Logo referatele carte



INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE




Aplicarea corecta a normelor juridice, presupune cunoasterea cu exactitate a continutului prevederilor lor.
Interpretarea dreptului este tocmai acea operatie logico-rationala, care tinde la lamurirea sensului legii sau al unui alt act normativ, si a continutului exact al acestora.
Necesitatea interpretarii este justificata de faptul ca in procesul aplicarii dreptului, organul de aplicare (judecatorul, organul administrativ, etc.) trebuie sa clarifice cu toata precizia textul normei juridice, sa stabileasca compatibilitatea acestuia in raport cu o anumita situatie de fapt (de o speta ce se deduce in fata sa).
Norma juridica avand un caracter general si impersonal, se refera la cazuri tipice. Aplicarea ei se face insa la cazuri concrete, care ridica uneori o serie de aspecte specifice.
a. Legiuitorul nu poate sa prevada, in cadrul normelor juridice, toate situatiile ce se pot intalni la aplicarea acestora, el fiind obligat sa se mentina la un nivel de generalitate. Exemplu: art. 37, 38 din Codul familiei si art. 40 din Codul familiei - In lipsa unei invoieli intre parti, instanta pentru motive temeinice poate sa incuviinteze ca sotul care a purtat in timpul casatoriei numele celuilalt sot sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei.
Prin notiunea de motiv temeinic, in sensul acestei dispozitii legale, care nu face vreo precizare, urmeaza a se intelege orice interes care ar fi vatamat prin schimbarea numelui purtat de sot in timpul casatoriei, interes care poate sa fie nu numai moral, ci si material.
b. Necesitatea interpretarii normei juridice decurge si din faptul ca, in redactarea lor, se foloseste o exprimare concisa, legiuitorul concentrand la maximum ideile pe care vrea sa le exprime.
Organul de aplicare (interpretul) este obligat sa constate sensul normei de drept, sa verifice cu ce inteles utilizeaza cuvintele legiuitorul, daca acesta a gandit ori s-a exprimat concret sau abstract, daca a facut enumerari limitative ori s-a mentinut in limitele unei reglementari cadru.
Interpretul (organele de interpretare) trebuie sa dezvaluie in procesul aplicarii prin interpretari, continutul real al normei, intreaga gama de situatii pe care legiuitorul a avut-o in vedere la redactarea ei.
Cu cat reglementarea cuprinsa in norma juridica este mai minutioasa, cu cat ea are in vedere o diversitate de elemente, cu atat problemele interpretarii sunt mai putine.
c. In perioada cat o norma este in vigoare pot apare fapte noi care, neexistand in momentul elaborarii legii, n-au fost prevazute in mod direct si concret. Se elaboreaza de asemenea, o serie de noi norme care ating intr-o masura mai mare ori mai mica sfera de aplicare a normelor existente.
Pentru aplicarea corecta a actelor normative in asemenea situatii, este necesara interpretarea lor, compararea si studierea lor impreuna cu alte dispozitii legale.
d. Uneori se ridica anumite probleme legate de redactarea gramaticala a textului de lege, de o anumita ordine a cuvintelor din text, de folosirea semnelor de punctuatie precum si de intelesul unor termeni.
e. De multe ori, in textele de lege sunt folositi anumiti termeni al caror sens difera de cel obisnuit. De exemplu in cadrul Codului penal exista titlul 8 art.140-154, in care legiuitorul explica intelesul unor termeni sau expresii folosite in redactarea legii penale.
f. De multe ori continutul vointei exprimate in legi necesita o completare, o intregire. In primele zile dupa elaborarea ei, norma juridica este cunoscuta sub toate aspectele ei, atat de cetateni cat si de organele de stat.
Interpretarea este calea care face posibila punerea la curent a cetatenilor si a organelor de aplicare cu o serie de aspecte privind noua norma.
Dreptul organului de aplicare de a face interpretarea normei aplicabile a fost justificat in mod diferit de-a lungul timpului iar intinderea acestui drept a variat in raport de intelesul dat interpretarii si de raportul rezultatului interpretarii cu vointa legiuitorului.
In imperiul roman - domina principiul ca legea nu putea fi interpretata decat de cel care a facut-o.
Aceasta este, de altfel, tendinta regimurilor autoritare, despotice. Este cunoscut, spre pilda faptul ca la aparitia primului comentariu al Codului civil francez, Napoleon ar fi exclamat: "Mon Code est perdu?".
In perioada pregatirii revolutiei burgheze, teza predominanta a fost aceea a necesitatii respectarii de catre judecator a literei legii, in gandirea posibilitatilor sale de interpretare "creatoare".
