspunde însa vreunei realitati oarecare: fie drept o necesitate sociala actuala, fie îndestularea unei necesitati sufletesti. Mai cautam sa apropriem scoala de popor, sa o facem sa fie iubita si respectata, sa fie centrul de unde sa porneasca curentele cele mai bune si sanatoase pentru înaltarea si întarirea neamului." Nu mai putin actuala si, deci, demna de evocat este optiunea lui Spiru Haret pentru un învatamânt ce cultiva capacitatile intelectuale ale elevului în serviciul rezolvarii de probleme practice". "Pretutindeni - spunea Spiru Haret - se cere ca profesorii sa nu faca apel la memoria scolarilor decât atunci când rationamentul nu-i poate tine locul. Peste tot se impune a se face aplicatiuni si a se dezbraca învatamântul cât mai mult posibil de caracterul abstract si pur teoretic".
Marile principii ale conceptiei si actiunii în învatamânt ale lui Spiru Haret ramân valabile si acum. Am în vedere democratismul (adica optiunea pentru un învatamânt ce ofera sanse fiecaruia), individualismul (un învatamânt ce permite si încurajeaza rutele individuale de calificare), activismul (un învatamânt orientat spre rezolvari de probleme ale vietii).
Daca este sa apreciem sintetic, din perspectiva actualitatii, Legea învatamântului secundar si superior din 1898, atunci cred ca trebuie observat, mai presus de toate, ca aceasta lege, cu amendamentele care i s-au adus mai târziu, a dat forma moderna a învatamântului românesc la trecerea spre secolul al douazecilea. Daca este, însa, sa apreciem, la fel de sintetic, învatamântul românesc actual din perspectiva experientei legii promovata de Spiru Haret, atunci cred ca trebuie observat ca este astazi din nou, tot mai acut resimtita, nevoia unei legislatii a învatamântului care sa creeze ea însasi, ca legislatie, coerenta, simplitate, deschidere spre personalizarea elevilor si studentilor. In fapt, de îndata ce o reforma a învatamântului progreseaza spre croirea autonomiei institutionale naturale a scolilor, liceelor si universitatilor, spre dezbirocratizarea învatamântului si descentralizarea administrarii unitatilor de învatamânt, pâna la urma spre crearea conditiilor spre rutele individuale ale elevilor si studentilor, (cu tot ceea ce implica acestea), aceasta reforma întâlneste survivante ale centralismului, birocratizarii, insuficientei stimulari a performantelor individuale din actuala legislatie, pe care va trebui pâna la urma sa le înlature. Pe de alta parte, actuala legislatie presupune, ca si conditie imanenta a functionarii ei, un efectiv prea mare de regulamente si clauze de aplicare, încât sistemul reglementarilor devine din nou stufos si greoi. Ne facem, la rândul nostru, datoria învatând cu adevarat din experienta înca neuzata a legislatiei haretiene, cautând ameliorarea legislatiei existente încât ea sa dea forma, sincronizata cu nevoile noastre si cu experienta timpului pe care îl traim, trecerii învatamântului românesc spre secolul ce se apropie. Este vorba, în fapt, dupa parerea mea, de a aduce actuala Lege a învatamântului (1995) în forma în care ea permite si poate sustine, pe umerii ei, doua moderne si tot mai necesare,as adauga, absolut necesare, legi: Legea scolilor si liceelor si Legea universitatilor.


(Text prescurtat al comunicarii sustinute în cadrul simpozionului)


Prof. dr. Andrei Marga