Judecatorii natiunii - nota Montesquieu - nu sunt "decat gura care rosteste cuvintele legii".
Punctul de vedere evolutionist a admis extinderea si adoptarea continutului legii pe cale de interpretare.
Problematica interpretarii cunoaste forme specifice de afirmare in sistemul de drept anglo-saxon. Intrucat in acest sistem predomina ca izvor precedentul judiciar si obiceiul, interpretarea este relativ mai libera. Ca izvor de drept cu o mai mica extindere, legea este interpretata restrictiv.
Interpretarea este un moment al aplicarii dreptului.
In lumina celor aratate, rezulta ca judecatorul, interpretand norme de drept, nu poate ramane total exterior acesteia. Imaginea pe care o ofera Montesquieu judecatorului - ca fiinta neinsufletita, pe care n-o poate atenua nici duritatea, nici blandetea - nu rezista. Mai apropiata de realitate apare conceptia aristotelica, dupa care judecatorul e dreptul care traieste.
Felurile interpretarii normei juridice
In teoria dreptului, interpretarea normelor juridice se clasifica in:
- interpretare - oficiala
- neoficiala
Interpretarea oficiala este obligatorie si ea mai poarta denumirea de interpretare cu forta juridica, pe cand cea neoficiala este facultativa, fara forta juridica, si mai poarta denumirea de interpretare doctrinara.
Interpretarea oficiala este realizata de catre organe de stat care au atributii fie in procesul elaborarii normei juridice, fie in procesul aplicarii normelor juridice.
Organele care emit acte normative (organele legiuitoare sau organele administrative) procedeaza uneori la interpretarea acestora prin acte normative interpretative.
Nimic nu se poate opune ca un organ emitent al unui act normativ sa-l si interpreteze in baza principiului: "cine poate mai mult, poate si mai putin" - a majori ad minus -.
Atunci cand organul emitent isi interpreteaza propriul act, aceasta interpretare poarta denumirea de interpretare autentica.
Acest gen de interpretare constituie o interpretare legala sau generala, iar actul normativ interpretativ va face corp comun cu actul interpretat (aplicandu-se deci retroactiv).
Interpretarea oficiala are un caracter obligatoriu. In functie de sfera obligativitatii ei interpretarea oficiala poate fi grupata si ea in:
- interpretare generala - cea la care ne-am referit, si
- interpretare cazuala, care este realizata de instantele judecatoresti (interpretarea judiciara), sau de organele administratiei.
Acest gen de interpretare priveste in mod direct procesul de aplicare, el este o interpretare de caz.
Organul de aplicare, avand de solutionat o cauza, dupa ce stabileste cu maxima atentie circumstantele cauzei, califica juridic cauza si in vederea emiterii actului de aplicare (o hotarare judecatoreasca sau un act administrativ) procedeaza la interpretarea normei juridice selectionate pentru a emite un act de aplicare a legii. Interpretarea are forta juridica (este obligatorie) pentru cauza respectiva si fata de participantii la aceasta cauza.
Organul de aplicare nu se poate pronunta decat in legatura cu speta ce s-a dedus in fata sa, si este interzis sa se pronunte pe cale de dispozitii generale.
Dezbatand cauza, organul de aplicare verifica corespondenta situatiei de fapt infatisata in fata sa, cu ipoteza abstracta a normei juridice, verifica modurile in care au fost realizate drepturile si obligatiile, potrivit cu dispozitia normativa si ia masuri, atunci cand se impun, de restabilire a ordinii de drept incalcate si de aplicare a sanctiunii.
Interpretare neoficiala = sau doctrinara. Poarta si aceasta denumire, deoarece ea este cuprinsa, de obicei, in operele stiintifice spre deosebire de interpretarea oficiala (in oricare din formele sale) interpretarea neoficiala nu are forta juridica, ea este facultativa.
Opiniile formulate in doctrina, care sunt consecinta analizei efectuata in cadrul cercetarii teoretice a dreptului, pot fi evocate in procesul aplicarii dreptului, dar ele nu sunt obligatorii.
Organul de aplicare nu este legat de interpretarea continuta intr-o lucrare stiintifica, iar solutia sa nu se poate intemeia pe o atare interpretare, ci pe norma juridica selectionata a se aplica in cazul respectiv.
Interpretarea facultativa se regaseste si in pledoaria avocatului, analiza cauzei pe care o reprezinta putand fi luata in consideratie de catre instanta de judecata sau putand fi respinsa (cu precizarea ca atat acceptarea cat si respingerea interpretarii avocatului netrebuind a fi motivate de judecator).
Organul de aplicare da propria sa interpretare normei juridice, interpretare care constituie suportul intelectual al deciziei sale.

Metodele interpretarii normelor juridice
1. Metoda gramaticala - are ca obiect stabilirea sensului comandamentului cuprins in norma juridica prin analiza gramaticala (sintactica si morfologica) a textului normei juridice.

Interpretul va stabili sensul cuvintelor, modul de folosire a acestora in text, daca legiuitorul le foloseste in acceptiunea lor comuna sau intr-o acceptie specific juridica.
Interpretarea gramaticala priveste textul legii, text care ridica interpretului problema mai larga a sistemului de semnificatii (sistemul comun al limbajului).
In interpretarea gramaticala organul de aplicare urmareste si modul de imbinare al cuvintelor in propozitii si fraze precum si sensul unor conjunctii.
Spre exemplu se vor trage concluzii diferite cand se utilizeaza conjunctia "si" si "sau". Exemplu: pedepsele cumulative sau pedepsele alternative.

2. Metoda sistematica - priveste modalitatea de stabilire a sensului unei norme juridice prin incadrarea sa in economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea sa la economia altor acte normative.
Norma juridica nu exista izolat, rupta de alte norme juridice. Ea este parte componenta a unui sistem - a unei institutii, a unei ramuri si, deci, a sistemului de drept.
In multe situatii, vointa legiuitorului (sensul legii) poate fi stabilita printr-o interpretare sistematica.
O regula concreta in teoria dreptului este aceea ca orice interpretare trebuie sa se faca in conformitate cu cadrul (sistemul) din care face parte norma interpretata.
Asa spre exemplu, norma juridica din partea speciala a Codului penal n-ar putea fi aplicate corespunzator vointei legiuitorului daca n-ar fi permanent raportate la normele juridice continute in partea generala a codului.

3. Metoda istorica - urmareste sa explice intelesul normei juridice prin luarea in consideratie a ceea ce se cheama - occasio legis - imprejurarile social-istorice care au stat la baza elaborarii si adoptarii legii.
De multe ori, interpretul trebuie sa recurga la traditia istorica. In acest caz el va apela la documente, va cerceta lucrarile preparatorii ale actului normativ, expunerile de motive, interpelarile, amendamentele propuse (acceptate sau respinse de Parlament), interventiile cu ocazia dezbaterii actului normativ, reactiile din presa vremii, etc.
In cadrul interpretarii istorice se poate recurge, de asemenea la compararea reglementarii actuale cu reglementarile anterioare in materie, la evocarea principiilor de drept si chiar la sentimentul de echitate prezumat in fiecare norma de drept.
Utilizand aceasta metoda interpretul va putea desprinde motivul practic care a inspirat o anumita reglementare, scopul reglementarii, mijloace normative folosite pentru atingerea scopului, etc.

4. Metoda logica - este cea mai larg intalnita intre procedeele de interpretare a normei juridice. Interpretarea logica apare ca o desavarsire a celorlalte metode. Ea implica aprecieri rationale realizate prin operatiuni de generalizare, de analiza logica a textului normei juridice, de analogie, etc, prin aplicarea legilor logicii formale.
In realizarea metodei logice de interpretare organul de aplicare se foloseste de o serie de argumente ale logicii formale, cum ar fi: ad absurdum, per a contrario, a majori ad minus, a fortorii etc.

Interpretarea prin reducere la absurd (ad absurdum) consta in stabilirea adevarului tezei de demonstrat prin infirmarea tezei care o contrazice (este vorba de o demonstratie indirecta). Astfel, interpretul demonstreaza ca orice interpretare data textului normei juridice, in afara de cea oferita de el, conduce la concluzii absurde (contrare legii).
Argumentul per a contrario se bazeaza pe legea logica a tertului exclus. Acest argument pleaca de la premisa ca in cazul notiunilor contradictorii, care se neaga una pe alta, doar una poate fi adevarata, cealalta este falsa, o a treia posibilitate nu exista.
Argumentul a fortiori. Potrivit rationamentului a fortiori (cu atat mai mult), o norma juridica poate fi aplicata la o situatie concreta, neprevazuta in ipoteza acesteia, daca motivele care au fost avute in vedere la adoptarea normei juridice se regasesc cu si mai mare putere in situatia respectiva. Utilizarea acestui argument are un efect extensiv (determina largirea sferei de aplicare a normei juridice interpretate).
Argumentul a majori ad minus (cine poate mai mult, poate si mai putin). Argumentul a majori ad minus (de la mai mult la mai putin) deriva din rationamentul "a fortiori" stabilind ca daca legea permite mai mult, ea permite implicit si mai putin (ex. daca o persoana, in virtutea dreptului de proprietate poate sa instraineze un lucru, ea va putea implicit sa-l si inchirieze).
Exista o singura exceptie de la acest principiu, cand se putea face mai mult, dar nu se putea face mai putin. Este vorba de drepturile pe care la avea femeia maritata asupra imobilului dotal, inainte de Justivoian. Astfel, femeia putea vinde imobilul dar nu-l putea ipoteca.
Argumentul a minori ad majus (de la mai putin la mai mult) deriva, de asemenea, din rationamentul "a fortiori", exprimand ideea ca, in cazul in care legea interzice mai putin, ea interzice implicit si mai mult. Acest rationament, oarecum opus argumentului "a majore ad minus", se aplica numai pornind de la un caz special la unul general, asa cum este situatia normelor prohibitive.
Argumentul a pari se intemeiaza pe rationamentul ca pentru situatii identice sa se pronunte solutii identice. Este vorba de deducerea unei reguli pe cale de analogie.
O asemenea deducere nu este permisa decat atunci cand textul care este extins astfel, contine o regula de principiu si de drept comun o dispozitie cu caracter general. O atare operatiune nu mai este posibila cand textul contine o norma exceptionala, o asemenea norma fiind precum am vazut, de stricta interpretare.
Organul de aplicare (judecatorul sau organul administratiei) trebuie sa observe in activitatea sa textul legii, litera sa, dar si spiritul sau. Lui nu-i este ingaduit sa faca distinctii acolo unde legea nu distinge.
- ubi lex non distinguio, nec non distinguese debemus -

5. Analogia
Atunci cand organul de aplicare fiind sesizat cu solutionarea unei cauze, nu gaseste o norma corespunzatoare, el face apel fie la o norma asemanatoare = analogia legis = fie la principiile de drept = analogia juris =.
In dreptul modern, judecatorul este obligat sa se pronunte si atunci cand legea este neclara sau tace. Aceasta regula este dictata de interesele ordinii publice si de autoritatea justitiei.
Atunci, cand judecatorul va cauta in alte norme pentru a gasi o rezolvare a cazului (prin analogie cu o dispozitie asemanatoare).
Cand nu gaseste o asemenea reglementare in nici o norma, el va solutiona cauza pe baza principiilor de drept, care reprezinta acel ideal de ratiune si justitie care sta la baza dreptului pozitiv.
Acesta este aplicabil in dreptul privat.
In dreptul penal o asemenea posibilitate nu este recunoscuta. Aici functioneaza principiul legalitatii, incriminarii (nullum crimen sine lege) si principiul legalitatii pedepsei (nulla poena sine lege).
Aceste principii nu-i permit judecatorului sa declare noi fapte ca infractiuni si nici sa stabileasca alte pedepse, decat cele prevazute expres de legea penala.

Rezultatele interpretarii normelor juridice

In urma interpretarii normelor juridice, se poate ajunge la trei solutii:
1) Textul legal descrie exact sfera cazurilor la care se refera norma juridica, nefiind motive de a extinde sau de a restrange aplicarea dispozitiei in cauza. Este vorba, asadar, de o interpretare literala (ad literam). Aceasta situatie este intalnita frecvent in cazul textelor clare precis redactate, ori care contin enumerari limitative.
Astfel, potrivit art.21, alin.1 din Constitutia Romaniei "Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime". In aceasta situatie, nu pot fi invocate argumente care sa conduca la restrangerea sferei persoanelor ce se pot adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si intereselor lor legitime; textul trebuie interpretat "ad literam".
2) Interpretarea este extensiva, atunci cand se ajunge la concluzia ca sfera cazurilor la care se refera textul normei juridice este, in realitate, mai larga decat rezulta din modul de redactare a textului respectiv. Astfel, conform art.51 din Constitutia Romaniei, "Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie". In cazul de fata, termenul de "lege" trebuie interpretat in mod extensiv in sensul ca fiecare cetatean este obligat sa respecte nu numai legea (ca act normativ al Parlamentului), ci toate actele normative (hotarari de guvern, ordine si instructiuni ministeriale etc.) incluse in acceptiunea larga a notiunii de "lege".
3) Interpretarea este restrictiva, atunci cand, la o analiza profunda a textului normei juridice, se observa ca sfera cazurilor la care se refera este mai restransa decat rezulta, in mod aparent, din formularea normei juridice.
De exemplu, in urma interpretarii textului legal care se refera la faptul ca "copiii sunt obligati sa ingrijeasca parintii aflati la nevoie", se ajunge la continutul real al textului (mai restrans), in sensul ca nu toti copiii au aceasta obligatie, pentru ca o parte dintre acestia sunt fie minori, fie incapabili.
In general, se ajunge la o interpretare restrictiva in cazul textelor legale care contin enumerari limitative, instituite prezumtii legale, exceptii.

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

Cauta referat
Scriitori romani